Pretentii. Decizia nr. 4026/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4026/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 5598/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR.4026/R-C.
Ședința publică din 12 Decembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. B., judecător
Judecător A. T.
Judecător A. A. T.
Grefier P. M.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în Rm. V., ..17, județul V., (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ..2, județul D.- Administratia Judeteană a Finantelor Publice V.), în nume subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BERBEȘTI (în prezent Serviciul Fiscal Orășenesc Berbești), împotriva sentinței nr.1925 din 22.03.2013, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul S. N., domiciliat în Slatina, ..22, ., ., județul O..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10.07.2012, reclamantul S. N. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Berbești a formulat plângere împotriva refuzului nejustificat al pârâtei de a-i restitui suma de 1208 lei plătită nedatorat cu titlu de diferență de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1208 lei, actualizată cu dobânda legală. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că a achiziționat din Uniunea Europeană un autoturism marca Volkswagen tip Golf, având nr. de identificare WVWZZZ1JZ3W608462, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să plătească suma de 3341 lei, conform chitanței . nr._/12.11.2007. Prin decizia de restituire nr. 5149/26.08.2008 i s-a restituit suma de 2133 lei, rămânând o diferență de restituit în cuantum de 1208 lei.
A mai arătat că prin adresa nr.7486/18.06.2012 a solicitat pârâtei AFP Berbești restituirea acestei sume, însă prin adresa nr.7705/21.06.2012 i-a fost refuzată restituirea sumei anterior menționate.
La data de 21.02.2013, Direcția Generală a Finanțelor Publice V., în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Berbești, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Totodată, s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru capătul de cerere privind restituire taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule întrucât nu au fost respectate dispozițiile art.117 alin. 9 din Codul de procedură fiscală și procedura reglementată prin OMF nr.1899/2004.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (taxa de primă înmatriculare) nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima oară în România. Prin urmare, apreciază pârâta, nu se poate vorbi în nici un caz de încălcarea art. 90 din TCE, nefiind vorba de o măsură protecționistă sau de discriminarea negativă a autovehiculelor provenite din alte state membre, aflate la prima înmatriculare în România, în comparație cu autovehiculele provenite din România, aflate în aceeași situație de primă înmatriculare.
Prin sentința nr.1925/22 martie 2013, Tribunalul V. a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de pârâtă prin întâmpinare, a admis cererea, a constatat refuzul nejustificat al pârâtei Administrația Finanțelor Publice Berbești de restituire a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 1.208 lei și a obligat pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Berbești să restituie reclamantului suma de 1.208 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, plus dobânda legală prevăzută de art.124 raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Berbești a fost obligată să plătească reclamantului și suma de 543,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism second hand marca Volkswagen tip Golf, având nr. de identificare WVWZZZ1JZ3W608462, importat dint-un stat membru UE (filele 18-21).
Pentru înmatricularea autoturismului menționat, reclamantul a plătit o taxă specială pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 3341 lei, potrivit chitanței . nr._/12.11.2007 (fila 15). Prin decizia de restituire nr. 5149/26.08.2008 i s-a restituit suma de 2133 lei, rămânând o diferență de restituit în cuantum de 1208 lei.
Apreciind că taxă specială pentru autoturisme și autovehicule a fost percepută în mod nelegal, reclamantul a solicitat pârâtei restituirea, cerere refuzată de pârâtă, așa cum rezultă din adresa nr.7705/21.06.2012 (fila 12).
În ce privește excepția inadmisibilității, instanța a constatat că este neîntemeiată, reclamantul urmând întocmai procedura reglementată de dispozițiile art.117 alin.9 din Codul de procedură fiscală coroborat cu OMF nr.1899/2004.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul, care a achiziționat un autoturism second-hand din spațiul UE a fost obligat, cu ocazia primei înmatriculări în România, să achite taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, prevăzută de art.2141-2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal în cuantum de 3341 lei.
Prin dispozițiile art.90 alin.1 din TCE se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone, de natură similară.
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art.23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Art.90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru. Din acest punct de vedere, dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, raportat la cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu, datorită efectelor sale.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.90 TCE (actualul 110 TFUE), și față de art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea diferenței de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, achitată în temeiul Codului fiscal.
Referitor la capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculată până la achitarea efectivă, tribunalul a constatat că acesta este întemeiat, în speță fiind aplicabile dispozițiile speciale ale art.124 din Codul de procedură fiscală raportat la art.70 și art.120 din același act normativ, care stabilesc expres termenul de la care pârâta datorează daune interese moratorii pentru neexecutarea obligației de restituire.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtei care avea posibilitatea să evite declanșarea prezentului litigiu prin soluționarea favorabilă a cererii reclamantei de restituire a taxei, instanța a obligat pârâta și la plata sumei de 543,30 lei cheltuieli de judecată către reclamant, constând în 43 lei taxă judiciară de timbru, 0,3 lei timbru judiciar și 500 lei onorariu de avocat potrivit chitanței nr.87/22.03.2013, onorariu fiind apreciat ca fiind rezonabil față de complexitatea pricinii și munca îndeplinită de avocat.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V., în numele subunității sale Administrației Finanțelor Publice Berbești, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, se critică acordarea cheltuielilor de judecată, arătându-se că acestea sunt nejustificat de mari în raport de natura acțiunii, valoarea de restituit și numărul termenelor de judecată.
Taxa specială de primă înmatriculare a fost stabilită potrivit legislației în vigoare la acel moment, simpla contestare și admitere a acțiunii nedovedind o culpă a organelor emitente.
Se susține că dispozițiile art.2141 din Codul fiscal nu contravin art.90 din Tratatul de Constituire a Comunității Europene, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule aplicându-se tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională.
Ca atare, instituirea criteriului primei înmatriculări în România conferea taxei un caracter de maximă generalitate, neputându-se vorbi despre măsuri protecționiste sau discriminare negativă a autovehiculelor provenite din alte state membre.
Caracterul taxei speciale pentru autoturisme, reglementată de Codul fiscal, exclude discriminarea, această taxă nefiind percepută pentru fiecare înmatriculare în România, ci numai la prima înmatriculare.
Pe de altă parte, modificările aduse taxei prin O.U.G. nr.50/2008, care a stabilit un cuantum diferit al acestei taxe, au determinat restituirea diferențelor calculate potrivit noului act normativ pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice.
Niciun act normativ ulterior nu scutește de la plata acestei taxe, astfel că aceasta a fost corect percepută.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor expune în finalul considerentelor.
Astfel, Curtea reține că reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare potrivit art.2141 Cod fiscal, la 12.11.2007 (fila 5 dosar fond), după care a formulat cerere de restituire a sumei reprezentând taxă specială auto la prima înmatriculare deoarece este contrară dreptului comunitar (art.90 TCE și jurisprudența CEJ aferentă).
Prin decizia nr.5149/26.08.2008, A.F.P. Berbești a dispus restituirea sumei de 2.133 lei, reprezentând diferență între taxa specială achitată la 12.11.2007 și suma stabilită ca datorată prin decizia de calcul a taxei pe poluare (fila 4 dosar fond).
Sub aspectul calității procesuale pasive, Curtea constată că art.1 și 5 din O.U.G. nr.50/2008 nu erau în vigoare la momentul achitării taxei de către reclamant, astfel că nu sunt incidente în speță, față de dispozițiile art.2141 și 2 din Codul fiscal, taxa făcându-se venit la bugetul statului, fără a se distinge în ce privește calitatea procesuală pasivă a A.F.M.
Pe fond, Curtea reține că scopul art.110 TFUE (fost art.90 TCE) este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne ce discriminează produsele provenite din alte state membre ori din țară. Faptul că ulterior a intrat în vigoare O.U.G. nr.50/2008 – privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, nu afectează nelegalitatea taxei de primă înmatriculare.
Instanța are competența de a constata neconcordanțe între prevederile art.2141-2143 din Legea nr.551/2003 – Cod fiscal și norma prevăzută de art.90 din Tratat (actual art.110 TFUE), având în vedere principiile efectului direct al normei comunitare cu caracter obligatoriu față de dreptul intern.
Taxa specială pentru primă înmatriculare a autoturismelor și autovehiculelor a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele, însă după modificarea Legii nr.343/2006, prin O.U.G. nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei în cazul vehiculelor istorice sau a celor provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură etc.
Potrivit reglementărilor în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datora cu ocazia primei înmatriculări în România în cuantumul prevăzut de art.2141 alin.3 din Codul fiscal, ce are în vedere capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. De asemenea, taxa de primă înmatriculare era percepută și pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară.
Acest regim fiscal stabilit de dreptul intern este considerat ca fiind discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor, din moment ce acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar între principiile dreptului european, obligatorii pentru instanțele naționale, este aplicarea cu prioritate a dreptului european, așa cum dispune art.148 alin.2 și 4 din Constituția României.
Or, dispozițiile art.90 alin.1 din TCE, actual art.110 TFUE, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, în lipsa unor criterii obiective, iar actul administrativ-fiscal vătămător pentru reclamantă îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturisme, instituită, la momentul plății, prin art.2141 -2143 Cod fiscal.
În subsidiar însă, față de prevederile O.U.G. nr. 50/2008, care s-au raportat la diferența între cele două taxe, curtea reține că și taxa pe poluare, așa cum a fost reglementată de O.U.G. nr.50/2008 a fost analizată de CEJ, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011, reținându-se că încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Pe cale de consecință, față de cele reținute mai sus, condiția pentru incidența acestei jurisprudențe este aceea ca autoturismul pentru a cărui înmatriculare în România s-a achitat taxa să fi fost anterior înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Prin urmare, se reține că pentru autoturismul în discuție s-a făcut dovada discriminării în raport cu produsele aflate pe piața națională în condițiile jurisprudenței susmenționate, astfel că cererea este fondată.
Curtea mai reține că față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
În ce privește critica vizând greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată, Curtea o consideră ca întemeiată în aplicarea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă.
Astfel, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 543,3 lei, cheltuieli de judecată, fără a face aplicarea art.274 alin.3 Cod procedură civilă, în vederea respectării principiului proporționalității.
Valoarea obiectului cererii de 1.208 lei, soluționarea cauzei la un singur termen, ambele pe fondul unei jurisprudențe constate a instanțelor în materia restituirii taxelor de primă înmatriculare, fără a se dovedi că anterior sesizării instanței reclamantul a solicitat restituirea și a acestei diferențe între taxa pe poluare și taxa de primă înmatriculare, determină necesitatea aplicării art.274 alin.3 Cod procedură civilă, complexitatea cauzei și valoarea pretențiilor neputând justifica un onorariu de avocat precum cel dovedit potrivit chitanței de la fila 27 dosar fond.
Ca atare, constatând încălcarea regulii proporționalității și văzând taxa de timbru achitată potrivit dovezii de la fila 11 dosar fond, se impune cenzurarea cheltuielilor reprezentând onorariul de avocat la 200 lei.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința, în sensul că va obliga pârâta A.F.P. Berbești să plătească reclamantului suma de 243,3 lei cheltuieli de judecată, la fond, menținând în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în Rm. V., ..17, județul V., (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ..2, județul D.- Administrația Județeană a Finanțelor Publice V.), în nume subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BERBEȘTI (în prezent Serviciul Fiscal Orășenesc Berbești), împotriva sentinței nr.1925 din 22.03.2013, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul S. N., domiciliat în Slatina, ..22, ., ., județul O..
Modifică sentința, în sensul că obligă pârâta A.F.P. Berbești să plătească reclamantului suma de 243,3 lei cheltuieli de judecată, la fond.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, I. B. | Judecător, A. T. | Judecător, A. A. T. |
Grefier, P. M. |
Red.A.T./13.12.2013
GM/4 ex.
Jud.fond: A.L.D.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2579/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2171/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
