Pretentii. Decizia nr. 3336/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3336/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 6015/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR.3336/R-C.
Ședința publică din 31 octombrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. Batrânu, judecător
A. T., judecător
S. U., judecător
P. M., grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în Rm. V., ..17, județul V., (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ..2, județul D. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice V.) în numele subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM. V., cu sediul în Rm.V., . nr.17, județul V., (în prezent, organizată în cadrul AJFP V., potrivit art. 11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013), împotriva sentinței nr.1214 din 22.02.2013, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul D. G., domiciliat în Rm.V., ..6, ..B, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar a fost depusă, prin compartimentul registratură, la data de 19.09.2013, întâmpinare din partea intimatului-reclamant.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 26.07.2012, reclamantul D. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V. și Administrația Finanțelor Publice Rm. V. restituirea sumei de 3.881 lei, reprezentând diferență taxă de primă înmatriculare din suma totală de 5.733 lei, achitată conform chitanței nr._/01.08.2007, cu dobânda aferentă până la data plății efective, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 2007 a achiziționat din Uniunea Europeană un autoturism marca Audi, având nr. de identificare WAUZZZ4B33N053776, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să plătească suma de 5.733 lei, conform chitanței nr._/01.08.2007. Din această sumă, reclamantului i-a fost restituită suma de 1.852 lei conform înștiințării de restituire nr._/02.09.2008, rămânând o diferență de restituit în cuantum de 3.881 lei.
Mai arată că prin adresa nr._/20.07.2012 reclamantul a solicitat pârâtei AFP Rm.V. restituirea acestei sume, însă prin adresa nr._/07.08.2012 i-a fost refuzată restituirea sumei anterior menționate.
Reclamantul apreciază că perceperea acestei taxe este nelegală fiind discriminatorie în condițiile în care ea nu este percepută și pentru autoturisme similare, deja înmatriculate în România, fapt ce contravine prevederilor art. 90 din TCE, aplicabil potrivit art. 148 alin 2 din Constituția României. În acest sens, este invocată jurisprudența Curții Europene de Justiție, respectiv cauza C-290/05, Nadasdi și N. vs. Cehia, cauza C-313/05, Brezezinski vs. Polonia.
La data de 21.02.2013, Direcția Generală a Finanțelor Publice V., în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Rm. V., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru capătul de cerere privind restituire taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 117 alin. 9 din Codul de procedură fiscală și procedura reglementată prin OMF nr. 1899/2004.
Pârâta a arătat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (taxa de primă înmatriculare) nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima oară în România. Prin urmare, apreciază pârâta, nu se poate vorbi în nici un caz de încălcarea art. 90 din TCE, nefiind vorba de o măsură protecționistă sau de discriminarea negativă a autovehiculelor provenite din alte state membre, aflate la prima înmatriculare în România, în comparație cu autovehiculele provenite din România, aflate în aceeași situație de primă înmatriculare.
Totodată, solicită ca la pronunțarea soluției trebuie să se țină cont de caracterul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prevăzută de art. 2141 – 2143 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv acela de taxă specială de primă înmatriculare în România, iar nu taxă specială pentru fiecare înmatriculare în România sau taxă specială de reînmatriculare în România. S-a mai arătat că reclamantul nu ar fi fost scutit de plata acestei taxe nici potrivit modificărilor legislative aduse taxei de primă înmatriculare prin OUG 50/2008, act normativ prin care s-au stabilit atât formula de calcul, cât și cuantumul diferit al acestei taxe în funcție de norma de poluare.
Prin sentința nr.1214 din 22 februarie 2013, Tribunalul V. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de pârâtă prin întâmpinare.
A fost admisă cererea principală formulată de reclamantul D. G. și s-a constatat refuzul nejustificat al pârâtei Administrația Finanțelor Publice Rm. V. de restituire a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 3.264 lei.
A fost obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm. V. să restituie reclamantului suma de 3.881 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, plus dobânda legală prevăzută de art. 124 raportat la art. 70 și 120 din Codul de procedură fiscală, precum și suma de 543,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second hand marca Audi, având număr de identificare WAUZZZ4B33N053776, importat dint-un stat membru UE (filele 11-12). Pentru înmatricularea autoturismului menționat, reclamantul a plătit o taxă specială pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 5.733 lei, potrivit chitanței număr_/01.08.2007 (fila 13).
Având în vedere că, din suma de 5.733 lei, reclamantului i-a fost restituită suma de 1.852 lei conform înștiințării de restituire nr._/02.09.2008 (fila 19), acesta a solicitat pârâtei și restituirea diferenței de 3.881 lei, cerere refuzată de pârâtă, așa cum rezultă din adresa nr._/07.08.2012 (fila 18).
Pe calea prezentului demers judiciar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, achitată în temeiul Codului fiscal, invocând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE.
În ce privește excepția inadmisibilității invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, reclamantul urmând întocmai procedura reglementată de dispozițiile art. 117 alin. 9 din Codul de procedură fiscală coroborat cu OMF nr. 1899/2004.
S-a reținut că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat, s-a restituit, la cererea debitorului, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Având în vedere că pârâta a refuzat expres restituirea sumei solicite, tribunalul a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii în contencios administrativ constituindu-l, în speță, refuzul nejustificat al organului fiscal de a restitui o taxă. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul, care a achiziționat un autoturism second-hand din spațiul UE a fost obligat, cu ocazia primei înmatriculări în România, să achite taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, prevăzută de art. 2141 – 2143 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal în cuantum de 3881 lei.
Totodată, prevederile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) stabilesc că „(1) Niciun stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție“.
Prin aceste dispoziții legale, se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone, de natură similară.
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Se recunoaște în mod constant, în jurisprudența comunitară, libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 alin. 1 al TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hotărârile Outokumpu, C-213/96 și Nadasdi și N., C-290/05).
Art. 90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere, se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, raportat la cetățenia sau naționalitatea lor.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu, datorită efectelor sale.
Pentru a verifica dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național.
Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 (Comisia contra Franța), statuând că trebuie considerate produse similare acelea care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
Similar, în cauza T. contra România, s-a stabilit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale“ ale acestuia în sensul art. 110 TFUE, iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare“ vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre, constituie produse concurente“.
Stabilirea faptului că între cele două categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art. 110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a exclude orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu produse din țara de import.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta impune fiecărui stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, instanța a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă specială aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art. 90 TCE (actualul 110 TFUE), și față de art. 148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, achitată în temeiul Codului fiscal.
Față de aceste considerente, instanța a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de restituire a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule și în consecință a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3.881 lei, achitată cu acest titlu, cu dobânda prevăzută de art.124 Cod procedură fiscală, rap.la art.70 și 120 din același act normativ.
Prin încheierea din 05.03.2013 Tribunalul a admis sesizarea din oficiu și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței, în sensul că la alin.3 din dispozitiv se va trece corect suma de 3.881 lei reprezentând taxă specială, în loc de 3.264 lei, cum din eroare s-a consemnat.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs, în termen legal, de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V., (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., - Administrația Județeană a Finanțelor Publice V.), în numele subunității sale, pârâta administrația finanțelor publice rm. V. (în prezent, organizată în cadrul AJFP V., potrivit art. 11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013), solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii față de A.F.P Rm.V..
În motivare, se arată că sentința este nelegală, Tratatul referindu-se la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
De asemenea, s-a susținut că potrivit art.11 din OUG nr.50/2008 „taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabili în perioada 01.01.2007 – 30.06.2008, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor precitate, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență”.
Sub acest aspect s-a învederat că AFP Rm.V. a procedat la restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil inițial și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor OUG nr.50/2008, întocmindu-se referatul de calcul al taxei de poluare potrivit căruia obligația de plată ce revine reclamantei este în cuantum de 3.881 lei.
S-a susținut că ordonanța în baza căreia s-a stabilit această sumă nu intră în contradicție cu legislația europeană, taxa fiind percepută în baza art.115 alin.4 din Constituția României și reprezintă cadrul legal pentru instituirea taxei speciale.
S-a făcut precizarea că nici Comisia Europeană nu a fost împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor. De aceea a fost invocat principiul „poluatorul plătește” pe care se bazează și instituirea taxei speciale de față, fiind un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, astfel că nu este în contradicție cu normele europene, dimpotrivă taxa de primă înmatriculare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
Este învederată jurisprudența CEJ în cauzele Humblot c.Directorului Serviciilor Fiscale și cauza Comisia c. Republicii Elene în care s-a reținut posibilitatea statelor membre de a impune asupra mărfurilor un sistem de taxă a cărui cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. Or, taxa pe poluare respectă aceste criterii și se subordonează jurisprudenței C.E.J. din cauzele C-290/05 și 333-05. De asemenea, se învederează faptul că hotărârile C.E.J. conțin dispoziții contradictorii.
Efectele deciziei CEJ în cauza T. nr.402/2009 nu se pot produce retroactiv, fiind învederate dispozițiile art. 46 din CEDO.
S-a criticat și greșita obligare la plata dobânzilor, precum și la plata cheltuielilor de judecată, care sunt nejustificat de mari în raport de natura acțiunii și întinderea soluționării fondului, aplicându-se eronat dispozițiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă.
În fine, s-a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere alin.3 al aceluiași articol, potrivit căruia cuantumul cheltuielilor de judecată trebuia stabilit în raport de complexitatea acțiunii și durata soluționării acesteia, împrejurare în raport de care se respecta principiul proporționalității.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Astfel, Curtea reține că reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare potrivit art.2141 Cod fiscal, la 01.08.2007 (fila 13 dosar fond), după care a formulat cerere de restituire a sumei reprezentând taxă specială auto la prima înmatriculare deoarece este contrară dreptului comunitar (art.90 TCE și jurisprudența CEJ aferentă).
Totodată, Curtea reține că scopul art.110 TFUE (fost art.90 TCE) este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne ce discriminează produsele provenite din alte state membre ori din țară. Faptul că ulterior a intrat în vigoare O.U.G. nr.50/2008 – privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, nu afectează nelegalitatea taxei de primă înmatriculare.
Instanța are competența de a constata neconcordanțe între prevederile art.2141-2143 din Legea nr.551/2003 – Cod fiscal și norma prevăzută de art.90 din Tratat (actual art.110 TFUE), având în vedere principiile efectului direct al normei comunitare cu caracter obligatoriu față de dreptul intern.
Taxa specială pentru primă înmatriculare a autoturismelor și autovehiculelor a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele, însă după modificarea Legii nr.343/2006, prin O.U.G. nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei în cazul vehiculelor istorice sau a celor provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură etc.
Potrivit reglementărilor în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datora cu ocazia primei înmatriculări în România în cuantumul prevăzut de art.2141 alin.3 din Codul fiscal, ce are în vedere capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. De asemenea, taxa de primă înmatriculare era percepută și pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară.
Acest regim fiscal stabilit de dreptul intern este considerat ca fiind discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor, din moment ce acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar între principiile dreptului european, obligatorii pentru instanțele naționale, este aplicarea cu prioritate a dreptului european, așa cum dispune art.148 alin.2 și 4 din Constituția României.
Or, dispozițiile art.90 alin.1 din TCE, actual art.110 TFUE, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, în lipsa unor criterii obiective, iar actul administrativ-fiscal vătămător pentru reclamantă îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturisme, instituită, la momentul plății, prin art.2141 -2143 Cod fiscal.
În subsidiar însă, față de prevederile O.U.G. nr. 50/2008, care s-au raportat la diferența între cele două taxe, curtea reține că și taxa pe poluare, așa cum a fost reglementată de O.U.G. nr.50/2008 a fost analizată de CEJ, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011, reținându-se că încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Pe cale de consecință, față de cele reținute mai sus, condiția pentru incidența acestei jurisprudențe este aceea ca autoturismul pentru a cărui înmatriculare în România s-a achitat taxa să fi fost anterior înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Prin urmare, se reține că pentru autoturismul în discuție s-a făcut dovada discriminării în raport cu produsele aflate pe piața națională în condițiile jurisprudenței susmenționate, astfel că cererea este fondată.
În ce privește argumentul legat de faptul că aplicarea cauzei T. vs. România nu se poate face retroactiv, curtea reține că efectele unei asemenea decizii de interpretare se produc independent de data nașterii raportului juridic, atâta vreme cât statul în discuție este membru al Uniunii Europene iar raportul juridic s-a născut ulterior aderării.
Curtea de la Luxemburg a arătat în cauza N. vs. România, paragraf 33, că numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a se invoca o dispoziție pe care a interpretat-o.
În situația analizată nu s-a dispus o limitare în timp a efectelor hotărârilor Curții, astfel că susținerea recurentei nu poate fi primită.
Nu poate fi reținută ca întemeiată nici critica vizând greșita obligare la plata dobânzilor aferente, instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a art.124 rap.la art.70 și art.120 din Cod de procedură fiscală.
Totodată, nici critica referitoare la greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată, întrucât instanța de fond a respectat principiul proporționalității, acestea incluzând onorariul de avocat (f.22) dar și taxa de timbru și timbru judiciar aferentă cauzelor cu un asemenea obiect.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în Rm. V., ..17, județul V., (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ..2, județul D. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice V.) în numele subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM. V., cu sediul în Rm.V., . nr.17, județul V., (în prezent, organizată în cadrul AJFP V., potrivit art. 11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013), împotriva sentinței nr.1214 din 22.02.2013, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul D. G., domiciliat în Rm.V., ..6, ..B, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, I. B. | Judecător, A. T. | Judecător, S. U. |
Grefier, P. M. |
Red.I.B./05.11..2013
EM/2 ex.
Jud.fond: A.L.D.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1328/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1364/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
