Pretentii. Decizia nr. 705/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 705/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 8815/86/2013
Dosar nr._ - Pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DECIZIA NR. 705
Ședința publică din 13 februarie 2015
Președinte G. F.
Judecător A.-M. T.
Judecător C. T.
Grefier D. B.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul G. M., CNP_, domiciliat în ., jud. Suceava, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat I. S., cu sediul în mun. Fălticeni, .. 20, jud. Suceava, împotriva sentinței nr. 5079 din 25 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal (dosar nr._ ), intimați fiind pârâții Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .. 7, jud. Suceava și S. F. Municipal Fălticeni, prin A.J.F.P. Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .. 7, jud. Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care instanța, în temeiul art. 131, raportat la art. 96 alin. 3 și art. 483 din Noul Cod de procedură civilă și art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004, se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza. Totodată, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, constată recursul legal timbrat și în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA ,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr._ /21.08.2013, reclamantul G. M., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Suceava - Administrația Finanțelor Publice Fălticeni, a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 2.744 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, actualizată cu dobânda aferentă, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul marca Seat, nr. de identificare VSSZZZ9KZXR018868, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa pentru emisii poluante în cuantum de 2.744 lei.
Prin sentința nr. 5079 din 25 septembrie 2014, Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul G. M., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – S. F. Municipal Fălticeni.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul G. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea acțiunii.
Consideră că taxa este discriminatorie și contrară legislației comunitare, pentru următoarele considerente:
Plata acestei taxe este o obligație legală stipulată de Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Această taxă pentru emisiile poluante auto, mai ales prin modificarea adusă prin O.U.G. 1/2012, încalcă dispozițiile art. 110 din T.F.U.E., conform cărora, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Prevederile menționate, respectiv dispozițiile din Tratatul de funcționare al Uniunii Europene, limitează libertatea statului în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea unor taxe discriminatorii.
Astfel, este interzisă în mod expres discriminarea fiscală între produsele de import și cele de export.
Potrivit dispozițiilor inserate în Constituție, respectiv art. 148 alin. 1, 2, 3, 4, normele comunitare au prioritate față de normele interne.
Taxa pentru emisiile poluante auto, introdusă în această formă prin Legea nr. 9/2012, cu modificările aduse ulterior, continuă să reprezintă o restricție abuzivă cu caracter discriminatoriu, percepându-se pentru autoturismele aduse în România din Comunitatea Europeană, în scopul reînmatriculării în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de origine, în timp ce, pentru autoturismele deja înmatriculate la noi în țară, taxa nu se mai percepe în cazul vânzării ulterioare.
Conform Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, această taxă se achită pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8, la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7, și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2012, s-a stabilit că, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1ianuarie 2013.
Față de aceste modificări, apar, din nou, discriminări cu privire la perceperea taxei pentru emisiile poluante pentru înmatricularea autovehiculelor, întrucât se încearcă descurajarea importurilor de ocazie.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisiile poluante nu descurajează cumpărarea unor autovehicule poluante, indiferent de proveniența lor, ci dorește să protejeze piața internă și producția proprie de autoturisme. Astfel, taxa pentru emisii poluante nu se percepe de la autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul transferului dreptului de proprietate și nici pentru autoturismele deja înmatriculate, care nu sunt scoase la vânzare, dar care, datorită vechimii, poluează.
Autoturismul ce l-a achiziționat nu se încadra în categoria autovehiculelor exceptate de la plata acestei taxe.
Prevederile art. 110 T.F.U.E. limitează libertatea statului în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea unor taxe discriminatorii, fiind interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă aplicată autovehiculelor, cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Ca urmare. Legea nr. 9/2012, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 90 din Tratatul de Instituirea Comunității Europene (actualmente art. 110 T.F.U.E.).
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora, legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale. Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), C.J.E. a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă, care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.
De asemenea, conform Hotărârii C.J.E. în cauza Welgel, obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenite din alte state membre. În plus, s-a stabilit în jurisprudența Curții de Justiție Europene, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale (cauza Simmenthal).
Mai mult decât atât, prin Hotărârea C.J.U.E. pronunțată în cauza C-402/09, T. contra României, Curtea a reținut că articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor, cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Aceeași a fost soluția adoptată de C.J.U.E. și în cauza N. vs. statul roman, Sfichi ș.a. vs statul roman.
Într-adevăr, potrivit art. 4 din Legea 9/2012 „(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unul certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării."
Analizând acest text de lege se observă că art. 4 alin. 1 lit. a se referă la autovehiculele noi (care nu au mai fost înmatriculate niciodată nici în România, nici în alt stat), sau la autovehiculele second-hand care au fost înmatriculate pe teritoriul altui stat, la momentul înmatriculării, pentru prima oară, pe teritoriul României. Art. 4 alin. 2 se referă la autovehiculele care au mai fost anterior înmatriculate în România, la prima transcriere a dreptului de proprietate după . legii, exceptându-se de la plată mașinile care au achitat (adică cele care au suportat efectiv) taxa de primă înmatriculare reglementată de Codul fiscal în perioada 1 ianuarie 2007 - iulie 2008 sau taxa de poluare reglementată prin O.U.G. 50/2008 în perioada iulie 2008 - ianuarie 2012). Rațiunea exceptării este aceea că, pentru acele vehicule, s-a achitat o taxă similară cu cea reglementată de Legea 9/2012, astfel că este înlăturată orice discriminare între diversele categorii de vehicule existente pe piață.
Dar, aplicarea alin. 2 al art. 4 din Legea 3/2012 a fost suspendată pe o perioadă de un an, prin O.U.G. 1/2012.
Într-adevăr, art. 1 prevede că, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013", în timp ce art. 2 prevede „Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.”
Suspendând obligația de plată pentru autovehiculele naționale, s-a revenit, practic, la sistemul plății taxei pentru emisii de poluare doar pentru autovehiculele noi și second-hand din străinătate, sistem analizat pe larg în cauzele T. și N. și considerat contrar art. 110 T.F.U.E. de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Art. 110 din T.F.U.E. este o dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, ceea ce presupune că aceasta se adresează nu numai statelor membre, ci și subiectelor de drept intern ale statelor membre, conținând drepturi și obligații individuale, fără să mai necesite adoptarea unui act normativ de transpunere a acesteia în dreptul intern. Potrivit art. 10 din Tratat, autoritățile statale (inclusiv jurisdicțiile) au obligația de a lua toate măsurile destinate asigurării executării dreptului comunitar, iar atunci când textul național este redactat într-o asemenea manieră încât să nu pară pasibilă interpretarea conformă cu dreptul comunitar, judecătorul național este nevoit să îndepărteze textul intern, dând întâietate normei de drept comunitar, fără a fi necesară abrogarea sau modificarea prealabilă a normei interne.
În același sens, Curtea Europeană de Justiție a decis, în repetate rânduri, că judecătorul național are obligația - în calitatea sa de judecător comunitar - de a face tot ce este necesar pentru eliminarea dispozițiilor naționale care se opun eficacității depline a normelor comunitare, precum și obligația de a aplica principiul, inerent în sistemul Tratatului F.U.E., după care statele membre sunt obligate să repare pagubele cauzate particularilor prin încărcările imputabile ale dreptului comunitar.
Mai mult decât atât, Curtea de Justiție a U.E., la întrebările preliminare a două instanțe românești - respectiv Tribunalul Sibiu și Curtea de Apel București, în cauzele conexate C-97/13 și C-214/13, a stabilit că taxa auto instituită de Guvernul României în ianuarie 2012 contravine articolului 110 al Tratatului de Funcționarea U.E.
Curtea de Justiție a U.E. a decis că Guvernul Român a menținut în vigoare o reglementare națională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu art. 110 în Hotărârea T..
Întrucât prima instanța, în mod nelegal, a dispus respingerea acțiunii, făcând o aplicarea greșită a legii, solicită admiterea recursului. O.G. nr. 9/2013 a intrat în vigoare începând cu data de 15.03.2013, prin urmare, la momentul plații, taxa percepută era ilegală.
Solicită a se analiza și concluziile avocatului general Melchior Wathelet prezentate la 15 mai 2014 (1) Cauza C 331/13 I. N. N. puse în anexă.
În drept, invocă art. 1 și 8 Legea nr. 554/2004, art. 148 Constituția României, art. 110 T.F.U.E., art. 117 alin. 1 lit. d C. proc. fisc., art. 274 alin. 1 C. proc. civ., art. 466 și următoarele, art. 488 pct. 8, pct. 6 Cod de procedură civilă și art. 20 din Legea 554/2004.
Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Reclamantul a achitat, pentru înmatricularea unui autovehicul, o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în sumă de 2744 lei, cu chitanța . nr._ din data de 19.02.2013.
La această dată erau în vigoare dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, a căror aplicare a fost suspendată până la data de 31.12.2012, prin adoptarea O.U.G. nr. 1/2012. Mai exact, începând cu data de 01.01.2013, a redevenit aplicabilă forma inițială a Legii nr. 9/2012, formă care, după cum vom arăta în cele ce urmează, nu intră în conflict cu dispozițiile comunitare.
În speță, reclamantul invocă, în cererea pentru restituirea taxei menționate, faptul că dispoziția națională consacră un impozit discriminatoriu, fiind contrată art. 110 T.F.U.E. Curtea constată că, pentru atenuarea disparităților regionale și în realizarea scopului afirmat de creare a unei comunități economice consolidate, dreptul european limitează libertatea statelor de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor protecționiste și discriminatorii. În acest sens, art. 110 T.F.U.E. prohibește discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă care sunt de natură similară, rostul acestei reglementări fiind de a interzice impuneri fiscale diferite între produsele importate și cele similare autohtone, astfel încât să se excludă posibilitatea ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale și, prin urmare, să se producă efecte discriminatorii.
Prin urmare, posibilitatea înlăturării legii naționale ca fiind contrară art. 110 T.F.U.E. este condiționată de existența unei stări de discriminare între autovehiculele aflate deja pe piața națională și a celor înmatriculate si achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii. Or, art. 4 alin. 1 din Legea 9/2012 stabilește că: obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. Mai mult, la alin. 2 al aceluiași articol (care a redevenit aplicabil după data de 01.01.2013) se arată că „obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”
Prin urmare, în soluția legii interne, la data la care reclamanta a achitat taxa, obligația de plată a taxei este impusă, fără discriminare, tuturor autovehiculelor, atât celor de producție internă sau comunitară, la prima înmatriculare pe teritoriul țării, cât și celor înmatriculate anterior în România și pentru care nu a fost achitată taxa specială de primă înmatriculare.
Așadar, cum la data achitării taxei pentru emisii poluante era în vigoare Legea nr. 9/2012, Curtea constată inexistența tratamentului discriminatoriu constatat de C.J.U.E. în cauzele T. (C-402/09, 07 aprilie 2011), O. și .. (C-136/10 și C-178/10), I. (C-336/10), Ș. și I. (C-29/11 și C-30/11).
Față de cele ce preced, deoarece la momentul când reclamanta a achitat taxa pentru emisii poluante, aceasta era datorată potrivit legii naționale, atât pentru autovehiculele naționale, cât și pentru cele care au dobândit drept de liberă circulație pe teritoriul Uniunii, constatând legală hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 488, art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G. M., CNP_, domiciliat în ., jud. Suceava, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat I. S., cu sediul în mun. Fălticeni, .. 20, jud. Suceava, împotriva sentinței nr. 5079 din 25 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal (dosar nr._ ), intimați fiind pârâții Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .. 7, jud. Suceava și S. F. Municipal Fălticeni, prin A.J.F.P. Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .. 7, jud. Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2015.
Președinte,Judecători,Grefier,
Red. G.F.
Tehnored. D.B.
Jud. fond: L.H.
Ex. 5
17.02.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 782/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 345/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
