Alte cereri. Decizia nr. 3798/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3798/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 816/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIA NR. 3798/R-C.
Ședința publică din 28 noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. A. T. - judecător
Judecător I. B.
Judecător A. T.
Grefier F. I.-G.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul R. V. A., (fiul lui P. și M., născut la 23 iulie 1974), deținut în Penitenciarul G., împotriva sentinței civile nr.3281 din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș și T. C. – la INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică a răspuns recurentul reclamant, lipsă fiind intimații pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care recurentul reclamant solicită instanței a i se permite să studieze dosarul, fiind persoană privată de libertate.
Curtea la cererea recurentului reclamant, lasă dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare a dosarului, la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul reclamant, lipsă fiind intimații pârâți.
Recurentul reclamant invocă excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Argeș - ca instanță de contencios administrativ - în soluționarea unei cauze civile intitulată „pretenții pentru daune morale și materiale”, ce trebuia înaintată instanței civile și nu celei de contencios administrativ, deși s-a schimbat temeiul juridic prin introducerea noilor coduri civile.
Susține că decizia tribunalului este nelegală și nulă din punct de vedere juridic, considerând că judecătoria este instanța competentă să soluționeze cauza având în vedere suma daunelor ce nu depășește 500.000 Ron, cererea principală fiind adresată Judecătoriei Pitești – Secția civilă. A mai precizat că la judecata pe fond nu a fost prezent la niciun termen.
Curtea, în subsidiar, acordă cuvântul și asupra fondului recursului.
Astfel, recurentul reclamant R. V. A. precizează că nu a primit hotărârea tribunalului, corespondența sa cu instanța s-a făcut prin poștă, a trimis înscrisuri în plic, din penitenciar pentru cauza de față, dar care nu se regăsesc la dosar.
Pe fondul cauzei, recurentul reclamant susține că procedura de citare cu intimații pârâți nu a fost îndeplinită legal la niciun termen, întrucât aceștia nu au semnat și nu au fost prezenți la niciun termen, precum și că deși, a solicitat în scris, să fie adus la instanța de judecată conform dispozițiilor Legii nr.275/2006, nu a fost prezent la niciun termen. Nu s-a făcut citarea în ședința camerei de consiliu pentru soluționarea cererii sale de ajutor public judiciar.
Totodată, precizează că renunță la daunele materiale, dar solicită acordarea daunelor morale în același cuantum, în baza Deciziei nr.778/2009 a Curții Constituționale.
În continuare, insistă în solicitarea repunerii sale în posesia scrisorilor adresate concubinei și familiei sale, scrisori ce se află la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș. Aceste scrisori au fost sechestrate și violate de T. C. și alți funcționari ai Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș, aspecte ce au fost înregistrate de camerele de supraveghere din birou.
În contextul prezentat, arată că a sesizat și pe judecătorul delegat, dar acesta are competență administrativ jurisdicțională teritorială, iar cele semnalate în cauza de față nu legătură cu Legea nr.275/2006. A formulat plângeri prealabile la Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș, la Ministerul de Interne și cereri repetate către comisarul T. C. și M. F. pentru a-i fi restituite acele scrisori. La momentul celor întâmplate, recurentul susține că se afla în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș și nu se afla sub incidența Legii nr.275/2006.
Mai precizează că fratele său a găsit acele scrisori la comisar T. C. pe birou și că nici în prezent nu a intrat în posesia lor deși a solicitat repunerea sa în drepturi.
În concluzie, solicită admiterea recursului cum a fost formulat, anularea ca nelegală a deciziei pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția contencios și declinarea competenței de soluționare a cauzei la Judecătoria Pitești – Secția civilă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 20.01.2012 reclamantul R. V. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții I. de P. Județean Argeș și T. C. ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 100.000 lei, reprezentând despăgubiri și daune morale.
În motivarea acțiunii întemeiată pe disp.art.998-1000 cod civil și art.1075 Cod civil, reclamantul a arătat că pârâții se fac vinovați pentru returnarea ilegală a corespondenței personale expediate în perioada 19.07._07, precum și reținerea în mod nelegal a corespondenței destinată acestuia.
Deși a făcut cunoscut instituției pârâte, respectiv IPJ Argeș, purtarea abuzivă a comisarului T. C., nu s-au luat niciun fel de măsuri împotriva acesteia, dimpotrivă pârâta a continuat să-i rețină corespondența și să aibă un comportament necorespunzător față de reclamant.
Totodată, a arătat că acesta se află deținut în Penitenciarul Jilava, județul Ilfov, motiv pentru care familia ține legătura cu acesta prin scrisori și telefoane, însă, scrisorile nu ajung la reclamant deoarece, așa cum a precizat, sunt reținute de către comisar T. C., care prin faptele penale comise îi aduce atingere vieții personale.
Deși a îndeplinit toate procedurile prealabile prevăzute de lege, înaintea sesizării instanței de judecată, prin zeci de cereri, petiții, plângeri adresate IPJ, IGPR, MAI, Parchetele din Pitești și DNA, nu i s-a făcut dreptate fiind nevoit să recurgă la instanța de judecată pentru a fi obligați pârâții la despăgubiri pentru prejudiciile aduse.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.3281/21.11.2012 a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului.
Pentru a se pronunța în sensul arătat instanța de fond a reținut că reclamantul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, fiind deținut în Penitenciarul Jilava.
Or, potrivit art.5 alin.1 și 2 din Legea nr.554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
De asemenea, tribunalul a reținut că în cauză, sunt aplicabile disp.art.6 alin.1 din Legea nr.275/2006, care prevăd că executarea pedepselor se desfășoară sub supravegherea, controlul și autoritatea judecătorului delegat.
Ca urmare, în baza dispozițiilor legale sus menționate, acțiunea formulată de reclamant a fost apreciată, ca inadmisibilă, instanța de contencios administrativ neputând cenzura activitatea judecătorului delegat.
Împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs, în termen legal, de către reclamant, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că aceasta este nulă din punct de vedere juridic, deoarece judecătorul este recuzat, denunțat, este parte în zeci de procese penale și civile formulate de reclamant, fiind judecătorul care l-a condamnat pe reclamant. Ca atare, acesta este incompatibil să judece cauzele sale.
La termenul din data de 28 noiembrie 2013, recurentul-reclamant, invocând starea privativă de libertate și imposibilitatea în care s-a aflat de a-și formula apărările corespunzătoare, deoarece nu a fost citat la noul loc de detenție și adus în fața instanței, a precizat că obiectul acțiunii sale nu reprezintă o acțiune în anulare reglementată de dispozițiile Legii nr.554/2004-R, vizând contenciosul administrativ și nici o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr.275/2006, ci este o acțiune în pretenții, întemeiată pe art.998, 1000 și 1075 Cod civil, astfel că tribunalul nu avea competența materială necesară soluționării pricinii de față.
Totodată, a precizat cuantumul daunelor materiale la suma de 100.000 lei, înțelegând să nu mai solicite daune morale.
În acest context a solicitat trimiterea cauzei spre competentă soluționare judecătoriei, ca instanță de drept comun.
Examinând criticile aduse și observând precizarea făcută la acest termen, Curtea, în raport de dispozițiile art.304 pct.3 și pct.9 Cod procedură civilă, reține că acesta este fondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Astfel, observând critica vizând greșita soluționare a cauzei de către tribunal - ca instanță de contencios administrativ - și nu de către judecătorie – ca instanță civilă -, în raport de dispozițiile art.137 C.proc.civ. și a probatoriului administrat, Curtea reține că recurentul-reclamant, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, a fost în imposibilitate de a se prezenta la termenul din data de 21.11.2012 stabilit de către tribunal, dată la care s-a și luat în pronunțare cauza, astfel că nu a putut să-și facă apărarea corespunzătoare, respectiv să invoce excepții sau să propună probe.
Or, potrivit art.82 C.proc.civ, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților,afară numai dacă legea nu dispune altfel.
În contextul prezentat, Curtea constată că nu se poate face aplicația art.1591 alin.2 C.proc.civ, în conformitate cu care „necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți sau de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului”, față de situația specială a reclamantului.
Este drept că acesta a primit citație pentru termenul precitat, la Penitenciarul Jilava, însă, ulterior a fost transferat în Penitenciarul G., așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 20 dosar fond, unde nu a mai fost citat cu mențiunea de a fi prezentat la instanță. Mai mult, din adresa înaintată de acest penitenciar instanței de fond, rezultă că recurentul avea, în aceeași dată, afaceri judiciare la Tribunalul București, situație în care judecătorul fondului, luând act de această împrejurare conform consemnărilor din încheierea de ședință, trebuia să procedeze la acordarea unui nou termen ori să amâne pronunțarea pentru a se putea formula concluzii scrise (f.22 dosar fond).
Așadar, tribunalul nu a observat că a fost investit cu o cerere adresată altei instanțe, pronunțând o hotărâre ce face incidentă dispoziția prevăzută la art.304 pct.3 Cod procedură civilă.
Or, lecturând conținutul acțiunii introductive de instanță și observând precizarea făcută la acest termen, Curtea reține că recurentul-reclamant a solicitat, într-adevăr, obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 lei, reprezentând despăgubiri întemeiate pe dispozițiile Codului civil, respectiv art. 998-1000 și art.1075 C.civ. pentru fapte ce i-au adus prejudicii materiale lui și familiei sale (f.1 dosar fond).
Prin urmare, în cauză nu ne aflăm în nici una din ipotezele prevăzute de Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, care să atragă competența tribunalului, în raport de dispozițiile art.2 lit. d) Cod procedură civilă coroborat cu art.10 teza I din Legea nr.554/2004-R, întrucât nu se solicită anularea nici unui act administrativ emis de o autoritate ce acționează în regim de putere publică sau obligarea autorităților publice de a emite un act administrativ, ci într-o veritabilă acțiune în pretenții care își are reglementarea legală în dreptul civil.
Așadar, față de dispozițiile art.1 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art.998 – 1000 și 1075 Cod civil, Curtea reține că în mod greșit a fost respinsă acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, prin încălcarea competenței materiale a altei instanțe, sens în care subzistă motivul de casare prevăzut de art.304 pct. 3 din C.proc.civ.
Totodată, se reține că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile Legii nr.275/2006, așa cum s-a apreciat în sentința atacată, judecătorul delegat neavând competențe în ceea ce privește pricina de față, în raport cu obiectul precizat.
Prin urmare, față de soluționarea cauzei, într-o excepție, Curtea constată că prima critică din prezenta cale de atac nu se mai impune a fi analizată.
Având în vedere că sediul, respectiv domiciliul pârâților, se află în circumscripția de jurisdicție a Judecătoriei Pitești, iar valoarea pretențiilor este sub 500.000 lei, conform precizării anterioare, în raport de normele precitate, acesteia îi revine competența materială în soluționarea pricinii formulată de recurentul-reclamant.
Față de considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.1 și 6 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul, să caseze sentința și să trimită cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Pitești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul R. V. A. (fiul lui P. și M., născut la 23 iulie 1974), deținut în Penitenciarul G., împotriva sentinței civile nr.3281 din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș și T. C. – la INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ.
Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Pitești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, A. T. |
Grefier, F. I.-G. |
Red.I.B.
EM/4 ex./03.12.2013
Jud.fond N.S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1207/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 476/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
