Pretentii. Decizia nr. 3635/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Decizia nr. 3635/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 3471/109/2013

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3635/R-C.

Ședința publică din 18 noiembrie 2013

Curtea compusă din:

Președinte: S. U., judecător

Judecător: I. B.

Judecător: A. T.

Grefier: G. C.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ), reprezentând pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art. 11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013), împotriva sentinței nr.3719 din 2 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă, în dosar nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6 și reclamantul P. M. G., CNP_1, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat D. M., cu sediul în Pitești, ., ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului,

Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 10.04.2013 și precizată ulterior, reclamantul P. M. G. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Argeș și Administrația F. pentru Mediu, solicitând anularea deciziei nr.6144/14.12.2008 și restituirea sumei de 2231 lei reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală.

În motivarea acțiunii s-a arătat că petentul a achiziționat un autoturism marca Opel Vectra an fabricație 1996, din Germania, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 2231 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.

Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.3719/2 iulie 2013, a admis acțiunea precizată, a anulat decizia de calcul nr.6144/2008 și obligată pe pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 2.231 lei cu dobândă începând cu 14.12.2008 și până la plata efectivă în condițiile art.117 Cod procedură fiscală.

Împotriva acestei sentințe în termen legal, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș în numele Administrației Finanțelor Publice Pitești, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.

În criticile formulate, se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare. Administrația Finanțelor Publice în calitate de autoritate fiscală competentă, are atribuții numai în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare, pe baza documentelor din care rezultă elementele de calcul prezentate de persoana interesată, iar prin trezorerie are atribuția de a încasa taxa respectivă și de a o vira în contul Administrației pentru Mediu.

Sunt invocate prevederile art.1 și 5 din O.U.G. nr.50/2008.

Prin urmare, arată recurenta, existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nu sunt motive temeinice pentru a se dispune restituirea sumei. Taxa a fost achitată benevol de reclamant care a respectat prevederile legale în vigoare, iar actul în temeiul căruia a înțeles să plătească taxa specială, este O.U.G. nr.50/2008 și nu un act administrativ fiscal.

Se solicită judecata în lipsă conform art.223 Cod procedură civilă.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul marca Opel Vectra, achiziționat din spațiul uniunii europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 1996, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice decizia de calcul a taxei pe poluare prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.

Taxa a fost achitată la data de 14.12.2008. Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare.

Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul Legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).

Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.

Totodată, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.

Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data achitării taxei, aceasta constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.

De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale. Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei AFP.

Faptul că, în virtutea principiului disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile Legea nr.9/2012, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.

Din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, astfel că pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă.

De altfel, tribunalul nu a dispus obligarea ambelor pârâte la restituirea

taxei achitate de către reclamant, ci numai AFM., calitatea procesuală pasivă a AFP fiind reținută față de cererea de anulare a deciziei de calcul a taxei pe poluare.

În cauză nu s-a ridicat problema formulării unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei.

Calitatea de accipiens, potrivit Codului civil, nu are relevanță în speță, de vreme ce însăși legea prevede că o autoritate încasează taxa pentru altă autoritate.

Cât privește fondul cauzei, Curtea constată că soluția primei instanței

este legală și temeinică. Astfel, specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.

Reținând că, și dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.

Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.

Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.

Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).

Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.

Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.

Pe de altă parte, Curtea reține totodată că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2). Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.

De altfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012,

Totodată, art.12 alin.3 din acest act normativ, care prevede că taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie, trimite la procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a acestei legi, potrivit art. 14, care reprezintă un aspect ulterior stabilirii taxei datorate.

Faptul că taxa a fost plătită benevol nu conferă caracter legal pretinsei datorii sau plății în sine. Plata taxei pe poluare s-a efectuat ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale comunitare, care, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, se aplică cu prioritate față de dispozițiile legale naționale contrare.

Pentru aceste considerente, în baza art.496 alin.1 NCPC se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în ..22, județul Prahova - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ), reprezentând pârâtaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din HG nr.520/2013), împotriva sentinței nr.3719/2 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6 și reclamantul P. M. G., CNP_1, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat D. M., cu sediul în Pitești, ., ., ..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

S. U.

Judecător,

I. B.

Judecător,

A. T.

Grefier,

G. C.

Red.S.U./29.11.2013

GM/5 ex.

Jud.fond: M.C.-E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 3635/2013. Curtea de Apel PITEŞTI