Pretentii. Decizia nr. 4316/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4316/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 3955/111/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
Secția a II-a Civilă și de C.
Administrativ și Fiscal
Nr. operator date cu caracter personal - 3159 -
Dosar nr._ /CA/2012 - R
DECIZIA nr. 4316/CA/2013 - R
Ședința publică
din 19 noiembrie 2013
Președinte: B. S. - Judecător
T. A. - Judecător
O. C.C. - Judecător
N. D. - Grefier
S-a luat în examinare soluționarea recursului - în contencios administrativ - declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ, cu sediul în Oradea, .. 2 B în contradictoriu cu intimatul reclamant B. M. cu domiciliul în localitatea Cusuiuș nr. 62, ., jud. Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. pentru MEDIU București, cu sediul în Splaiul Independenței nr. 294 Corp A, sect. 6 împotriva SENTINȚEI nr. 4377/CA/2013 din 10 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ /CA/2012, având ca obiect - PRETENȚII - .
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art. 242 Cod procedură civilă, după care:
INSTANȚA constată că în baza OUG nr. 74/2013 s-a îndeplinit procedura de citare cu succesoarea în drepturi a D.G.F.P. BIHOR, fiind citată DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ - prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, după care rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin SENTINȚA nr. 4377/CA/2013, Tribunalul Bihor a admis cererea formulată de către reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BEIUȘ, prin DGFP BIHOR și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU București.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta AFP Beiuș împotriva chematei în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU București.
A dispus obligarea pârâtei AFP Beiuș sa restituie reclamantului suma de 6.689 lei ce reprezintă taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/29.10.2010, la care se va adăuga dobânda fiscală calculată conform dispozițiilor codului de procedură fiscală, cu luarea in considerare a datei formulării cererii de restituire, respectiv 19.04.2012.
A dispus obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei AFP Beiuș suma de 6.689 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, la care se va adăuga dobânda fiscală calculate dobânzi legale conform dispozițiilor codului de procedură fiscală.
A obligat pârâta AFP Beiuș să achite reclamantului suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele :
Taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamant.
Întrucât taxa pe poluare este o taxă fiscală, iar administrarea acesteia este supusă reglementărilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța a constatat că dobânda legală în această materie este cea reglementată de acest act normativ, respectiv de art. 124, astfel că a dispus obligarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului ORADEA la plata dobânzilor fiscale.
În temeiul prevederilor art. 63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, formulată de pârâtă, a admis-o și, pe cale de consecință, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma reprezentând contravaloarea taxei de poluare, precum și dobânda legală până la data plății, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs Direcția Generală Finanțelor Publice BIHOR în reprezentarea AFP BEIUȘ, continuat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. prin AJFP Bihor, în baza art. 23 alin. (1) din HG nr. 520 din 30 iulie 2013, solicitând admiterea recursului promovat, în principal admiterea excepției tardivității contestației formulate împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare și modificarea sentinței recurate, iar în subsidiar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Arată că potrivit art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se percep atât pentru autovehiculele second-hand provenite dintr-un stat membru U.E., cât și pentru autovehiculele second-hand rulate din România în cazul transcrierii dreptului de proprietate asupra unui vehicul.
De asemenea, aceste prevederi legale sunt stabilite și în noua reglementare în vigoare, și anume art. 4 din OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, act normativ care a abrogat Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prin urmare, așa cum s-a arătat mai sus taxa se datorează pentru toate autoturismele noi și/sau second-hand ce sunt înmatriculate în România, fără distincție dacă este produs/provenit din țară sau din străinătate.
Arată că în speță sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1 și 2, art. 2 lit. b), art.3 alin.1, art.4 alin. 1 și 2, art. 5 alin. 1, 2 și 3 și art.6 alin.6 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, completate cu cele ale art.1 alin.1 din Anexa la N-le metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012, conform cărora se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) si N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Potrivit art.12 alin.1 din OUG 9/2013 privind timbrul de mediul pentru autovehicule, în cazul în care taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, achitată, este mai mare decât timbrul rezultat din aplicarea prevederi ordonanței privind timbrul de mediu, calculat în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, se pot restitui sumele reprezentând diferența de sumă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada de mai sus.
În privința capătului de cerere privind „acordarea dobânzii fiscale de la data achitării taxei” solicită respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, pentru următoarele aspecte: așa cum a precizat și instanța de fond, în materie fiscală dreptul contribuabilului de a instanța se acorda dobânda pentru sumele de restituit de la bugetul de stat, este reglementat de art. 124, coroborat cu art. 117 și art. 70 din OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală
Deci dobânda legală în materie fiscală este stabilită la nivelul majorării de întârziere prevăzute de codul de procedură fiscală și se calculează din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 70 (de la data formulării cererii de restituire) potrivit articolelor invocate mai sus.
Dobânda legală pentru obligații bănești se calculează potrivit art. 2 alin. 2 OG nr. 9/2000 și este stabilită la nivelul dobânzii de referință a BNR, diminuat cu 20 %, aceasta din urmă acordându-se de la data achitării sumei.
Consideră că speței îi sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din OG nr. 9/2000 și arată că, pe cale de consecință, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.
Mai mult, potrivit art. 124 din OG nr. 92/2003 pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul de dobândă iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Ori potrivit art. 1 din OG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și de gestionează de Administrația F. pentru Mediu, nefiind un venit la bugetul de stat, nefiind prevăzută/instituită de dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, nu instanța se poate aplica prevederile OG nr. 92/2003 referitor la dobânda fiscală prevăzut de codul de procedură fiscală (aplicabile exclusiv creanțelor fiscale), așa cum în mod temeinic și legal a dispus Tribunalul Maramureș potrivit sentinței nr. 6453/23.11.2011.
Totodată, recurenta pârâtă solicită instanței modificarea sentinței recurate în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea sa să restituie reclamantei taxa de poluare și a dobânzii aferente pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 din O.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, pe cale de consecință, pe cale de excepție, instituția Administrația Finanțelor Publice Oradea nu poate fi obligată la restituirea către reclamantă a taxei de poluare. În acest sens invocă lipsa calității procesuale pasive, în prezenta cauză, această instituție nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
În concluzie, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008, nefiind o taxă de natură fiscală, are un alt mod de calcul și o altă destinație, pârâta nu poate fi obligată „la restituirea taxei de poluare și a dobânzilor aferente".
Menționează și faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul Fiscal.
Mai arată și că, această instituție nu poate dispune restituirea unor sume reprezentând " taxa de poluare pentru autovehicule" instituită de O.U.G. nr.50/ 2008, întrucât aceste sume (taxă) constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu București, taxa urmând a fi plătită de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, instituție centrală cu personalitate juridică proprie.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând " taxa de poluare " este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate si dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia. "taxa de poluare" constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că, instituția pârâtă nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul" distinct" al Administrației F. pentru Mediu București.
În temeiul art. 304 pct.6 Cod procedură civilă solicită casarea sentinței recurate, pentru următoarele considerente: în fapt, reclamantul prin cererea de chemare în judecată a solicitat restituirea de către pârâtă a taxei de poluare „actualizată cu rata dobânzii legale fiscale până la data plății” și nu a solicitat acordarea dobânzilor calculată de la data plății, așa cum în mod greșit a acordat instanța de fond, aceasta acordând ceea ce nu s-a cerut.
Arată că instanța de fond a omis să oblige și chemata în garanție AFM la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivul de recurs privind prevederile art.12 alin.1 din OUG 9/2013, instanța de recurs apreciază că nu este aplicabil speței, având în vedere că acțiunea reclamantei a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Referitor la acordarea dobânzii legale de la data achitării taxei de poluare, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor dreptului comunitar, constatând incidența Hotărârii CJUE date în cauza C-565/2011- I. împotriva Statului Român, prin care s-a stabilit că Dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune reglementării interne conținute în art. 124 din codul de procedură fiscală ( OG. 92/2003 ), care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. De asemenea, instanța de control judiciar constată că este neîntemeiată și critica formulată de recurentă privind acordarea de instanța de fond a mai mult decât s-a cerut prin faptul că recurenta a fost obligată la plata dobânzii de la data plății taxei de poluare. Sub acest aspect instanța de recurs reține că instanța de fond nu a acordat ceea ce nu s-a cerut, având în vedere că prin cererea introductivă s-a solicitat obligarea recurentei pârâte la plata dobânzii fiscale până la data plății efective. Instanța de fond nu a făcut decât să precizeze conform jurisprudenței CJUE data de la care începe să curgă obligația de plată a dobânzii.
Excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive în cauză a Administrației Finanțelor Publice Oradea, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurentă prin Administrația Finanțelor Publice Oradea și reclamantă, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de Administrația Finanțelor Publice Oradea, tot aceasta fiind și cea care a respins cererea reclamantei de restituire a taxei.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamantă a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 Cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
În privința fondului cauzei instanța reține că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 9/2012 .
Potrivit art.4 din Legea nr.9/2012, “obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
A..2 al art.4 din Legea nr.9/2012 a fost însă suspendat prin art. I din O.U.G. nr.1/2012 (publicată în Monitorul Oficial nr.79 din 31.01.2012), pentru perioada 31.01._13.
Deoarece prin suspendarea prevederilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, s-a revenit la vechea reglementare a taxei pe poluare instituită de O.U.G. nr.50/2008, având în vedere că taxa a fost datorată în continuare numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație, motiv pentru care în practica judiciară taxa astfel stabilită a fost în continuare considerată contrară normelor comunitare.
Potrivit art.110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Prin hotărârea dată în cauza C-402/09 T., CJUE a stabilit faptul că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii, deoarece are ca efect descurajarea importului și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie.
Curtea a reținut că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea a decis că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că instituirea unei taxe de poluare doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr.50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr.50/2008.
Prin urmare, din acest punct de vedere susținerile recurentei nu sunt fondate.
Referitor la omisiunea instanței de fond de obligare și a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs apreciază că această critică nu poate fi reținută, deoarece pârâta recurentă nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată față de chemata în garanție, în legătură cu cererea de chemare în garanție formulată împotriva celei din urmă. În plus, nu se poate reține o culpă procesuală în sarcina chematei în garanție, în temeiul art. 274 C.p.c., cererea de chemare în garanție fiind admisă pe considerentul că suma de bani încasată de pârâta recurentă a fost ulterior virată fondului de mediu, în baza OUG nr. 50/2008, fără a exista o acțiune culpabilă din partea chematei în garanție.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. - prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 2 B în contradictoriu cu intimatul reclamant intimatul reclamant B. M. cu domiciliul în localitatea Cusuiuș nr. 62, ., jud. Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. pentru MEDIU București, cu sediul în Splaiul Independenței nr. 294 Corp A, sect. 6 împotriva SENTINȚEI nr. 4377/CA/2013 din 10 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ /CA/2012, pe care o menține în totul.
FĂRĂ cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
B. S. T. A. O. C. C. N. D.
În concediu
de odihnă
Semnează
Președintele instanței
C. D.
Jud.fond R. D
Red. dec. O. CC – 18.12.2013
Tehnored. N.D. – 18.12.2013 - 2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2425/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 3854/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
