Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2284/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2284/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 1919/111/2013
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția Comercială și de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2013 - R
DECIZIA NR. 2284/CA/2013 – R
Ședința publică din 22 mai 2013
Președinte: C. R.
Judecător: L. B.
Judecător: I. G.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta-pârâtă Agenția pentru Protecția Mediului Bihor, cu sediul în Oradea, ./A, jud. Bihor în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. M. M., cu domiciliul procedural ales în Oradea, .. 7A, . împotriva Sentinței nr. 2581/CA din 27.03.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentei – consilier juridic O. C., în baza delegației de reprezentare emisă de recurentă și reprezentantul intimatei – avocat M. T., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 12 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, intimata a formulat întâmpinare în cauză, precum și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Se comunică reprezentantei recurentei întâmpinarea formulată în cauză de către intimată.
Reprezentanta recurentei solicită acordarea unui termen în cauză în vederea studierii întâmpinării.
Reprezentantul intimatei arată că nu se opune la cererea de amânare formulată de reprezentanta recurentei.
Instanța, față de obiectul cauzei, respinge cererea de amânare și, pentru ca reprezentanta recurentei să aibă posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul întâmpinării, va lăsa cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei se prezintă reprezentanta recurentei – consilier juridic O. C. și reprezentantul intimatei – avocat M. T..
Nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, instanța consideră cauza lămurită și acordă părții prezente cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate în sensul menținerii raportului de evaluare, fără cheltuieli de judecată.
Arată că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ necesare pentru suspendarea actului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței recurate.
Precizează că, chiar în motivele de recurs se recunoaște de către recurentă încălcarea procedurii de evaluare, însă din motive străine de persoana evaluatorului. Ori, dincolo de faptul ca, prin acesta poziție se recunoaște explicit existența unei încălcări a legii prin emiterea actului, nu culpa evaluatorului este în discuție, ci a instituției care a emis actul administrativ recunoscut ca fiind rezultatul încălcării dispozițiilor legale. Emitentul actului este instituția, nu persoana evaluatorului. D. incidental evaluatorul în cauză este si conducătorul instituției, însă actul administrativ este emis de instituția publica care răspunde de legalitatea actelor emise.
Față de această încălcare a aparenței de legalitate, în mod just prima instanță a dispus suspendarea actului administrativ.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 2581/CA din 27.03.2013 Tribunalul Bihor a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta C. M. M. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Bihor, a dispus suspendarea efectelor raportului de evaluare a performanțelor profesionale individuale nr. 10/DE/31.01.2013 până la pronunțarea instanței de fond, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
P. a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta este funcționar public exercitându-și funcția în cadrul pârâtei. În perioada 01.01._12 reclamanta a exercitat funcția publică de conducere de șef Birou Deșeuri și Arii Protejate în cadrul pârâtei iar ulterior, ca urmare a reorganizării pârâtei, a fost trecută prin deciziile 171/23.11.2012 și respectiv 01.08.01.2013 pe o funcție publică de execuție începând cu data de 01.01.2013 (f.22). Prin raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale nr. 10/DE/31.01.2013 reclamanta a fost evaluată cu calificativul „nesatisfăcător” (f. 8-10). Așa cum rezultă din susținerile concordante ale părților, pe perioada evaluată, reclamanta și-a desfășurat activitatea sub coordonarea a patru persoane diferite, nefiind întocmit însă nici un alt raport de evaluare în afara celui contestat.
Suspendarea actului administrativ, ca măsură de întrerupere vremelnică a executării acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu.
Astfel, potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Din interpretarea acestui text legal, rezultă că pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ în ipoteza reglementată de art. 14 din lege, este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv: formularea plângerii prealabile împotriva actului vătămător, existența unui caz bine justificat, astfel cum acesta este definit de art.2 alin.1 din Legea nr.554/2004, și condiția ca măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin.1 lit. ș din Legea nr.554/2004.
În speță, instanța de fond a constatat că prima condiție cerută de lege pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ, respectiv formularea plângerii prealabile împotriva actului vătămător este îndeplinită, reclamanta făcând dovada în acest sens. (f. 13-14).
În ceea ce privește condiția cazului justificat, instanța de fond a constatat că potrivit prevederilor art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr.554/2004, cazul bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt în măsură să producă instanței o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat.
Instanța de fond a constatat că această condiție este îndeplinită în speță, existând împrejurări legate de starea de drept care sunt în măsură să producă instanței o îndoială serioasă cu privire la legalitatea hotărârii a cărei suspendarea se cere.
Astfel, instanța de fond a constatat că una dintre condițiile de validitate ale oricărui act administrativ este conformitatea conținutului acestuia cu legea.
Potrivit art. 108 alin. 1 din H.G. 611/2008 „perioada evaluată este cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie din anul pentru care se face evaluarea.”
Aliniatul 3 al aceluiași text de lege statuează că “în mod excepțional, evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici se face și în cursul perioadei evaluate, în următoarele cazuri: b) atunci când pe parcursul perioadei evaluate raportul de serviciu sau, după caz, raportul de muncă al evaluatorului încetează, se suspendă sau se modifică, în condițiile legii. În acest caz evaluatorul are obligația ca, înainte de încetarea, suspendarea sau modificarea raporturilor de serviciu sau raporturilor de muncă ori, după caz, într-o perioadă de cel mult 15 zile calendaristice de la încetarea sau modificarea raporturilor de serviciu sau raporturilor de muncă, să realizeze evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici din subordine. Calificativul acordat se va lua în considerare la evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale ale acestora.”
Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că în situații precum cea a reclamantei, când persoanei care are calitatea de evaluator îi încetează, se modifică sau se suspendă raportul de muncă există obligația întocmirii unui raport de evaluare care să fie avut în vedere la evaluarea finală. Or, în speță, este necontestat că deși pe parcursul perioadei evaluate trei evaluatori ai reclamantei s-au aflat în situația descrisă de textul de lege menționat anterior, aceștia nu și-au îndeplinit obligațiile de evaluare în ceea ce o privește pe reclamantă, astfel încât raportul final de evaluare nu a putut lua în considerare și calificativele acordate anterior. Or, o astfel de situație, străină de orice culpă a reclamantei, pune probleme de legalitate a raportului de evaluare final, reclamanta putând fi prejudiciată prin lipsa rapoartelor de evaluare anterioare.
În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța de fond a avut în vedere că suspendarea executării este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea 554/2004 prin pagubă iminentă se înțelege un prejudiciu viitor și previzibil sau perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Instanța de fond a constatat că, potrivit art. 99 alin. 1 din Legea 188/1999: “persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune eliberarea din funcția publică prin act administrativ, care se comunică funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri: d) pentru incompetența profesională, în cazul obținerii calificativului "nesatisfăcător" la evaluarea performanțelor profesionale individuale.”
Instanța de fond a constatat că din interpretarea acestui text de lege rezultă că acordarea calificativului „nesatisfăcător” atrage eliberarea reclamantei din funcție.
Nu pot fi reținute susținerile pârâtei conform căreia nu s-ar mai putea dispune eliberarea reclamantei din funcție pentru acest motiv având în vedere că reclamantei i-a încetat anterior raportul de muncă urmare a reorganizării instituției. Astfel, instanța de fond a reținut că cele două cazuri de eliberare din funcția publică sunt distincte iar intervenția unuia dintre ele nu exclude de plano aplicarea ulterioară și a celuilalt în măsura în care funcționarul public mai este în raporturi de serviciu cu aceeași autoritate publică.
Pe de altă parte, instanța de fond a constatat că o eventuală decizie de eliberare din funcție a reclamantei ar fi de natură să îi producă acesteia un prejudiciu constând lipsirea acesteia de drepturile salariale.
Pe cale de consecință, constatând că sunt îndeplinite condițiile cumulative cerute de lege pentru suspendarea actului administrativ atacat, instanța de fond a admis cererea de suspendare și a dispus suspendarea raportului de evaluare a performanțelor profesionale individuale nr. 10/DE/31.01.2013 până la pronunțarea instanței de fond.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs recurenta-pârâtă Agenția pentru Protecția Mediului Bihor, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, în sensul menținerii raportului de evaluare a performanțelor profesionale individuale nr. 10/DE/31.01.2013.
În motivarea recursului, recurenta arată că, în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ necesare pentru suspendarea actului.
Astfel, suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu, și care poate fi primită doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente. Cele două condiții, prin caracterul lor pregnant restrictiv-imperativ presupun dovedirea unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, în măsură să argumenteze existența unui caz bine justificat și a iminenței producerii pagubei.
Existența unui caz bine justificat în accepțiunea art. 14 al. (1) din Legea nr. 554/2004 privește împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative, condiție neîndeplinită în speță. Instanța a considerat îndeplinită această condiție pentru faptul că la raportul de evaluare întocmit de către conducătorul APM Bihor aceasta nu a putut lua în considerare și calificative acordate anterior, arătând că o astfel de situație e străină de orice culpă a reclamantei. Ori, arată recurenta, o astfel de situație este străină și de orice culpă a evaluatorului, acesta având obligația întocmirii raportului de evaluare anual indiferent de faptul că ceilalți conducători ai agenției și-au îndeplinit sau nu obligațiile ce le reveneau conform legii. Referitor la faptul că în cursul anului 2012 au existat 4 persoane diferite la conducerea instituției, face următoarele precizări:
Conform alin. (1) al art. 108 din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici (actualizată), perioada evaluată este cuprinsă între 1 ianuarie si 31 decembrie din anul pentru care se face evaluarea. Art. 108 la alin. 3 lit. b prevede faptul că atunci când pe parcursul perioadei evaluate raportul de serviciu sau, după caz, raportul de muncă al evaluatorului încetează, se suspendă sau se modifică, evaluatorul are obligația ca înainte de încetarea, suspendarea sau modificarea raporturilor de serviciu sau raporturilor de muncă, ori după caz, într-o perioadă de cel mult 15 zile calendaristice de la încetarea sau modificarea raporturilor de serviciu sau raporturilor de muncă, să realizeze evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici din subordine. Calificativul acordat se va lua în considerare la evaluarea performanțelor profesionale individuale ale acestora.
Ca atare, având în vedere cele de mai sus, precum și faptul că la data evaluării de către coordonatorul activității APM Bihor doamna M. S., a performanțelor profesionale individuale ale reclamantei, nu exista nici un alt raport de evaluare întocmit de unul din cei 3 directori care au condus APM Bihor în cursul anului 2012 până la numirea acesteia, este evident că M. S. nu avea de ce calificativ să țină cont la întocmirea raportului. Insă, totuși s-a ținut cont de comunicările reclamantei către conducerea APM Bihor, cum ar fi cele cuprinse în adresa nr. 925/21.01.2013, în care deși reclamanta a deținut funcția de conducere a Biroului Deșeuri și Arii Protejate, menționează că nu ar putea îndeplini atribuțiile de serviciu aferente unor compartimente care îi erau în subordine.
Referitor la condiția pagubei iminente, contractele de credit invocate de reclamantă, nu sunt apte a justifica paguba iminentă, întrucât aceasta nu și-a pierdut locul de muncă. Simpla invocare a consecințelor posibilei puneri în executare a actului a cărei suspendare se solicită, fără a fi susținută de nici o dovadă în acest sens, nu este suficientă pentru a demonstra iminența producerii unei pagube, cu atât mai mult cu cât APM Bihor nu a emis decizie de încetare a raportului de serviciu al reclamantei din funcția de șef de birou ca urmare a calificativului obținut la evaluare. Astfel, s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării actelor administrative, astfel cum este aceasta reglementată de Legea nr. 554/2004.
D. fiind faptul că în urma reorganizării instituției în baza H.G. nr. 1000/2012 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și a instituțiilor publice aflate în subordinea acesteia, reclamantei i-a încetat raportul de serviciu, APM Bihor nu putea emite două decizii de încetare a raportului de serviciu din funcția de șef birou pentru aceeași persoană în baza a 2 articole de lege diferite. S-a emis, astfel, o singură decizie în baza motivului care a intervenit prima dată, respectiv reorganizarea instituției.
Începând cu data de 01.01.2013, reclamanta ocupă funcția publică de execuție de consilier superior în cadrul Serviciului Calitatea Factorilor de Mediu (post acceptat de către aceasta ca urmare a punerii la dispoziție de către APM Bihor cu ocazia reorganizării instituției).
La data de 31.01.2013 APM Bihor nu putea emite decizie de încetare a raportului de serviciu al reclamantei din funcția publică pe care o ocupă, respectiv cea de execuție de consilier superior, întrucât raportul de evaluare corespunde perioadei cât a ocupat funcția de conducere de șef birou.
În aceste condiții, argumentele instanței raportat la paguba iminentă nu sunt întemeiate, apreciază recurenta.
În drept a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă C. M. M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței recurate.
În apărare se arată că în mod corect instanța de fond a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de suspendare prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv:
1. Exista introdusa la autoritatea emitenta cererea prealabila prevăzută de art.7 din L.554/2004 privind revocarea actului în litigiu, în forma speciala a contestației prevăzute de art.120 din HG 611/2008.
2. Exista urgența justificata de prejudicierea grava si iminenta adusa drepturilor si intereselor legitime ale persoanei, prin consumarea efectelor actului administrativ.
S-a reținut de către prima instanța ca reclamanta a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legii nr. 554/_ si exista în speța îndeplinita si condiția unui caz bine justificat potrivit disp. art. 2 alini lit. t din L.554/2004, constând în îndoiala serioasa referitor la legalitatea actului a cărui suspendare se cere. In concret se constatat ca una dintre condițiile de validitate ale oricărui act administrativ este conformitatea sa formala a conținutului acestuia cu legea. Analizând conținutul actelor depuse si recunoașterile exprimate de către recurenta prin poziția din întâmpinare, prima instanța constata ca aspecte necontestate faptul ca reclamanta s-a aflat indubitabil în situația de excepție prevăzută de art.108 alin.3 din HG 611/2008, în consecința, la evaluarea finala ar fi trebuit sa beneficieze în procedura evaluării finale pe anul 2012 de însumarea rezultatelor a 4 evaluări parțiale, acestea lipsind.
In schimb, pârâta-recurenta - deși recunoaște aceste aspecte atât în fapt, lipsind evaluările parțiale, cât si juridic, în sensul ca se impunea considerarea acestora la evaluarea finala - își invoca propria culpa, invocând faptul ca cei trei conducători anteriori ai instituției nu au întocmit aceste evaluări.
In ce privește condiția pagubei iminente, prima instanța în mod just considera îndeplinita acesta condiție în condițiile în care efectul ope legis al raportului de evaluare contestat este eliberarea din funcția publica, reclamanta aflându-se si actualmente în raport de serviciu cu recurenta, ceea ce este de natura a-i aduce reclamantei un prejudiciu constând în lipsirea de locul de munca si de drepturile salariale.
Coroborat cu situația financiara a reclamantei si a familiei acesteia, probata cu depunerea mai multor contracte de credit bancar aflate în derulare, si acesta condiție este îndeplinita.
Așadar prima instanța a constatat ca, în speța, actul administrativ este de natura sa producă un prejudiciu iminent, ca s-a îndeplinit condiția prealabila a plângerii administrative si ca legalitatea formala a acestui act este îndoielnica având în vedere chiar recunoașterile recurentei cu privire la incidența situației prevăzute de art. 108 alin.3 din HG 611/2008, în condițiile în care nu s-a respectat procedura în aceste cazuri, singura justificare referitor la abstracția recurentei de la dispozițiile legale fiind propria culpa; în nici un caz nu se poate imputa vreo vina persoanei evaluate pentru neîndeplinirea actelor legale si a procedurii care incumba pârâtei.
In ce privește motivele recursului pârâtei, se reiterează invocarea propriei culpe pentru nerespectarea procedurii de evaluare în situația reclamantei. Fără a contesta de fapt lipsa evaluărilor parțiale prescrise de lege, precum si obligativitatea lor, fără a contesta lipsa vreunei culpe a reclamantei în încălcarea dispozițiilor legale, intimata își construiește apărările raportat la persoana evaluatorului care a întocmit raportul de evaluare. Ori, dincolo de faptul ca, prin această poziție se recunoaște explicit existența unei încălcări a legii prin emiterea actului, nu culpa evaluatorului este în discuție, ci a instituției care a emis actul administrativ recunoscut ca fiind rezultatul încălcării dispozițiilor legale.
Emitentul actului este instituția, nu persoana evaluatorului care nu este parte în prezenta cerere. D. incidental evaluatorul în cauză este si conducătorul instituției, însă actul administrativ este emis de instituția publica care răspunde de legalitatea actelor emise.
In fapt, prin motivația recursului se recunoaște încălcarea legii, se recunoaște lipsa oricărei culpe a reclamantei, dar se invoca lipsa culpei si din partea persoanei evaluatorului, nu însă si din parte recurentei.
In motivele de recurs se mai face o afirmație menita sa acopere un alt aspect de nelegalitate intervenit în procedura ce a dus la emiterea actului și anume se afirma ca "începând cu data de 01.01.2013 reclamanta ocupa funcția publica de execuție...", ceea ce nu corespunde realității.
Reclamanta ocupa postul de execuție din 24.12.2012 când a fost eliberata din funcția de sef birou si trecuta pe un post de execuție din subordinea noului sef de serviciu, data de la care conducătorul instituției publice a pierdut calitatea de evaluator în ce privește pe reclamanta ce nu se mai afla în subordinea directa a directorului instituției, ci a șefului de serviciu.
Așadar, pentru perioada cuprinsa între 24.12.2012 si 31.12.2012 reclamanta trebuia evaluata parțial de șeful de serviciu, care trebuia sa efectueze si evaluare finala ținând cont de evaluările anterioare (care s-au dovedit a nu fi efectuate). In schimb, cu toate ca la finalul perioadei evaluate (31.12.2012) reclamanta nu mai era în sfera persoanelor pentru care evaluarea se face de conducătorul instituției, acesta a procedat la evaluare cu încălcarea competentei sale. Conducătorul instituției trebuia în schimb, la rândul sau, sa evalueze parțial pe reclamanta pentru perioada în care a avut acesta obligație - respectiv între data de la care a obținut calitatea de superior ierarhic direct a reclamantei (23.07.2012) si cea în care a pierdut-o prin trecerea reclamantei pe un post aflat în subordinea altui funcționar (24.12.2012).
In loc sa întocmească evaluarea parțiala pe perioada cât era competent si sa contrasemneze evaluarea finala anuala ce era în competența noului sef ierarhic al reclamantei, a procedat nelegal direct la evaluarea pentru întregul an a reclamantei, în lipsa oricărei evaluări parțiale si cu încălcarea competenței de evaluare finale ce revenea conform legii coordonatorului serviciului din care făcea parte reclamanta la 31.12.2012.
Nu lipsit de relevanta este si încălcarea spiritului legii, dincolo de litera sa, având în vedere ca evaluatorul a apreciat performantele profesionale ale reclamantei din poziția de conducător al instituției pentru o perioada de 1 an din care mai mult de jumătate a fost subordonata reclamantei (reclamanta care i-a si făcut evaluarea profesionala parțiala corespunzătoare pentru 01._.07.2012) cu un calificativ superior celui de nesatisfăcător. Este inadmisibil ca pentru aceeași perioada în care reclamanta a evaluat pe subordonatul sau acest subordonat sa își evalueze superiorul.
P. aceste considerente, solicită respingerea ca nefondat a recursului si menținerea în întregime a hotărârii recurate.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în temeiul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este nefondat, urmând ca, în baza prevederilor art. 312 Cod procedură civilă, să dispună respingerea lui și menținerea în totalitate a sentinței atacate pentru următoarele considerente:
Criticile aduse hotărârii sunt nefondate.
În mod corect a reținut prima instanță că, reclamanta a îndeplinit cerința privind procedura prealabilă și a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerințelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv a cazului bine justificat și a pagubei iminente pentru a se dispune suspendarea executării actului contestat.
Contrar celor afirmate de recurent, instanța a reținut în mod judicios că există împrejurări legate de starea de drept care sunt în măsură să producă instanței o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului a cărui suspendare se cere, reținând la o analiză sumară că, potrivit art. 108 alin. 1 și 3 din H.G. 611/2008, în situații precum cea a reclamantei, când persoanei care are calitatea de evaluator îi încetează, se modifică sau se suspendă raportul de muncă există obligația întocmirii unui raport de evaluare care să fie avut în vedere la evaluarea finală.
S-a constatat, în mod pertinent că, pe parcursul perioadei evaluate, deși trei evaluatori ai reclamantei s-au aflat în situația reglementată de textul de lege menționat anterior, nu și-au îndeplinit obligațiile în ceea ce o privește pe reclamantă, astfel încât raportul final de evaluare nu a putut lua în considerare și calificativele acordate anterior.
Prin raportare la aceste aspecte, cele afirmate în recurs sunt nefondate întrucât autoritatea recurentă își invocă propria culpă, ceea ce contravine principiului de drept consacrat de prevederile art. 108 alin. 4 Cod procedură civilă, potrivit căruia: „nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt”
Pe de altă parte, instanța de fond a constatat că este îndeplinită și cerința pagubei iminente reținând în mod just că o eventuală decizie de eliberare din funcție a reclamantei ar fi de natură să îi producă acesteia un prejudiciu constând în lipsirea de drepturile salariale.
Ca atare, având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, va înlătura criticile recurentei și va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția pentru Protecția Mediului Bihor, cu sediul în Oradea, ./A, jud. Bihor în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. M. M., cu domiciliul procedural ales în Oradea, .. 7A, . împotriva Sentinței nr. 2581/CA din 27.03.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
C. R. L. B. I. G. M. M.
Red.dec.-G.I.- 21.06.2013
Jud. fond-V. A.
Dact.M.M-2ex.-21.06.2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2289/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 3852/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
