Obligaţia de a face. Decizia nr. 117/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 117/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 7213/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 117/R-C.
Ședința publică din 16 Ianuarie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. M., judecător
Judecător: C. D.
Judecător: G. A.
Grefier: V. I.
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de INSTITUȚIA P.-JUDEȚUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești, Piața V. M. nr.1, județul Argeș, precum și de reclamantul M. I., cu domiciliul ales la C. A. D.C. din Pitești, ., ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.1528 din 26 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș-Secția civilă-Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimată fiind pârâta INSTITUȚIA P.-PRIN SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR PITEȘTI, cu sediul în ., parter, județul Argeș.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat D. C. pentru recurentul-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt timbrate cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei, potrivit chitanței nr._ din 13.08.2012 (fila 5), cu 2 lei, potrivit chitanței nr._ din 03.12.2012 (fila 20) și cu timbru judiciar în valoare de 0,45 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin compartimentul registratură, la data de 12.12.2012, recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru, cât și precizări prin care înțelege să-și întemeieze recursul pe dispozițiile Legii nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, lege prin care OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare, a fost abrogată.
Apărătorul recurentului-reclamant depune la dosar împuternicire avocațială, arătând că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Apărătorul recurentului-reclamant, având cuvântul pe recursul declarat, solicită admiterea acestuia și modificarea sentinței, în sensul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 608,3 lei. Pe recursul declarat de Instituția P. - Județul Argeș, având cuvântul, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Constată că, prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș la data de 30.04.2012, reclamantul M. I. a chemat în judecată pe pârâta Instituția P. Argeș - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, solicitând obligarea acesteia să înmatriculeze autoturismul proprietatea sa Suzuki Samurai, număr de identificare VSESJ00V00200672, fără plata taxei de poluare, precum și emiterea de numere provizorii de circulație, până la rămânere irevocabilă a hotărârii.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul din spațiul Comunității Europene și a solicitat înmatricularea acestuia, depunând dosarul complet, dar pârâta a refuzat înmatricularea fără plata taxei, susținând că numai instanța de judecată poate să dispună înmatricularea fără plata taxei pe poluare. Or, aceasta, așa cum s-a arătat și în cauza T., este neconformă cu normele Comunității Europene, constituind o discriminare a regimului fiscal aplicabil.
Prin sentința civilă nr.1528/26.01.2012, Tribunalul Argeț, Secția civilă – Complet specializat contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pe pârâtă să înmatriculeze autoturismul marca Suzuki SJ/Samurai, proprietatea reclamantului, fără plata taxei pe poluare și să emită numere provizorii de circulație, până la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat din Germania autoturismul marca Suzuki SJ/Samurai, număr de identificare VSESJ00V00200672, înmatriculat prima oară la 07.11.1996, și a solicitat înmatricularea acestuia fără plata taxei pe poluare, cerere ce i-a fost respinsă.
Specificul situației din speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, se constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza T. (C-402/09), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea de Justiție a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea de Justiție a reținut că, reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa ce i-a fost solicitată spre plată reclamantului este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
În baza art.148 alin.2 din Constituția României, art.90 din Tratatul UE și art.8 și 18 din Legea nr.554/2004, a fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta să înmatriculeze autoturismul marca Suzuku Samurai, număr de identificare VSESJ00V00200672, proprietatea reclamantului, fără plata taxei pe poluare prevăzute de O.U.G. nr.50/2008, republicată.
Apreciind că, până la data rămânerii irevocabile a sentinței judecătorești, reclamantul ar fi în imposibilitate de a folosi autoturismul, deși taxa pe care a fost obligat să o plătească este nelegală, instanța a reținut că se impune ca pârâta să fie obligată să emită numere de circulație provizorii.
Împotriva sentinței nr.1528/26.01.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs pârâta Instituția P. – Județul Argeș, cât și reclamantul M. I..
Pârâta, în recursul său, critică sentința pentru motive încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă, susținând în esență următoarele:
- în mod greșit, instanța a reținut nesocotirea dispozițiilor art.90 din TCE de către O.U.G. nr.50/2008, câtă vreme taxa are drept scop protecția mediului și este rezultatul negocierii dintre România și Comisia Europeană;
- achitarea acestei taxe nu se poate susține că este discriminatorie, câtă vreme ea se adresează tuturor autoturismelor second-hand, iar recurenta nu face decât să verifice existența dovezii de plată, fără să aibă atribuții în determinarea întinderii ei.
Prin precizarea înregistrată la data de 12 decembrie 2012, recurenta arată că înțelege să-și întemeieze recursul pe dispozițiile Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, lege prin care O.U.G. nr.50/2008 privind instituirea taxei pe poluare, a fost abrogată.
Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, iar pe fond respingea acțiunii ca neîntemeiată.
Reclamantul, în recursul său, critică sentința pentru motive încadrate în dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează.
Instanța de fond motivează greșit respingerea cheltuielilor de judecată, reținând că pârâta nu este în culpă procesuală și că numai instanța de judecată trebuia să aplice cu prioritate legea Uniunii Europene, iar nu pârâta, or, legislația europeană se aplică pentru toate instituțiile Statului român.
Susține că cheltuielile de judecată au fost efectuate de el, recurentul-reclamant pentru obținerea unui drept ce i-a fost încălcat, de pârâtul chemat în judecă.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului.
Examinând cele două recursuri, Curtea constată că recursul formulat de pârâtă nu sunt fondat, iar cel formulat de reclamant este fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat la data de 2 martie 2012, un autoturism marca Suzuki SJ/Samurai, număr de identificare VSESJ00V00200672 și a adresat o cerere pârâtei, Instituției P. - Județul Argeș-Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, prin care a solicitat înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei de poluare, cerere ce i-a fost respinsă.
Compatibilitatea Legii nr.9/2012 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr.C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului, chiar dacă în discuție au fost aduse dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, ale cărei norme însă se găsesc, de principiu, și în actul normativ în prezent în vigoare.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art.110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că, deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Aceste statuării sunt valabile în opinia Curții de Apel și în cauza de față, raționamentul CJUE din cauza T. fiind valid și în legătură cu reglementările succesive primei forme a O.U.G. nr.50/2008 și se constatată că în prezent criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012. În consecință, mutatis mutandis, sunt în continuare valabile raționamentele pentru care CJUE a considerat că taxa pe poluare este discriminatoare.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii, fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Pentru aceste considerente, se apreciază că nu se poate refuza reclamantului înmatricularea autoturismului achiziționat de acesta, în măsura în care se probează că îndeplinește toate celelalte condiții impuse de lege, mai puțin dovada de plată a taxei de poluare, plată care, așa cum s-a arătat mai sus, apare ca fiind contrară normei comunitare.
Pentru cele expuse, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.
Asupra recursului formulat de reclamant, cu privire la neacordarea cheltuielilor de judecată, se constată, în primul rând, că prin cererea înregistrată la 30 aprilie 2012, reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată, prin urmare, acordarea cheltuielilor este condiționată de formularea unei cereri în acest sens.
Totodată, conform unei jurisprudențe constante, este necesar să se dovedească efectuarea acestor cheltuieli în scopul susținerii cererii admise de instanță, prin prisma condițiilor realității, necesității și proporționalității cheltuielilor, reținute în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Chitanțele emise la 24.04.2012 și la 25.06.2012 (filele 21-22) și timbrele mobile aplicate, reprezintă dovada cheltuielilor efectuate de reclamant, astfel că se impune acordarea acestora.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul reclamantului și va modifica sentința, în sensul că va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului cheltuielile de judecată în sumă de 600,8 lei, menținând în rest dispozitivul sentinței.
Potrivit dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma de 22,15 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul M. I., cu domiciliul ales la C. A. D.C. din Pitești, ., ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.1528 din 26 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă - Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimată fiind pârâta INSTITUȚIA P. prin SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR PITEȘTI, cu sediul în ., parter, județul Argeș.
Modifică sentința, în sensul că obligă pe pârâtă să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 600,8 lei.
Menține în rest sentința.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Instituția P. – Județul Argeș, cu sediul în Pitești, Piața V. M. nr.1, județul Argeș, împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în recurs, în sumă de 22,15 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. M. C. D. G. A.
Grefier,
V. I.
Red.IM./28.01.2013
EM/GM/4 ex.
Jud.fond M.C. E.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 214/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3660/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|








