Pretentii. Decizia nr. 4058/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4058/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 8545/99/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 4058/2013
Ședința publică din 28 octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte – C. M.
Judecător – T. D. M.
Judecător – Ș. D.
Grefier – R. G.
S-a luat în examinare recursul introdus de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a orașului Târgu F., împotriva sentinței civile nr. 1241/CA din 28.03.2013 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect pretenții – restituire taxă auto.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la primul termen de judecată,și faptul că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
De asemenea, se referă faptul că, prin procesul verbal nr. 39 din 23.10.2013, s-a procedat la înlocuirea judecătorului G. A., membru al completului de judecată C.-Recurs_1 din data de 28.10.2013, care se află în imposibilitate de a se prezenta la serviciu, cu judecătorul stabilit prin planificarea de permanență, respectiv judecător Ș. D..
Curtea, în baza art. 150 și art. 156 din Codul de procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 1241/CA din 28.03.2013, Tribunalul Iași a admis acțiunea formulată de reclamantul D. V., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului. Tg. F., obligând pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2.671 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, și la plata dobânzii fiscale prevăzută de art. 124 alin. 2 din OG nr. 92/2003, calculată începând cu a 46-a zi de la data de 05.09.2012, data cererii reclamantului de restituire a taxei, și până la momentul plății debitului, și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictor cu Administrația F. pentru Mediu.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că, cu chitanța . nr._/2010, reclamantul a achitat taxa de poluare în sumă de 5671 lei, pentru autoturismul marca VW transporter, importat din Germania .
Instanța a reținut că în sarcina reclamantului a fost impusă obligația legală de achitare a taxei de poluare pentru autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România, potrivit art. 4 lit. a din O.G. nr. 50/2008 .
Însă O.G. nr. 50/2008, prin modalitatea de reglementare a taxei pe poluare, contravine prevederilor art. 110 din TFUE.
Articolul 110 stabilește că nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție.
Relevantă în cauză este jurisprudența CJUE referitoare la interpretarea art. 110 din TFUE (Hotărârea în cauza C-402/09 T. vs. Statul Român).
Astfel, potrivit considerentelor Curții din cauza T., cauză vizând strict OUG nr. 50/2008, dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. Regimul de impozitare instituit prin reglementarea OUG nr. 50/2008 este indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce, întrucât OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe semnificative din valoarea lor de piață. În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Având în vedere hotărârea CJUE din cauza T., din 07.04.2011, obligatorie pentru instanțele naționale, potrivit căreia art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, instanța reține că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 și impusă reclamantului pentru înmatricularea autovehiculului său importat dintr-un stat membru UE este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
Prin urmare, reclamantul a invocat și dovedit în cauză încălcarea normelor comunitare, ori obligația aplicării integrale a dreptului comunitar și de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor este prioritară și nu revine numai instanțelor naționale, ci și autorităților administrative. Pentru a se supune acestei obligații, autoritățile administrative locale trebuie să se abțină, din proprie inițiativă, de la aplicarea prevederilor naționale adoptate de autorități centrale, dacă încalcă dreptul comunitar (cauza Fratelli Costanzo Spa c.Comune di Milano).
Pentru considerentele expuse, fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa de poluare fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale, prevederile OUG nr. 50/2008 fiind contrare dreptului UE, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei achitată cu acest titlu .
Referitor la dobândă, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 124 al. 1, 2 C.p.fiscală care prevăd dreptul contribuabililor doar la dobânda fiscală din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz.
Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, nivelul dobânzii fiind cel prevăzut la art. 120 alin. (7), iar potrivit art. 70 al. 1 cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
În privința cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, instanța a constatat că taxa de poluare se calculează și se colectează, potrivit art. 7 din OUG nr. 50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acesta fiind motivul pentru care doar această autoritate are calitate procesuală pasivă în cauzele de acest tip.
Este adevărat că taxa astfel colectată se constituie în venit la Fondul pentru Mediu, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, dar aceasta nu înseamnă că între pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași și chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu există vreun raport juridic distinct. Instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și revine în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros. Așadar, în speță nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri de chemare în garanție, atât pârâta, cât și chematul în garanție nefiind altceva decât verigi ale aceluiași sistem, între ele neexistând nici o transmisiune de drepturi ori obligații, cu atât mai puțin una cu titlu oneros.
Pentru aceste considerente, instanța a respins cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a orașului Târgu F., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că în sarcina reclamantului a fost impusă obligația legală de achitare a taxei pe poluare pentru autovehicule, rațiunea introduceri taxei fiind strâns legată de măsurile necesare asigurării protecției mediului. Prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane. Principiul poluatorul plătește este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, astfel că această taxă este în concordanță cu dispozițiile comunitare. Pe cale de consecință acțiunea este nefondată și se impunea respingerea ei inclusiv în ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D. V. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Târgu F. și a obligat pârâta să-i restituie reclamantului taxa pe poluare pentru autovehicule în cuantum de 2.671 lei.
Susținerile pârâtei în sensul că prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe speciale în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane nu pot fi primite. Este adevărat că statele se bucură de autonomie în ce privește stabilirea taxelor și impozitelor fiscale, fiind admis în dreptul comunitar Principiul poluatorul plătește, însă este necesar ca respectiva taxă să fie în concordanță cu dispozițiile comunitare, respectiv cu Art.110 ( fost 90 (1) din Tratatul CE .În acest caz Curtea reține că art. 90 impunea asigurarea liberei circulații a mărfurilor pe întreg spațiul comunitar iar potrivit art. 28 sunt interzise taxele cu efect echivalent taxelor vamale ce au același efect. Or, prin modul în care este reglementată în dreptul intern taxa pe poluare, aceasta încalcă principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor și creează o discriminare, fiind de natura a influența decizia cumpărătorilor, pentru care din punct de vedere fiscal este avantajos să achiziționeze autoturisme deja înmatriculate în țară pentru care nu se mai percepe această taxă.
Interpretarea pe care a dat-o în mod constant curtea a fost confirmată în prezent și de hotărârea Curți de Justiție de la Luxemburg din7 aprilie 2011 dată în cauza C‑402/09 T. având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu în care s-a statuat că „ Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Ca urmare a reținerii în mod corect a caracterului discriminatoriu al taxei pe poluare pentru autovehicule, Tribunalul în mod just a înlăturat aplicarea dispozițiilor contare dreptului comunitar potrivit principiilor supremației și aplicării directe a dreptului comunitar întrucât judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. ( A se vedea: CJCE, cazul Simmenthal -1976).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a taxei pe poluare pentru autovehicule iar persoanei vătămate trebuie să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiile fundamentale ale liberei circulații a bunurilor pe întreg spațiul UE și a priorității dreptului comunitar.
Curtea mai reține că și faptul că Curtea de Justiție de la Luxemburg prin hotărârea dată în cauza N. C263/2010 din 07 iulie 2011, se arata, așa cum a statuat deja in cauza T., ca OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat( actual 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
Față de considerente arătate mai sus, în baza art. 312 Cod procedură civilă, constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii și a dreptului U.E, Curtea urmează să respingă recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași - Administrația Finanțelor Publice Târgu F. împotriva sentinței civile nr. 1241/ca/28.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași - Administrația Finanțelor Publice Târgu F. împotriva sentinței civile nr. 1241/ca/28.03.2013, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, azi 28.10.2013.
Președinte Judecător Judecător
C. M. T. D. M. Ș. D.
Grefier
R. G.
Red. Ș.D.
Tehnored. R.G.
2 ex./04.11.2013
Tribunalul Iași – jud. Mițică A.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1803/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 4054/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
