Pretentii. Decizia nr. 673/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 673/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 6203/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA A II – A CIVILĂ, DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2011
DECIZIA NR.673/CA/2013 - R
Ședința publică din 15 februarie 2013
PREȘEDINTE: B. O. – judecător
C. G. - judecător
S. D. - judecător
D. F. - grefier
&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind în rejudecarea recursului în contencios administrativ și fiscal declarat de pârâta D. G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR - în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ, cu sediul în Oradea, .. 2 B, jud.Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant S. D. I., cu domiciliul în Beiuș, .. 11, jud.Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6 împotriva sentinței nr.1696/CA din 23 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxei de timbru, că intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare, că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă în baza prevederilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
Instanța, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
d e l i b e r â n d:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.1696/CA din 23 martie 2012, Tribunalul Bihor a respins excepția inadmisibilității.
A admis acțiunea formulată de reclamantul SZENTESI D. I. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BEIUS și în consecință a dispus anularea actului administrativ fiscal nr._/15 martie 2011.
A obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BEIUS să restituie reclamantului suma de 3747 lei reprezentând taxă de poluare, achitata cu chitanța . nr._ / 21 februarie 2011,sumă care urmează a fi actualizată cu dobânda fiscală.
A admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, la plata sumei de 3747 lei actualizata către Administrația Finanțelor Publice a municipiului Beius.
Totodată, a obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BEIUS la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 43,6 lei constând în taxa de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă instanța a constatat că, în conformitate cu disp.art.1 din Legea nr.554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. Ori, prin acțiunea formulată, reclamantul solicită anularea deciziei de calcul a taxei de poluare – decizie care, în accepțiunea art.2 lit.c din Legea nr.554/2004, reprezintă act administrativ, și totodată, solicită recunoașterea dreptului la restituirea sumei achitate nelegal și repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin emiterea actului atacat. Față de aceste considerente, instanța urmează să constate că excepția de inadmisibilitate invocată este nefondată și o va respinge ca atare.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism second-hand, iar pentru a-l înmatricula în România, pârâta a condiționat acest lucru de plata taxei de poluare prevăzută de OUG 50/2008, stabilind o taxă de poluare. Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat plângere prealabilă, care i-a fost respinsă.
Prin Legea nr.157/2005 România a ratificat Tratatul prin aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeana, efectele acestei ratificări fiind reglementată de art.148 alin.2 și4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În speță, OUG nr.50/21.04.2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Într-adevăr, determinarea taxei de poluare se realizează conform art.6 din OUG nr.50/2008 pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se in considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4.
Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România stat comunitar de la 01.01.2007, fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor in țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare si este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Potrivit normelor comunitare:
-art.25 C.E „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal”.
-art.28 C.E „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Practic, prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art.6 din OUG nr.50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art.214 alin.1-3 din codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă speciala de primă înmatriculare în taxa de mediu.
Sunt astfel nefondate susținerile pârâtei, în sensul că taxa de poluare este neutră din punct de vedere fiscal și că este necesar pentru aplicabilitatea art.90 Tratatul C.E să se ia în considerarea nu numai valoare impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză.
Nu se impune ca reclamantul să producă probe din care să rezulte că taxele pe care le aplică Statul Român sunt superioare celor din statul din care reclamantul a achiziționat autoturismul, deoarece după cum s-a menționat mai sus, taxa de poluare se aplică discriminatoriu, exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea lor în țară.
Textul art.90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
De asemenea, s-a reținut și că prin avizul motivat din data de 28.11.2007, Comisia Europeană a solicitat reașezarea modalității de calcul a taxei auto (de primă înmatriculare), în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, iar afirmația intimatei Administrația F. pentru Mediu București cum că s-a recunoscut de către Comunitatea Europeană că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 corespunde normelor comunitare, este neîntemeiată.
Comisia Europeană (C.E) a solicitat, în iunie 2009, României, informații în legătură cu legislația privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectând că actuala legislație românească (OUG nr.50/2008) are efecte protecționiste asupra industriei auto naționale.
Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare”, prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzut de art.226 din Tratatul C.E.
Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea formulată de reclamantul SENTESI D. I..
De asemenea, a fost admisă, în temeiul prevederilor art.63 Cod procedură civilă, cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâtă și a fost obligată chemata în garanție, să plătească pârâtei taxa de poluare, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor judiciare,în favoarea reclamantului întrucât aceasta se află în culpă procesuală prin emiterea deciziei de calcul a taxei de poluare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală.
Recurenta pârâtă apreciază că în speță sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit. a) si b) și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008 completate cu cele ale art.1 alin.1 din N-le metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, conform cărora se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) si N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Astfel, conform prevederilor art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Conform prevederilor amintite mai sus, autovehiculul reclamantului intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, arată că în mod legal organele fiscale au emis decizia de calcul a taxei pe poluare având la bază documentele anexate de reclamant.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr.50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art.1 alin.2 care enumera categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Astfel, indiferent de scopul instituirii acestei taxe, esențial sub aspectul criticilor formulate și a analizei instanței de fond, este că această taxă, cu excepțiile de rigoare, este percepută pentru prima înmatricularea autoturismului pe teritoriul României, așa încât în lumina Jurisprudenței C.J.C.E., eventuala neconformitate a acestei taxe în raport cu legislația comunitară trebuie analizată în raport de art.90 paragraful1 din tratatul C.E.
De remarcat este faptul că, instituirea acestei taxe de poluare a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.
De asemenea, mai arată și că, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
Totodată, solicită modificarea sentinței, în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.1 din O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. Pe cale de consecință, arată că nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare. În acest sens invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în prezenta cauză, ea nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Pe cale de consecință, taxa de poluare pentru autovehicule, nefiind o taxă de natură fiscală, are un alt mod de calcul și o altă destinație, iar pârâta nu poate fi obligată „ la restituirea taxei de poluare ...și a dobânzii aferente ".
Menționează faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de dispozițiile Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal. Ca urmare, nu i se pot aplica prevederile O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, referitor la dobânda fiscală prevăzută de Codul de procedură fiscală.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând "taxa de poluare" este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate și dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia,"taxa de poluare" constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, ea neputând dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul "distinct" al Administrației F. pentru Mediu București.
Mai arată că instanța de fond a omis să oblige și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Excepția invocată de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor privind lipsa calității sale procesuale pasive în cauză a Administrației Finanțelor Publice Beiuș, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor si reclamant, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de recurentă prin Administrația Finanțelor Publice Beiuș.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principiile, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa și nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr.50/2008 și suma datorată în baza legii nr.9/2012.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
Referitor la omisiunea instanței de fond de obligare și a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs apreciază că această critică nu poate fi reținută, dat fiind faptul că prin cererea de chemare în garanție s-a solicitat obligarea acesteia exclusiv la plata debitului principal și a dobânzii aferente.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor, va fi respins ca nefondat.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGEca nefondat recursul declarat de pârâta D. G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR - în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ, cu sediul în Oradea, .. 2 B, jud.Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant S. D. I., cu domiciliul în Beiuș, .. 11, jud.Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6 împotriva sentinței nr.1696/CA din 23 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică azi 15 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
B. O. C. G. S. D. D. F.
Red. dec. – C. G.
- jud. fond. – C. A.
- tehnoredact. – D. F. – 2 ex.
- 18.02.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 37/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 1373/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
