Pretentii. Decizia nr. 3295/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3295/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 508/111/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2012
DECIZIA NR.3295/CA/2013 - R
Ședința publică din 23 septembrie 2013
PREȘEDINTE: A. V. - judecător
JUDECĂTOR: S. M.
JUDECĂTOR: O. B.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă D.G.R.F.P. Cluj N. succesor în drepturi a D.G.F.P. Bihor cu sediul în Cluj N., ..19, J. Cluj în contradictoriu cu intimatul reclamant S. P. cu domiciliul în Oradea, ., nr. 28, . și intimata chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, împotriva sentinței nr.919/CA din 5.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, că intimatul reclamant a depus la dosar la data de 19.09.2013 întâmpinare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.919/CA din 5.02.2013 Tribunalul Bihor a respins excepția de tardivitate.
A admis acțiunea formulată de reclamantul S. P., cu domiciliul ales în Oradea, . nr.28, ., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA, ambele cu sediul în Oradea, ..2B, jud.Bihor, și în consecință:
- a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/14.07.2009 și a Deciziei nr.1010/29.12.2011;
- a obligat pârâta AFP Oradea să restituie reclamantului suma de 4.910 lei, achitată cu chitanța . nr._/03.08.2009, reprezentând taxă de poluare, sumă care urmează a fi actualizată cu dobânda fiscală calculată conform Codului de procedură fiscală.
A admis cererea de chemare în garanție și obligă chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, corp A, sector 6, la plata sumei de 4.910 lei, actualizată, în favoarea pârâtei AFP Oradea.
A obligat pârâtele în solidar la plata în favoarea reclamantului, a sumei de 543,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Examinând cu prioritate excepția tardivității, invocată, instanța a constatat că pârâta nu a făcut dovada prin nici un înscris a datei comunicării deciziei contestate, la dosar neexistând vreo confirmare de primire semnată de către reclamant. Prin urmare, văzând și principiul „in dubio pro reo” și ținând cont că termenul de contestație curge de la data comunicării actului contestat, instanța urmează să constate depunerea în termen a acțiunii formulate și să respingă ca nefondată excepția invocată.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene - autoturismul second hand marca Ford, fabricat în 1994. Pentru a înmatricula acest autoturism in România a fost obligat sa achite taxa de poluare pentru autovehicule in cuantum de 4.910 lei, stabilită prin Decizia de calcul a taxei de poluare nr._ din 14.07.2009.
Reclamantul s –a adresat pârâtei cu cerere de restituire a taxei de poluare, cerere soluționată nefavorabil prin Decizia nr.1010 din 29.12.2011.
Referitor la temeinicia cererii reclamantului, se cuvine pentru început a se stabili locul pe care dispozițiile art.110 alin.1 TCE (fostul art.90) îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat. Iar acesta este, în opinia unanimă literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art.30 și 34 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Așadar, dacă art.30 (fostul art.23) stabilește faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art.110 alin.1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C-393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „ art.90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr.50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „ o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art.90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”.
În jurisprudența recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (Cauza C-402/09, T.), cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa de poluare cu dreptul comunitar, s-a reținut, că „există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de import depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național…Prin urmare pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național”.
În continuare, la paragraful 42 al Hotărârii, se arată că, criteriile obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. „Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule. În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
„Cu toate acestea, a reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”(paragraful 58 al Hotărârii în cauza C-402/09, T.).
Chiar dacă, în speța avându-l ca reclamant pe numitul T., înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, taxa de poluare a fost stabilită printr-o decizie emisă de Administrația Finanțelor Publice la data de 27.10.2008 – dată la care era în vigoare forma inițială a OUG 50/2008, pentru identitate de rațiune, incompatibilitatea dispozițiilor naționale cu cele ale Tratatului Uniunii Naționale se impune a fi constată și în privința modificărilor aduse formei inițiale a OUG 50/2008.
Astfel, întrucât O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 15 decembrie 2008 – 14 februarie 2010 a fost modificată prin O.U.G. nr. 218/2008, care menționează expres scopul reglementării naționale – limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente – soluția nu poate fi decât aceea a constatării incompatibilității acestei variante cu art. 110 TFUE, inclusiv în ceea ce privește par. 2 al art. 110 TFUE.
În fine, întrucât O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 15 februarie 2010 – 31 decembrie 2010, nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare (semnificativ mai mare), fără ca legiuitorul să stabilească alte criterii de depreciere ale autovehiculelor de ocazie importate, aceeași soluție se impune și în cazul în care taxa de poluare a fost achitată sub imperiul acestor reglementări.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs recurenta D.G.F.P. Bihor în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Oradea, solicitând admiterea recursului, în principal admiterea excepției tardivității contestației formulate împotriva deciziei de calcul, iar în subsidiar, pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În susținerea excepției tardivității formulării contestației având ca obiect anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/27.07.2010 a reținut următoarele:
Urmare a contestației formulate la D.G.F.P. Bihor împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/27.07.2010 în sumă de 3250 lei,organele fiscale au emis Decizia nr. 435/12.10.2010, prin care, în temeiul art. 207 alin. 1, 210 alin. 1, 213 alin. 5 și 216 din OG 92/2003 în mod legal și temeinic au respins contestația formulată pe cale administrativă pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale, nefiind depusă în termen. Prin urmare, intimata reclamantă este decăzută din dreptul de a formula contestație împotriva actului administrativ.
În subsidiar, pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând următoarele:
Potrivit articolul 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se percepe atât pentru autovehiculele second-hand provenite dintr-un stat membru U.E, cât și pentru autovehiculele second- hand rulate din România în cazul transcrierii dreptului de proprietate asupra unui vehicul .
Recurenta pârâtă apreciază că în speță sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit. a) si b) și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008 completate cu cele ale art.1 alin.1 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, conform cărora se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) si N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Astfel, conform prevederilor art.4 lit. a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Potrivit art.12 alin.1 din Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Astfel, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada menționată.
Recurenta pârâtă solicită instanței modificarea sentinței recurate în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea sa să restituie reclamantului taxa de poluare și a dobânzii aferente pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 din O.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, pe cale de consecință, pe cale de excepție, instituția Administrația Finanțelor Publice a Mun. Oradea nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare. În acest sens invocă lipsa calității procesuale pasive, în prezenta cauză, această instituție nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
În concluzie, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008, nefiind o taxă de natură fiscală, are un alt mod de calcul și o altă destinație, pârâta nu poate fi obligată „la restituirea taxei de poluare și a dobânzilor aferente".
Menționează și faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul Fiscal.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând "taxa de poluare" este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate si dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia. "taxa de poluare" constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că, instituția pârâtă nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul" distinct" al Administrației F. pentru Mediu București.
De asemenea, arată că instanța de fond a omis să oblige și chemata în garanție AFM la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În drept a invocat dispozițiile legale menționate în cuprinsul recursului.
Intimatul reclamant prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția tardivității formulării de către reclamant a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare și a inadmisibilității acțiunii, instanța va avea în vedere că, potrivit Ordinului nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule, decizia de calcul a taxei de poluare reprezintă titlu de creanță și înștiințare de plată, potrivit legii, care poate fi contestată în termen de 30 zile de la comunicare la organul fiscal competent.
Însă, după cum rezultă din însăși denumirea acestui titlu de creanță, prin decizia de calcul nu se realizează în fapt decât „calculul” taxei de poluare, obligativitatea acesteia rezultând din prevederile OUG 50/2008. Astfel, se va avea în vedere că reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor legale din OUG 50/2008, precum și deciziei de calcul a taxei pe poluare emisă de organele fiscale.
Raportat la aceste aspecte, instanța apreciază că, prin contestația prevăzută de Ordinul 986/2008, reclamantul se poate plânge exclusiv de legalitatea calcului efectuat de organul fiscal, din moment ce plata taxei de poluare rezidă din lege, iar prin decizia de calcul nu se realizează decât calculul sumei datorate pentru înmatricularea autoturismului.
Ori, prin acțiunea de față, reclamantul contestă în integralitatea și substanța sa taxa de poluare, considerând că aceasta este contrară normelor comunitare, și nu legalitatea calcului efectuat de organul fiscal, astfel că instanța de recurs apreciază că exercitarea în justiție a dreptului său nu poate fi restrânsă de obligativitatea contestării deciziei de calcul înăuntrul unui anumit termen.
Desigur, cu totul alta ar fi fost situația în care reclamantul s-ar fi arătat nemulțumit de calculul efectuat prin deciziile amintite, solicitând, spre exemplu, diminuarea sumei stabilite cu acest titlu de organul fiscal, caz în care era obligatorie parcurgerea procedurii contestației, astfel cum este ea reglementată de art. 209 alin. 1 din OG 92/2003.
Or, în cazul de față, această problemă nu se pune, situație în care, contestația adresată organului fiscal, prin care se solicită practic restituirea taxei de poluare, echivalează cu parcurgerea procedurii plângerii prealabile impuse de art. 7 din Legea 554/2004.
Pe de altă parte, prin Decizia în interesul legii nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că în cauzele având ca obiect restituire taxă de poluare procedura prealabilă prevăzută de codul de procedură fiscală nu este obligatorie.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
Referitor la motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a recurentei în cauză, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția G. R. a Finanțelor Publice Cluj N. și reclamant, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de recurentă prin Administrația Finanțelor Publice a Mun. Oradea, în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor.
În ceea ce privește incidența prevederilor art. 12 alin. 1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa și nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr. 50/2008 și suma datorată în baza Legii nr. 9/2012.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 Cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
Nu poate fi reținută omisiunea instanței de fond de a dispune obligarea și a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată,dat fiind faptul că prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat obligarea chematei în garanței exclusiv la plata taxei pe poluare și a dobânzii aferente.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul formulat va fi respins ca nefondat.
În baza art.274 alin.1 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatului suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă D.G.R.F.P. Cluj N. succesor în drepturi a D.G.F.P. Bihor cu sediul în Cluj N., ..19, J. Cluj în contradictoriu cu intimatul reclamant S. P. cu domiciliul în Oradea, ., nr. 28, . și intimata chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, împotriva sentinței nr.919/CA din 5.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 23.09.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER: A. V. S. M. O. B. A. Cărăgin
Red.hot.jud. O.B.
Jud.fond D.B.
Dact.A.C.
2 exemplare/ 27.09.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 1687/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 2100/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
