Pretentii. Decizia nr. 1582/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1582/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 2536/83/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția a II –a civilă de C.
Administrativ și Fiscal
Nr. operator de date cu caracter personal:3159
Dosar nr._ /CA/2012 - R
DECIZIA NR.1582/CA/2013 - R Ședința publică din 9 aprilie 2013
PREȘEDINTE: T. A. – judecător
JUDECĂTOR: B. E.
JUDECĂTOR: B. S.
GREFIER: N. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. Ș. cu domiciliul procedural ales la C.. av. M. C. din Satu M., ./1, județul Satu M. și cu intimata pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Satu M. cu sediul în Satu M., Piața Romană, nr.3-5, județul Satu M., împotriva Sentinței nr. 4156/CA/19.11.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M., în dosarul nr._ /CA/2012, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată în recurs, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, intimatul reclamant T. Ș. a depus la dosar concluzii scrise la care a anexat dovada cheltuielilor de judecată, respectiv copia chitanței nr.732/05.04.2013, reprezentând onorariu avocațial, la data de 08.04.2013, prin fax, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța, constată cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND :
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 4156/CA/19.11.2012, Tribunalul Satu M. a admis acțiunea în contencios administrativ, înaintată de reclamantul T. Ș., domiciliat în Satu M., .. 1, . M., cu domiciliul ales în Satu M., ./1, jud. Satu M., la cab. Av. M. C., împotriva pârâtelor DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr.3-5, jud. Satu M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6, în sensul că:
A anulat Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/8.03._ emisă de pârâta DGFP Satu M..
A obligat pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să restituie reclamantului suma de 1774 lei, reprezentând plata taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008, cu dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală până la data restituirii sumei.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. A obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 543,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, după data de 01.01.2007, respectiv 01.07.2008, reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism second hand înmatriculat în statul de origine.
Pentru a intra în legalitate în conformitate cu dreptul intern și normele comunitare, reclamantul a solicitat autorității publice române competente, să înmatriculeze autoturismul. În acest sens, potrivit reglementărilor interne solicitantul a completat o cerere tip prin care se solicită calculul taxei de poluare pentru autovehicule în vederea primei înmatriculări în România prevăzută de OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Pentru stabilirea cuantumului taxei de poluare datorată organul fiscal abilitat în acest sens, respectiv Administrația Finanțelor Publice Satu M. a emis Decizia privind calculul taxei de poluare pentru autovehicule nr._/8.03._, prin care, în sarcina solicitantului s-a stabilit obligația de plată a unei taxe de poluare în cuantum de 1774 lei, achitată de către reclamant conform chitanței fiscale depusă la dosar.
În termenul legal de prescripție de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei pe poluare achitate, cerere prin care se invocă caracterul discriminatoriu al taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 nesoluționată de pârâta DGFP Satu M..
Instanța de contencios administrativ a apreciat că este competentă să soluționeze litigiul intervenit între reclamant și organele fiscale privind legalitatea actului administrativ fiscal emis de către pârâte și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora și să dispună în legătură cu legalitatea solicitării de a se dispune restituirea taxei speciale achitată de către reclamant în condițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 218 alin. 2 C.proc.fiscală.
Pe fondul cererii, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată.
Prin art. 11 din Constituția României, "Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte."
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 465/01.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României astfel cum aceasta a fost republicată, conform cărora:
"Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2."
Începând cu 1 ianuarie 2007 România este stat membru CE, însușindu-și acquis-ul comunitar și asumându-și, printre altele, obligațiile prevăzute de art. 28, 30 și 110 din Tratatul CE.
În cauza Administrazione delle finanze dello Stato/ Simmenthal nr. C 106/77 din 09.03.1978, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a statuat cu titlu de principiu că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".
Din această soluție de principiu dată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene a cărei jurisprudență în interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale, instanța a constatat că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin și direct al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, fără a fi necesară așteptarea eliminării prealabile a acesteia pe cale legislativă.
Esențial problemei deduse judecății în prezenta cauză, întemeiată de către reclamant pe dispozițiile art. 110 al Tratatului de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 (fostul art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene), este stabilirea faptului dacă taxa de poluare, taxă de natură fiscală instituită de Statul Român și în lipsa plății căreia se refuză înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantului este contrară sau nu dreptului comunitar, dacă da, dacă această încălcare este evidentă și suficientă pentru a îndreptăți judecătorul național să facă aplicarea principiului efectului direct al dreptului comunitar.
Potrivit articolului 110 alineat 1 din Tratatul C.E.,”nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În privința consecințelor aplicării dispozițiilor art. 110 ( FOSTUL ART. 90) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană în prezenta cauză, instanța constată că, în interpretarea acestui articol Curtea de Justiție a Comunităților Europene ( Curtea de Justiție a Uniunii Europene) a emis o . principii prin Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Akos Nadasdi c. Vam-es Penzugyorseg Eszak-Atfoldi Regionalis Parancsnoksaga, respectiv I. Ntemeth c. Vam-es Penzugyorseg Del-Alfoldi Regionalis Parancsnoksaga, Hotararea CJCE (Prima Camera) din 19 martie 2009 în cauza nr. C-10/08 - Comisia vs. Finlanda C.J.C.E.,Hotărârea din 17 iulie 2008, Krawczynski, C 426/07, Comisia CE c. Austria (Cauza C-524/2007, cea mai importantă hotărâre care privește în mod direct problema de drept dedusă judecății fiind Hotărârea pronunțată in Cauza C-402/09 respectiv în cauza T. vs. Statul român cu privire la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008), în versiunea sa inițială, fără modificările ulterioare.
Prin această Hotărâre Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că, „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piata natională.”
În considerentele hotărârii, Curtea amintește că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În continuare, Curtea constată că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Pentru a verifica dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea examinează în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. În al doilea rând, Curtea examinează neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Ori, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
De asemenea, prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 07.07.2011 a decis astfel: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Spre deosebire de cauzele C-402/09, T., C-29/11, Sfichi și C-30/11, I., în cauza N. s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010.
Astfel, instanța a constatat că și prin modificările ulterioare ale ordonanței se creează în continuare o diferență de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi, înmatriculate în România care descurajează în mod evident punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Ca urmare a efectului direct în ordinea juridică internă a art. 110 alin. 1 din Tratat și a constatării că dispozițiile modificărilor ulterior adoptării OUG nr. 50/2008 prin care se instituie obligația de plată a taxei de poluare pentru autovehiculele importate din state membre U.E. sunt contrare acestei norme din dreptul comunitar, instanța apreciază că, în soluționarea prezentei cauze se impune înlăturarea și a dispozițiilor modificatoare ale ordonanței de urgență amintite și care stau la baza refuzului autorității publice pârâte de a restitui taxa de poluare achitată, în urma importului acestuia dintr-un stat membru al Comunităților Europene.
Față de cele arătate mai sus, constatând că taxa de poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului C.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, instanța a apreciat că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care se impune anularea acestora și obligarea autorității publice pârâte beneficiară a sumelor achitate în contul acesteia de către contribuabili să procedeze la restituirea integrală a taxei pe poluare achitate pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamant.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 13 ianuarie 2012 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 ( fost art. 90) din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
În acest context instanța a mai constatat că cererea formulată de către reclamant privind obligarea pârâților la plata unor dobânzi este întemeiată.
Întrucât taxa de poluare în legătură cu care instanța a constatat dreptul reclamantului la restituire este o taxă fiscală, iar administrarea acesteia este supusă reglementărilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța apreciază că dobânda legală în această materie este cea reglementată de art. 124 acest act normativ.
Prin urmare, a constatat îndreptățirea reclamantului la dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală începând cu a 45-a zi de la data solicitării dobânzii prin cererea adresată organului fiscal, respectiv de la data introducerii cererii de chemare în judecată în situația în care nu a solicitat dobânzi odată cu cererea adresată organului fiscal în condițiile prevăzute de art. 117 C.proc.fiscală, respectiv art. 70 din același act normativ.
În consecință, în temeiul art. 1, 2, 8, 10, 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 218 alin. 2 C.proc.fiscală și a textelor de lege anterior amintite, instanța a admis acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamant astfel cum aceasta a fost formulată, a anulat actul administrativ fiscal contestat ca nelegal și a obligat pârâta Administrația F. pentru Mediu la restituirea sumei achitate de către reclamant cu dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală până la data restituirii, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată solicitate în temeiul art. 274 C.proc.civ., conform dispozitivului prezentei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurenta pârâtă Administrația F. pentru Mediu, solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a arătat că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
A mai arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a legii.
De asemenea, a precizat că în mod eronat si cu greșita aplicare a legii instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând obligația de plată în sarcina sa.
Referitor la calitatea sa procesuală, a considerat că nu poate avea decât cel mult calitatea de chemat în garanție, având în vedere faptul că între reclamant și ea nu s-a născut nici un raport juridic prin achitarea taxei a cărei restituire se solicită, conform prevederilor potrivit cărora stabilirea, respectiv calculul sumei reprezentând taxa urmează a fi plătită, precum și verificarea și colectarea, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de că organul fiscal competent, potrivit dispozițiilor OG nr. 92/2003 privind Codul procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana chemata judecată ca pârât și cel obligat în urma raportului juridic dedus judecății și, prin urmare, nu poate fi obligată direct la restituirea sumelor achitate organului fiscal competent.
De asemenea, a menționat că au aplicabilitate prevederile Capitolului II Anexa I la Ordinul nr. 85/62 din 19 ianuarie 2012 pentru aprobarea Procedurii restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 și 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile, conform cărora:
„5,1. Contribuabilul care, în baza unei hotărâri definitive și irevocabile a instanței judecătorești competente, are dreptul la restituirea sumelor reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule/taxă specială pentru autoturisme și autovehicule/taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cheltuielile bănești stabilite de aceste instanțe precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită, va depune, în vederea restituirii, la organul fiscal competent, o cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr.4 la ordin.
5.2. Procedura de restituire a sumelor reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule/taxă specială pentru autoturisme și autovehicule/taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a cheltuielilor bănești, precum și a oricăror alte cheltuieli ocazionate de executarea silită, stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile, este cea prevăzută de Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/21
5.4. Sumele de restituit stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile, cheltuielile bănești stabilite de aceste instanțe, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz. "
Această procedură specială a fost instituită de către legiuitor tocmai pentru a veni ajutorul contribuabilului, care obține astfel restituirea sumelor fără cheltuieli suplimentare într-un timp mult mai scurt.
A mai învederat că hotărârea este lipsită de temei legal, precizând că la 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea preliminară în cauza C-402/09 I. T. c. Statul Român și, răspunzând întrebării adresate de Tribunalul Sibiu, s-a pronunțat astfel: articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor, ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Aceeași soluție a fost menținută de instanța europeană în răspunsul la întrebarea preliminară adresată de Tribunalul Gorj în cauza C-263/10 N. c. Statul Român.
Pentru a elimina posibile discriminări apărute din aplicarea vechilor reglementări privitoare la taxa percepută pentru emisiile provenite de la autovehicule și pentru punerea în concordanță a reglementărilor interne de combatere a poluării cu hotărârile CJUE, a regândit modul în care sunt taxate autovehiculele în legătură cu care se efectuează operațiuni de înmatriculare în România și, prin urmare, a fost emisă Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Actul normativ prevede, pe de o parte, reducerea taxei de poluare cu până la 25% față de variantele anterioare, astfel că cei care au plătit-o în vechea formă pot cere rambursarea diferenței.
Pe de altă parte, noua lege face aplicarea principiului "poluatorul plătește", astfel că noua taxă pentru emisiile poluante va fi plătită atât pentru autovehiculele noi sau second hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în țară sau străinătate, cât și pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă, conform prevederilor art. 4 din Legea nr. 9/2012.
Practic, Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a modificat anumite elemente în modul de taxare și a introdus reglementări care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxă apărute prin aplicarea noilor prevederi, dar mai ales a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului respectiv indiferent că este vorba de un autovehicul nou, un autovehicul second-hand care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România, dar pe care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule, și pentru care se transcrie dreptul de proprietate. Prin urmare, taxa pentru emisiile poluante, instituia de Legea nr. 9/2012, se aplică unitar, indiferent de proveniența autovehiculului.
Confuzia între cele două taxe este evidentă și prin referirea la Hotărârea dată de C.J.U.E. în cauza C-402/09, T. vs. statul român, cauză în care s-a pus în discuție compatibilitatea taxei pe poluare instituită de O.U.G. nr. 50/2008 cu dreptul Uniunii.
Totodată, a arătat că argumentele reclamantului nu vizează o analiză pertinentă a legalității/nelegalității taxei pentru emisiile poluante instituită de Legea 9/2012, alegațiile sale privind aplicarea unor principii consacrate în jurisprudența C.J.U.E. principii respectate de statul roman la elaborarea actului normativ anterior menționat.
Referitor la prevederile OUG nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a precizat că această măsură este doar temporară și a fost luată având în vedere dificultățile de ordin tehnic întâmpinate prin aplicarea imediată a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 9/2012, precum și pentru a permite aplicarea corectă și simplificată a taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule.
În drept, a invocat dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul reclamant T. Ș. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Critica recurentei vizând lipsa calității sale procesuale pasive este nefondată față de prevederile art. 1 din O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, conform cărora taxa pentru poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principiile, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantei a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând, pe cale de consecința, restituirea acesteia.
Este adevărat, că interpretarea Curții de Justiție a vizat forma inițială a OUG nr. 50/2008, în vreme ce taxa pe poluare a cărei restituire a fost solicitată de reclamant a fost achitată după modificarea acestui act normativ, însă acest aspect este lipsit de relevanță din punct de vedere al conformității taxei cu prevederile Tratatului, modificările aduse OUG nr. 50/2008 nefiind de natura a înlătura caracterul indirect discriminatoriu al prevederilor acesteia, atât la momentul achitării taxei pe poluare de către reclamant cât si în prezent, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante fiind supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe substanțiale, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței Tribunalului Satu M. va fi respins ca nefondat.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocațial, solicitate în recurs de reclamantul intimat, instanța le apreciază ca fiind disproporționate în raport de valoarea obiectului cauzei si de complexitatea acesteia, motiv pentru care, având în vedere si onorariul avocațial solicitat cu ocazia judecării în fond a cauzei, în temeiul art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, apreciind că se impune cenzurarea onorariul avocațial al reprezentantului reclamantului, va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată în favoarea reclamantului, reprezentând onorariu avocațial parțial acordat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. Ș. cu domiciliul procedural ales la C.. av. M. C. din Satu M., ./1, județul Satu M. și cu intimata pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Satu M. cu sediul în Satu M., Piața Romană, nr.3-5, județul Satu M., împotriva Sentinței nr. 4156/CA/19.11.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate reclamante suma de 250 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 9 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
T. A. B. E. B. S. N. D.
Red. dec. T.A. – 26.04.2013
Jud.fond B. C. M.
Tehnored. N.D. /26.04.2013 / 2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1009/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 1983/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
