Anulare act administrativ. Decizia nr. 2233/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Decizia nr. 2233/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 3381/109/2011

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ DECIZIE NR. 2233/R-C.

Ședința publică din 19 Iunie 2013

Curtea compusă din:

Președinte: C. G. N., judecător

Judecător D. R.

Judecător G. C.

Grefier I. P.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței nr. 200 din 03 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – secția civilă – complet specializat de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul P. G., domiciliat în comuna R., ., județul Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Analizând actele dosarului și observând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

CURTEA

Deliberând, asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 14.07.2011, reclamantul P. G. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Pitești și Administrația F. pentru Mediu, solicitând anularea deciziei nr._/2010 și restituirea sumei de 3747 RON, reprezentând taxa de primă înmatriculare pentru autoturismul marca BMW, fabricat în anul 1993, plus dobânda legală aferentă.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este proprietarul unui autoturism marca BMW, fabricat în anul 1993 și pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să achite o taxă de 3747 lei, contrar legislației europene care interzice aplicarea unor impozite suplimentare asupra bunurilor comunitare.

Prin sentința civilă nr.200 din 3 februarie 2012, Tribunalul Argeș – Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Pitești, a admis în parte acțiunea și în consecință a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr._/2010 emisă de pârâta AFP Pitești și a obligat pe pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 3747 lei reprezentând taxă de poluare. A fost respins capătul de cerere privind dobânda.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

În cursul anului 2010 reclamantul a achiziționat din spațiul comunitar un autoturism marca BMW, fabricat în anul 1993.

În vederea înmatriculării în România reclamantul a fost obligat să plătească o taxă de primă înmatriculare în sumă de 3747 lei, către pârâta Administrația Finanțelor Publice.

Potrivit art.90 alin.1 și 2 din Tratatul Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu poate impune asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.

Dispozițiile art.214 și art.2142 Cod fiscal sunt contrare celor din textul legal menționat, întrucât prin instituirea taxei de primă înmatriculare se acordă protecție indirectă autoturismelor înmatriculate pentru prima oară în România în raport cu cele înmatriculate pentru prima oară într-un alt stat Membru.

Cum potrivit art.148 alin.2 din Constituția României normele internaționale prevalează celor interne atunci când acestea din urmă sunt contrare primelor, a fost admisă în parte acțiunea, anulată decizia nr._/2010 și obligată pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 3747 lei reprezentând taxă de poluare.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. a fost respinsă, deoarece a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.

Capătul de cerere privind dobânda a fost respins, deoarece nu se poate reține culpa procesuală a pârâtelor.

Împotriva sentinței civile nr.200/3 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă a declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești, invocând prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

În motivare, recurenta a arătat că taxa de poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, conform art.1 alin.1 din O.U.G. nr.50/2008, singura instituție căreia îi revine legitimarea procesuală pasivă în cauză. Administrația Finanțelor Publice Pitești are atribuții numai în ceea ce privește calculul și încasarea taxei, potrivit art.5 din O.U.G. nr.50/2008, astfel că cererea reclamantului este formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Pe fond, se susține că greșit s-a admis acțiunea și s-a dispus restituirea taxei pe poluare, având în vedere că instituția fiscală nu a făcut altceva decât să respecte dispozițiile legale cu privire la calculul valorii taxei pe poluare, intimatul-reclamant achitând această taxă prin trezoreria Administrației Finanțelor Publice Pitești, în contul Administrației F. pentru Mediu.

Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene este încălcat, legile cadru fiind obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.

Câtă vreme legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată.

Prin urmare, existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.

Mai mult, susține recurenta, desființarea deciziei de calcul a taxei de poluare conduce la desființarea operațiunii de înmatriculare a autoturismului achiziționat, întrucât documentele de calcul și de plată au stat la baza înmatriculării autovehiculului.

În ceea ce privește acordarea dobânzii legale aferente taxei, recurenta a arătat că reclamantul a achitat această taxă în mod benevol, înțelegând astfel că respecte prevederile legale în vigoare, necontestând, în termen legal, potrivit legii fiscale, decizia de calcul.

Recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Pitești a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Verificând sentința atacată în raport de criticile formulate în recurs și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată următoarele:

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

La termenele de judecată din 24 octombrie 2012 și 6 februarie 2013, Curtea a amânat cauza pentru ca reclamantul să depună la dosar dovada achitării taxei de poluare și dovada de înmatriculare a autoturismului într-o stat membru al Uniunii Europene, anterior înmatriculării în România, fapt ce nu s-a întâmplat.

Deoarece la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisurile esențiale pentru a se solicita restituirea taxei de poluare, Curtea reține că nu sunt probe concludente din care să rezulte că reclamantul a achitat taxa de poluare și că anterior înmatriculării în România autoturismul a fost înmatriculat într-un stat al Uniunii Europene, astfel că în speță nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 și tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală, iar sub acest aspect, critica din recurs privind aplicarea dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă este fondată.

În concluzie, instanța de recurs reține că tribunalul a aplicat și interpretat greșit dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, având în vedere că la dosarul cauzei nu se aflau înscrisurile doveditoare pentru admiterea acțiunii și restituirea taxei de poluare și că reclamantul nu și-a îndeplinit această obligație nici în faza de recurs, chiar dacă au fost acordate două termene de judecată în acest sens.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi admis recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești și a se modifica sentința civilă nr.200/3 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamantul P. G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.200 din 3 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul P. G., domiciliat în comuna R., ., județ Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.

Modifică sentința civilă nr.200/3 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul P. G..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 iunie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.

Președinte,

C. G. N.

Judecător,

D. R.

Judecător,

G. C.

pt.Grefier aflat în C.O.,

semnează Grefier șef,

Red.D.R.

Tehnored.V.S.

Ex.4/18.07.2013.

Jud.fond: N.S..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 2233/2013. Curtea de Apel PITEŞTI