Pretentii. Decizia nr. 1129/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Decizia nr. 1129/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 6353/90/2011

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1129/R-C.

Ședința publică din 03 Aprilie 2013

Curtea compusă din:

Președinte: D. R., judecător

Judecător G. C.

Judecător C. G. N.

Grefier I. P.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în Rm. V., . nr. 17, județul V. – în numele pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM. V., împotriva sentinței nr. 1720 din 15 mai 2012, pronunțată de Tribunalul V. – secția a II-a civilă în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul C. M., domiciliat în Rm. V., .. 7, ., . și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, sector 6.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat P. S. F. pentru intimatul-reclamant C. M., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul intimatului-reclamant depune la dosar împuternicire avocațială și note de ședință.

Instanța pune în discuție excepția tardivității declarării recursului și, nemaifiind cereri de formulat, acordă cuvântul atât asupra excepției, cât și asupra recursului.

Apărătorul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului, în principal, ca tardiv și, în subsidiar, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. La solicitarea instanței, precizează că din suma de 5359 lei, pe care reclamantul o mai avea de primit, i s-a restituit acestuia suma de 1749 lei.

CURTEA

Asupra recursului de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. – secția a II-a civilă sub nr._, reclamantul C. M. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 7108 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, sumă ce urmează a fi actualizată în raport de dobânda legală de la data încasării până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă de pârâta AFP Rm. V. s-a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, întrucât nu au fost respectate disp. art. 205 Cod procedură fiscală. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâta a depus și o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând instanței admiterea acesteia, în situația în care cererea de chemare în judecată ar fi admisă.

Prin sentința nr. 1720 din 15 mai 2012 a fost respinsă excepția invocată de pârâta AFP Rm. V.; a fost admisă cererea de chemare în judecată; a fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 7108 lei, ce urmează a fi actualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective și 43,3 lei cheltuieli de judecată; a fost admisă cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma datorată de aceasta reclamantului.

La data de 15.06.2012 reclamantul a solicitat instanței completarea dispozitivului sentinței nr. 1720/15.05.2012 în sensul obligării pârâtei AFP Rm. V. la plata către reclamant a sumei de 443 lei cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 2953 din 18 septembrie 2012 a fost admisă cererea reclamantului și s-a dispus completarea dispozitivului sentinței în sensul obligării pârâtei AFP Rm. V. la plata către reclamant a sumei de 443 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 1720 din 15.05.2012, Direcția G. a Finanțelor Publice V. – în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Rm. V. a declarat recurs la data de 19.06.2012, solicitând modificarea în totalitate a sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru motive încadrabile în disp. art. 304 pct. 9 și 3041 Cod procedură civilă.

La termenul de judecată din 03 aprilie 2013 instanța a pus în discuție excepția tardivității recursului, față de data declarării acestuia.

Examinând excepția în raport de actele aflate la dosar și de prevederile art. 137 C.pr.civ., ce impun asupra pronunțării prioritare asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanța constată că excepția este fondată, față de disp. art. 301 C.proc.civ. și ale art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit textului menționat, recursul se formulează în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, care în speță a fost transmisă pârâtei AFP Rm. V. la data de 30.05.2012 (fila 50 dosar fond).

Recursul a fost depus la Tribunal la 18.06.2012, în condițiile în care, față de disp. art. 101 alin. 1 rap. la art. 102 Cod procedură civilă, termenul se împlinea la 15 iunie 2012, ținând seama de faptul că termenul procedural se calculează pe zile libere.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul să fie respins ca tardiv formulat, devenind inutilă analizarea criticilor dezvoltate în conținutul său.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul formulat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în Rm. V., . nr. 17, județul V. – în numele pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM. V., împotriva sentinței nr. 1720 din 15 mai 2012, pronunțată de Tribunalul V. – secția a II-a civilă în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul C. M., domiciliat în Rm. V., .. 7, ., . și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, sector 6.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 aprilie 2013, la Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

D. R.

Judecător,

G. C.

Judecător,

C. G. N.

Grefier,

I. P.

Red/dact I.P./2 ex/10.04.2013

Jud fond E.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1129/2013. Curtea de Apel PITEŞTI