Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2533/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2533/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 3616/111/2011*
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția Comercială și de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ CA/2011* - R
DECIZIA NR. 2533/CA/2013 – R
Ședința publică din 5 iunie 2013
Președinte: L. B.
Judecător: I. G.
Judecător: C. R.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurentul-pârât M. A. Interne, cu sediul în București, P-ța Revoluției, nr. 1A, sector 1 în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. R. M., domiciliat în Oradea, ., .. 4, jud. Bihor și cu intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al județului Bihor, cu sediul în Oradea, Parcul T., nr. 4, jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 627/CA din 24.01.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimatul-reclamant, personal și asistat de reprezentantul său – avocat N. R., în baza împuternicirii avocațiale nr. 46/04.06.2013 emisă de Baroul Bihor – Cabinet de avocat și reprezentanta intimatului-pârât – consilier juridic Alb N., în baza delegației de reprezentare emisă de intimat, lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Reprezentanta intimatului-pârât solicită comunicarea motivelor de recurs întrucât acestea nu i-au fost comunicate. Se dezatașează filele 5 și 6 dosar, conținând recursul M.A.I. și se comunică reprezentantei intimatului-pârât.
Nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, instanța consideră cauza lămurită și acordă părților prezente cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului-reclamant a solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea în totalitate a sentinței recurate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Arată că în mod corect a soluționat instanța de fond excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. Interne, ținând cont de faptul că M. este ordonator principal de credite, prin urmare hotărârea trebuie să îi fie opozabilă și acestuia.
Reprezentanta intimatului-pârât a solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 627/CA din 24.01.2013 Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. Administrației și Internelor, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru perioada_08, invocată de pârâtul M. Administrației și Internelor. A admis în parte cererea formulată de reclamantul B. R. M. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor și M. Administrației și Internelor și, în consecință, a obligat pârâții la plata către reclamant a sporului de confidențialitate pe perioada 15.03.2008 - mai 2012, sume care sa fie indexate, majorate si reactualizate precum și obligarea pârâților la plata tuturor contribuțiilor si impozitelor aferente acestui spor de confidențialitate pe întreaga perioada pe care se datorează acest spor, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul, funcționar public cu statut special - în prezent ofițer în cadrul Compartimentului de Cercetări Penale al Poliției Municipiului Oradea, a fost numit prin Dispoziția nr. S/_/19.06.2006 pe funcția de ofițer specialist II în cadrul Serviciului de Cercetări Penale.
La data de 21.03.2007 Structura de Securitate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, a transmis adresa nr. S/_-S/_ tuturor structurilor de Poliție împreună cu tabelul nominal cuprinzând persoanele care la data respectivă nu dețineau acces la informațiile clasificate și care astfel nu puteau beneficia de sporul de confidențialitate, cu solicitarea de a se aduce la cunoștința acestor persoane adresa și de a se completa documentele necesare.
În acest tabel se regăsea și reclamantul însă, întrucât acesta nu a completat formularul tip - Anexa 15, conform obligațiilor prevăzute în Secțiunea 5 „Protecția personalului” din H.G. nr. 585/13.06.2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, acesta nu a beneficiat de sporul de confidențialitate prevăzut de lege pentru personalul care are acces la informații clasificate.
Problema care se ridică în speță este aceea de a determina dacă poate fi reținută vreo culpă a instituției pârâte sau a unei persoane, atâta vreme cât colegi de-ai reclamantului, aflați în situații similare, au luat cunoștință despre conținutul documentului mai sus menționat, completându-și documentele în cauză, iar reclamantul nu.
Pentru lămurirea acestui aspect au fost audiați atât colegi ai reclamantului - martorii M. V. C. și A. C. G. – dar și șeful direct al reclamantului – martorul P. Laviniu M..
Coroborând declarațiile acestor persoane, rezultă că la data expirării valabilității certificatelor (autorizațiilor) care le permiteau ofițerilor de poliție accesul la informații clasificate, seful acestora avea obligația de a le înmâna documentele ce trebuiau completate, apoi de a centraliza formularele completate de subordonații săi, iar în final, de a le înainta Structurii de Securitate din cadrul instituției.
Întrucât și reclamantul, la fel ca și ceilalți doi colegi ai săi audiați în calitate de martor, întocmeau adresele de înaintare ale dosarelor penale către P., practic finalizând etapa de cercetare penală, acesta era îndreptățit la acordarea sporului de confidențialitate pentru munca pe care o desfășura.
În conformitate cu dispozițiile art. 3 din O.G.19/2006 „pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate”.
In consecință, instanța de fond a reținut că, prin nerealizarea unui venit care i se cuvenea, reclamantul a suferit un prejudiciu, iar culpa în producerea acestuia revine instituției pârâte Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor.
Cât privește calitatea procesual pasivă a pârâtului M. Administrației și Internelor, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 7 alin. 2 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, „ministrul administrației și internelor are calitatea de ordonator principal de credite". Art. 12 alin. 5 din același act normativ prevede că ministrul administrației și internelor stabilește prin conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite.
Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul administrației și internelor, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Așadar, plata drepturilor bănești de care beneficiază reclamantul este posibilă în măsura aprobării creditului bugetar de către ministru, iar pentru opozabilitatea hotărârii se justifică participarea procesuală a ministerului pe care îl conduce.
Cât privește întinderea prejudiciului la care este îndreptățit reclamantul, din perspectiva excepției prescripției dreptului său la acțiune, astfel cum a fost invocată de pârât, instanța de fond a reținut că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 din actul normativ sus-menționat, termenul de prescripția de 3 ani, astfel că, în situația de față, având în vedere data introducerii prezentei acțiuni (15.03.2011), dreptul de a solicita achitarea unor eventuale sume reprezentând contravaloarea sporului de confidențialitate pentru perioada anterioară datei de 15.03.2008 este prescris.
Reclamantul nu se poate prevala de o altă dată a curgerii termenului de prescripție, ori de o cauza care a întrerupt cursul acestuia, întrucât, după cum au afirmat colegii săi, în toată perioada anterioară datei de 31.12.2009, când acest spor a fost introdus în salariul funcției de bază, el era evidențiat distinct pe fluturașul de salariu, deci reclamantul avea posibilitatea să cunoască împrejurarea că nu i se acordă acest spor.
Cât privește momentul până la care va fi calculat acest drept, acesta este luna mai 2012, dată de la care sporul de confidențialitate a fost introdus în salariul de baza al reclamantului, aspect confirmat de reclamant.
Față de cele reținute, instanța de fond, apreciind că acțiunea reclamantului este întemeiată, în parte, a admis-o în această măsură și, în temeiul dispozițiilor art. 18 din L.554/2004, a dispus obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate pe perioada 15.03.2008- mai 2012, sume care sa fie indexate, majorate si reactualizate precum și obligarea paratelor la plata tuturor contribuțiilor si impozitelor aferente acestui spor de confidențialitate pe întreaga perioada pe care se datorează acest spor.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs recurentul-pârât M. A. Interne, solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii intimatului-reclamant față de M. A. Interne, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției, având în vedere că „plata drepturilor bănești de care beneficiază reclamantul este posibilă în măsura aprobării creditului bugetar de către ministru, iar pentru opozabilitatea hotărârii se justifică participarea procesuală a M.A.I.", întrucât aceste aspecte nu conduc în niciun caz la concluzia că instituția trebuie să răspundă pentru obligațiile aflate în sarcina unităților aflate in subordine.
Astfel, reiterează faptul că, calculul și plata oricăror drepturi bănești către membrii intimatului-reclamant, s-a făcut și se va face exclusiv de către Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor, unitate lai cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Potrivit art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului ^A. Interne, cu modificările și completările ulterioare, „ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite".
Art. 12 alin. (5) din același act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabilește prin ordin conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite,.
Astfel, potrivit Tabelului cuprinzând unitățile din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române ai căror șefi au calitatea de ordonatori terțiari de credite din Anexa nr. 7 la Ordinul m.a.i. nr. 192/30.08.2010 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile M.A.I., în vigoare în perioada de referință, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Anexa nr. 15 la același ordin stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din M. A. Interne. Conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.
Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ministrul afacerilor interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
În concluzie, arată că în cadrul Ministerului A. Interne există o procedură de repartizare a creditelor bugetare alocate acestuia. Prin urmare, apreciază că nu se poate reține că atât instituția centrală, cât și structura sa teritorială au calitatea procesuală pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar ajunge la concluzia că pot avea calitate procesuală pasivă toate unitățile dintr-o instituție, între care se stabilesc raporturi de subordonare ierarhică.
Mai mult, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal în cuprinsul Deciziei civile nr. 2468/2009, „în soluționarea problemei calității procesuale pasive, a M.A.I. trebuie analizate și dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată care prevăd că litigiile care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanței de contencios administrativ, astfel că numai autoritatea cu care este încheiat raportul de serviciu va avea calitate procesuală pasivă".
În cauza dedusă judecății, Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor este singurul în măsură să plătească drepturile bănești solicitate de intimatul-reclamant, ordonatorul principal de credite având doar obligația legală de a repartiza creditele bugetare alocate cu o astfel de destinație către ordonatorul secundar de credite, care aprobă bugetele de venituri și cheltuieli ale ordonatorilor de credite subordonați, fapt pentru care nu este justificată chemarea în judecată a M.A.I. în prezenta cauză.
În concluzie, arată recurentul, singura obligație a instituției este aceea de a repartiza creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, (în speța de față pentru bugetul I.G.P.R.), obligație care a fost îndeplinită.
Chiar mai mult, în situația ipotetică a stabilirii dreptului intimatului-reclamant la plata drepturilor bănești în discuție pe cale judecătorească, ținând cont de faptul că între M.A.I. și intimatul-reclamant nu au luat naștere raporturi juridice din care să rezulte obligația de plată în sarcina instituției, apreciază că nu este necesară stabilirea unei garanții privind alocarea fondurilor necesare plății în favoarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească, întrucât potrivit art. 4 alin. (1) din O.G. 22/2002 privind executarea obligațiilor de iată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii", intimatul-reclamantul beneficiind astfel de o garanție legală în favoarea lui.
Pentru motivele expuse, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și respingerea acțiunii intimatului-reclamant față de M. A. Interne, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Intimatul-reclamant, prin reprezentantul său legal, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea în totalitate a sentinței recurate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul-pârât, prin reprezentantul său legal, a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, Curtea de apel reține că este nefondat și îl va respinge, pentru următoarele considerente:
Critica adusă hotărârii vizează exclusiv aspectul legat de soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate în fața instanței de fond de către recurentul pârât M. Administrației și Internelor.
Contrar celor invocate în recurs, instanța de fond a reținut în mod legitim că: „ministrul administrației și internelor are calitatea de ordonator principal de credite" calitate conferită de art. 7 alin. 2 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor și că în temeiul art. 12 alin. 5 din același act normativ acesta stabilește prin conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite.
Întrucât în temeiul art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, în calitatea sa de ordonator principal de credite, ministrul administrației și internelor este cel care repartizează creditele bugetare aprobate instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite și întrucât plata drepturilor bănești pretinse de intimatul reclamant se poate face numai după aprobarea creditului bugetar de către ministru, se impune ca hotărârea să fie pronunțată în contradictoriu cu ministerul pe care îl conduce.
Instanța de recurs reține că pentru punerea în executare a hotărârii se impune ca aceasta să fie opozabilă recurentului pârât, cu atât mai mult cu cât acesta invocă obligația legală ce îi incumbă în temeiul art. 4 alin. 1 din OG nr. 22/2002, aceea de a pune la dispoziția instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite în titluri executorii.
De altfel, contrar celor afirmate de recurent, instanța de fond nici nu a reținut existența unui raport de serviciu al intimatului reclamant cu acest pârât, ci a arătat, după cum s-a evocat anterior, că are calitate procesuală justificată tocmai prin prisma calității sale de ordonator principal de credite.
Pentru aceste considerente, va înlătura ca nefondate criticile aduse hotărârii, și, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat și va menține în întregime hotărârea atacată, luând act că partea îndreptățită nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât M. A. Interne, cu sediul în București, P-ța Revoluției, nr. 1A, sector 1 în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. R. M., domiciliat în Oradea, ., .. 4, jud. Bihor și cu intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al județului Bihor, cu sediul în Oradea, Parcul T., nr. 4, jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 627 din 24.01.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
L. B. I. G. C. R. M. M.
aflată în concediu de odihnă,
semnează președintele instanței
D. C.
Red.dec.-G.I.- 03.07.2013
Jud. fond-T. A.
Dact.M.M-2ex.-04.07.2013
| ← Pretentii. Hotărâre din 08-11-2013, Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 1577/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
