Pretentii. Decizia nr. 3565/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3565/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 368/89/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 3565/2013
Ședința publică din 30 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte - G. A.
Judecător - C. M.
Judecător - T. D. M.
Grefier – R. G.
S-au luat în examinare recursurile introduse de reclamantul V. S.-V. și de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Bârlad, împotriva sentinței civile nr. 682/CA din 13.03.2013 a Tribunalului V., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect pretenții – taxă emisii poluante.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la primul termen de judecată, că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, și că recurentul-reclamant V. S. V. a depus, prin serviciul de registratură, dovada timbrării recursului cu 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
Curtea, în baza art. 150 și art. 156 din Codul de procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 682/CA din 13.03.2013, Tribunalul V. a admis acțiunea formulată de reclamantul Întreprinderea Individuală V. S.-V. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Bârlad, în sensul că a obligat pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 9.478 lei, reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule, precum și să plătească dobânda fiscală aferentă acestei sume, calculată de la data de 20.02.2013 și până la plata debitului, considerând că norma de drept în baza căreia respectiva taxă a fost încasată contravenea legislației comunitare.
Împotriva acestei sentințe au introdus recurs reclamantul V. S.-V., precum și pârâta Administrația Finanțelor Publice Bârlad.
Reclamantul critică hotărârea primei instanțe pe motiv că în mod greșit dobânda a fost calculată de la o altă dată decât cea la care s-a plătit taxa contestată; în timp ce pârâta consideră ca norma legală în baza căreia s-a încasat respectiva taxă nu contravenea prevederilor T.F.U.E, și că nu exista temeiul necesar pentru a fi obligată la plata de dobânzi și cheltuieli de judecată.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul declarat de reclamant este întemeiat, având în vedere că, prin chiar cererea de chemare în judecată, acesta a solicitat ca pârâta să fie obligată să-i plătească dobânda aferentă taxei încasate cu încălcarea dreptului comunitar calculată de la dala perceperii acesteia, în condițiile în care orice încălcare a T.F.U.E. obligă statul în culpă să repare integral prejudiciul adus plătitorului taxei, prin instituirea unui regim fiscal menit să împiedice libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar, principiu ce și-a găsit reconfirmarea în hotărârile C.J.U.E.
D. urmare, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul introdus de reclamantul V. S. V., în sensul că, modificând în parte hotărârea atacată, va obliga pârâta să plătească reclamantului dobânda aferentă sumei ce urmează a fi restituită calculată de la data plății acesteia, respectiv de la data de 06.04.2011.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Bârlad, Curtea, constatând că, prin criticile formulate, sunt ignorate cu desăvârșire obligațiile ce revin statului român și implicit organelor sale cu atribuții în materie fiscală, obligații ce derivă din constatarea, de către C.J.U.E., a faptului că prevederile OUG nr. 50/2008 contraveneau art. 110 din T.F.U.E, constatare ce implica pentru cel menționat obligația de a restitui sumele percepute cu nerespectarea dreptului comunitar, precum și obligația de a despăgubi integral pe plătitorul taxei, pentru prejudiciul ce i-a cauzat în acest mod, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul promovat de pârâtă, ca fiind nefondat.
În baza art. 274 Cod procedura civilă Curtea va obliga intimata-recurentă ca parte căzută în pretenții să plătească recurentului-intimat suma de 20,15 de lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-intimat V. S. V., împotriva sentinței civile nr. 682/CA/13.03.2013, pronunțată de Tribunalul V., pe care o modifică în parte în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale fiscale.
Dispune obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei reprezentând taxa pentru emisii poluante calculată de la data achitării taxei.
Respinge recursul declarat de intimata-recurentă Administrația Finanțelor Publice Bârlad împotriva aceleiași sentințe.
Menține celelalte dispoziții a sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Obligă intimata-recurentă să plătească recurentului-intimat suma de 20,15 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, azi 30.09.2013.
Președinte Judecător Judecător
G. A. C. M. T. D. M.
Grefier
R. G.
Red. T.D.M.
Tehnored. R.G.
2 ex./10.10.2013
Tribunalul V. – jud.S. D. E.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4117/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 623/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|








