Pretentii. Decizia nr. 454/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Decizia nr. 454/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 12834/109/2012

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ DECIZIA NR. 454/R-C.

Ședința publică din 08 februarie 2013

Curtea compusă din:

Președinte: A. T. - judecător

I. B. - judecător

A. A. T. - judecător

F. I.-G. - grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Câmpulung, cu sediul în Câmpulung, ..84, județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2214 din 27 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul P. B.-C., cu domiciliul în Câmpulung, .. G. nr.15, ., . și pârâta Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, constatând terminată cercetarea judecătorească și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, reține cauza în vederea soluționării.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată că:

La data de 05.07.2012, reclamantul P. B. C. a chemat în judecată pe pârâtele S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Naționala de Administrare Fiscala, Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, T. M. Câmpulung, Administrația Finanțelor Publice Câmpulung, Administrația F. pentru Mediu, solicitând restituirea sumei de 2594 lei, reprezentând taxă pe poluare, reactualizată plus dobânda legală și anularea deciziei de calcul nr. 5179/17.01.2012, precum și a chitanței nr._/17.10.2012.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism, Ford Focus, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 2594 lei, cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.

Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală, întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și, prin urmare, trebuie restituită integral.

Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.

S-a mai arătat că, prin instituirea taxei de poluare, s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.

Prin întâmpinarea depusă la 25.09.2012, AFP Pitești a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, a DGFP Argeș și a Ministerului Finanțelor Publice, precum și excepția inadmisibilității formulării cererii.

La data de 21.09.2012, a formulat si ANAF întimpinare (f. 16), invocând excepția lipsei calității sale procesuale.

Prin Sentința nr.2214/27.09.2012, Tribunalul Argeș, Secția civilă, complet specializat de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor DGFP Argeș, ANAF și Ministerul Finanțelor Publice; a respins excepția inadmisibilității; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. B. C., în contradictoriu cu pârâții S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Naționala de Administrare Fiscală; Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, T. M. Câmpulung, Administrația Finanțelor Publice Câmpulung și Administrația F. pentru Mediu; a anulat decizia de calcul nr. 5179/17.01.2012; a obligat pe parate să restituie reclamantului suma de 2594 lei, încasata cu titlu de taxa de poluare, reactualizată, plus dobânda legală; a respins capătul de cerere privind anularea chitanței nr._/17.01.2012.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism, marca Ford Focus, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 2594 lei, cu titlu de taxă de poluare .

Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Pitești, a fost respinsă, deoarece a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.

În ce privește posibilitatea pârâtei AFP să restituie suma, în speță este aplicabilă procedura prev. de art. 8 din HG nr. 686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.

Pentru aceleași motive a fost admisă și excepția lipsei calității procesual pasive a DGFP Argeș, ANAF și Ministerul Finanțelor Publice, cu consecința respingerii acțiunii față de aceste pârâte.

În privința excepției inadmisibilității, tribunalul a reținut că rezultatul procedurii administrative, este absolut previzibil și ineficient pentru reclamant, contestația administrativă a acestuia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.

În speță, s-a invocat neconcordanța legii interne (OUG 50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE, începând cu 01.01.2007, astfel că de atunci se aplică disp.art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).

Prin Legea 157/2005, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct disp.art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prev.de Tratat să fie efectiv protejate. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

Analizând disp.OUG 50/2008, modificată ulterior, s-a reținut că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dar a fost anterior înmatriculat tot în România, dacă se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.

OUG 50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România.

Împotriva sentinței nr. 2214/27.09.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în termen legal, a formulat recurs pârâta AFP Câmpulung, criticând-o pentru motive de nelegalitate, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

În motivare, recurenta a arătat că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. de Mediu, conform art. 1 al. 1 din OUG 50/2008, singura instituție căreia îi revine legitimarea procesuală pasivă în cauză. AFP Câmpulung are atribuții numai în ceea ce privește calculul și încasarea taxei, potrivit art. 5 din OUG 50/2008, astfel că cererea reclamantului este formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Pe fond, se susține că greșit s-a admis acțiunea și s-a dispus restituirea taxei pe poluare, având în vedere că AFP Câmpulung nu a făcut decât să respecte dispozițiile legale cu privire la calculul valorii taxei pe poluare; recurenta – pârâtă susține că acest capăt de cerere se impune a fi respins ca nefondat, întrucât reclamantul - intimat a achitat această taxă în mod benevol și nu a contestat în termen legal decizia de calcul a taxei.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul AFP Câmpulung este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a solicitat calcularea taxei pentru emisii poluante pentru autoturismul marca Ford Focus, an fabricație 2007, achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 2007, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Pitești decizia de calcul a taxei din data de 17.01.2012 (fila 5 dosar fond) prin care s-a determinat cuantumul acesteia.

Taxa a fost achitată la data de 17.01.2012, potrivit chitanței depusă la dosarul de fond (fila 7).

Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei achitată, deoarece a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.

Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul Legii nr.24/2011, Curtea reține că nici nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului european, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare

Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.

Curtea reține totodată că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.

Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, reluate ulterior în art. 1 și 5 din L. nr.9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.

De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din L.nr.9/2012, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.

Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.

Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile L.nr.9/2012, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.

Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.

Pe de altă parte, asupra fondului, Curtea reține că prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.

Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.

Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că taxa percepută în cazul de față este discriminatorie, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nefiind îndeplinite.

Astfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, potrivit jurisprudenței CEJ împotriva României, a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012, iar art.2 din acest act normativ a prevăzut posibilitatea contribuabililor care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art.4 alin.(2) din Legea nr.9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, de a solicita restituirea acesteia.

Pentru aceste motive, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Câmpulung, cu sediul în Câmpulung, ..84, județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2214 din 27 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul P. B.-C., cu domiciliul în Câmpulung, .. G. nr.15, ., . și pârâta Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 februarie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

A. T.

Judecător,

I. B.

Judecător,

A. A. T.

Grefier,

F. I.-G.

Red. TAA

RDH/2 ex/15.02.2013

Jud. fond:M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 454/2013. Curtea de Apel PITEŞTI