Anulare act administrativ. Decizia nr. 1339/2013. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 1339/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 148/111/2013/a1

ROMÂNIA

Curtea de Apel Oradea

- Secția Comercială și de C.

Administrativ și Fiscal –

Nr. operator de date cu caracter personal: 3159

Dosar nr. 148/111/CA/2013/a1 - R

DECIZIA NR. 1339/CA/2013 – R

Ședința publică din 27 martie 2013

Președinte: I. G.

Judecător: C. R.

Judecător: L. B.

Grefier: M. M.

Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurentul-reclamant C. P., domiciliat în Oradea, ./A, .. A, ., jud. Bihor în contradictoriu cu intimații-pârâți M. A. Interne, cu sediul în București, P-ța Revoluției, nr. 1A, sector 1 și I. Județean de Poliție Bihor, cu sediul în Oradea, Parcul T., nr. 18, jud. Bihor împotriva Încheierii din 16.01.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul, personal, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, recurentul a depus la dosar un înscris intitulat „Memoriu”, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:

Instanța invocă, din oficiu, excepția inadmisibilității prezentului recurs, respectiv a unui recurs declarat împotriva unei încheieri prin care s-a soluționat cererea de preschimbare a primului termen de judecată și pune în discuția părții prezente această excepție.

Recurentul arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției inadmisibilității recursului.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității prezentului recurs.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin Încheierea din 16.01.2013 Tribunalul Bihor a admis cererea formulată de reclamantul C. P. în contradictoriu cu pârâții Ministrul A. Interne și I. Județean de Poliție Bihor și a dispus preschimbarea termenul de judecată fixat în cauză la data de 01.04.2014 pentru data de 14.05.2013.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 11.01.2013, reclamantul C. P. a solicitat preschimbarea termenului de judecată fixat în cauză la data de 01.04.2014 și stabilirea unui termen de judecată mai scurt.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a susținut că termenul fixat în cauză este prea mare, în condițiile în care din data de 20.12.2012 este fără loc de muncă, nu dispune de nici un venit, are în întreținere un copil minor și credit bancar.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.82 și art.153 alin.3 C.proc.civ.

Potrivit art.153 alin.3 C.proc.civ., termenul de judecată poate fi preschimbat pentru motive temeinice.

În speță, în urma repartizării prin sistem computerizat, aleatoriu, care are drept criterii obiective de repartizare natura cauzei, complexitatea obiectului cauzei precum și gradul de încărcătură al fiecărui complet de judecată la un anumit termen, s-a fixat primul termen de judecată la data de 01.04.2014, cauza fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 07.01.2013.

Având în vedere obiectul cauzei – anularea dispoziției de încetare a contractului de muncă, dispozițiile art.17 alin.1 din Legea nr.554/2004, conform cărora acțiunile în contencios administrativ se judecă de urgență și cu precădere, luând în considerare că primul termen de judecată a fost fixat în cauză la interval de peste un an de zile de la data înregistrării acțiunii la instanță, instanța a admis cererea, cu consecința fixării unui termen de judecată mai scurt, astfel că termenul de judecată a fost preschimbat din data de 01.04.2012 pentru data de 14.05.2013.

Împotriva acestei încheieri, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurentul-reclamant C. P., solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, preschimbarea termenului de judecată din data de 14.05.2013 în unul mai scurt.

În drept au fost invocate prevederile art. 82 și 153 alin. 3 Cod de procedură civilă, art. 299-316 Cod de procedură civilă și O.U.G. nr. 58/2003.

La termenul din 27 martie 2013, instanța a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Art.299 C.pr.civ care enumeră hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, face trimitere, printre altele, la dispozițiile art.282 lin.2 C.pr.civ, potrivit cărora, „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății.”

În speță, este vorba despre o încheiere pronunțată de Tribunalul Bihor, prin care i s-a admis reclamantului cererea de preschimbare a termenului de judecată fixat în cauză, stabilindu-se un termen de judecată mai scurt. Ca atare, fiind vorba despre o încheiere premergătoare prin care nu a fost întrerupt cursul judecății, împotriva acesteia nu se poate declara recurs decât odată cu fondul.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant C. P. în contradictoriu cu intimații-pârâți M. A. Interne împotriva Încheierii din 16.01.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o va menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant C. P., domiciliat în Oradea, ./A, .. A, ., jud. Bihor în contradictoriu cu intimații-pârâți M. A. Interne, cu sediul în București, P-ța Revoluției, nr. 1A, sector 1 și I. Județean de Poliție Bihor, cu sediul în Oradea, Parcul T., nr. 18, jud. Bihor împotriva Încheierii din 16.01.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

I. G. C. R. L. B. M. M.

Red.dec.-R.C.- 3.04.2013

Jud. fond-E. D.

Dact.M.M-2ex.- 3.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 1339/2013. Curtea de Apel ORADEA