Pretentii. Decizia nr. 4253/2013. Curtea de Apel ORADEA

Curtea de Apel ORADEA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 4253/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 14067/111/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția a II-a Civilă, de C.

Administrativ și Fiscal –

Număr operator date cu caracter personal - 3159-

Dosar nr._ /CA/2012 - R

DECIZIA NR.4253/CA/2013 - R

Ședința publică din 15 noiembrie 2013

Președinte: M. S. - judecător

Judecător: O. C.

Judecător: B. S.

Grefier: M. L.

Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BIHOR - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE ȘI ÎNMATRICULĂRI AUTO cu sediul în Oradea, ., județul Bihor în contradictoriu cu intimata reclamantă A. D. M. cu domiciliul în Tărian, nr.362, ., județul Bihor intimata pârâtă împotriva Sentinței nr.5044 din 5 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul scutit de plata taxelor judiciare de timbru, cauza este la primul termen în recurs, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

D e l i b e r â n d:

Constată că prin Sentința nr. 5044 din 5 iulie 2013 Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamanta A. D.-M. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului Bihor - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Bihor, și, în consecință:

A anulat actul administrativ nr._ din 15.01.2013 emis de pârâtă, a obligat pârâta la înmatricularea definitivă a autoturismului second-hand marca Peugeot, tip 406, având număr de identificare VF38BRHZE81098923, achiziționat dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea nr.9/2012, cu modificările ulterioare.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 304,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta a achiziționat un autovehicul de ocazie marca Peugeot, tip 406, având număr de identificare VF38BRHZE81098923.

Acest autovehicul a fost achiziționat de reclamant din Italia, stat membru al Uniunii Europene, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 17.01.2012 la Belmonte.

În vederea înmatriculării în România a vehiculului menționat, reclamantului i s-a solicitat plata taxei pe poluare, deși acest autoturism fusese anterior înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene, începând cu data de 10.07.2000.

La o dată neprecizată, reclamanta s-a adresat instituției pârâte solicitând înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei pe poluare, invocând legislația comunitară, însă, prin adresa nr._ din 15.01.2013, această instituție i-a comunicat refuzul înmatriculării, prevalându-se de dispozițiile art.7 alin.1 lit.j) din Ordinul MAI nr.1501/2006.

Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa pentru emisiile poluante, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de Legea nr.9/2012 – act normativ în vigoare la data la care reclamantul s-a adresat pârâtei cu cererea de înmatriculare directă, contravine Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – art.110 (ex-articolul 90 TCE), paragraful 1, urmând ca analiza dispozițiilor Legii nr.9/2012 privitoare la problema dedusă judecății să aibă în vedere și prevederile art.11 și art.148 din Constituția României, ale Legii nr.157/2005, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme, prin art.214¹-214³ din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, modificată prin O.U.G. nr.110/200, fiind stabilită obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.

Ulterior, prin O.U.G. nr.50/2008 (în vigoare începând cu data de 01 iunie 2008), s-au abrogat dispozițiile art.214¹-214³ din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial nr.17 din 10.01.2012 (în vigoare începând cu data de 13.01.2012).

Potrivit art.4 din Legea nr.9/2012, “obligația de plată a taxei intervine:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.

Alineatul 2 al art.4 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat prin art.I din O.U.G. nr.1/2012 (publicată în Monitorul Oficial nr.79 din 31.01.2012), începând cu data de 31.01.2012 și până la data de 01.01.2013.

Rezultă așadar că, în prezent, ca urmare a suspendării prevederilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, taxa este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație.

În privința reglementărilor comunitare în materie, instanța a reținut că, în conformitate cu art.110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Art.110 din TFUE reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.

Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), există o încălcare a art.110 din TFUE, atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C-345/93, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C-101/00).

În această privință, CJUE a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea din 5 decembrie 2006 dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi c. Vam-és Penzugyörseg Észak-Alföldi Regionalis Parancsnoksága, respectiv I. Németh c. Vam-és Penzügyörség Del-Alfoldi Regionális Parancsnoksága). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel dată în cauza C-387/01 și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06).

Însă cele mai importante hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second-hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în aceste hotărâri se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin O.U.G. nr.50/2008 – sunt Hotărârea din 7 aprilie 2011 dată în cauza C-402/09 T. și Hotărârea din 7 iulie 2011 dată în cauza C-263/10 N., prin care s-a stabilit incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul european.

Prin hotărârea dată în cauza C-402/09 T., CJUE a stabilit faptul că „taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – O.U.G. nr.50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (în speță este aplicabilă O.U.G. nr.50/2008 în versiunea sa inițială, fără modificările ulterioare) – a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în Romania. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinatate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie”.

Potrivit hotărârii CJUE această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național întrucât are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. „În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare”.

În consecință, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

Argumentele Curții au fost reluate în hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 N., arătându-se că aceleași considerații vizează și regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009.

Curtea a reținut că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Curtea a decis că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că instituirea unei taxe de poluare doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr.50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr.50/2008.

Sub aspectul obligativității respectării dreptului comunitar și priorității acestuia față de reglementările interne, instanța de fond a reținut că prin Legea nr.157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.

Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, care statuează că, „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, precum și faptul că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.

De asemenea, obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul Român rezultă și din prevederile art.11 alin.1 din Constituție, conform cărora Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

Din prevederile constituționale citate și dispozițiile Legii nr.157/2005, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru Statul Român iar aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român trebuie să se facă în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar. Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, potrivit căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.

Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmentrhal S.p.a (9 martie 1978). Potrivit considerentelor CJUE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridic a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi alte dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională.”

În consecință, judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale în așa fel încât drepturile prevăzute în Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Față de opinia explicită a CJUE exprimată în Hotările T. și N., obligatorie pentru instanța națională în interpretarea dreptului comunitar, instanța constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

Prin urmare, instanța reține că Legea nr.9/2012 este contrară dispozițiilor art.110 TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculare într-un alt stat membru, cum este cazul de față. Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, această soluție nu este admisibilă, întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.

Argumentele de fapt și de drept prezentate impun concluzia că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu este datorată, așa încât acest motiv nu poate constitui un impediment pentru înmatriculare.

În considerarea acestor aspecte, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța va admite acțiunea, astfel că va dispune anularea actului administrativ prin care pârâta a respins cererea reclamantului de înmatriculare în circulație a autovehiculului, și va obliga instituția pârâtă la înmatricularea definitivă a autoturismului în discuție, fără achitarea taxei pe poluare.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile art.274 alin.1 C.proc.civ., conform cărora „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ținând seama că s-a constatat caracterul întemeiat al cererii reclamantului, instanța a obligat pârâtele la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, dovedite în cauză, respectiv la plata sumei de 300 lei reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, micșorat în conformitate cu art.274 alin.3 C.proc.civ. în funcție de complexitatea cauzei și munca depusă de avocat (cauza a fost soluționată la primul termen de judecată), la care se adaugă taxa judiciară de timbru de 4 lei și timbrul judiciar de 0,3 lei.

Împotriva acestei hotărâri, în termen, scutită de plata taxei de timbru, a declarat recurs recurenta pârâtă INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BIHOR - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE ȘI ÎNMATRICULĂRI AUTO solicitând admiterea recursului, anularea în parte a sentinței recurate și înlăturarea recurentei de la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei.

În ce privește dispoziția din hotărârea atacată ce privește obligarea la înmatricularea autoturismului, arată că nu o contestă, dar, Ordinul M.A.I nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor - ce nu a fost contestat, obligă recurenta la a verifica prin altele, dacă solicitantul a făcut dovada plății taxei de poluare.

În această situație, solicită a se constata că nu poate înmatricula autoturismul în lipsa actelor enumerate în acest act normativ iar în consecință, a se stabili lipsa culpei recurentei, urmând ca prin hotărârea ce se va pronunța a se anula dispoziția privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei.

Față de dispoziția cuprinsă în hotărârea atacată, prin care reclamanta este scutită de achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, arată că nu are calitate procesuală, sumă ce se face venit la un bugetul special administrat de o altă instituție, distinctă recurentă, persoană juridică ce nu a fost chemată în judecată în acest proces.

În fapt arată că reclamanta este proprietara unui autoturism cumpărat din Uniunea Europeană, iar în urma demersurilor făcute pentru a-l înmatricula, Serviciul Public de înmatriculări Bihor a solicitat dovada plății "Taxei de poluare".

Față de aceasta, prin Sentința civilă nr.5044/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._/11/2012, recurenta a fost obligată să înmatriculeze autoturismul proprietatea reclamantei, fără achitarea taxei de poluare și la plata sumei de 304,3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

În ce privește dispoziția de a nu plăti contravaloarea taxei de poluare, întrucât apreciază că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu recurenta este obligată în raportul juridic dedus judecății și nici persoana față de care reclamanta să poată stabili existența unui drept potrivnic, nu o contestă.

Suma ce o formează această taxă nu este colectată de Instituția P. județului Bihor, aceasta se constituie venit la bugetul instituției publice, Administrația Fondului pentru Mediu, din bugetul căreia sunt finanțate mai multe programe de mediu și care nu a fost chemată în judecată.

În ce privește dispoziția privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 304,3 lei pe seama reclamantei A. D. M., solicită a se constata lipsa culpei recurentei și în consecință să o anuleze.

Potrivit OUG 96/2012, privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, Prefectul funcționează în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, iar activitatea instituției prefectului este finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, acesta este și motivul pentru care, în situația punerii în executare a unor hotărâri judecătorești în care Instituția P. a fost parte și prin care a fost obligată la plata unor sume de bani, se elaborează și se emit acte administrative de către administrația publică centrală, respectiv de către Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit Ordinul M.A.I nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor - ce nu a fost contestat în această cauză, avem obligația legală de a verifica dacă între actele anexate cererii de înmatriculare se află și documentul care dovedește că solicitantul a plătit taxa de poluare. Mai mult, Instituția P. - S.P.C.R.P.C.I.V. nu are competența să aprecieze conformitatea unei dispoziții legale din dreptul național cu textul Tratatului C.E., se poate constata că refuzul de înmatriculare, în lipsa dovezii plății taxei pe poluare, nu este întemeiat pe excesul de putere. Aceasta întrucât recurenta nu are dreptul de a aprecia că înmatricularea se poate face fără plata taxei pe poluare, adică fără îndeplinirea unei condiții prevăzute de Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie,

În consecință există obligația legală de a verifica dacă sunt anexate cererii toate actele enumerate la alin (1)al art. 7 din Ordinul 1501/2006.

Astfel solicită a se constata:

1. recurenta nu poate înmatricula autoturismul în lipsa actelor enumerate în Ordinul 1501/2006 și

2. lipsa culpei recurentei.

Astfel solicită admiterea recursului, anularea în parte a Sentinței Civilă nr.5044/CA/2013 pronunțată de Tribunalului Bihor, respectiv dispozițiile privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei.

Recursul nu este motivat în drept.

Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține următoarele :

Afirmația recurentei privind lipsa calității procesuale pasivă în cauză, pe considerentul că suma achitată cu titlu de taxă pe poluare se face venit la un buget special administrat de o altă instituție, nu este fondată, deoarece, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, între aceasta ca pârâtă și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății există identitate.

Instanța reține pe fond că potrivit art.4 din Legea nr.9/2012, “obligația de plată a taxei intervine:

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

Conform alin. 2 al aceluiași articol obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.

A..2 al art.4 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat prin art. I din O.U.G. nr.1/2012 (publicată în Monitorul Oficial nr.79 din 31.01.2012), pentru perioada 31.01._13.

Deoarece prin suspendarea prevederilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, s-a revenit la vechea reglementare a taxei pe poluare instituită de O.U.G. nr.50/2008, având în vedere că taxa a fost datorată în continuare numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație, în practica judiciară, taxa astfel stabilită a fost în continuare considerată contrară normelor comunitare.

Așadar, legea nr. 9/2012 preia dispozițiile din OUG nr. 50/2008 în ceea ce privește mecanismul de stabilire și calcul a taxei de poluare, însă numai în forma în vigoare până la 01.01.2013, care este aplicabilă și cauzei de față.

Potrivit art.110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Prin hotărârea dată în cauza C-402/09 T., CJUE a stabilit faptul că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii, deoarece are ca efect descurajarea importului și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinatate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie.

Curtea a decis că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că instituirea unei taxe de poluare doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr.50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr.50/2008.

Prin urmare, criticile recurentei circumscrise celor de mai sus sunt neîntemeiate.

Nu este fondată nici susținerea recurentei potrivit căreia aceasta nu are competența să aprecieze conformitatea unei dispoziții legale din dreptul național cu textul Tratatului C.E., așa încât refuzul de înmatriculare, în lipsa dovezii plății taxei pe poluare, nu este întemeiat pe excesul de putere, câtă vreme, CJUE a stabilit faptul că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii.

Or, potrivit art.148(2) din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale UE precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2 (art.148 alin.4 din Constituție).

Cum potrivit art.123 (2) din Constituție, Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ- teritoriale, el ca și Guvernul, este garantul aducerii la îndeplinire pe plan local a obligațiilor ce derivă din actele de aderare și prevederile alin. 2 al art. 148 care îl obligă la aplicarea cu prioritate a normelor comunitare față de dispozițiile contrare ale legilor interne.

De asemenea, nu poate fi primită critica recurentei potrivit căreia prima instanță nu trebuia să o oblige la cheltuieli de judecată deoarece nu are culpă procesuală, din moment ce potrivit art. 274 cod procedură civilă partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.

Față de considerentele expuse, instanța de recurs va respinge recursul ca nefondat.

Constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BIHOR - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE ȘI ÎNMATRICULĂRI AUTO cu sediul în Oradea, ., județul Bihor în contradictoriu cu intimata reclamantă A. D. M. cu domiciliul în Tărian, nr.362, ., județul Bihor intimata pârâtă împotriva Sentinței nr.5044 din 5 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

I R E V O C A B I L Ă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2013.

Președinte Judecător Judecător Grefier

M. S. O. C. B. S. M. L.

Red.dec.B. S.

În concept la 27.11.2013

Jud.fond E. D.V

Tehnored. M.L.

2 ex./27.11.2013

← Pretentii. Decizia nr. 1686/2013. Curtea de Apel ORADEA		Pretentii. Decizia nr. 50/2013. Curtea de Apel ORADEA →

Pretentii. Decizia nr. 4253/2013. Curtea de Apel ORADEA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 4253/2013. Curtea de Apel ORADEA