Pretentii. Decizia nr. 4230/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4230/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 2961/111/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția a II-a Civilă, de C.
Administrativ și Fiscal –
Număr operator date cu caracter personal - 3159-
Dosar nr._ /CA/2012 - R
DECIZIA NR.4230/CA/2013 - R
Ședința publică din 15 noiembrie 2013
Președinte: M. S. - judecător
Judecător: O. C.
Judecător: B. S.
Grefier: M. L.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR cu sediul în Oradea, ..2 B, județul Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant G. L. cu domiciliul ales în Oradea, ., . și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr.294, Sector 6 împotriva Sentinței nr.3877 din 22 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, cauza este la primul termen în recurs, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Instanța constată că în baza art. 11 alin. 3 din OUG 74/2013 și HG nr. 520/2013, s-a îndeplinit procedura de citare cu succesoarea în drepturi și obligații a recurentei A.F.P. a Mun. Oradea, fiind citată DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. N. și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
D e l i b e r â n d:
Constată că prin Sentința nr. 3877 din 22 mai 2013 Tribunalul Bihor a admis acțiunea reclamantului, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1770 lei cu titlu de taxă pe poluare cu dobânda fiscală calculată de la data plății, respectiv 30.11.2010.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și a obligat chemata în garanție să restituie pârâtei taxa pe poluare de mai sus cu dobânda de la data plății, respectiv 30.11.2010.
A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 43,60 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamant.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii, instanța a apreciat că este aplicabilă Hotărârea CJUE în cauza nr. 565/2011 - M. I. c. AFP Sibiu în care s-au statuat următoarele “Dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca, in cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, (…) acest stat este obligat sa restituie cuantumul acestei taxe si să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”
În consecință, instanța a obligat pârâtă și la plata dobânzii asupra sumei totale de 1.770 lei, dobândă calculată la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, de la data plății, respectiv 30.11.2010.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, instanța a reținut că potrivit art.60 alin.1 C.proc.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.
Față de aceste aspecte și reținând că, în conformitate cu prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, în temeiul art.63 C.proc.civ., instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție să-i plătească pârâtei suma de 1.770 lei reprezentând taxă poluare, la care se adaugă dobândă calculată la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, de la data plății, respectiv 30.11.2010.
Împotriva acestei hotărâri, în termen, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală.
În mod neîntemeiat s-a dispus obligarea recurentei la dobânda fiscală calculată de la data plății efective.
Acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele de restituit de la buget este reglementată de art. 124 raportat la art. 70 Cod procedură fiscală. Potrivit acestor dispoziții legale, dobânda (legală) în materie fiscală se calculează din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire și nu cu începere de la data plății taxei pe poluare.
Dobânda legală pentru obligații bănești este reglementată de Ordonanța 9/2000, iar începând cu data de 1 septembrie 2011 de Ordonanța nr.13/2011 și se acordă de la data achitării sumei.
Taxa pe poluare instituită prin OUG 50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul fiscal, astfel că nu i se pot aplica prevederile Codului de procedură fiscală referitoare la dobânda fiscală (aplicabile exclusiv creanțelor fiscale).
Astfel, în mod nejustificat s-a dispus actualizarea sumei reprezentând taxa pe poluare cu dobânda fiscală calculată de la data plății, în speță fiind aplicabile prevederile art. 3 alin. 3 din Ordonanța 9/2000, respectiv Ordonanța nr.13/2011.
Pe fondul cauzei, a învederat că, în conformitate cu prevederile art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Ori, taxa de poluare instituită nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Potrivit art.12 alin. 1 din OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, în cazul în care taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, achitată, este mai mare decât timbrul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind timbrul de mediu, calculat în lei la cursul de schimb valutar valabil la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, se pot restitui sumele reprezentând diferența de sumă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Astfel, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada menționată.
În ceea ce privesc eventualele cheltuieli de judecată solicitate de către intimat în recurs, a solicitat instanței a face aplicarea prevederilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă, potrivit căruia judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la acordarea dobânzii legale de la data achitării taxei de poluare, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor dreptului comunitar, constatând incidența Hotărârii CJUE date în cauza C-565/2011- I. împotriva Statului Român, prin care s-a stabilit că Dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune reglementării interne conținute în art. 124 din codul de procedură fiscală ( OG. 92/2003 ).
Criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
În ceea ce privește motivul de recurs privind prevederile art.12 alin.1 din OUG nr.9/2013, instanța de recurs apreciază că nu este aplicabil speței, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul formulat va fi respins ca nefondat.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR cu sediul în Oradea, ..2 B, județul Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant G. L. cu domiciliul ales în Oradea, ., . și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr.294, Sector 6 împotriva Sentinței nr.3877 din 22 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
M. S. O. C. B. S. M. L.
Red.dec. O. C
În concept la 22.11.2013
Jud.fond T. C.N
Tehnored. M.L.
2 ex./22.11.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2814/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 3086/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
