Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 4461/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4461/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 3385/111/2013
ROMÂNIA
Curtea de Apel O.
- Secția a II-a Civilă, de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2013 - R
DECIZIA NR. 4461/CA/2013 – R
Ședința publică din 27 noiembrie 2013
Președinte: I. G.
Judecător: C. R.
Judecător: L. B.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurentul-reclamant G. G., domiciliat în O., ., jud. Bihor în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. O. – Direcția Economică, cu sediul în O., P-ța Unirii, nr. 1, jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 5109/CA din 05.09.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: excepție nelegalitate act administrativ.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 20 noiembrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheierea ce face parte din prezenta și când, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea în cauză pentru termenul de azi.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 5109/CA din 05.09.2013 Tribunalul Bihor a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de reclamantul G. G. în contradictoriu cu pârâta P. Municipiului O. - Direcția Economică, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004, „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”.
În cauză, obiectul excepției de nelegalitate îl reprezintă actul sau actele administrative care au stat la baza emiterii titlului executoriu nr._/2010 emis de primăria O. – Direcția Economică, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a plăti suma de 55.523,3 lei.
Deși i s-a pus în vedere în mod expres reclamantului necesitatea indicării concrete a acestor acte administrativ fiscale și a depunerii la dosar, reclamantul nu a indicat, acceptând prin răspunsul la întâmpinare formulat că ar putea fi vorba despre declarațiile fiscale depuse de el însuși în vederea stabilirii impozitului.
Potrivit dispozițiilor art. 85 al.1 din O.G.92/2003, impozitele taxele și alte contribuții se stabilesc fie prin declarație fiscală, fie prin decizie emisă de organul fiscal în celelalte cazuri. În conformitate cu dispozițiile art. 86 al.4 declarația fiscală întocmită potrivit art. 82 al.2 este asimilată cu o decizie de impunere.
În doctrina de specialitate, precum și în jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut în mod constant că din coroborarea art.4 și art.5 din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acțiunii directe sunt exceptate și de la controlul pe calea excepției de nelegalitate.
Astfel, potrivit art.5 alin.2 din Legea nr.554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede o altă procedură judiciară, ceea ce duce la concluzia că procedura excepției de nelegalitate nu a fost reglementată de legiuitor pentru a crea o cale de evitare a unei proceduri judiciare speciale.
Declarația fiscală dată în condițiile art.85 O.G.92/2003, asimilată fiind unei decizii de impunere, poate fi atacată în condițiile art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, pe calea unei contestații fiscale, la organul fiscal competent și doar decizia de soluționare a contestației poate fi atacată în fața instanței de contencios administrativ, potrivit art.218 din Codul de procedură fiscală.
Cu alte cuvinte, competența instanței de contencios administrativ de a verifica pe calea excepției legalitatea unui act administrativ, nu poate fi atrasă prin invocarea art.4 din Legea nr.554/204, atunci când este vorba de un act administrativ pentru modificarea sau desființarea căruia legea specială prevede o procedură judiciară specială.
Actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acțiunii directe vor fi exceptate și de la controlul de legalitate pe calea excepției de nelegalitate reglementată prin art.4 din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru aceste motive, excepția de nelegalitate a fost respinsă ca inadmisibilă.
S-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs recurentul-reclamant G. G., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se pronunța asupra fondului excepției.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că, prin hotărârea atacată, instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată, arătând că, potrivit art. 5 alin. 2 din L. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede o altă procedură judiciară, concluzionând astfel judecătorul fondului că, nici de procedura excepției de nelegalitate nu se poate uza, întrucât există reglementată o altă procedură.
Critică acest argument al instanței, întrucât potrivit art. 205 alin. 1 din OG 92/2003 „împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii”.
Astfel fiind, în condițiile în care Codul de procedură fiscală dă dreptul contribuabilului să conteste actul administrativ fiscal, fie printr-o contestație, fie printr-o acțiune, rezultă că se poate invoca și excepția de nelegalitate a actului administrativ fiscal.
Concluzionând, arata ca excepția de nelegalitate nu este inadmisibilă, cum greșit a reținut instanța de fond.
Pe de altă parte, arata recurentul, nu își însușește punctul de vedere al judecătorului de fond, întrucât Legea contenciosului administrativ conține prevederi exprese cu actele exceptate, respectiv nesupuse controlului, fiind astfel inserate la Apreciază că actele fiscale nu intră sub incidența prevederilor art. 5 din L. 554/2004, textul fiind de strictă interpretare.
In drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 5 și 9 c.pr.c, art. 304 și art. 312 alin. 5 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata P. Municipiului O. – Direcția Economică a solicitat respingerea recursului ca netemeinic si nelegal si, pe cale de consecința, menținerea sentinței recurate ca fiind temeinica si legala.
In apărare se arată că instanța de fond a reținut în mod temeinic si legal prin sentința recurata faptul că, potrivit art.5 alin. 2 din Legea nr.554/2004 nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede o alta procedura judiciară, ceea ce duce la concluzia ca procedura excepției de nelegalitate nu a fost reglementata de legiuitor pentru a crea o cale de evitare a unei proceduri judiciare speciale.
Așadar, declarația fiscala data în condițiile art. 85 din OG 92/2003, asimilata fiind unei decizii de impunere poate fi atacata în condițiile art. 205 si urm. din Codul de procedura fiscala, pe calea unei contestații fiscale la organul fiscal competent si doar decizia de soluționare a contestației poate fi atacata în fata instanței de contencios administrativ potrivit art. 218 din Codul de procedura fiscala.
Prin urmare, competența instanței de contencios administrativ de a verifica pe calea excepției legalitatea unui act administrativ nu poate fi atrasa prin invocarea art. 4 din Legea 554/2004 în condițiile în care pentru modificarea sau desființarea actul administrativ legea speciala prevede o procedura judiciara speciala.
În drept, a invocat dispozițiile privind Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului fiscal, prevederile noului Cod de procedura civila.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Criticile aduse hotărârii sunt nefondate.
În mod corect, s-a reținut de către judecătorul fondului faptul că, invocarea excepției de nelegalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ (forma în vigoare la data învestirii instanței de fond), cu privire la un act administrativ fiscal, este inadmisibilă.
Argumentele care au stat la baza adoptării acestei soluții au fost expuse prin indicarea normelor legale care exclud de la controlul de legalitate pe calea excepției de nelegalitate, actele administrative pentru a căror anulare legea specială a reglementat o altă procedură.
Instanța de recurs reține că potrivit art. 205 alin.1 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, legea specială, respectiv Codul de procedură fiscală prevede că, în cazul în care destinatarul actelor administrativ fiscale se consideră vătămat de acestea, este îndreptățit să le atace cu acțiune în contencios administrativ, dar numai după îndeplinirea procedurii prealabile obligatorii ce trebuie efectuată anterior sesizării instanței.
Ca atare, reclamantul trebuia să atace cu contestație actul fiscal a cărui nelegalitate o invocă, sub sancțiunea decăderii din acest drept potrivit art. 207 alin. 1 din același act normativ care prevede explicit: „Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii”.
Prin invocarea excepției de nelegalitate se tinde la lipsirea de efecte a actului fiscal, cu ignorarea faptului că nu s-a cerut anularea sa conform exigențelor impuse de Codul de procedură fiscală, împrejurare față de care în mod legitim această excepție a fost respinsă de judecătorul fondului ca inadmisibilă. A admite contrariul ar însemna a eluda procedura stabilită prin dispoziții imperative prevăzute în lege organică (Codul de procedură fiscală), ceea ce contravine prevederilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, va înlătura ce nefondate susținerile recurentului, va constata că nu sunt incidente în cauză motivele de casare invocate de recurent și va respinge recursul, menținând în întregime hotărârea recurată.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, culpa procesuală aparținându-i în exclusivitate recurentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant G. G., domiciliat în O., ., jud. Bihor în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. O. – Direcția Economică, cu sediul în O., P-ța Unirii, nr. 1, jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 5109/CA din 05.09.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. G. R. C. L. B. M. M.
Red.dec.-B.L.- 12.12.2013
Jud. fond-T. A.
Dact.M.M-2ex.- 12.12.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3968/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 1116/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
