Anulare act administrativ. Decizia nr. 4278/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4278/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 3310/111/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2012
DECIZIA NR.4278/CA/2013 - R
Ședința publică din 18 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: S. C. M. - judecător
JUDECĂTOR: O. B.
JUDECĂTOR: A. V.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurentul pârât I. T. al Poliției de Frontieră Oradea cu sediul în Oradea, Calea A., nr. 2-4, J. Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant P. C. - cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat P. A. din Oradea, .. 82, . Bihor, împotriva sentinței nr.2867/CA/4.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, că intimatul a depus la dosar la data de 18.11.2013 întâmpinare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.2867/CA/4.04.2013 Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei de interes a reclamantului și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de pârât.
A admis cererea formulată de reclamantul P. C., în contradictoriu cu pârâtul I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ ORADEA și în consecință:
A dispus anularea actului administrativ înregistrat sub numărul_ din data de 28.02.2012 emis de pârât.
A obligat pârâtul în favoarea reclamantului la decontarea cheltuielilor de transport între domiciliu și locul de muncă, pentru perioada 01.01._2 în limita maximă prevăzută de lege.
A obligat pârâtul în favoarea reclamantului la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
La data de 01.02.2012, prin raportul înregistrat la pârât cu nr._/01.02.2012, reclamantul, în calitate de agent de poliție în cadrul SPF Valea lui M. a solicitat conducerii inspectoratului aprobarea decontării cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă cu autovehiculul proprietate personală, anexând documente necesare analizării îndeplinirii condițiilor legale pentru acordarea dreptului.
Prin adresa nr._ din 28.02.2012, pârâtul, prin Șeful ITPF Oradea, a respins solicitarea reclamantului, cu mențiunea că în conformitate cu dispozițiile art.6 al.1 lit. f din HG 1292/2003 polițiștii au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, cu condiția ca aceștia să se deplaseze între localitatea de domiciliu și cea a locului de muncă pe o distanță cuprinsă între 5-70 km. În cazul reclamantului, între localitatea Valea lui M., unde se află locul de muncă și cea de domiciliu – S., este o distanță de 72 km, care nu se încadrează în limitele prevăzute de lege.
Începând cu data de 22.05.2012 reclamantul a început să beneficieze de acest drept, întrucât și-a stabilit domiciliul în localitatea Oradea, . distanța între locul de domiciliu și locul de muncă este de doar 68 km.
Referitor la excepția lipsei de interes a reclamantului, instanța a reținut că aceasta nu poate fi admisă, în condițiile în care, la data promovării acțiunii, 03.04.2012, dreptul său era născut și actual, acesta contestând un refuz nejustificat al unei autorități publice în a-i acorda un drept, al său.
Referitor la excepția lipsei calității de reprezentant, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată întrucât prin împuternicirea avocațială depusă la dosarului cauzei s-a făcut dovada mandatului, iar reclamantul personal, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, a arătat că avocatul care a redactat acțiunea și care l-a reprezentat în cauză a fost legal mandatat.
A mai constatat prima instanță că în conformitate cu dispozițiile art. 6 lit f din H.G.1292/2003, „ Polițiștii au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, dus și întors, în contul unităților din care fac parte și în situațiile în care se deplasează: la și de la locul de muncă, pe o distanță de 5-70 km, pentru polițiștii mutați în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință, cărora nu li se pot asigura locuințe în localitatea în care au fost mutați”.
Din interpretarea textului actului normativ menționat instanța a apreciat că, în situația în care distanța între cele două localități depășește limita maximă, se decontează parțial cheltuielile de transport, în limita maximă de 70 km, iar nu că nu se decontează deloc cheltuielile de transport dacă distanța este mai mare de 70 km.
De asemenea, distanța minimă de 5 km a fost avută drept reper, acesta fiind, cel mai probabil, cea mai mică distanță între două localități (criteriul fiind existența a două localități distincte, între cea a locului de domiciliu și a locului de muncă).
Mai mult, în cazul reclamantului, s-a reținut că diferența de 2 km între limita maximă prevăzută de lege și cea a deplasării efective, se încadrează într-o marjă firească, în condițiile în care există străzi cu o lungime de 2 km în interiorul aceleași localități.
Cât privește critica pârâtului referitoare la acordarea retroactivă a unor drepturi, instanța de fond a reținut că o asemenea cerere este admisibilă, în condițiile în care cererea vizează o perioadă pentru care nu este prescris dreptul la acțiune.
Față de cele reținute, apreciind că acțiunea reclamantului este întemeiată, în temeiul dispozițiilor art.1, 8, 18 L.554/2004 a admis-o, astfel că a dispus anularea actului administrativ nr._ din 28.02.2012 emis de pârât și a obligat pârâtul în favoarea reclamantului la decontarea cheltuielilor de transport între domiciliu și locul de muncă pentru perioada 01 ianuarie 2012 -22 mai 2012, în limita maximă prevăzută de lege.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art.274 al.1 C.pr.civ., prima instanță a obligat pârâtul în favoarea reclamantului la plata sumei de 4,3 lei reprezentând cheltuieli de judecat – taxă timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul pârât I. T. al Poliției de Frontieră Oradea solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate.
În motivare, recurentul arată că hotărârea instanței de fond este criticabilă, sub aspectele prevăzute de art. 304 punctul 9, din Codul de Procedură Civilă, pentru faptul că aceasta este lipsită de temei legal și s-a dat cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, recurentul invocă prevederile art. 28 alin 1 lit. j din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului și art. 1 alin 1 lit. c și f din H.G. nr. 1292/2003 apreciind că din interpretarea prevederilor legale invocate rezultă în mod evident că polițiștii au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport în condițiile stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 1292/2003, act normativ ce stabilește, în opinia recurentului, următoarele condiții:
-polițistul să fie mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință;
-să nu i se poată asigura locuință de serviciu în localitatea în care a fost mutat;
-polițistul să fie proprietarul autovehiculului;
-polițistul să se deplaseze pe o distanță cuprinsă între 5 și 70 km;
Conform susținerilor recurentului, aceste condiții rezultă dintr-o analiză gramaticală a textului actului normativ, atât din punct de vedere semantic, cât și a semnelor de punctuație folosite de către emitentul actului. Astfel, elementul regent al sintagmei „pe o distanță de 5-70 km " este "se deplasează", complement circumstanțial de loc (substantiv cu prepoziție ce determină un verb), respectiv dreptul la decontarea cheltuielilor de transport se naște atunci când polițistul se deplasează pe o distanță cuprinsă între 5-70 km și nu cum în mod eronat a reținut instanța de fond interpretarea dată de către intimatul-reclamant. respectiv că polițiștii au dreptul pe o distanță de 5-70 km .
Arată recurentul, că cele două puncte folosite de către emitentul actului normative după verbul "se deplasează" anunță o enumerare a situațiilor în care polițiștii au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, iar la fiecare situație stabilește condițiile în baza căruia se acordă dreptul, delimitate fiecare prin cele 3 virgule.
Consideră că emitentul actului normativ Guvernul României, la propunerea instituției inițiatoare a actului (Ministerul de Interne), a dispus limitarea la 70 km din următoarele considerente:
1.cuantumul decontării cheltuielilor de transport mult mai mare fată de acordarea indemnizației de chirie;
2.oboseala intervenită ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu într-un program de 12 ore (pe timp de zi sau pe timp de noapte) la care se adaugă oboseala intervenită ca urmare a efectuării deplasării la și de la locul de muncă.
3.creșterea capacității operaționale a personalului instituției noastre în caz de alarmare, în această situație personalul având obligația de a se prezenta la serviciu în termen de 100 de minute de la declanșare.
Așadar, arată recurentul, dacă textul actului normativ ar fi interpretat în sensul instanței de fond sau a intimatului-reclamant, respectiv decontarea parțială în situația în care polițistul depășește limita maximă de 70 km, ar avea ca efect încălcarea voinței emitentului actului, bazată pe considerentele prezentate mai sus. D. exemplu, pretinde recurentul, în situația interpretării textului actului normativ în sensul instanței de fond, aceasta ar echivala cu faptul că un polițist să poată efectua deplasarea și de la 500 km, urmând a-i fi decontat contravaloarea a 70 km.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 13 din H.G. nr. 1292/2003, deplasarea polițiștilor în interesul serviciului cu autoturismul proprietate personală se poate face numai cu aprobarea prealabilă a șefului unității sau a înlocuitorului legal al acestuia, posesorul autoturismului fiindu-i decontat contravaloarea a 7,5 litri de carburant, la 100 km parcurși, iar în conformitate cu prevederile art. 6 alin 1 lit. f din H.G. nr. 1292/2003, coroborat cu prevederile pct. 33 din O.M.A.I. nr. 136/2004, deplasarea la și de la locul de muncă se poate efectua cu autoturismul proprietate personală, numai cu aprobarea șefului unității, în situația în care graficul orar al mijloacelor de transport în comun nu asigură prezența la program, în această situație posesorului autoturismului fiindu-i decontat contravaloarea cheltuielilor de transport la nivelul cheltuielilor de transport dus-întors pe calea ferată la clasa a II-a, trenuri de persoane.
Astfel, recurentul afirmă că există o diferență între cele două situații de deplasare în interesul serviciului, respectiv între cei care efectuează deplasarea la și de la locul de muncă și cei care execută misiuni ordonate sau activități de pregătire.
Referitor la depășirea limitei maxime de către intimatul-reclamant, arată recurentul că instituția inițial a stabilit distanța dintre localitatea de domiciliu (loc. S., jud. Bihor) și cea de exercitare a atribuțiilor de serviciu (loc. Valea lui M.) ca fiind 72 de km, în urma consultării site-ului oficial de calcul a distanțelor rutiere "via michellin" și ca urmare a distanței înscrise de către solicitant în cuprinsul raportului (75 km).
Mai învederează instanței recurentul, în esență, că la interpretarea unui text de lege sau a unui act normativ trebuie avut în vedere intenția legiuitorului sau a emitentului actului. În acest sens, recurentul, arată, în esență, că interpretarea sa este confirmată și de un punct de vedere al Direcției Juridice din cadrul M.A.I.
Tot cu privire la acest aspect, solicită a se avea în vedere noile modificări ale H.G. nr. 1292/2003, aduse prin adoptarea H.G. nr. 130/2013, precum și Procedura de sistem nr. 273/01.03.2013 emisă de către I. General al Poliției de Frontieră.
În drept, recurentul a invocat prevederile art. 299 C.proc.civ., art. 28 lit. j din Legea 360/2002, H.G. 1292/2003, pct. 334 din O.M.A.I. nr. 136/2004, pct. 3 din Procedura de sistem a I.G.P.F.R. nr. 273/01.03.2013.
În susținerea recursului, recurentul a depus la dosar înscrisuri (f. 6-16)
Intimatul reclamant prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului, menținerea în totalitate a sentinței atacate ca fiind legala și temeinica și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimatul arată că potrivit dispozițiilor legale era îndreptățit la decontarea cheltuielilor de transport dus-intors, la și de la locul de munca și pentru perioada ianuarie-mai 2012. Textul de lege este clar și neechivoc, în sensul că se vor deconta cheltuielile aferente distantei cuprinse intre 5 și 70 de km, deci se vor deconta cheltuielile pentru o distanta maximă de 70 de km. Consideră interpretarea data de recurentă textului de lege ca fiind eronata, neputând a se refuza decontarea integrala a cheltuielilor de transport pentru simplul motiv ca de la domiciliul său și pana la locul de munca sunt 72 de km, putând doar a se limita decontarea cheltuielilor pentru distanta de 70 km.
În drept, intimatul nu și-a motivat întâmpinarea.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev.art.3041 Cod procedură civilă, aplicabil în speță în temeiul art. 3 din Legea 76/2012, instanța constată următoarele:
La data de 01.02.2012, prin raportul nr._/01.02.2012, intimatul, în calitate de agent de poliție în cadrul SPF Valea lui M., i-a solicitat recurentului aprobarea decontării cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă cu autovehiculul proprietate personală, anexând documente necesare analizării îndeplinirii condițiilor legale pentru acordarea dreptului.
Prin adresa nr._ din 28.02.2012 (f. 4 din dosarul de fond), recurentul a respins solicitarea intimatului, cu motivarea că în conformitate cu dispozițiile art.6 al.1 lit. f din HG 1292/2003 polițiștii au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, cu condiția ca aceștia să se deplaseze între localitatea de domiciliu și cea a locului de muncă pe o distanță cuprinsă între 5-70 km. Recurentul a reținut că în cazul intimatului, între localitatea Valea lui M., unde se află locul de muncă și cea de domiciliu, respectiv S., este o distanță de 72 km, care nu se încadrează în limitele prevăzute de lege.
Conform art. 28 alin. 1 lit. j din Legea 360/2002, polițistul are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării în interesul serviciului, mutării în alte localități și o dată pe an pentru efectuarea concediului de odihnă, precum și în alte situații, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit art. 6 lit. f din H.G.1292/2003, „polițiștii au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, dus și întors, în contul unităților din care fac parte și în situațiile în care se deplasează: la și de la locul de muncă, pe o distanță de 5-70 km, pentru polițiștii mutați în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință, cărora nu li se pot asigura locuințe în localitatea în care au fost mutați”.
Curtea de Apel constată că în mod legal și temeinic a făcut instanța de fond interpretarea acestor dispoziții legale stabilind că dreptul la decontarea cheltuielilor de transport în interesul serviciului îl are și polițistul care se deplasează pe o distanță mai mare de 70 de km față de localitatea de domiciliu, însă numai parțial, în limita distanței de 70 de km.
Astfel, instanța de control judiciar reține că interpretarea gramaticală propusă de recurent nu poate fi reținută. Din contră, instanța de recurs constată că din interpretarea sistematică și teleologică a prevederilor menționate rezultă că legea le conferă polițiștilor care se deplasează în interesul serviciului la și de la locul de muncă dreptul la decontarea cheltuielilor de transport. Este adevărat că acest drept suferă o limitare din punct de vedere al distanței pe care se deplasează polițistul, respectiv maxim 70 de km, însă această limitare privește numai cuantumul sumei care poate fi decontată nu și însăși existența dreptului.
Cu alte cuvinte, faptul că polițistul se deplasează pe o distanță mai mare de 70 km de la locul de domiciliu sau reședință până la locul de muncă nu este de natură a afecta existența dreptului său la decontarea cheltuielilor de transport ci doar de natură a limita cuantumul acestui drept prin faptul că acestuia îi vor fi decontate cheltuielile de transport doar în limita maximă a 70 de km, pentru ceea ce depășește această distanță urmând ca polițistul să suporte singur costul cheltuielilor de transport.
Prin urmare, Curtea reține că prevederea privind deplasarea pe o distanță cuprinsă între 5 și 70 de km reprezintă o condiție care privește cuantumul sumei decontate, la fel ca și condiția privind decontarea a maxim 7,5 litri la 100 km, și nu o condiție privind însăși existența dreptului.
Sub acest aspect, instanța reține că sunt neîntemeiate argumentele recurentului ținând de capacitatea unui polițist care efectuează o deplasare mai mare de 70 de km de a-și mai îndeplini corespunzător atribuțiile de serviciu. Astfel, Curtea reține că este opțiunea proprie a fiecărui polițist de a se deplasa zilnic la locul de muncă pe o distanță mare iar odată aleasă o astfel de soluție, polițistul suportă consecințele alegerii sale fiind ținut în continuare să respecte programul de lucru și să-și îndeplinească toate atribuțiile de serviciu în mod corespunzător cu consecința eventualei angajări a răspunderii sale disciplinare.
Nu poate fi reținut nici argumentul recurentului privind confirmarea interpretării propuse de acesta de către direcția juridică din cadrul M.A.I., o interpretare provenită de la un astfel de compartiment neconstituind o interpretare oficială și neputând avea decât valoarea juridică a unei opinii care nu se poate impune în vreun fel instanțelor judecătorești.
Pe cale de consecință, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică instanța va respinge ca nefondat recursul.
În ceea ce privește cererea intimatului de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs, instanța constată că intimatul nu a făcut dovada efectuării efective a unor astfel de cheltuieli astfel încât se impune respingerea acestei cereri a intimatului ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât I. T. al Poliției de Frontieră Oradea cu sediul în Oradea, Calea A., nr. 2-4, J. Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant P. C. - cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat P. A. din Oradea, .. 82, . Bihor, împotriva sentinței nr.2867/CA/4.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.
Respinge cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 18.11.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER: S. C. M. O. B. A. V. A. Cărăgin
Red.hot.jud. A.V.
Jud.fond A.T.
Dact.A.C.
2 exemplare/20.11.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2121/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 2840/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
