Pretentii. Decizia nr. 2374/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2374/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 11342/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE
C. ADMINISTRATIV și FISCAL
- nr. operator de date cu caracter personal – 3159 -
DOSAR NR._ /CA/2011 – R
DECIZIA NR.2374/CA/2013 – R
Ședința publică
din 24 MAI 2013
Președinte: B. S. - Judecător
M. S. - Judecător
B. E. - Judecător
B. A. - Grefier
S-a luat în examinare soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA cu sediul în Oradea, .. 2 B împotriva Sentinței nr.2941/CA/2012 pronunțată de Tribunalul Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant M. F. cu domiciliul ales în Oradea, ..3, . având ca obiect – PRETENȚII -.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat C. C. în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, în reprezentarea intimatului reclamant, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, prin recursul declarat s-a solicitat introducerea în cauză a ADMINISTRAȚIEI FONDULUI PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, intimatul reclamant a depus la dosar concluzii scrise, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, conform prevederilor art. 242 Cod Procedură Civilă, după care:
Reprezentata intimatului reclamant, nu are alte cereri de formulat, solicită respingerea cererii de introducere în această fază procesuală în cauză a A.F.M. București.
INSTANȚA respinge cererea formulată de recurentă pentru prima oară în recurs privind introducerea în cauză a ADMINISTRAȚIEI FONDULUI PENTRU MEDIU BUCUREȘTI ca inadmisibilă față de prevederile art.294 raportat la art.316 Cod procedură civilă și nefiind alte cereri, excepții sau chestiuni prealabile, acordă părții prezente cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr.2941/CA/2012, Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamantul M. F. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, obligând pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 3.256 lei, reprezentând taxa pe poluare încasată nelegal, precum și la plata dobânzii legale în conformitate cu art.124 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 539,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamant.
Întrucât taxa pe poluare este o taxă fiscală, iar administrarea acesteia este supusă reglementărilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța a constatat că dobânda legală în această materie este cea reglementată de acest act normativ, respectiv de art. 124, astfel că a dispus obligarea Administrației Finanțelor Publice Oradea la plata dobânzilor fiscale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului său, recurenta arată că, sentința recurată este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Ca și chestiune preliminară, arată că instanța de fond a pronunțat sentința recurată fără a pune în discuție introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu București, întrucât potrivit art.1 din OG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu.
Precizează că, potrivit disp.art.129 Cod procedură civilă, care reglementează rolul activ al judecătorului, instanța de judecată avea obligația de a pune în discuția părților completarea cadrului procesual, prin introducerea în cauză a ADMINISTRAȚIEI FONDULUI PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
Mai mult potrivit art.16 ind.1 din Legea nr. 554/2004, instanța poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora precum și a altor subiecte de drept.
De asemenea, mai arată și că, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
Conform prevederilor art.4 alin. din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Conform prevederilor amintite mai sus, autovehiculul reclamantului intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, în mod legal organele fiscale au emis Decizia de calcul al taxei pe poluare având la bază documentele anexate de reclamant, din care au rezultat caracteristicile tehnice ale autovehiculului stabilind în sarcina reclamantului suma reprezentând taxa de poluare.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Ori, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
În ce privesc eventualele cheltuieli de judecată solicitate în recurs, solicită a se face aplicarea art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, se reține că recurenta avea posibilitatea să formuleze cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, posibilitate de care însă nu a uzat, astfel încât instanța de fond nu a putut proceda la extinderea, din oficiu, a cadrului procesual, în sensul introducerii în cauză și a altor persoane decât cele indicate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, conform art.316 raportat la art.294 Cod procedură civilă, potrivit cărora în recurs nu se pot formula alte cereri noi.
Potrivit prevederilor art.5 și 7 din OUG nr. 50/2008, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurentă și reclamant, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de Administrația Finanțelor Publice ORADEA, tot aceasta fiind și cea care a respins cererea reclamantului de restituire a taxei.
Susținerea recurentei în sensul că cererea de restituire a taxei de poluare nu intră sub incidența prevederilor art. 117 Cod procedură fiscală este de asemenea nefondată, art. 7 din OUG nr. 50/2008 prevăzând expres ca stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competenta, potrivit prevederilor OUG nr. 92/2003.
Or, față de caracterul lipsit de echivoc al acestui text legal, este de ordinul evidenței că cererea formulată de reclamant prin care acesta a solicitat restituirea taxei de poluare, stabilită si colectată potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, intră sub incidența prevederilor art. 117 Cod procedură fiscală.
În ceea ce privește motivul de recurs privind prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs apreciază că nu este aplicabil speței, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principiile, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, recurenta în baza art.274 alin.1 Cod procedură civilă, va fi obligată să plătească intimatului reclamant suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial justificat prin chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA împotriva Sentinței nr. 2941/CA din 22.05.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 MAI 2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
B. S. M. S. B. E. B. A.
Red.dec.S.M.
în concept 27.05.2013
Jud.fond. D.V.E.
Tehnored AB
2 ex.în 27.05.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2106/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 135/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
