Pretentii. Decizia nr. 4298/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4298/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 4158/111/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2012
DECIZIA NR.4298/CA/2013 - R
Ședința publică din 18 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: S. C. M. - judecător
JUDECĂTOR: O. B.
JUDECĂTOR: A. V.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă D.G.R.F.P. Cluj succesor în drepturi a D.G.F.P. B. –AFP Beiușcu sediul în Cluj N., ..19, J. Cluj în contradictoriu cu intimatul reclamant P. V. cu domiciliul în Dobrești, nr. 316, jud.B. și intimata chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, împotriva sentinței nr.3465/CA din 30.04.2013 pronunțată de Tribunalul B., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.3465/CA din 30.04.2013 Tribunalul B. a admis acțiunea formulată de reclamantul P. V., cu domiciliul în ., ., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Beiuș, cu sediul în Beiuș, ., județul B., și, în consecință:
A obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2717 lei, reprezentând taxa pe poluare încasată nelegal, achitată cu chitanța . nr._ din 23.02.2009, precum și la plata dobânzii prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Beiuș, prin D.G.F.P. B., cu sediul în Oradea, ..2B, județul B., în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6, și, în consecință:
A obligat chemata în garanție în favoarea pârâtei la plata sumei de 2717 lei, reprezentând taxa pe poluare încasată nelegal, precum și la plata dobânzii prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Reclamantul a înmatriculat în România un autovehicul de ocazie marca Opel, tip Vectra-B-C., an fabricație 1997, număr de identificare W0L000031V7046411, înmatriculat pentru prima dată în 30.10.1997.
Acest autovehicul a fost achiziționat din Germania, stat membru al Uniunii Europene, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în 15.10.2008 la Nurnberg, fiind dobândit de reclamant ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la Oradea în 18.11.2008.
În vederea înmatriculării în România a vehiculului menționat, reclamantul a plătit, la data de 23.02.2009, suma de 2717 lei ca taxă pe poluare în temeiul O.U.G. nr.50/2008, stabilită prin Decizia de calcul a taxei pe poluare nr.3320 din 23.02.2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Beiuș.
La data de 24.04.2012, reclamantul s-a adresat pârâtei solicitând restituirea taxei pe poluare, însă a fost refuzat.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa pe poluare, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de O.U.G. nr.50/2008, contravine Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – art.110 (ex-articolul 90 TCE), paragraful 1, urmând ca analiza dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 privitoare la problema dedusă judecății să aibă în vedere și prevederile art.11 și art.148 din Constituția României, ale Legii nr.157/2005, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, se constată că în reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme, prin art.2141-2143 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, modificată prin O.U.G. nr.110/200, fiind stabilită obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior, prin O.U.G. nr.50/2008 (publicată în Monitorul Oficial din 25.04.2008), s-au abrogat dispozițiile art.2141-2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Astfel, potrivit art.4 din O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, „obligația de plată a taxei de poluare intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art.3 și 9;
c) la introducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art.8”.
Art.3 alin.1 lit.a) – f) și art.9 din acest act normativ, enumeră în mod expres și limitativ categoriile de autovehicule exceptate sau scutite de la plata taxei de poluare, iar art.8 definește valoarea reziduală a taxei de poluare.
Din prevederile legale arătate rezultă că această taxă pe poluare este percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 01.07.2008, această taxă nefiind percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art.110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Art.110 din TFUE reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), există o încălcare a art.110 din TFUE, atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 09.03.1995, Nunes Tadeu, C-345/93, Hotărârea din 22.02.2001, Gomes Valente, C-393/98, precum și Hotărârea din 19.09.2002, Tulliasiamies și Siilin, C-101/00).
În această privință, CJUE a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea din 05.12.2006 dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi c. Vam-és Penzugyörseg Észak-Alföldi Regionalis Parancsnoksága, respectiv I. Németh c. Vam-és Penzügyörség Del-Alfoldi Regionális Parancsnoksága). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel dată în cauza C-387/01 și Hotărârea din 20.09.2007, Comisia/G., C-74/06).
Însă cele mai importante hotărâri ale Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second-hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în aceste hotărâri se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin O.U.G. nr.50/2008 – sunt Hotărârea din 07.04.2011 dată în cauza C-402/09 T. și Hotărârea din 07.07.2011 dată în cauza C-263/10 N., prin care s-a stabilit incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul european.
Prin hotărârea dată în cauza C-402/09 T., CJUE a stabilit faptul că „taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – O.U.G. nr.50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (în speță este aplicabilă O.U.G. nr.50/2008 în versiunea sa inițială, fără modificările ulterioare) – a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în Romania. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie”.
Potrivit hotărârii CJUE această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național întrucât are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. „În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare”.
În consecință, Curtea a apreciat că „dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Argumentele Curții au fost reluate în hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 N., arătându-se că aceleași considerații vizează și regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009.
Curtea a reținut că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea a decis că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că instituirea unei taxe de poluare doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr.50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr.50/2008.
Sub aspectul obligativității respectării dreptului comunitar și priorității acestuia față de reglementările interne, instanța reține că prin Legea nr.157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, care statuează că, „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, precum și faptul că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
De asemenea, obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul Român rezultă și din prevederile art.11 alin.1 din Constituție, conform cărora Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Din prevederile constituționale citate și dispozițiile Legii nr.157/2005, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru Statul Român iar aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român trebuie să se facă în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar. Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, potrivit căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmentrhal S.p.a (9 martie 1978). Potrivit considerentelor CJUE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridic a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi alte dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională.”
Prin urmare, judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale în așa fel încât drepturile prevăzute în Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Față de opinia explicită a CJUE exprimată în Hotările T. și N., obligatorie pentru instanța națională în interpretarea dreptului comunitar, instanța constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei pe poluare aplicabilă reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art.110 TFUE.
Totodată, în condițiile în care prin Hotărârea N. s-a stabilit că toate variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010 au fost declarate incompatibile cu art.110 TFUE și s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, reținând, de asemenea, că același argumente sunt valabile și în privința taxei pe poluare aplicabilă după data de 01.01.2011, instanța, raportându-se la concluziile Hotărârilor T. și N., constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cele două cauze deferite instanței de contencios european.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, reținând incompatibilitatea taxei pe poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art.110 TFUE, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța a admis acțiunea, astfel că a dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 2717 lei, reprezentând taxa de poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii, instanța a constatat că prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 aprilie 2013 dată în cauza C-565/11 M. I., s-a stabilit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a pierderilor reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (dobânda).
Modul de calcul a acestor dobânzi trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii.
În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
S-a constatat că limitarea dobânzilor la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește cerința efectivității.
În raport de aceste considerente al Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța a obligat pârâta să restituie reclamantului taxa percepută nelegal cu dobânda prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.60 alin.1 C.proc.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretențiuni cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.
Din analiza acestor dispoziții legale, a rezultat că soluția dacă cererii de chemare în garanție depinde de soluția dată cererii principale, urmând a se admite, ca întemeiată, în cazul în care cererea principală este admisă.
Față de aceste aspecte și reținând că, în conformitate cu prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, în temeiul art.63 C.proc.civ., instanța a admis ca întemeiată cererea de chemare în garanție, astfel că a obligat chemata în garanție să achite pârâtei sumele la care aceasta a fost obligată prin acțiunea principală, respectiv suma de 2717 lei, reprezentând taxa pe poluare încasată nelegal, precum și dobânda prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile art.274 alin.1 C.proc.civ., conform cărora „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ținând seama că s-a constatat caracterul întemeiat al cererii reclamantului, instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, dovedite în cauză, respectiv la plata sumei de 500 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta D.G.R.F.P. Cluj succesor în drepturi a D.G.F.P. B. –AFP Beiuș, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Precizează că potrivit articolul 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se percepe atât pentru autovehiculele second-hand provenite dintr-un stat membru U.E, cât și pentru autovehiculele second- hand rulate din România în cazul transcrierii dreptului de proprietate asupra unui vehicul .
Recurenta pârâtă apreciază că în speță sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit. a) si b) și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008 completate cu cele ale art.1 alin.1 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, conform cărora se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) si N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Astfel, conform prevederilor art.4 lit. a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamantă, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art.1 alin.2, care enumeră categoriile de programe și proiecte pentru protecția mediului, care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit acestui act normativ. Obiectivul taxei este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituie, cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acestuia, sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon.
Potrivit art.12 alin.1 din Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Astfel, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada menționată.
Solicită respingerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii calculate de la data plății efective până la data restituirii efective, ca neîntemeiat.
Totodată solicită înlăturarea dispoziției privind obligarea recurentei la restituirea taxei de poluare, pentru că această taxă este venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu București. Taxa nu este o taxă de natură fiscală și nu este prevăzută de Codul de procedură fiscală. Mai arată că taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 nu este de natură fiscală și nu i se pot aplica prevederile OG 92/2003 privind dobânda fiscală. În acest sens invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, instituția nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare.
De asemenea arată că instanța de fond a omis să oblige chemata în garanție la plata cheltuielilor de judecată, deși cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În drept a invocat dispozițiile legale menționate în cuprinsul recursului.
Intimații legal citați nu au formulat întâmpinare.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a examinat în mod corect conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE având în vedere Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantei a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismele de ocazie cumpărate dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acestora.
Referitor la acordarea dobânzii legale de la data achitării taxei de poluare, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor dreptului comunitar, constatând incidența Hotărârii CJUE date în cauza C-565/2011- I. împotriva Statului Român, prin care s-a stabilit că Dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune reglementării interne conținute în art. 124 din codul de procedură fiscală ( OG. 92/2003 ), care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
În ceea ce privește incidența prevederilor art. 12 alin. 1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa și nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr. 50/2008 și suma datorată în baza Legii nr. 9/2012.
Referitor la motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a recurentei în cauză, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. și reclamant, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de recurentă prin Administrația Finanțelor Publice Beiuș în prezent Serviciul Fiscal Municipal Beiuș.
În ceea ce privește motivul de recurs, vizând omiterea instanței de fond la obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs îl apreciază ca fiind neîntemeiat, deoarece prin cererea de chemare în garanție, pârâta nu a solicitat obligarea AFM București și la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța de recurs va dispune, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă D.G.R.F.P. Cluj N. sediul în Cluj N., ..19, J. Cluj, împotriva sentinței nr.3465/CA din 30.04.2013 pronunțată de Tribunalul B., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 18.11.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER: S. C. M. O. B. A. V. A. Cărăgin
Red.hot.jud. O.B.
Jud.fond D.E.
Dact.A.C.
2 exemplare/ 25.11.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 1996/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 1576/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
