Pretentii. Decizia nr. 2767/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2767/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 2094/90/2012*
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR.2767/R-C.
Ședința publică din 18 septembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: G. C. - președinte secție
D. R. - judecător
C. G. N. - judecător
P. M. – grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE V., cu sediul în Rm.V., ..27, județul V., împotriva sentinței civile nr. 1080 din 19.06.2012, pronunțată de Tribunalul V., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata- reclamantă ., cu sediul în ., ., județul V..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar au fost depuse, prin compartimentul registratură, la data de 17.09.2013 concluzii scrise din partea recurentei-pârâte.
Curtea, din oficiu, pune în discuție componența completului de judecată de la instanța de fond, rămânând în pronunțare asupra atât asupra acestei excepții cât și asupra recursului.
CURTEA :
Constată că, prin acțiunea înregistrată la 24 noiembrie 2011, reclamanta . Bujoreni a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate V. pentru a fi obligată la plata sumei de 3.846 lei, reprezentând contravaloare concedii și indemnizații plătite și nerecuperate și a dobânzii legale de la data depunerii cererilor de restituire.
În motivare reclamanta a arătat că, la 9 august, 8 septembrie, 30 septembrie și 25 octombrie 2011, reclamanta a solicitat pârâtei, în temeiul art.38 alin.2 din OUG nr.158/2005, suma totală de 3.846 lei, reprezentând contravaloarea indemnizațiilor și concediilor plătite angajaților săi și care nu au fost recuperate de la pârâtă. Întrucât aceasta nu s-a conformat dispozițiilor legale se impune ca ea să fie obligată și la plata dobânzii legale prevăzute de OG nr.9/2000.
Prin sentința civilă nr.1934/2012, Judecătoria Rm.V. și-a declinat competența în favoarea Tribunalului V., reținând că litigiul se supune jurisdicției asigurărilor sociale, față de dispozițiile art.52 din OUG nr.158/2005.
Astfel învestit tribunalul a pronunțat sentința civilă nr.1080/2012, admițând în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 3.846 lei, începând cu data de 25.10.2011 și până la 25 noiembrie 2011, precum și cheltuieli de judecată. A fost respins capătul de cerere de plată a debitului principal, ca rămas fără obiect.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, la 25 noiembrie 2011, pârâta a achitat suma pretinsă de reclamantă, însă datorează acesteia dobânda penalizatoare la care se referă dispozițiile art.1 alin.3 din OG nr.13/2001, raportat la prevederile art.1535 și următoarele din Noul Cod Civil.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și susținând că în mod greșit a fost obligată la plata dobânzii legale pe de o parte pentru că la momentul introducerii acțiunii fusese virată integral suma datorată, iar pe de altă parte pentru că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.158/2005 și nu cele cuprinse în OG nr.13/2011, întrucât acestea se referă la convențiile dintre părți.
Prin încheierea din 13 noiembrie 2013 cauza a fost scoasă de pe rolul Secției I civile și înaintată Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, motivat de faptul că litigiul este unul de contencios fiscal și nu intră sub incidența dispozițiilor art.52 din OUG nr.158/2005.
Prin încheierea din 22 mai 2013 și Completul specializat de contencios administrativ și fiscal a apreciat că nu-i revine în competență pricina de față, pe care a scos-o de pe rol și a restituit-o Completului de asigurări sociale, motivat în principal de dispozițiile art.38, 40 și 52 din OUG nr.158/2005.
Conflictul negativ între cele două secții a fost soluționat administrativ și cauza a fost reînregistrată la Secția a II-a civilă, complet de contencios administrativ.
Examinând criticile formulate instanța de control judiciar apreciază că acestea sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Considerând în continuare aplicabile dispozițiile art. 52 din OUG nr. 158/2005, potrivit cărora „Litigiile care au ca obiect modul de calcul și de plată a indemnizațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit jurisdicției asigurărilor sociale”, însă însușindu-și consecințele rezoluției președintelui Curții de Apel pentru a nu tergiversa soluționarea cauzei, instanța Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal va soluționa recursul de față.
Pentru reținerile de mai sus în cauză nu s-au pus în discuție dispozițiile privind compunerea completului ce a soluționat cauza la Tribunalul V. și deci prevederile art.304 alin.1 pct.1 din Codul de procedură civilă, întrucât instanța de recurs apreciază că această compunere a fost corectă, fiind cea la care se referă art.55 din Legea nr.304/2004.
Sub aspectul criticilor ele pot fi structurate, în esență, în două motive, unul ținând de nedatorarea dobânzilor legale ca urmare a introducerii acțiunii la momentul la care debitul principal fusese stins, și cel de-al doilea în considerarea greșitei aplicări a OG nr.13/2011 care nu este incident în cauză.
Astfel, este real că cele două ordine de plată prin care s-a stins obligația principală au fost emise la 24 noiembrie 2011 (fila 17) dată la care a fost înregistrată acțiunea pe rolul Judecătoriei Rm.V., însă, așa cum corect a reținut tribunalul, încasarea sumei s-a făcut la 25 noiembrie 2011.
În această ordine de idei, ceea ce s-ar putea discuta, dacă se datorează dobânda legală și pentru ziua de 25 noiembrie 2011, moment final al calculului la care trimite hotărârea criticată. Aceasta pentru că în ceea ce privește plata dobânzilor legale acestea sunt datorate, așa cum corect reține tribunalul, date fiind dispozițiile art.1088 din Codul civil de la 1864 (act normativ care se aplică dat fiind că raportul de obligații ce a generat pretențiile reclamantei s-a născut anterior intrării în vigoare a noului cod) și dispozițiile art.2 din OG nr.13/2011.
Potrivit acestora din urmă dobânda penalizatoare, așa cum este ea definită de art.1 din același act normativ, este datorată nu numai în temeiul unei convenții a părților, ci și în temeiul unor dispoziții legale.
Cum normele de drept comun statuează că „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept (C. civ. 1081 și urm., 1589)” (art.1088 Cod civil), statuare de la care nu se derogă printr-o dispoziție legală specială, se impune aprecierea că pentru neachitarea la termen a obligației ce-i revenea în temeiul art.38 din OUG nr.158/2005, pârâta-recurentă datorează dobânda legală.
În ceea ce privește momentul de la care curge dobânda pentru datoria principală, urmează să se aibă în vedere data punerii în întârziere (art.1079), așa cum rezultă ea din înscrisurile de la filele 5-8, și care se situează la 9 august 2011, 8 septembrie 2011, 30 septembrie 2011 și 25 octombrie 2011.
Stabilirea de către instanța de fond a dobânzii legale începând cu data de 25 octombrie 2011 se constituie într-o dispoziție ce nu este de natură să o prejudicieze pe debitoarea obligației.
Aplicabilitatea Ordonanței nr.13/2011 se impune a se reține așadar nu doar pentru considerentele de mai sus, dar și față de calificarea pe care instanța de recurs a înțeles să o dea litigiului ca aparținând materiei asigurărilor sociale. În situația în care s-ar fi reținut natura fiscală a pricinii dobânda legală la care trimite instanța de fond ar fi cea prevăzută de dispozițiile art.120 din Codul de procedură fiscală al cărei cuantum este oricum superior celui reglementat de dispozițiile OG nr.13/2011.
Or, a admite un astfel de punct de vedere ar avea drept consecință îngreunarea situației recurentei în propria cale de atac, ceea ce este inadmisibil.
În concluzie, se apreciază că pârâta-recurentă datorează dobânda legală în condițiile art.1088 din Codul civil de la 1864 și art.2 și 3 din OG nr. 13/2011 și aceasta curge de la data punerii în întârziere și până la data stingerii obligației de plată.
Pentru toate aceste considerente, reținând că recursul este nefondat, urmează ca în baza art.312 din codul de procedură civilă acesta să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE V., cu sediul în Rm.V., ..27, județul V., împotriva sentinței civile nr. 1080 din 19.06.2012, pronunțată de Tribunalul V. - Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., cu sediul în ., ., județul V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, G. C. | Judecător, D. R. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, P. M. |
Red.G.C.
EM/2 ex./23.09.2013
Jud.fond D.M.P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2571/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 4032/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
