Pretentii. Decizia nr. 3835/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3835/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 2769/83/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția Comercială și de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2012 - R
DECIZIA NR. 3835/CA/2013 – R
Ședința publică din 23 octombrie 2013
Președinte: C. R.
Judecător: L. B.
Judecător: I. G.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., sector 5 în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., cu sediul în Carei, .. 24, jud. Satu M. și cu intimata-pârâtă Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr. 294, sector 6 împotriva Sentinței nr. 872/CA din 25.02.2013 pronunțată de Tribunalul Satu M., având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 872/CA din 25.02.2013 Tribunalul Satu M. a admis acțiunea formulata de reclamanta . împotriva pârâtelor ANAF București, reprezentată de Direcția Generala a Finanțelor Publice Satu M. și Administrația F. pentru Mediu, a anulează Decizia nr._/07.04.2010 și Decizia nr._/03.03.2010 emise de DGFP Satu M., a obligat pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 8628 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule prevăzute de OUG nr.50/2008, cu dobânda legala prevăzuta de Codul de procedura fiscala, până la data restituirii. A obligat pârâtele la plata sumei de 86,6 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, după data de 01.01.2007, respectiv 01.07.2008, reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism second hand înmatriculat în statul de origine.
Pentru a intra în legalitate în conformitate cu dreptul intern și normele comunitare, reclamantul a solicitat autorității publice române competente, să înmatriculeze autoturismul. În acest sens, potrivit reglementărilor interne solicitantul a completat o cerere tip prin care se solicită calculul taxei de poluare pentru autovehicule în vederea primei înmatriculări în România prevăzută de OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Pentru stabilirea cuantumului taxei de poluare datorată, organul fiscal abilitat în acest sens, respectiv Administrația Finanțelor Publice Satu M. a emis Decizia privind calculul taxei de poluare pentru autovehicule nr._/ 03.03.2010, prin care, în sarcina solicitantului s-a stabilit obligația de plată a unei taxe de poluare în cuantum de 8628 lei, achitată de către reclamant conform chitanței fiscale depusă la dosar.
În termenul legal de prescripție de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei pe poluare achitate, cerere prin care se invocă caracterul discriminatoriu al taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 nesoluționată de pârâta DGFP Satu M..
Instanța de contencios administrativ a apreciat că este competentă să soluționeze litigiul intervenit între reclamant și organele fiscale privind legalitatea actului administrativ fiscal emis de către pârâte și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora și să dispună în legătură cu legalitatea solicitării de a se dispune restituirea taxei speciale achitată de către reclamant în condițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 218 alin. 2 C.proc.fiscală.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, instanța apreciază ca întemeiat, motivat de faptul că taxa de poluare, potrivit disp. OUG nr.50/2008, constituie venit la bugetul F. de mediu și se gestionează de Administrația F. de Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
De asemenea, potrivit art.8 alin.5 din HG nr.866/2008 se prevede că restituirea sumelor reprezentând diferență taxe se face din bugetul F. pentru Mediu.
Pe fondul cererii, instanța de fond a apreciat că aceasta este întemeiată.
Prin art. 11 din Constituția României, "Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte."
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 465/01.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României astfel cum aceasta a fost republicată, conform cărora:
"Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2."
Începând cu 1 ianuarie 2007 România este stat membru CE, însușindu-și acquis-ul comunitar și asumându-și, printre altele, obligațiile prevăzute de art. 28, 30 și 110 din Tratatul CE.
În cauza Administrazione delle finanze dello Stato/ Simmenthal nr. C 106/77 din 09.03.1978, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a statuat cu titlu de principiu că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".
Din această soluție de principiu dată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene a cărei jurisprudență în interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale, instanța constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin și direct al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, fără a fi necesară așteptarea eliminării prealabile a acesteia pe cale legislativă.
Esențial problemei deduse judecății în cauză, întemeiată de către reclamant pe dispozițiile art. 110 al Tratatului de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 (fostul art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene), este stabilirea faptului dacă taxa de poluare, taxă de natură fiscală instituită de Statul Român și în lipsa plății căreia se refuză înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantului este contrară sau nu dreptului comunitar, dacă da, dacă această încălcare este evidentă și suficientă pentru a îndreptăți judecătorul național să facă aplicarea principiului efectului direct al dreptului comunitar.
Potrivit articolului 110 alineat 1 din Tratatul C.E.,”nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În privința consecințelor aplicării dispozițiilor art. 110 ( FOSTUL ART. 90) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană în prezenta cauză, instanța constată că, în interpretarea acestui articol Curtea de Justiție a Comunităților Europene ( Curtea de Justiție a Uniunii Europene) a emis o . principii prin Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Akos Nadasdi c. Vam-es Penzugyorseg Eszak-Atfoldi Regionalis Parancsnoksaga, respectiv I. Ntemeth c. Vam-es Penzugyorseg Del-Alfoldi Regionalis Parancsnoksaga, Hotararea CJCE (Prima Camera) din 19 martie 2009 în cauza nr. C-10/08 - Comisia vs. Finlanda C.J.C.E.,Hotărârea din 17 iulie 2008, Krawczynski, C 426/07, Comisia CE c. Austria (Cauza C-524/2007, cea mai importantă hotărâre care privește în mod direct problema de drept dedusă judecății fiind Hotărârea pronunțată in Cauza C-402/09 respectiv în cauza T. vs. Statul român cu privire la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008), în versiunea sa inițială, fără modificările ulterioare.
Prin această Hotărâre Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că, „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piata natională.”
În considerentele hotărârii, Curtea amintește că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În continuare, Curtea constată că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Pentru a verifica dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea examinează în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. În al doilea rând, Curtea examinează neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.În această privință, Curtea constată că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Ori, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, Curtea apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
De asemenea, prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 07.07.2011 a decis astfel: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Spre deosebire de cauzele C-402/09, T., C-29/11, Sfichi și C-30/11, I., în cauza N. s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010.
Astfel, instanța de fond a constatat că și prin modificările ulterioare ale ordonanței se creează în continuare o diferență de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi, înmatriculate în România care descurajează în mod evident punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională .
Ca urmare a efectului direct în ordinea juridică internă a art. 110 alin. 1 din Tratat și a constatării că dispozițiile modificărilor ulterior adoptării OUG nr. 50/2008 prin care se instituie obligația de plată a taxei de poluare pentru autovehiculele importate din state membre U.E. sunt contrare acestei norme din dreptul comunitar, instanța apreciază că, în soluționarea prezentei cauze se impune înlăturarea și a dispozițiilor modificatoare ale ordonanței de urgență amintite și care stau la baza refuzului autorității publice pârâte de a restitui taxa de poluare achitată, în urma importului acestuia dintr-un stat membru al Comunităților Europene.
Față de cele arătate mai sus, constatând că taxa de poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului C.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, instanța de fond a apreciat că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care se impune anularea acestora și obligarea autorității publice pârâte beneficiară a sumelor achitate în contul acesteia de către contribuabili să procedeze la restituirea integrală a taxei pe poluare achitate pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamant.
Din această perspectivă, nu s-a putut reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 13 ianuarie 2012 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 (fost art. 90) din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În acest context instanța de fond a mai constatat că cererea formulată de către reclamant privind obligarea pârâților la plata unor dobânzi este întemeiată.
Întrucât taxa de poluare în legătură cu care instanța de fond a constatat dreptul reclamantului la restituire este o taxă fiscală, iar administrarea acesteia este supusă reglementărilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța de fond a apreciat că dobânda legală în această materie este cea reglementată de art. 124 acest act normativ.
Prin urmare, s-a constatat îndreptățirea reclamantului la dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală începând cu a 45-a zi de la data solicitării dobânzii prin cererea adresată organului fiscal, respectiv de la data introducerii cererii de chemare în judecată în situația în care nu a solicitat dobânzi odată cu cererea adresată organului fiscal în condițiile prevăzute de art. 117 C.proc.fiscală, respectiv art. 70 din același act normativ.
În consecință, în temeiul art. 1, 2, 8, 10, 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 218 alin. 2 C.proc.fiscală și a textelor de lege anterior amintite, instanța de fond a admis acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamant astfel cum aceasta a fost formulată, a anulat actele administrative fiscale contestate ca nelegale, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat pârâta Administrația F. pentru Mediu la restituirea sumei achitate de către reclamant cu dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală până la data restituirii, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurenta pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând admiterea recursului si, pe cale de consecință, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În motivarea recursului, recurenta a arătat căhotărârea recurată a fost data cu aplicarea greșita a legii.
In ceea ce privește dispoziția instanței de judecata privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata, a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă prin aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle în culpa procesuala sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
Astfel, arată că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a fost partea care a pierdut procesul și, prin urmare, nu poate fi obligata să suporte cheltuielile ocazionate de proces.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita să fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de față nu ne încadrăm în aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina sa pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecata.
În cazul de față nu este îndeplinita nici una din aceste condiții, deoarece s-a dispus obligarea pârâtei Administrația F. pentru Mediu la restituirea sumei de 8628 lei reprezentând taxa pe poluare, precum și dobânda legala prevăzuta de Codul de procedura fiscala, până la data restituirii, motiv pentru care solicită admiterea recursului și respingerea acestui capăt de cerere.
Astfel, solicită admiterea recursului si, pe cale de consecință, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, a capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Intimata-reclamantă, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat si menținerea hotărârii instanței de fond.
În apărare se arată că, potrivit art.277 din Codul de procedura civila, „daca sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei”.
Intimata-pârâtă, legal citată, nu și-a exprimat poziția față de prezentul recurs.
Curtea de apel, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Corect a dispus prima instanță obligarea pârâtei ANAF la plata sumei de 86,6 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.274 C. pr. civ, potrivit cărora, partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Ca atare, atâta vreme, cât a fost admisă acțiunea reclamantei . conform petitului, fiind anulate deciziile emise de DGFP Satu-M., s-a impus în sarcina pârâtei ANAF obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, neprezentând relevanță faptul că obligația de restituire a sumei a fost instituită în sarcina pârâtei Administrația F. pentru Mediu.
Pentru aceste motive, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 872/CA din 25.02.2013 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o va menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., sector 5 în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., cu sediul în Carei, .. 24, jud. Satu M. și cu intimata-pârâtă Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr. 294, sector 6 împotriva Sentinței nr. 872/CA din 25.02.2013 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată și pronunțată în ședință publică, azi 23 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
C. R. L. B. I. G. M. M.
Red. dec. - R.C.- 1.11.2013
Jud. fond-Ș. P.
Dact.M.M-2ex.- 1.11.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 1218/2013. Curtea de Apel ORADEA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 463/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
