Anulare act administrativ. Decizia nr. 3699/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3699/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 105/111/2012*
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția Comercială și de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ CA/2012* - R
DECIZIA NR. 3699/CA/2013 – R
Ședința publică din 16 octombrie 2013
Președinte: I. G.
Judecător: C. R.
Judecător: L. B.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor în contencios administrativ declarate de recurenții-reclamanți De S. P., M. F., De M. L. F. Francesco, C. A., M. G., toți cu domiciliul procedural ales în București, .. 8, . și de recurenții-pârâți U. din Oradea, cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor, C. S., cu domiciliul procedural ales la locul de muncă U. din Oradea din Oradea, ., jud. Bihor, A. C., domiciliat în Oradea, .. 42/A, Duplex 1B, jud. Bihor și M. Educației Naționale, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1 în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanție I. M., domiciliat în București, Calea Moșilor, n. 292, ., . împotriva Sentinței nr. 3331/CA din 25.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: anulare act administrativ.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 9 octombrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheierea ce face parte din prezenta și când, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea în cauză pentru termenul de azi.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 3331/CA din 25.04.2013 Tribunalul Bihor a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Rectorul Universității din Oradea – Prof. Univ. Dr. C. A., Secretarul Științific al Senatului Universității din Oradea – Prof. Univ. Dr. S. C., a admis în parte cererea formulată de reclamanții De S. P., M. F., Di M. L. F. Francesco, C. A. și M. G., toții cu domiciliul ales la Cabinet Avocat I. Rose – M., în contradictoriu cu pârâții U. Oradea- Facultatea de Medicină și Farmacie, Rectorul Universității din Oradea – Prof. Univ. Dr. C. A., Secretarul Științific al Senatului Universității din Oradea – Prof. Univ. Dr. S. C., M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și, în consecință, a dispus anularea Hotărârii Senatului Universității Oradea nr. 170a/14.09.2011 și a Deciziilor Rectorului Universității Oradea adoptate în baza acestei hotărâri prin care s-a dispus anularea diplomelor de licență pentru reclamanții De S. P., M. F., C. A. și M. G., precum și anularea Hotărârii Senatului Universității Oradea nr. 170e/23.09.2011 și a Deciziei Rectorului Universității Oradea nr. 1242/23.09.2011 prin care s-a dispus anularea diplomei de licență pentru reclamantul Di M. L. F. Francesco.
A respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor materiale și morale. A respins cererea de intervenție în interesul pârâtei U. Oradea, formulată de pârâtul MECTS. A obligat pârâții, în solidar, în favoarea reclamanților la plata sumei de câte 1000 Euro pentru fiecare.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. din Oradea, în contradictoriu cu chematul în garanție I. M. și, în consecință, a obligat chematul în garanție să plătească, în solidar cu U. din Oradea, cheltuielile de judecată la care a fost obligată în favoarea reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin Hotărârea Senatului Universității din Oradea nr. 170a/14.09.2011 adoptată in conformitate cu votul electronic, exprimat de membri Senatului Universității, s-a propus anularea diplomelor de licență acordate reclamanților De S. P., M. Giovani, M. F. și C. A.. De asemenea, prin Hotărârea Senatului Universității din Oradea nr. 170e/23.09.2011 s-a propus anularea diplomei de licență acordate reclamantului Di M. L. Felice Francesco.
În cuprinsul hotărârilor se precizează că la baza emiterii acestora au stat concluziile raportului Corpului de Control al Ministrului Educației, cu nr. 69/CCM/2011-și a adresei MECTS cu nr._/19.09.2011 din care rezultă nerespectarea de către reclamanți a prevederilor legale la înmatriculare în anul 2003.
Ulterior, Rectorul Universității din Oradea, cu aprobarea Senatului, în temeiul art. 146 din Legea nr. 1/2011 a Educației naționale, a emis Deciziile (nr. 1110, 1111, 1112. 1113/14.09.2011 și 1240/23.09.2011) prin care a dispus anularea diplomelor de licență ale reclamanților.
Referitor la excepțiile lipsei calității procesuale pasive ale rectorului Universității –A. C. și ale secretarului Universității – dr. S. C., instanța de fond le-a respins, față de dispozițiile exprese ale art. 16 din L.554/2004, potrivit cărora „cererile în justiție prevăzute de prezenta lege pot fi formulate și personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acțiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă”.
A fost respinsă, totodată, și excepția inadmisibilității cererii reclamanților, invocată de pârâtul MECTS, acesta fiind emitentul Raportului Corpului de Control al Ministrului Educației, cu nr. 69/CCM/2011 - și a adresei cu nr._/19.09.2011, acte premergătoare actelor administrative prin care s-a dispus anularea diplomelor de licență, nesusceptibile de anulare în mod individual, pentru că nu reprezintă acte administrative în accepțiunea art. 2 al. 1 lit. C din L.554/2004.
În speță, pârâții invocă drept temei legal al actelor administrative contestate, dispozițiile art. 146 din Legea educației naționale nr. l/2011, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „Rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un certificat sau o diploma de studii atunci când se dovedește ci s-a obținut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică și deontologie universitară."
Cum studenților italieni – cei cinci reclamanți – nu li se poate imputa încălcarea prevederilor Codului de etică și deontologie universitară, rezultă că unicul motiv care ar putea determina luarea măsurii anulării diplomelor de licență rezidă în a se dovedi că aceste diplome s-au obținut prin mijloace frauduloase.
Astfel, s-a reținut că, în urma controlului Corpului de Control al Ministrului Educației, materializat prin Raportul cu nr. 69/CCM/2011 desfășurat la un număr de mai multe universități din țară, motivele care au stat la baza luării unor măsuri similare pentru alți studenți italieni, diferă substanțial de motivul imputat reclamanților, acela al obținerii cu întârziere a scrisorii de acceptare la studii. Pe de altă parte, obligația prezentării la M. Educație și Cercetării, în vederea obținerii scrisori de acceptare la studii, a fost reglementată prin art. 2 din Ordinul nr. 4501/2003, pentru, aprobarea metodologiei lor privind înscrierea la studii a cetățenilor străini, a cetățenilor străini de origine etnică română și a cetățenilor români cu domiciliul în străinătate la instituțiile de învățământ superior particular acreditate din România, ordin publicat în M.OF nr. 761 din 30 octombrie 2003, în condițiile în care cel puțin 4 dintre reclamanți s-au înscris la studii în anul universitar 2003.
Nu a putut fi omis din vedere principiul conversiunii actelor juridice, în speță nefiind vorba de lipsa cu desăvârșire a scrisorii de acceptare ci de obținerea acesteia pe parcursul anilor de studiu.
Pentru ca instanța să stabilească în ce măsură se poate reține culpa reclamanților în obținerea cu întârziere a acestui document precum și a certificatelor de competență lingvistică – deosebit de relevante sunt răspunsurile date de reclamanți la interogatoriul care a fost administrat în cauză. Astfel, toți au afirmat că au susținut examenul care atestă nivelul de cunoaștere a limbii române înainte de a se înscrie la studii. Totodată, în unanimitate, au arătat că nu li s-a solicitat scrisoarea de accept la momentul înscrierii, aceasta fiindu-le solicitată mai târziu, pe parcursul anilor de studiu. Reclamanții au răspuns la interogatoriu fără a avea nevoie de traducător fapt ce a dovedit instanței cunoașterea limbii române de către aceștia.
Semnificația scrisorii de acceptare la studii rezultă din adeverințele emise de MECTS (ex adeverința nr. 84.426/04.11.2009 emisă pe seama reclamantului C. A.), din care rezultă că este echivalentă cu diploma românească de bacalaureat și permite accesul în învățământul universitar românesc – acreditat – în condițiile stabilite de lege pentru cetățenii români(fila 183 vol.I).
Ori, în momentul în care li s-a solicitat reclamanților să facă dovada deținerii acestor documente, toți au fost în măsură să dovedească absolvirea studiilor preuniversitare în Italia, aspect necontestat.
Fără a se disculpa de obligația de a cunoaște legislația României – afirmând că sunt conștienți de această obligație ce le revenea – reclamanții nu pot fi acuzați de fraudă, în condițiile în care au dovedit că s-au conformat întocmai cerințelor impuse de conducerea Universității. Este evident că nu li s-a adus la cunoștință, cu ocazia înscrierii la studii, necesitatea obținerii scrisorii de acceptare, iar obligația de a solicita acest document revenea Universității.
Cu atât mai puțin pot fi acuzați de fraudă cu ocazia obținerii diplomelor de licență, în condițiile în care in cuprinsul Adeverințelor emise in anul 2010, pentru fiecare dintre reclamanți, persoanele semnatare ale acestora își asuma răspunderea atât pentru verificarea actelor de studii, cât si pentru exactitatea datelor înscrise in acestea.
Potrivit răspunsului la interogator (întrebarea 6) dat de pârâtul A. C. - rectorul Universității la acea dată, reclamanții au fost asigurați personal de către acesta, cu ocazia unei întâlniri care a avut loc în septembrie 2009, ca nu mai trebuie îndeplinite alte formalități prealabile în vederea susținerii examenului de licență în februarie 2010. Pârâtul a avut în vedere răspunsul comunicat de MECTS prin adresa nr._/14.09.2009, în sensul că U. are obligația de eliberare a diplomelor de licență în cazul în care cetățenii străini în cauză sunt absolvenți cu examen de licență (fila 176-177 vol.I).
În fine, modul cum au fost adoptate Hotărârile Senatului cu nr. 170a/14.09.2011, 170 e/23.09.2011, nr.174/14.11.2011 și nr.175/28.11.2011 denotă o inconsecvența decizionala a organelor de conducere ale Universității Oradea, care demonstrează în mod clar lipsa de coerenta a acestora: ba se aprobă anularea diplomelor, ba se revine asupra aprobării, ca în final să nu se aprobe revocarea Deciziilor de anulare, considerându-se justificata anularea diplomelor.
Cât privește celelalte nereguli evidențiate de pârâtul MECTS, anume că deciziile de înscriere la studii sunt anterioare cererilor de înscriere la studii formulate de către reclamanți; decizia de înmatriculare este semnată doar de către decanul facultății din acea perioadă – M. I., fără a purta semnătura rectorului Universității, deși era atributul acestuia; există suspiciuni și cu privire la nivelul de cunoaștere a limbii române în condițiile în care certificatele de competență lingvistică pentru reclamanți au fost emise în noiembrie 2008, deci la 5 ani după înmatriculare; nu s-au găsit toate cataloagele de examen cu privire la reclamanți, iar unele poartă noțiunea „exmatriculat” motivul exmatriculării fiind neparticiparea la cursuri, nu se regăsesc în raportul Corpului de Control al Ministrului Educației, cu nr. 69/CCM/2011-și a adresei MECTS cu nr._/19.09.2011 și nu reprezintă motive ce au stat la baza anulării diplomelor de licență, acestea fiind formulate doar prin întâmpinarea depusă de această parte la dosarul cauzei.
Aceasta, în condițiile în care este cunoscut că puterea discreționară conferită unei autorități nu poate fi privită, într-un stat de drept, ca și o putere absolută și fără limite, căci exercitarea dreptului de soluționare a unei petiții prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale categoriilor prevăzute de constituție sau de lege constituie exces de putere, conform dispozițiilor art.2 lit.m) din Legea nr. 554/2004.
În jurisprudența comunitară, cât și cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție se reține că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și univocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și de asemenea, să permită instanțelor competența să efectueze revizuirea actului.
Astfel cum a decis Curtea Europeană de Justiție, insuficiența motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare ( Cauza C-41/1969).
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a apreciat că se impune anularea Hotărârii Senatului Universității Oradea nr. 170a/14.09.2011 și a Deciziilor Rectorului Universității Oradea adoptate în baza acestei hotărâri prin care s-a dispus anularea diplomelor de licență pentru reclamanții De S. P., M. F., C. A. și M. G., precum și anularea Hotărârii Senatului Universității Oradea nr. 170e/23.09.2011 și a Deciziei Rectorului Universității Oradea nr. 1242/23.09.2011 prin care s-a dispus anularea diplomei de licență pentru reclamantul Di M. L. F. Francesco.
Referitor la capetele de cerere privind obligarea pârâților în solidar la repararea prejudiciului cauzat, prin obligarea in solidar a acestora la plata sumei de 5.000 Euro lunar, pentru fiecare reclamant, suma corespunzătoare veniturilor care ar fi fost realizate de către aceștia prin exercitarea în Italia a profesiei de medic stomatolog, pana la soluționarea definitiva si irevocabila a prezentei acțiuni, precum și obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 1.000.000 Euro, pentru fiecare reclamant, reprezentând prejudiciu moral și material, au fost respinse ca neîntemeiate.
Astfel, cu privire la prejudiciul material suferit de reclamanți urmare a anulării diplomelor de licență, acesta nu poate fi decât presupus, în condițiile în care, nici unul dintre aceștia nu a făcut dovada existenței unui contract care nu a putut fi executat, a existenței unui spațiu ori a achiziționării dotărilor necesare funcționării unui cabinet stomatologic. Ori, din interpretarea dispozițiilor art. 998-999 C.civ.(reglementarea în vigoare la data anulării diplomelor de licență ale reclamanților) rezultă că pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesară îndeplinirea cumulativă a tuturor celor 4 condiții, anume: fapta ilicită, prejudiciul, culpa și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Referitor la prejudiciul moral, constând în lezarea demnității, onoarei, prestigiului, răsturnarea sistemului de valori al acestora, dublat și de imposibilitatea de a profesa în oricare stat al Uniunii Europene, s-a apreciat că au fost reparate odată cu repunerea reclamanților în situația anterioară emiterii deciziilor de anulare a diplomelor de licență, cu toate consecințele ce decurg de aici.
În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. Civ., fiind în culpă procesuală, au fost obligați pârâții, în solidar, în favoarea fiecărui reclamant a sumei de câte 1000 Euro – echivalentul în lei la data plății, reprezentând onorariu avocațial redus proporțional cu complexitatea pricinii și a admiterii doar în parte a pretențiilor.
Având în vedere soluția de admitere, în parte, a acțiunii reclamanților, față de dispozițiile art. 49 și urm C.pr.civ., a fost respinsă cererea de intervenție în interesul pârâtei U. Oradea, formulată de pârâtul MECTS.
Cât privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. din Oradea față de chematul în garanție I. M., instanța de fond a reținut că Decizia de înmatriculare nr. 1195/17.10.2003 cu privire la înmatricularea reclamanților De S. P., M. F., C. A. și M. G. a fost emisă de această persoană, care îndeplinea funcția de decan al Facultății de medicină și Farmacie, nefiind semnată de rectorul Universității, deși era atributul acestuia (fila 322 vo.III). Cu alte cuvinte, îndeplinirea ori neîndeplinirea de către reclamanți a condițiilor prevăzute de legislația națională la momentul înscrierii la studii, au trecut prin filtrul decizional al acestui funcționar, iar în conformitate cu dispozițiile art. 13 din L.29/1990 (în vigoare la acea dată) „în cazul în care acțiunea se admite, persoana respectiva va putea fi obligată la plata daunelor, solidar cu autoritatea administrativă”.
Pentru aceste considerente, dar și față de dispozițiile art. 63 C.pr.civ., instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chematul în garanție I. M., să plătească în solidar cu pârâta U. din Oradea Cheltuielile de judecată la care a fost obligată aceasta, față de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat, au declarat recurs recurenții-reclamanți De S. P., M. F., De M. L. F. Francesco, C. A. și M. G. solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecata astfel cum a fost formulata si precizata si acordarea cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții arată că, în cuprinsul sentinței recurate, instanța de fond face o corecta interpretare a situației de fapt, arătând pe larg care sunt motivele de netemeinicie si nelegalitate ale deciziilor a căror anulare s-a cerut si care sunt considerentele pentru care se impune anularea acestora, reținând în acest sens culpa pârâților în provocarea acestei situații, care a condus la imposibilitatea reclamanților de a-si mai exercita profesia pentru care s-au pregătit, studiind timp de 6 ani la Facultatea de Medicina si farmacie a Universității Oradea.
In același timp insa, instanța de fond face o apreciere eronata a situației in ceea ce privește prejudiciul material si moral suferit de reclamanți, considerând ca ambele capete de cerere sunt neîntemeiate si, prin urmare le respinge.
D. probatoriul administrat în cauza, atât din interogatoriul pârâților, cât si documentele depuse în traducere legalizata, rezulta în mod clar ca reclamanții au fost în imposibilitatea de a profesa începând cu luna septembrie 2011, data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei de anulare a diplomelor de licența ale reclamanților.
Instanța de fond nu s-a raportat la toate actele existente în dosarul cauzei, din care rezulta faptul ca atât autoritățile române, cât si cele italiene au considerat ca reclamanții nu au dreptul să își exercite profesia până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile în cauză, lipsirea de venituri în toata aceasta perioada prin anularea diplomelor si interzicerea dreptului de a profesa fiind în mod evident un fapt generator de prejudicii materiale, contrar susținerilor instanței de fond.
Cu privire la prejudiciul moral, instanța de fond a respins în mod nelegal si netemeinic si acest capăt de cerere, arată recurenții, considerând că, prin restabilirea situației inițiale, reclamanților li s-au reparat prejudiciile morale, constând în lezarea demnității, onoarei, răsturnarea sistemului de valori al acestora, dublate de imposibilitatea de a profesa în oricare stat membru al Uniunii Europene.
Prin anularea diplomelor de licența și, implicit, prin ridicarea dreptului de a profesa ca medici stomatologi, atât în România, cât si în oricare țara de pe teritoriul Uniunii Europene (inclusiv în țara de origine, Italia), reclamanților li s-a adus si li se aduce în continuare atât un prejudiciu de imagine, cât si o atingere asupra onoarei, prestigiului, credibilității acestora.
De asemenea, recurenții învederează că au solicitat instanței sa aibă în vedere modul discriminator în care M. Educației si Cercetării din România a tranșat problema reclamanților, având în vedere că, în urma controlului efectuat de către aceasta autoritate, a fost solicitata Universității Oradea anularea diplomelor de licența numai pentru reclamanții din prezenta cauza, cu toate ca mai mulți studenți italieni, din aceeași promoție cu reclamanții, au avut aceeași situație cu aceștia, respectiv nu au avut scrisoare de accept la înmatriculare si nici certificat de competență lingvistica obținut anterior înmatriculării.
In drept, recurenții au invocat prevederile art. 304 alin. 9 Cod de procedură civilă.
Împotriva aceleeași sentințe, în termen și legal timbrat, a declarat recurs și recurentul-pârât C. S., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, anularea sentinței și respingerea în totalitate a acțiunii formulată față de acest pârât.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea atacată este criticabilă sub aspectul respingerii excepției lipsei capacității sale procesuale pasive și al obligării la plata cheltuielilor de judecată, precum și în privința soluției dată cererii de anularea a actelor emise de pârâta U. din Oradea.
Referitor la acest ultim aspect, precizează că instanța de fond a reținut doar culpa Universității din Oradea în acceptarea reclamanților la studii, fără a da importanță împrejurării că aceștia, la rândul lor, trebuiau să se supună legilor statului român (art. 10 din HG 288/1993, unde este stipulat expres că înscrierea cetățenilor străini la studii se aprobă de M. învățământului; art. 45 alin. 1 și 2 din OUG 194/2002 privind regimul studenților străini, care impunea anumite condiții pentru acordarea vizei în vederea efectuării studiilor).
În speță, mai ales prin prisma calificării urmărite de reclamanți apreciază că viciul de procedură nu poate fi acoperit așa cum se afirmă de către aceștia. Viciul ar putea fi acoperit în condițiile unei nulități relative - incidentă cu ocazia unei vătămări a unui interes particular, însă în cazul de față a fost încălcat un interes general public fiind incidentă nulitatea absolută. Interesul public general în ce îi privește pe medici presupune școlarizarea acestora cu respectarea strictă a legii tocmai datorită importanței sociale deosebite acordată acestei profesii - atât în România, cât și în Italia și de fapt, oriunde în lume.
Referitor la respingerea excepției lipsei capacității sale procesuale pasive și a obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, arată cănu există în cuprinsul considerentelor hotărârii nici o justificare în ce privește culpa sa în acceptarea reclamanților la studii ori în derularea procesului de anulare a diplomelor acestora. Singura referire este cea de la ultimul alineat al pag. 9 al sentinței atacate: „...fiind în culpă procesuală, vor fi obligați pârâții, în solidar..."
Luând în considerare calitatea deținută de recurent (secretar științific al Senatului Universității din Oradea)la data adoptării, respectiv emiterii actelor menționate, precum și atribuțiile pe care le-a avut și care rezultă din documentul anexat întâmpinării, rezultă că nu a avut competență decizională în ce privește adoptarea actelor atacate. Competența decizională în ce privește anularea diplomelor o are doar Senatul universitar și Rectorul universității în condițiile art. 146 din Legea 1 din 2011.
În drept, a invocat prevederile art. 304 ind. 1 coroborat cu art. 312 alin. 3 Cod de procedură civilă.
Împotriva aceleeași sentințe, în termen și legal timbrat, a declarat recurs recurentul-pârât A. C., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul înlăturării obligației sale de a plăti reclamanților cheltuieli de judecată în suma de 1.000 EURO pentru fiecare, în solidar cu ceilalți pârâți.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că deciziile de anulare a diplomelor reclamanților nu reprezintă un act de voință personal sau o inițiativă personală a sa. Acestea au fost emise ca urmare a Deciziei Senatului Universității din Oradea, aceasta fiind adoptată, la rândul ei, în urma raportului de control întocmit de MECTS. Potrivit raportului de control, diplomele de licență au fost obținute cu încălcarea prevederilor legale. Soluția impusă expres de concluziile raportului este anularea lor. Limbajul acestor concluzii nu lasă nici o îndoială asupra dispoziției pe care o cuprind: "înmatricularea este ilegală și, prin urmare, diploma trebuie anulată". Este o dispoziție legală, emisă în baza atribuțiilor de control privind modul în care sunt aplicate și respectate reglementările legale în domeniul învățământului superior, atribuții conferite acestui minister prin art. 121 din Legea 1/2011. Mai mult, prin adresele MECTS nr._/2011 și nr. 1581/D.G.J./2011 s-a pus în vedere Universității din Oradea în mod imperativ să procedeze la anularea diplomelor de licență emise reclamanților cu nerespectarea prevederilor legale.
Senatul Universității s-a conformat, adoptând deciziile de anulare a diplomelor, în baza acestora au fost emise deciziile rectorului, acestea din urmă fiind doar concretizarea formală și în plan individual a deciziilor Senatului universității.
Pe de altă parte, potrivit art. 16 din Legea 554/2004 acțiunile în contencios administrativ pot fi formulate și direct împotriva funcționarului public doar dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. Prin urmare, poziția procesuală a funcționarului public este legată strict de capătul sau capetele de cerere privind plata de despăgubiri. Este adevărat că în cauză reclamanții au solicitat atât daune materiale, cât și daune morale, dar acestea au fost respinse în întregime de instanța de fond. Capetele de cerere privind acordarea de despăgubiri fiind respinse, iar poziția sa în proces fiind legată strict de acestea, nu se poate susține că ar fi căzut în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 (Vechiul) Cod pr. civ. pentru a fi obligat la suportarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care solicită admiterea recursului.
În drept a invocat prevederile art. 299 și urm. Cod de procedură civilă.
Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, în termen și legal timbrat a declarat recurs și recurenta-pârâtă U. din Oradea, solicitând admiterea acestuia și, pe cale de consecință, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii capătului de cerere admis și menținerii ca legale și temeinice a H.S. 170e/23.09.2011, H.S. nr. 170a/14.09.2011 și a Deciziilor Rectorului Universității din Oradea adoptate în baza acestor hotărâri.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 216 din Legea nr. 1/2011, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are rolul de a monitoriza si verifica direct sau prin organismele abilitate în acest sens respectarea reglementărilor privind organizarea și funcționarea învățământului superior, cercetarea universitară, managementul financiar, etica universitară și asigurarea calității în învățământul superior.
În baza atribuțiilor ce îi revin, conform prevederilor de art. 5 lit. t) din H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului: "Monitorizarea și verificarea direct sau prin organismele abilitate în acest sens respectarea reglementărilor privind organizarea și funcționarea învățământului și a furnizorilor de educație, M.E.C.T.S. prin Corpul de Control al Ministerului efectuează controale la instituțiile de învățământ superior" și a sesizări primite din partea Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, M.E.C.T.S. a dispus efectuarea unor controale la mai multe universității din țară.
Urmare a controalelor efectuate la U. din Oradea, s-a constatat de către organul abilitat din cadrul M.E.C.T.S. prin Rapoartele cu nr. 69/CCM/2011 și 145/CCM/2011, că intimații au desfășurat studii fără a fi îndeplinite toate cerințele prevăzute de legislația din domeniu, respectiv la data înmatriculării la Facultatea de Medicină și Farmacie acestea nu aveau scrisoarea de accept din partea Ministerului Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, care permitea accesul la studii universitare de licență.
Ministerului Educației, ca for tutelar, a avut o atitudine tranșantă, solicitându-se Universității din Oradea prin adresele cu nr.l581/DGJ/09.09.2011 și cu nr._/19.09.2011 luarea măsurilor în condițiile art. 146 din Legea nr. 1/2011, respectiv anularea diplomelor pentru care școlarizarea a fost realizată cu încălcarea legii, neputându-se sustrage măsurilor impuse de M.E.N.
Instanța de fond, în mod greșit a reținut că "reclamanții nu pot fi acuzați de fraudă", deși din actele depuse ca probe la dosarul cauzei rezultă că diplomele sunt obținute prin mijloace frauduloase pentru că pornind de la chiar momentul inițial înscrierea acestora la concursul de admitere s-a făcut cu încălcarea prevederilor lege în vigoare; în aceste condiții, școlarizarea reclamanților nu s-a făcut cu respectarea legii, ea fiind ilegală.
În speța de față, frauda a fost dovedită prin Concluziile Rapoartelor nr. 69/CCM/2011 și 145/CCM/2011 întocmite de corpul de Control al Ministrului Educației, prin care se constată, între alte nereguli, că la data înscrieri la studii, reclamanții nu au îndeplinit o condiție legală imperativă și anume primirea scrisorii de acceptare din partea Ministerului de resort.
Conform prevederilor art. 10 din Legea nr. 288/1993 privind școlarizarea în România a cetățenilor din alte țări "înscrierea la studii în România a cetățenilor din alte țări se aprobă numai de M. învățământului care:
- echivalează studiile efectuate în străinătate de către candidați;
- Precizează condițiile financiare în care se efectuează studiile;
- Repartizarea solicitanți pe instituții de învățământ, în funcție de cifrele de școlarizare stabilite în prealabil;
- Asigură, cu sprijinul Ministerului Sănătății, efectuarea de către candidați a unui control medical pentru acces în colectivitatea studențească, în conformitate cu practica internațională în materie."
Art. 2 din Ordinul nr. 4501/2003, pentru aprobarea metodologiilor privind înscrierea la studii a cetățenilor străini, a cetățenilor străini de origine etnică română și a cetățenilor români cu domiciliul în străinătate la instituțiile de învățământ superior particular acreditate din România, prevede: "Cetățeni străini prevăzuți la art. 1 alin (1) trebuie să se prezinte la M. Educație și Cercetării - Direcția generală pentru integrare europeană și relații internaționale un dosar de studiu în vederea obținerii scrisori de acceptare la studii, conform prevederilor art. 45 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 194/2002 privind regimul juridic al studenților străini în România".
Mai mult art. 3 alin (1) din același act normativ prevede: "Calitatea de student încetează în caz de neplata a taxelor de școlarizare, de nerespectare a obligațiilor și disciplinei universitare și în cazul încălcării legilor țării".
Art. 45 alin (1) si (2) din Ordonata de urgență nr. 194/2002 privind regimul juridic al studenților străini în România prevede: " Viza de lungă ședere pentru studii poate fi acordată străinilor, la cerere, în limita locurilor stabilite potrivit art. 5 lit. b), de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din țară în care aceștia își au reședința sau domiciliul. Solicitarea trebuie să fie însoțită de următoarele documente: a) scrisoare de acceptare la studii din partea Ministerului, Cercetării si Tineretului."
Art. 10 din Ordonata nr. 73/2000 privind organizarea în universități a unor formațiuni de studiu complet în limbi de mare circulație internațională prevede "înscrierea la studii a cetățenilor străini se face direct la universități. Certificarea legalității actelor de studii ale cetățenilor străini se face de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din M. Educației Naționale".
Urmare a dispozițiile legale de mai sus rezultă obligația studentului străin de a se prezenta anterior începerii studiilor la Ministrul Educației Naționale, pentru obținerea scrisorii de acceptare la studii. Contrar acestor dispoziții legale, reclamanții nu s-a prezentat la M. Educației în vedere obținerii scrisorii, aceștia obținând scrisoarea de accept ulterior înmatriculării, fapt constatat și prin Rapoartele Corpului de Control al Ministrului cu nr. 145/CCM/12.12.2011 și nr. 69/CCM/2011.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin (3) din Ordinul M.E.N nr. 3266/1998, rectorul poate emite decizia de înmatriculare a studentului străin doar după primirea aprobării scrise din partea ministrului.
După cum reiese din pct. 2 și 3 din precizările privind aplicarea Ordinului M.E.N nr. 3266/16.02.1998, cetățenii străini puteau fi înscriși în învățământul universitar doar după absolvirea anului premergător în cadrul căruia își însușesc cunoștințele necesare de limba română, fiind exceptați de la obligația de la obligativitatea de a prezenta certificatul de absolvire a anului premergător doar persoanele care prezintă acte de studii românești sau cei care au promovat atestatul de limba română organizat anual cu o comisie interuniversitară, iar înscrierea la studii universitare se încheiau la data de 1 noiembrie.
D. probatoriul administrat în cauză rezultă că niciunul dintre intimați nu întruneau condițiile legale pentru a fi înscriși la studii în România, astfel încât era necesară aplicarea prevederilor art. 146 din Legea educației naționale nr. 1/2011. Precizează că Legea nr. 1/2011 nu face nici o deosebire cu privire la momentul în care s-a comis frauda și nici cu privire la cel care a utilizat mijloacele frauduloase. Astfel încât existența fraudei afectează toate raporturile juridice derulate pe baza acesteia. Chiar dacă intimații nu au săvârșit în mod direct fapte sau acte de încălcare a legii, acestea au acceptat frauda și au beneficiat de pe urma acesteia.
Rapoartele cu nr. 145/CCM/12.12.2011 și cu nr. 69/CCM/2011, au fost întocmite de organul abilitat din cadrul Ministerului Educației în baza atribuțiilor ce îi revin conform prevederilor H.G. 536/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Pe baza constatărilor Rapoartelor de Control nr. 69/CCM/2011 și 145/CCM/2011 și dispozițiilor nr._/19.09.2011 și cu nr. 1581/DGJ/ 09.09.2011, U. din Oradea a făcut, în mod corect, aplicarea art. 146 din Legea nr. 1/2011, procedând la publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a III-a, nr. 325/05.10.2011, astfel cum prevede art. 35 din Ordinul M.E.C.T. nr. 2284/2007.
Manifestarea de voință de a se înscrie la cursurile Universității din Oradea a intimaților s-a produs abia în luna ianuarie 2004, astfel cu rezultă din probele administrate în cauză, când primul semestru al anului universitar 2003/2004 era aproape încheiat, nefiind posibilă înmatricularea retroactivă.
Mai mult, deciziile de înmatriculare nu sunt semnată de rectorul din aceea perioadă, respectiv prof. univ. dr. T. M., după cum lipsește și stampila cu stema României a Universității din Oradea. Prin urmare, decizia de înmatriculare este nulă.
Intimații nu îndeplineau la data înscrierii condițiile legale pentru a fi înscriși la studiile universitare de licență, respectiv acestea nu aveau scrisoarea de acceptare la studii și certificatul de competență lingvistică.
În ceea ce privește obligarea sa la plata, în solidar, a sumei de 1000 de Euro pentru fiecare intimat, apreciază că în mod greșit instanța de fond reține incidența dispozițiilor art. 274 alin (1) din Cod pr. Civ., respectiv culpa sa procesuală deoarece a dispus anularea diplomelor de licență ca urmare a dispozițiilor forul tutelar - M. Educației Naționale, conform adreselor nr.l581/DGJ/09.09.2011 și nr._/19.09.2011 1 și în baza Rapoartelor Corpului de Control al Ministrului nr. 69/CCM/2011 și cu nr. 145/CCM/2011, neputându-se sustrage măsurilor impuse de M.E.N.
Instanța de fond a apreciat în mod greșit probele administrate în cauză și a interpretat eronat dispozițiile legale pronunțând, astfel, o hotărâre netemeinică și nelegală, raportat la situația reală de fapt și probele administrate în cauză.
Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.8, și pct. 9; art. 3041 C. pr. civ., art. 10 din Legea nr. 288/1993 privind școlarizarea în România a cetățenilor din alte țări, art. 10 din Ordonata nr. 73/2000, privind organizarea în universități a unor formațiuni de studiu complet în limbi de mare circulație internațională, art. 2 din Ordinul nr. 4501/2003, pentru aprobarea metodologiilor privind înscrierea la studii a cetățenilor străini, art. 45 alin (1) și (2) din Ordonata de urgență nr. 194/2002, privind regimul juridic al studenților străini în România, Legea educației naționale nr. 1/2011, H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, OMECT nr. 2284/2007, Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 3266/16.02.1998, Cod civil.
Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor, în termen și legal timbrat, a declarat recurs și recurentul-pârât M. Educației Naționale, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, precum si respingerea cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct.7 din Codul de procedură civilă, arată că sentința a fost pronunțată de către instanța de fond fără a cuprinde în totalitate motivele pe care se sprijină, acestea fiind contradictorii. Astfel, excepția inadmisibilității cererii reclamanților invocată de pârâtul MECTS, actualmente MEN, a fost respinsă pentru simplul considerent că recurentul-pârât a fost emitentul Raportului Corpului de Control al Ministerului Educației nr. 69/CCM/2011 și a adresei cu nr._/19.09.2011, acte premergătoare actelor administrative prin care s-a dispus anularea diplomelor de licență, nesusceptibile de anulare în mod individual, pentru că nu reprezintă acte administrative în accepțiunea art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004.
Instanța de fond a recunoscut că raportul de control al Ministrului și adresa menționată mai sus nu sunt acte administrative supuse anulării în instanța de contencios administrativ, iar Corpul de Control al Ministrului a pus în vedere Universității să exercite atribuțiile care îi revin în baza Legii educației naționale, acesta nu s-a substituit Senatului Universității din Oradea, iar pentru rezolvarea aspectelor semnalate existând autonomie universitară.
Controlul dispus de Minister la facultățile de medicină și farmacie s-a efectuat în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, HG 536/2011 privind organizarea și funcționarea MECTS și Regulamentului de organizare și desfășurare a activității de control aprobai prin OMEDC nr. 5672/13.12.2005.
Acest control a avut la bază infogramele nr. 4247/29.04.2011 și nr. 4481/05.05.2011 transmise de către Reprezentanta Permanentă a României pe lângă UE-Bruxelles, prin care s-a solicitat o verificare imediata a conformității studiilor pentru un număr de 54 de cetățeni italieni indicați în scrisoarea autorităților italiene pentru formularea unei poziții oficiale a autorităților române, iar în baza Ordinului de serviciu nr. 69/CCM/2011 s-au efectuai controale la anumite universități de medicină, specializarea stomatologie printre care și U. din Oradea, situație pe care instanța de fond nu a reținut-o și nu s-a motivat absolut deloc pe aceste aspecte.
Instanța de fond nu a reținut că acest raport de control a avut ca obiect un cadru mult mai general privind mai multe universități și care a avut la bază o situație prezentată de către M. Sănătății din Italia privind mai mulți subiecți de drept, iar MECTS nu a făcut altceva decât să colaboreze, având în vedere aspectele menționate mai sus, pericolul existând în aplicarea clauzei derogatorii de către Italia, prevăzută în art. 61 din Directiva 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale.
Față de aceste aspecte, solicită instanței să constate că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă față de MECTS, iar instanța de fond nu a făcut nici un fel de referire la acest aspect, ca instanța de contencios administrativ era obligată să verifice îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de chemare în judecată față de toți pârâții.
Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă, arată că admiterea cererii de chemare în judecată pentru simplul considerent al instanței de fond, respectiv: „este evident că nu li s-a adus la cunoștință cu ocazia înscrierii la studii necesitatea obținerii scrisorii de acceptare, iar obligația de a solicita acest document revenea Universității", fără a motiva care a fost fundamentul legal care a dus la această concluzie, face ca sentința să fie dată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii.
D. răspunsul la întrebarea nr. 7 la interogatoriul formulat de reclamanți, M. a precizat că verificarea actelor de studii, constatarea că aceștia îndeplinesc condițiile legale pentru a accede în învățământul superior românesc și emiterea scrisorilor de acceptare pentru anumiți reclamanți s-a realizat în septembrie 2005.
Scrisoarea de acceptare la studii este un document necesar înmatriculării cetățenilor străini la studii în România, situație cunoscută de către cetățeanul italian conform reglementărilor legale în vigoare, opozabilă acestuia încă de la data depunerii dosarului de înscriere și care era obligat legal să o obțină.
Art. 45 alin. (1) și (2) din Ordonata de urgență nr. 194/2002 privind regimul juridic al studenților străini în România prevede: "Viza da lungă ședere pentru studii poale fi acordată străinilor, la cerere, în limita locurilor stabilite potrivii art. 5 lit. b), de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din țară în care aceștia își au reședința sau domiciliul. Solicitarea trebuie să fie însoțită de tunătoarele documente: a) scrisoare de acceptare la studii din partea Ministerului, Cercetării și Tineretului."
Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat si modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, precum si respingerea cheltuielilor de judecatăavând în vedere că deciziile a căror anulare se solicită sunt acte administrative emise de către U. din Oradea, iar raportul de control al Ministrului nu este un act administrativ așa cum și instanța de fond a apreciat și a cărui anulare nu a fost solicitată în instanță.
În drept, a invocat dispozițiile art. 299-316 Codul de procedură civilă, Legea nr. 1/2011 a educației naționale, Legea nr. 288/1993 privind școlarizarea în România a cetățenilor din alte țări, Ordonanța nr. 73/2000 privind organizarea în universități a unor formațiuni de studiu complet în limbi de mare circulație internațională, Ordinul nr. 4501/2003, pentru aprobarea metodologiilor privind înscrierea la studii a cetățenilor străini, Ordonanța de urgență nr. 194/2002 privind regimul juridic al studenților străini în România, H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, OMECT nr. 2284/2007, Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 3266/16.02.1998, Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ.
Prin cererea de completare si precizare a recursului, recurenții-reclamanți au arătat că instanța de fond a apreciat că se impune diminuarea onorariului de avocat de la suma de 1800 euro la suma de 1000 euro, această din urmă sumă fiind apreciată „proporționala cu complexitatea pricinii si a admiterii doar in parte a pretențiilor”.
Referitor la primul motiv pentru care instanța de fond a redus onorariul avocațial, respectiv reducerea acestuia raportat la complexitatea pricinii, arată că soluționarea pe fond a pricinii a presupus 9 termene de judecata la Tribunalul Bihor, dintre care 2 au fost pentru soluționarea cererii de suspendare a efectelor deciziilor atacate, iar celelalte termene de judecata fiind stabilite pentru soluționarea pe fond a cererii de chemare în judecata.
Astfel cum rezulta din actele aflate la dosarul cauzei, probatoriul administrat a constat în interogatoriile pârâților, administrate pentru fiecare dintre acestea, atât pentru cei 5 reclamanți, cât si pentru cei 5 pârâți, la care s-au adăugat înscrisurile depuse succesiv la dosarul cauzei.
De asemenea, arată ca sumele reprezentând onorariu avocațial, solicitate ca si cheltuieli de judecata au inclus si asistența si redactarea documentelor (întâmpinări), formulate în acest dosar în cadrul recursurilor formulate împotriva sentinței Tribunalului Bihor, prin care s-a dispus suspendarea efectelor Deciziilor atacate si pe care pârâții MECTS si U. din Oradea au atacat-o cu recurs, care s-a soluționat de către Curtea de Apel Oradea, prin respingerea acestora.
Referitor la reducerea onorariului avocațial ca urmare a admiterii în parte pretențiilor reclamanților, arată că articolul 274 alin.(3) C.pr.civ., care permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.
În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii cât si proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, solicită admiterea recursului si cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecata acordate de instanța si modificarea sentinței recurate si sub acest aspect.
In drept au invocat prevederile art. 132 Cod de procedură civilă si art. 304 alin.9 Cod de procedură civilă.
Instanța de recurs, analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, constată următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de recurentul M. Educație Naționale, aceasta a fost în mod corect respinsă de instanța de fond, în contextul în care, astfel cum recunoaște inclusiv pârâtul prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, acesta a fost chemat în judecată de reclamanți exclusiv pentru obligarea sa în solidar la plata despăgubirilor solicitate de reclamanți. De altfel și din modul de redactare al acțiunii, rezultă în mod clar pretențiile pe care reclamanții au înțeles să le formuleze față de acest pârât, respectiv obligarea sa în solidar cu ceilalți pârâți la plata daunelor cuvenite pentru repararea prejudiciului material si moral suferit.
Or, în lipsa unei cereri de anulare a unui act administrativ emis de acest pârât, nu se poate vorbi de o eventuală plângere prealabilă pe care reclamanții ar fi trebuit să o formuleze anterior sesizării instanței.
Dată fiind calitatea de pârât a Ministerului Educației Naționale exclusiv cu privire la capătul de cerere prin care reclamanții solicită acordarea de despăgubiri, instanța de recurs apreciază admisibilă cererea de intervenție formulată de acest pârât în favoarea Universității Oradea, în contextul în care prin aceasta sunt formulate apărări prin care se tinde la menținerea actelor administrative emise de pârâtă.
Analizând în continuare criticile aduse de recurenții-pârâți, respectiv intervenient, soluției instanței de fond de anulare a actelor administrative prin care s-a dispus anularea diplomelor de licență ale reclamanților, instanța de recurs apreciază că este greșită concluzia primei instanțe în sensul că nu se poate reține nici o culpă în sarcina reclamanților pentru obținerea cu întârziere a scrisorii de acceptare la studii.
Astfel, potrivit art. 10 din HG nr. 288/2003, înscrierea la studii în România a cetățenilor din alte tari se aprobă numai de M. Învățământului, care: echivalează studiile efectuate în străinătate de către candidați; precizează condițiile financiare în care se efectuează studiile; repartizează solicitanții pe instituții de învățământ, în funcție de cifrele de școlarizare stabilite în prealabil; asigură, cu sprijinul Ministerului Sănătății, efectuarea de către candidați a unui control medical pentru acces în colectivitatea studențească, în conformitate cu practica internațională în materie.
Tot pentru a reglementa înscrierea cetățenilor străini la studii în România a fost emis Ordinul nr. 3266/1998, care prevede că înscrierea de elevi, studenți, doctoranzi din alte țări, în regim cu taxă, se face direct la școlile, liceele și universitățile solicitate de aceștia, prin prezentarea documentelor prevăzute de reglementările în vigoare. Se prevede că rectorul solicită oficiului specializat al Ministerului Educației Naționale aprobarea de recunoaștere și echivalare a documentelor școlare prezentate de candidat, iar după primirea aprobării scrise poate emite dispoziția de înmatriculare a studentului respectiv.
Prin Precizările emise în aplicarea acestui Ordin, se prevede că, de regulă, cetățenii din alte state sunt înscriși în învățământul liceal, universitar și postuniversitar după absolvirea anului pregătitor, în cadrul căruia își însușesc cunoștințele necesare de limba română, precum și cunoștințe specifice în corelare cu profilul viitoarei pregătiri (anatomie, fizică, chimie, desen tehnic etc).
Sunt exceptate de la obligația de a prezenta, la înscriere, certificatul de absolvire a anului pregătitor persoanele care au promovat testul de limba română organizat anual cu o comisie interuniversitară.
Pornind de la aceste prevederi legale, instanța de fond a concluzionat că obligația de a solicita obținerea scrisorii de acceptare la studii în România îi revenea pârâtei U. Oradea.
Este adevărat că din cuprinsul diplomelor de licența ale reclamanților rezultă că înmatricularea a patru reclamanți a avut loc începând cu anul universitar 2003-2004, respectiv anul 2004 în cazul reclamantului Di M. L. F. Francesco, însă nu se poate face abstracție de faptul că cererile de înscriere în anul I au fost formulate abia în data de 16.01.2004, moment la care erau în vigoare prevederile Ordinului nr. 4501/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înscrierea la studii a cetățenilor străini, a cetățenilor străini de origine etnică română și a cetățenilor români cu domiciliul în străinătate la instituțiile de învățământ superior particular acreditate din România, emis în data de 16.06.2003 și publicat în Monitorul Oficial nr. 761 din 30 octombrie 2003.
Potrivit prevederilor acestui Ordin, înscrierea cetățenilor străini la studii în instituțiile prevăzute la art. 1 alin. (1) se face numai la facultățile și specializările acreditate, cu respectarea reglementărilor aplicabile cetățenilor străini, pe baza dosarelor de studii depuse de fiecare candidat.
Dosarele de studii prevăzute la alin. (1) și (2) trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, următoarele documente:
a) diploma de bacalaureat - traducere legalizată în limba română sau într-o limbă de circulație internațională -, vizată spre autentificare de ambasada României din țara emitentă, condiție valabilă pentru candidații proveniți din statele care nu sunt parte la Convenția de la Haga, adoptată la 5 octombrie 1961, precum și pentru candidații proveniți din statele cu care România a încheiat acorduri bilaterale de asistență juridică;
b) certificatul de absolvire a anului pregătitor, certificatul de competență lingvistică sau, după caz, acte de studii atestând absolvirea a cel puțin 4 ani de studii la o școală cu predare în limba română;
c) certificatul de naștere, în copie legalizată;
d) pașaportul, în copie legalizată.
(4) Dispoziția definitivă de înmatriculare a cetățenilor străini se poate emite de către conducerea universității numai după primirea aprobării scrise din partea Ministerului Educației și Cercetării - Direcția generală pentru integrare europeană și relații internaționale.
Totodată, frecventând o formă de învățământ la zi, reclamanții ar fi trebuit să facă demersurile necesare pentru obținerea vizei de lungă ședere pentru studii, solicitarea trebuind să fie însoțită, potrivit art. 45 din OUG nr. 194/2002 de următoarele documente:
a) scrisoarea de acceptare la studii din partea Ministerului Educației și Cercetării;
b) dovada achitării taxei de studii;
c) dovada mijloacelor de întreținere, în cuantum de 250 euro lunar, pentru întreaga perioadă înscrisă în viză, cu excepția străinilor bursieri ai statului român și a situațiilor când, pe bază de reciprocitate, s-a stabilit altfel;
d) certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeași valoare juridică.
Prin urmare, nu se poate reține că reclamanții nu ar fi avut cunoștință despre obligația ce le revenea în legătură cu obținerea scrisorii de acceptare la studii din partea Ministerului Educației Naționale.
Este adevărat că pe seama a patru reclamanți au fost obținute scrisori de acceptare la studii în luna septembrie 2005, iar pentru reclamantul Converito A. aceasta a fost emisă la data de 05.12.2009, însă instanța de recurs apreciază că nu se poate face abstracție de faptul că aceste scrisori de acceptare au fost emise pentru înscrierea reclamanților în anul universitar 2005/2006, în vreme ce diplomele de licență sunt eliberate pentru studii urmate în perioada 2003-2009, cu excepția reclamantului Di M. L. F. Francesco, pe a cărui diplomă apare anul înmatriculării ca fiind 2004.
Obținerea cu întârziere a scrisorii de acceptare la studii în România a celor cinci studenți italieni nu este însă singura neregularitate constatată de M. Educației Naționale prin concluziile rapoartelor de control care au stat la baza emiterii actelor ulterioare de anulare a diplomelor de licența ale reclamanților, acestora imputându-li-se și lipsa la înscriere a certificatului de competența lingvistică, respectiv faptul că decizia de înmatriculare nr. 1195/17.10.2003 prin care patru reclamanți au fost declarați înmatriculați la U. din Oradea, Facultatea de Medicină și Farmacie, anul I, an universitar 2003-2004, poartă doar semnătura decanului Facultății de Medicină si Farmacie, nu și semnătura rectorului Universității.
În opinia instanței de recurs, toate aceste neregularități justifică concluzia Rapoartelor Corpului de control al Ministrului nr. 145/CCM/2011 și 69/CCM/2011, în sensul că se impune anularea diplomelor de licența ale reclamanților, deoarece au fost obținute prin mijloace frauduloase. Mai mult, reclamanții nu au înțeles să atace odată cu actele administrative de anulare a diplomelor de licența și cele două rapoarte de control, față de pârâtul Ministerului Educației Naționale pretențiile reclamanților limitându-se la acordarea de despăgubiri.
Revenind la certificatul de competență lingvistică, prima instanță a apreciat deosebit de relevante răspunsurile date de reclamanți la interogatoriu, aceștia afirmând că au susținut examenul care atestă nivelul de cunoaștere al limbii române înainte de a se înscrie la studii.
Aceasta afirmație a reclamanților nu este însă susținută de nici un mijloc de probă. Dimpotrivă certificatele de competența lingvistică au fost obținute de aceștia pe parcursul anilor 2008-2009, deci după cinci ani în care se presupune că reclamanții au urmat cursurile la zi ale unei facultăți de medicină, specializarea medicină dentară, cu predare în limba română. Punctajul acordat de comisia de examinare a fost cel minim de 10 puncte, cu excepția unuia dintre reclamanți care a obținut 11 puncte. Or, acest nivel de cunoaștere al limbii române generează serioase suspiciuni în legătură cu modul în care reclamanții au reușit să-și însușească cunoștințele de specialitate pe care le presupune frecventarea cursurilor unei facultăți de medicină, suspiciuni care sunt cu atât mai mult întemeiate cu cât în cazul reclamanților neregularități privind școlarizarea în România au existat încă de la momentul înmatriculării în anul I.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 coroborat cu art. 304 punct. 9 Cod procedură civilă, vor fi admise recursurile declarate de recurenții-pârâți U. din Oradea, C. S., A. C., și M. Educației Naționale; va fi modificată în parte Sentința nr. 3331/CA din 25.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți sub aspectul tuturor capetelor de cerere formulate, precum și a cererii de chemare în garanție formulată de pârâta U. Oradea în contradictoriu cu chematul în garanție I. M..
Ca o consecință a respingerii acțiunii, va fi admisă cererea de intervenție în interesul pârâtei U. Oradea, formulată de pârâtul M. Educației Naționale.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Urmare a respingerii acțiunii, va fi respinsă și cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată în fond și în recurs.
În consecință, nu se mai impune analizarea criticilor recurenților pârâți A. C. și C. S. referitoare la lipsa oricărui temei pentru obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților.
Admiterea recursurilor pârâților și respingerea cererii reclamanților de anulare a actelor administrative prin care diplomele de licență ale acestora au fost anulate, atrage ca o consecință firească respingerea recursului declarat de recurenții-reclamanți, nemaisubzistând nici un temei pentru cererea acestora de acordarea a despăgubirilor aferente pretinsului prejudiciu material și moral suferit de aceștia.
Si cererea de completare și precizare a recursului prin care recurenții au solicitat acordarea integrală a onorariului avocațial solicitat pentru judecata în fond a cauzei apare ca fiind rămasă fără obiect în contextul respingerii acțiunii în integralitatea ei. De altfel, o atare cerere de completare și precizare a recursului nici nu poate fi primită, fiind formulată cu încălcarea prevederilor art. 303 Cod procedură civilă.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurenții-reclamanți vor fi obligați la plata sumei de 2,15 lei în favoarea Universității Oradea cu titlu cheltuieli de judecată în recurs, constând în taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții-reclamanți De S. P., M. F., De M. L. F. Francesco, C. A., M. G., toți cu domiciliul procedural ales în București, .. 8, ..
Admite ca fondate recursurile declarate de recurenții-pârâți U. din Oradea, cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor, C. S., cu domiciliul procedural ales la locul de muncă U. din Oradea din Oradea, ., jud. Bihor, A. C., domiciliat în Oradea, .. 42/A, Duplex 1B, jud. Bihor și M. Educației Naționale, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1 împotriva Sentinței nr. 3331/CA din 25.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți sub aspectul tuturor capetelor de cerere formulate, precum și a cererii de chemare în garanție formulată de pârâta U. Oradea în contradictoriu cu chematul în garanție I. M., domiciliat în București, Calea Moșilor, nr. 292, ., ..
Admite cererea de intervenție în interesul pârâtei U. Oradea formulată de pârâtul M. Educației Naționale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată în fond și în recurs.
Obligă recurenții-reclamanți la plata sumei de 2,15 lei în favoarea Universității Oradea reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. G. C. R. L. B. M. M.
Red.dec.-B.L.- 15.11.2013
Jud. fond-T. A.
Dact.M.M-2ex.- 15.11.2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2540/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Hotărâre din 22-11-2013, Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
