Pretentii. Decizia nr. 4094/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4094/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 927/89/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 4094/2013
Ședința publică din 28 octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte – C. M.
Judecător – T. D. M.
Judecător – Ș. D.
Grefier – R. G.
S-a luat în examinare recursul introdus de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bârlad, împotriva sentinței nr. 1367/CA din 15.05.2013 a Tribunalului V., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect pretenții – restituire taxă auto.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul G. V., lipsă fiind recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bârlad și intimata-chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la primul termen de judecată, și că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinarea formulată de intimatul G. V..
De asemenea, se referă faptul că, prin procesul verbal nr. 39 din 23.10.2013, s-a procedat la înlocuirea judecătorului G. A., membru al completului de judecată C.-Recurs_1 din data de 28.10.2013, care se află în imposibilitate de a se prezenta la serviciu, cu judecătorul stabilit prin planificarea de permanență, respectiv judecător Ș. D..
Nemaifiind alte cereri, instanța consideră recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Intimatul solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 1367/CA din 15.05.2013 Tribunalul V., admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor DGFP V. și Administrația F. pentru Mediu București, a respins acțiunea formulată de reclamantul G. V. în contradictoriu cu pârâtele DGFP V. și Administrația F. Pentru Mediu București.
Prin aceeași sentință, Tribunalul V. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G. V. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Bârlad, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3.864 lei, reprezentând taxă de poluare, a respins cererea reclamantului de actualizare a sumei de mai sus cu indicele de inflație, și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 39,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că pârâtele D.G.F.P. V. și Administrația F. pentru Mediu București, deși a fost chemate în judecată de reclamant, acestea nu justifică calitate procesuală pasivă în cauză deoarece nu au atribuții de restituire a creanțelor fiscale încasate fără drept și nici nu sunt subiecte în raportul de drept fiscal.
Prin emiterea deciziei de calcul raportul de drept fiscal s-a născut între reclamant și AFP.
În consecință, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D.G.F.P. V. și Administrația F. pentru Mediu București, s-a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acestea.
Reclamantul a achiziționat un autovehicul la mâna a doua, marca Peugeot, tip Break, . VF37ENFTF33297932, an fabricație 2001, autovehicul care provine din spațiul comunitar(Spania, unde a fost înmatriculat la data de 28.09.2001). Pentru a putea înmatricula autovehiculul în România reclamantul a achitat în temeiul O.G. 50/2008 o taxă a poluare de 3.864 lei . Această taxă a fost plătită la data de 12.02.2010.
Pe fondul cauzei, având în vedere motivele invocate de reclamant, s-a impus a se analiza dacă taxa achitată de acesta este comunitară sau nu raportat la art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (intrat în vigoare ca urmare a Tratatului de la Lisabona) corespondentul art. 90 din Tratatul Comunității europene.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, "Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9;
c) la introducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art.8".
Art. 3 alin. (2) lit. a) - f) și 9 din actul normativ precizat enumeră în mod expres și limitativ categoriile de autovehicule exceptate sau scutite de la plata taxei pe poluare, iar art. 8 definește valoarea reziduală a taxei pe poluare.
În art. 110 din Tratat se prevede ca nici un stat membru al UE nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altui stat membru impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55).
În Hotărârea T. din 07.04.2011, Curtea a reiterat principiul degajat de jurisprudența sa anterioară, conform căruia art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, statuând însă, suplimentar, că statele nu au o competență nelimitată în stabilirea regimului unor noi taxe.
Instanța a constatat că, potrivit considerentelor Curții din cauza T., cauză vizând strict OUG nr. 50/2008, dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
Or, regimul de impozitare instituit prin reglementarea OUG nr. 50/2008 este indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce, întrucât OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe semnificative din valoarea lor de piață. În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În același sens s-a pronunțat CEJ și în cauza N. -263/2010 în care se reține că același regim de impozitare prevăzut de OUG 50/2008 se menține și prin modificările ulterioare realizate prin OUG 208/2008, 218/2008, 7/2009 precum și prin OUG 117/2009.
Dată fiind hotărârea CJUE din cauza T., din 07.04.2011, obligatorie pentru instanțele naționale, potrivit căreia art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, instanța reține că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 și impusă reclamantei pentru înmatricularea autovehiculului său importat din Germania, este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
Astfel, autovehiculul reclamantului este un autoturism la mâna a doua, căruia i-a fost calculată taxa de poluare potrivit O.U.G nr. 50/2008 și i s-a aplicat un tratament fiscal discriminatoriu față de autovehiculul de aceeași vechime și cu același grad de uzură, aflate în parcul auto național care nu au fost supuse unei astfel de taxe.
Fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa de poluare fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale, prevederile OUG nr. 50/2008 fiind contrare dreptului UE, instanța a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice la restituirea către reclamant a sumei achitată cu titlu de poluare.
În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu vizând obligarea pârâtei la actualizarea sumei în funcție de indicele de inflație la data plății, instanța a apreciat că sunt incidente disp. art. 124 raportat la art. 117 alin. 2 și art. 70 alin. 1 din OG nr. 92/2003 coroborate cu art. 2 din Anexa la Ordinul nr. 1899/2004 al MFP pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, prevederi legale potrivit cărora pârâta datorează numai dobânzi din a 46-a zi de la data cererii de restituire adresată organului fiscal, așadar începând cu prima zi după expirarea celor 45 de zile puse la dispoziția organului fiscal competent pentru rezolvarea cererii de restituire a taxei achitată de contribuabil, taxă neconformă dreptului UE.
Cum astfel de dobânzi nu au fost solicitate, in raport de principiul disponibilității si de prevederile legale mai sus amintite, a fost respinsă cererea privind actualizarea sumei în funcție de indicele de inflație la data plății.
În baza art. 274 Cod procedura civila, având în vedere soluția de admitere a acțiunii și implicit culpa procesuală a pârâtei chemate in judecată, aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecata in sumă de 39,3 lei,reprezentând taxă judiciară de timbru și timbre
judiciare.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bârlad, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că în sarcina reclamantului a fost impusă obligația legală de achitare a taxei pe poluare pentru autovehicule, rațiunea introduceri taxei fiind strâns legată de măsurile necesare asigurării protecției mediului. Prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane. Principiul poluatorul plătește este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, astfel că această taxă este în concordanță cu dispozițiile comunitare. Pe cale de consecință acțiunea este nefondată și se impunea respingerea ei inclusiv în ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și păstrarea sentinței Tribunalului ca legală și temeinică.
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G. V. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Bârlad și a obligat pârâta să-i restituie reclamantului taxa pe poluare pentru autovehicule în cuantum de 3.864 lei.
Susținerile pârâtei în sensul că prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe speciale în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane nu pot fi primite. Este adevărat că statele se bucură de autonomie în ce privește stabilirea taxelor și impozitelor fiscale, fiind admis în dreptul comunitar Principiul poluatorul plătește, însă este necesar ca respectiva taxă să fie în concordanță cu dispozițiile comunitare, respectiv cu Art.110 ( fost 90 (1) din Tratatul CE .În acest caz Curtea reține că art. 90 impunea asigurarea liberei circulații a mărfurilor pe întreg spațiul comunitar iar potrivit art. 28 sunt interzise taxele cu efect echivalent taxelor vamale ce au același efect. Or, prin modul în care este reglementată în dreptul intern taxa pe poluare, aceasta încalcă principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor și creează o discriminare, fiind de natura a influența decizia cumpărătorilor, pentru care din punct de vedere fiscal este avantajos să achiziționeze autoturisme deja înmatriculate în țară pentru care nu se mai percepe această taxă.
Interpretarea pe care a dat-o în mod constant curtea a fost confirmată în prezent și de hotărârea Curți de Justiție de la Luxemburg din7 aprilie 2011 dată în cauza C‑402/09 T. având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu în care s-a statuat că „ Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Ca urmare a reținerii în mod corect a caracterului discriminatoriu al taxei pe poluare pentru autovehicule, Tribunalul în mod just a înlăturat aplicarea dispozițiilor contare dreptului comunitar potrivit principiilor supremației și aplicării directe a dreptului comunitar întrucât judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. ( A se vedea: CJCE, cazul Simmenthal -1976).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a taxei pe poluare pentru autovehicule iar persoanei vătămate trebuie să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiile fundamentale ale liberei circulații a bunurilor pe întreg spațiul UE și a priorității dreptului comunitar.
Curtea mai reține că și faptul că Curtea de Justiție de la Luxemburg prin hotărârea dată în cauza N. C263/2010 din 07 iulie 2011, se arata, așa cum a statuat deja in cauza T., ca OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat( actual 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
Față de considerente arătate mai sus, în baza art. 312 Cod procedură civilă, constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii și a dreptului U.E, Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bârlad împotriva sentinței civile nr. 1367/CA/15.05.2013 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Bârlad împotriva sentinței civile nr. 1367/ca/15.05.2013 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, azi 28.10.2013.
Președinte Judecător Judecător
C. M. T. D. M. Ș. D.
Grefier
R. G.
Red. Ș.D.
Tehnored. R.G.
2 ex./04.11.2013
Tribunalul V. – jud. S. D. E.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4300/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2627/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
