Pretentii. Decizia nr. 1551/2013. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 1551/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 11230/111/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Nr. operator de date cu caracter personal: 3159

Dosar nr._ /CA/2011

DECIZIA NR.1551/CA/2013 - R

Ședința publică din 8 aprilie 2013

PREȘEDINTE: G. C. - judecător

JUDECĂTOR: S. M.

JUDECĂTOR: O. B.

GREFIER: A. Cărăgin

Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta reclamantă C. F. domiciliată în Salonta, .. 34, J. Bihor, în contradictoriu cu intimații pârâți Administrația Finanțelor Publice Salonta cu sediul în Salonta, ., J. Bihor și Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6, împotriva Sentinței nr.5622/CA/31.10.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:

Instanța având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

CURTEA DE APEL,

DELIBERÂND:

Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:

Prin sentința nr.5622/31.10.2012 Tribunalul Bihor a admis excepția insuficientei timbrării, invocata din oficiu de instanță.

A anulat ca insuficient timbrata cererea formulata de reclamanta C. F. domiciliată în localitatea Salonta, .. 34, jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI SALONTA cu sediul în Salonta, ., jud. Bihor, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6.

A respins ca lipsită de interes cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta împotriva chematei în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sect. 6.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Examinând excepția insuficientei timbrări a cererii, instanța a constatat că reclamantul nu a plătit diferența taxei de timbru stabilită de instanță la primirea cererii de chemare în judecată, cu toate că a fost citat cu mențiunea de a timbra acțiunea pentru termenul din 31.10.2012.

În conformitate cu art. 3 al.1 din OG nr. 32/1995, reclamantul avea obligația de a timbra cererea de chemare în judecată cu diferența de 4 lei taxă judiciară de timbru.

Potrivit al.1 al art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxa judiciară de timbru se plătește anticipat, potrivit al. 2, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, iar potrivit al. 3, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru, se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Împotriva acestei sentinței, a declarat recurs recurenta reclamantă C. F., solicitând admiterea recursului, admiterea cererii astfel cum a fost formulată iar în subsidiar solicită admiterea primului capăt de cerere – care a fost timbrat și, să se constate că al doilea capăt de cerere nu a fost timbrat.

Intimații legal citați nu au formulat întâmpinare.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev.art.3041 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta C. F. ca fiind fondat pentru următoarele considerente :

În conformitate cu prevederile art.20 alin.2 din Legea 146/1997: „(2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară.

A..3 al aceluiași articol prevede :” (3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În speță, reclamanta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei la data de 26.06.2012.

Prin încheierea din 2.05.2012, instanța a pus în vedere reclamantei să depună la dosar pentru termenul din 31.10.2012, o diferență de taxă judiciară de timbru de 4 lei, iar ulterior, la acel termen de judecată, a fost admisă excepția insuficientei timbrări invocată din oficiu, cererea reclamantei fiind anulată ca insuficient timbrată, în baza prev.art.20 alin.3 din Legea 146/1997.

Instanța de recurs constată însă, pe de o parte, că reclamanta C. F. a fost citată pentru termenul din 31.10.2012 cu mențiunea achitării unei taxe judiciare de timbru de 43 lei ( deși prin încheierea din 2.05.2012 i s-a pus în vedere să achite doar o diferență de 4 lei) iar, pe de altă parte, după cum reiese din înscrisul depus la fila 3 dosar recurs, pe portalul Tribunalului Bihor la termenul din 2.05.2012 nu apare menționat faptul că reclamanta trebuie să achite o diferență de taxă de timbru de 4 lei, sub sancțiunea anulării acțiunii ca insuficient timbrată.

În consecință, Curtea de Apel, apreciază că, în speță, prevederile art.20 alin.2 și 3 din Legea 146/1997 au fost aplicate eronat de către instanța de fond, și, drept urmare, în temeiul prev.art.312 alin.5 Cod procedură civilă va admite ca fondat recursul și va casa cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță sentința recurată.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE :

Admite ca fondat recursul declarat de recurenta reclamantă C. F. domiciliată în Salonta, .. 34, J. Bihor, în contradictoriu cu intimații pârâți Administrația Finanțelor Publice Salonta cu sediul în Salonta, ., J. Bihor și Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6, împotriva Sentinței nr.5622/CA/31.10.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță, ținând seama de considerentele prezentei decizii.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

I R E V O C A B I L Ă .

Pronunțată în ședința publică din 8.04.2013.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER: G. C. S. M. O. B. A. Cărăgin

Red.hot.jud. O.B.

Jud.fond A.V.

Dact.A.C.

2 exemplare/15.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1551/2013. Curtea de Apel ORADEA