Pretentii. Decizia nr. 1738/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1738/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 1165/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1738/R-C.
Ședința publică din 15 Mai 2013
Curtea compusă din:
Președinte: C. D. – judecător
Judecător: G. A.
Judecător: I. M.
Grefier: Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în municipiul Rm. V., .. 17, județul V., în numele subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM. V., cu sediul în municipiul Rm. V., .. 17, județul V., împotriva sentinței nr.2864/11.09.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. _, intimați fiind reclamanta C. I., cu domiciliul în Rm V., ., ., . Județul Argeș și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin cererea înregistrată la data de 15.02.2012, reclamanta C. I. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice V., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/27.02.2009 și a adresei nr._/21.02.2012, emise de către aceasta, precum și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2227 lei, reprezentând taxa pe poluare autovehicule, cu dobânda legală și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în cursul anului 2009, a achiziționat un autoturism marca F., iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligată să achite suma de 2227 lei, cu titlul de taxă pe poluare, ca urmare a deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/27.02.2009, emisă de AFP Rm.V., calculată conform OUG. 50/2008.
Reclamanta a mai arătat că, împotriva deciziei de calcul al taxei pe poluarea, a formulat contestație administrativă ce a fost respinsă prin adresa nr._/21.02.2012, emisă de AFP Rm.V., ambele decizii fiind nelegale și netemeinice, iar taxa pe poluare autovehicule contravine dispozițiilor art. 148 alin 2 și 4 din Constituția României și art. 90 paragraf 1 din TCE (actualmente art. 11 TCE), fiind și discriminatorie, în raport cu autoturismele deja înmatriculate în România și revândute pentru care nu se plătește taxa de poluare, astfel cum s-a pronunța Curtea Europeană de justiție prin Hotărârea din 7.04.2011, în cauza C- 402/90, astfel că se impune admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Pârâta AFP Rm. V. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, deoarece reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, deoarece împotriva deciziei de calcul al taxei pe poluare autovehicule a formulat contestație administrativă, ce a fost soluționată de AFP Rm. V., prin adresa nr._/21.02.2012, prin respingerea contestației.
DGFP Argeș, în numele subunității AFP Pitești, a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, pentru ca în cazul în care pârâta va cădea în pretenții, chemata în garanție să fie obligată să despăgubească pe acestea cu suma reprezentând taxa pe poluare autovehicule ce se solicită a fi restituită, precum și cheltuielile de judecată.
Prin sentința nr. 2864/11.09.2012, Tribunalul V., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii; a admis acțiunea formulată de reclamantă și cererea de chemare în garanție a AFM București; a dispus anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare autovehicule nr._/27.02.2009 și a adresei nr._/21.02.2012, emise de AFP Rm. V.; a obligat pârâta AFP Rm. V. să restituie reclamantei suma de 2227 lei, reprezentând taxa pe poluare autovehicule, cu dobânda legală aferentă sumei ce se restituie, potrivit dispozițiilor art. 124 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, de la data introducerii cererii de restituire, până la data stingerii sumei datorată, precum și cheltuielile de judecată în sumă de 343,3 lei; a obligat pe chemata în garanție să restituie pârâtei AFP Rm. V., suma de 2227 lei, reprezentând taxa pe poluare autovehicule, cu dobânda legală aferentă sumei ce se restituie.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele
Reclamanta a achiziționat un autoturism marca F., iar pentru înmatricularea autoturismului în România, a fost obligată să achite suma de 2227 lei, reprezentând taxa pe poluare autovehicule, conform deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/27.02.2009, emisă de pârâta AFP Rm.V., împotriva căreia reclamanta a formulat contestație administrativă ce a fost soluționată prin adresa nr._/21.02.2012, emisă de AFP Rm.V., prin respingerea contestației, astfel că, acțiunea reclamantei, devenind admisibilă, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă a fost respinsă.
Prin cererea introductivă la instanță, reclamanta a invocat incompatibilitatea dreptului național, OUG nr. 50/2008, cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE. S-a reținut că se impune stabilirea locului pe care dispozițiile art. 90 alin. 1 TCE îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat. Iar acesta este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice. Așadar, dacă art. 23 stabilește faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second - hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare, iar nu cu privire la autovehiculele înmatriculate în România înainte de 01.01.2007 și nici cu privire la autovehiculele înmatriculate în perioada 01.01.2007 – 01.07.2008, supuse taxei de primă înmatriculare.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene – cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.
De asemenea, în cazul Simmenthal, CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Condiționarea de către pârâtă a înmatriculării autoturismului reclamantei de plata taxei de poluare a fost justificată de reglementările dreptului intern, respectiv O.U.G. nr.50/2008, fără a se observa că acestea sunt contrare dreptului comunitar european, întrucât restricționează libera circulație a mărfurilor, creând un regim discriminatoriu și protecționist.
Potrivit art.148 din legea fundamentală, prevederile tratatelor constitutive ale U.E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Odată cu aderarea României la U.E., începând cu data de 01 ianuarie 2007 Guvernul României și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării (Tratatul de aderare a fost ratificat prin Legea nr.157/2005).
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.90 din T.C.E. (art.110 T.U.E) să aplice prevederile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie pe deplin și efectiv protejate.
În cauza dedusă judecății, nu a fost necesară declanșarea procedurii prejudiciare, prevăzută de art. 234 T.C.E. în fața C.J.E., întrucât pentru tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul comunitar aplicabil.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România, sau în alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa de poluare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dimpotrivă, taxa de poluare se percepe dacă autoturismul produs în țară sau în alt stat membru este înmatriculat pentru prima dată în România. Prin urmare, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al U.E., cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second hand deja înmatriculate în România. Într-o atare situație, este evident că prevederile O.U.G. nr.50/2008 sunt contrare art.90 din T.C.E. (art.110 T.U.E.), deoarece sunt destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al U.E.
Refuzul autorității administrative de a restitui reclamantei suma de 2227 lei, reprezentând taxă de poluare autovehicule, este nejustificat, față de faptul că reglementarea din dreptul intern este contrară dreptului comunitar european.
Scopul declarat de legiuitorul român, la adoptarea O.U.G. nr.50/2008, de a asigura protecția mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, a fost deturnat în protejarea industriei interne de autovehicule, prin Hotărârea Curții Europene de Justiție (Camera întâi) din 7 aprilie 2011, a declarat că „art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxa pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele arătate mai sus, instanța a reținut că refuzul pârâtei AFP Rm.V., de a restitui suma de 2227 lei, achitată de reclamantă, cu titlu de taxă poluare este nejustificat, norma de drept național fiind contrară dreptului comunitar.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, a contenciosului administrativ „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”
Așa fiind, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantă și cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtă, conform dispozitivului sentinței.
Împotriva sentinței nr.2864/11.09.2012, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului V., în numele subunității sale Administrației Finanțelor Publice Rm. V., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, se critică acordarea cheltuielilor de judecată, arătându-se că acestea sunt nejustificate în condițiile în care s-a admis în totalitate cererea de chemare în garanție.
Se solicită aplicarea art.274 alin.3 Cod procedură, susținându-se că cheltuielile sunt nejustificat de mari, în raport de natura acțiunii și cu intervalul de timp în care a fost soluționat dosarul.
Pe fond, se arată că art.90 din TCE (art.110 din TFUE) se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Efectele deciziei CEJ în cauza T. nr.402/2009 nu se pot produce retroactiv, fiind învederate dispozițiile art. 46 din CEDO.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
De asemenea, și alte state practică o taxă similară (16 state), percepută cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor.
Este învederată jurisprudența CEJ în cauzele Humblot c.Directorului Serviciilor Fiscale și cauza Comisia c. Republicii Elene în care s-a reținut posibilitatea statelor membre de a impune asupra mărfurilor un sistem de taxă a cărui cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. Or, taxa pe poluare respectă aceste criterii și se subordonează jurisprudenței C.E.J. din cauzele C-290/05 și 333-05. De asemenea, se învederează faptul că hotărârile C.E.J. conțin dispoziții contradictorii.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, reclamanta, după achitarea sumei stabilite cu titlu de taxă pe poluare, la data de 10.03.2009 (fila 9 dosar fond), a solicitat restituirea sumei plătite cu acest titlu, la data de 01.02.2012 (fila 26), cu respectarea art.205 și urm. Cod procedură fiscală și a termenului de 5 ani, prevăzut de art.3 pct.1 din Ordinul nr.1899/2004.
Nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, împotriva deciziei de calcul a taxei pe poluare, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Pe fond, Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară, față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că, deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamantă la data de 10.03.2009, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
În ce privește argumentul legat de faptul că aplicarea cauzei T. vs. România nu se poate face retroactiv, Curtea reține că efectele unei asemenea decizii de interpretare se produc independent de data nașterii raportului juridic, atâta vreme cât statul în discuție este membru al Uniunii Europene, iar raportul juridic s-a născut ulterior aderării.
Curtea de la Luxemburg a arătat în cauza N. vs. România, paragraf 33, că numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a se invoca o dispoziție pe care a interpretat-o.
În situația analizată, nu s-a dispus o limitare în timp a efectelor hotărârilor Curții, astfel că susținerea recurentei nu poate fi primită.
Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin. 2), nu schimbă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, în prezent criteriul nediscriminatoriu introdus prin art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin OUG nr. 1/2012.
Critica relativă la obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu va fi reținută, față de dispozițiile art.274 Cod procedură civilă și de dovada achitării taxei de timbru și onorariului de avocat.
De asemenea, nu se poate face aplicarea art.274 alin.3 Cod procedură civilă, pentru cheltuielile de judecată efectuate în fața primei instanțe, nefiind incidentă ipoteza textului, onorariul de avocat nefiind nepotrivit de mare față de valoarea cererii, avocatul redactând cererea și formulând apărări în dosar.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a fi respins recursul promovat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice V., în numele subunității sale A.F.P. Rm. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în municipiul Rm. V., .. 17, județul V., în numele subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM. V., cu sediul în municipiul Rm. V., .. 17, județul V., împotriva sentinței nr.2864/11.09.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. _, intimați fiind reclamanta C. I., cu domiciliul în Rm V., ., ., . Județul Argeș și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, C. D. | Judecător, G. A. | Judecător, I. M. |
Grefier, Drăguța-I. C. |
Red.IM.
RDH/2 ex./16.05.2013
Jud.fond G. A.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3484/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2086/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
