Anulare act administrativ. Sentința nr. 378/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 378/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 716/59/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 378
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.09.2013
PREȘEDINTE: M. I.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta W. T. Group SRL A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că părțile au fost citate cu mențiunea de a depune la dosar puncte de vedere față de excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara, în raport cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Instanța, din oficiu, pune în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara, conform dispozițiilor art. 10 alin 1 din Legea nr. 554/2004, incidente la data introducerii acțiunii anterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 76/2012, în raport cu valoarea reținută prin decizia de impunere ce constituie titlu de creanță, ce se situează sub plafonul de 1 milion de lei și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la aceasta instanță sub nr._ din 5 iulie 2013 reclamanta W. T. Group SRL A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea plângerii formulate de către societate si desființarea în parte a Deciziei contestate iî sensul anularii obligației de plata a sumelor reținute de către organele de control (debite suplimentare, majorări si penalitati), ca fiind aferente facturii PLUXC nr. 14/08.06.2012 emise de către ..
În motivare reclamanta a arătat că inspectorii din cadrul DGFP A.-ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL au verificat modul de constituire si evidențiere a impozitelor, taxelor si contribuțiilor fata de bugetul general consolidat al statului, pentru perioada 10.12._12.
In urma controlului efectuat ,organele de control au procedat la stabilirea unor cheltuieli nedeductibile reprezentând:
1. Prestări servicii în suma de 540.000 lei deduse în baza facturii PLUXC nr. 14/08.06.2012 emisa de ., factura însoțita de contractul de consultanta si rapoartele de consultanta. Obiectul contractului consta in servicii de:
-acordarea de consultații, îndrumare si asistenta operaționala pentru firma ,pe probleme de management;
-planificarea strategica si organizatorica;
-procese de retehnologizare;
-managementul schimbărilor;
-reducerea costurilor si alte probleme financiare;
-obiective si strategii de marketing;
-planificarea, si politici privind resursele umane;
-strategii de compensare si pensionare;
-planificarea producției si planificarea controlului.
-consultanta si indrumare cu privire la proiectarea metodelor sau procedurilor contabile;
-programe de contabilizare a costurilor;
consultanta si asistenta acordata firmei pentru planificare organizare eficienta si control;
-managementul informației, etc.
S-a arătat că organul de control consideră ca nu se justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate si a calculat impozit pe profit suplimentar în suma de 67.134 lei .
În raportul de inspecție fiscală se face trimitere la prevederile art.21 alin.(4) lit. m) din Codul fiscal si la pct.48 din Normele de aplicare Codului fiscal.
Reclamanta a arătat că necesitatea prestării serviciilor prevăzute în contractul încheiat între cele două părți rezida în necesitatea dezvoltarea activității contestatoarei, deoarece asa cum organul de control a constatat, societatea a avut in perioada 01.01._12 venituri din prestări servicii - confecționat si retușat pantaloni,avand o cifra de afaceri de 17.485 lei, neînregistrând profit si având o pierdere neta de 16.7454 lei.
Din 01.02.2012 societatea si-a schimbat obiectul de activitate obținând in cursul anului 2012 venituri, în suma de 1.451.502 lei, din prestări servicii protecție si paza, monitorizare sisteme antiefractie. După cum se constata a fost necesara efectuarea cheltuielilor prin modificarea specificul activităților desfășurate- societatea având o noua activitate din luna februarie 2012, activitate care a generat venituri mari pentru primul an de activitate, respectiv 1.451.502 lei, într-un nou domeniu, într-o perioada când activitatea multor societăți a stagnat sau a fost în regres.
Aceste cheltuieli au fost efectuate în scopul desfășurării activității proprii fiind îndeplinite cumulativ condițiile impuse de legiuitor pentru a avea drept de deducere si anume:
-serviciile au fost efectiv prestate, au fost executate in baza unui contract încheiat intre parti; justificarea prestării efective a serviciilor s-a efectuat prin rapoarte de lucru ( anexate la prezenta contestație )
-contribuabilul a dovedit necesitatea efectuării cheltuielilor prin veniturile realizate din noua activitate desfășurata.
Pentru cheltuielile prezentate mai sus societatea a dedus TVA, dar se considera ca TVA-ul a fost dedus în mod eronat si se calculează TVA suplimentar în suma de 129.600 lei si majorări de întârziere în suma de 12.286 lei.
În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, considerând ca organele de control au calculat debite suplimentare si majorări pe care societatea nu le datorează.
La termenul de judecată din 09.09.2013, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara în soluționarea cauzei în primă instanță.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.130 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Potrivit dispozițiilor art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, in forma in vigoare la data de 30.05.2012, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
În speță, valoarea sumei contestate potrivit deciziei de impunere ce constituie titlu de creanță, este de 335.147 lei, constând în sumele de 67.134 lei și 250.350 lei cu titlu de impozit pe profit și TVA stabilite suplimentar, la care se adaugă suma de 17.693 lei reprezentând accesoriile aferente, așa cum rezultă și din RIF-ul din 21.03.2013, ce a precedat emiterii deciziei de impunere – și este inferioara plafonului mentionat, ceea de atrage competența materială de soluționare în favoarea tribunalului, conform dispozițiilor mai sus amintite.
De asemenea, este lipsit de relevanță sub aspectul competenței materiale de soluționare a cauzei, faptul că reclamanta atacă în principal, pretinsul refuz nejustificat de soluționare a contestației administrative promovate împotriva deciziei de impunere, având în vedere că instanța competentă să cenzureze decizia de soluționare a contestației administrative, conform art.18 alin.2 C. proc. fisc, se stabilește tot din perspectiva dispozițiilor art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004. În plus, chiar dacă s-ar reține că în cauză este operant criteriul autorității emitente a actului administrativ contestat, soluția nu diferă întrucât în speță acesta este DGFP A., deci, o autoritate publică județeană care atrage competența de soluționare tot în favoarea tribunalului, conform acelorași dispoziții legale.
Pe cale de consecință, excepția urmează a fi admisă și, constatând că aceasta este de ordine publică, potrivit art.159 pct. 2 Cod procedură civilă, Curtea urmează a declina competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului A., potrivit art. 158 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta W. T. Group SRL și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în favoarea Tribunalului A..
Irevocabilă.
Pronunțată azi 9.09.2013 în ședință publică.
PREȘEDINTE GREFIER
M. I. A. B.
RED/M.I./17.09.2013
TEHNORED/AB/ 18.09.2013 – 2 exemplare
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8032/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7287/2013.... → |
|---|
