Anulare act administrativ. Sentința nr. 63/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 63/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 1395/59/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 63
Ședința publică din 28 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: M. I.
GREFIER: F. N.
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta D. D. M. în contradictoriu cu pârâtul Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 637/13.11.2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică,se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii de ședință din 21.01.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea s-a amânat pentru data de 28.01.2013, când instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față constată:
Prin acțiunea înregistrată la data de 26.11.2012 la Curtea de Apel Timișoara reclamanta D. D. M. în contradictoriu cu Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului a formulat acțiunea în contencios administrativ prin care a solicitat să se dispună suspendarea Deciziei nr. 637 din 13 noiembrie 2012, emisă de președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a acestui act administrativ, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta arată că, prin Decizia nr. 637 din 13 noiembrie 2012, emisă de președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, a fost eliberată din funcția publică de director executiv
Reclamanta a formulat în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, plângere prealabilă împotriva actului administrativ menționat mai sus, pe care am expediat-o prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, conform dovezii anexate la dosar.
În esență, susține că decizia a cărei suspendare se cere este vădit nelegală și netemeinică, având în vedere în primul rând lipsa condiției esențiale a motivării actului administrativ, care se limitează la enumerarea actelor normative incidente, singurul motiv de fapt fiind desființarea postului reclamantei, urmare a reorganizării instituției pârâte. În această situație, arată că, potrivit doctrinei în materie, actul este ilegal elaborat și trebuie considerat nul, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o decizie de concediere supusă dispozițiilor Codului muncii, conform jurisprudenței invocate.
În plus, arată că decizia este informală pentru că nu cuprinde viza pentru legalitate a compartimentului juridic, nerespectând procedura prev. de lege sub acest aspect.
Susține că, în aceste condiții, măsura suspendării se întemeiază pe un caz bine justificat, conform art.2 alin.1 lit.t din Legea nr.554/2004, la care se adaugă motivele de nelegalitate cuprinse în plângerea prealabilă, respectiv, încălcarea art.36 din Legea nr.188/1999, prin încetarea raportului de muncă în perioada în care se afla în incapacitate de muncă, respectiv, în concediu medical, conform înscrisurilor anexate, dispozițiile deficitare și inaplicabile ale art.1 și 2 din decizie, prin care se dispune eliberarea din funcție și, totodată acordarea termenului de preaviz, încălcarea dispozițiilor art.100 alin.4 din Legea nr.188/1999, în ceea ce privește reducerea atribuțiilor postului pe care l-a ocupat, precum și cele ale art. 117 din aceeași lege, conform cărora desființarea postului trebuie să fie reală și efectivă, în condițiile în care aceeași funcție apare in statul de funcții și după reorganizare. În fine, susține că s-au încălcat dispozițiile art.99 alin.1 din Legea nr.554/2004, având în vedere că decizia atacată nu i s-a comunicat în termenul de 5 zile astfel prevăzut.
Reclamanta apreciază că este îndeplinită și condiția pagubei iminente, în sensul Legii nr.554/2004, fără a avea importanță valoarea acestei pagube, câtă vreme punerea în executare a actului administrativ echivalează cu privarea reclamantei de drepturile salariale care îi asigură subzistența.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pentru termenul din 21.01.2013, pârâta ANPM a solicitat respingerea cererii, în condițiile în care, în opinia sa, reclamanta nu probează cazul bune justificat, condiția pagubei iminente și nici urgența sau vremelnicia efectelor actului a cărui suspendare se cere. Prin concluziile scrise depuse la dosar învederează împrejurările de fapt și de drept care au condus la reorganizarea autorității pârâte, cu consecința desființării postului reclamantei, pentru cercetarea aparenței de legalitate a deciziei de eliberare din funcție, anexând înscrisurile corespunzătoare.
Analizând cererea reclamantei în raport cu înscrisurile cauzei, dispozițiile legale incidente și apărările pârâtei, Curtea constată următoarele:
Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată daca sunt îndeplinite în mod cumulativ conditiile prevăzute la art. 14 alin.1 din Legea nr.554/2004 și anume în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, conditii care nu se verifică in speta.
Astfel, actul administrativ reprezentat prin decizia de eliberare din functie a reclamantei se bucură ca orice act administrativ de prezumția de legalitate, de autenticitate și de veridicitate, ce justifică principiul executării din oficiu a acestuia, actul administrativ unilateral reprezentând el însuși un titlu executoriu.
În privința cazului bine justificat acesta este definit de art.2 alin. 1 lit. t) din Legea nr.554/2004 ca reprezentând împrejurări legate de stare de fapt și de drept ce sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Se observă că prin ordinul a cărei suspendare se solicită s-a procedat la încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei prin eliberarea din funcția publică de conducere, măsură dispusă ca urmare a dispozițiilor normative invocate în preambulul deciziei, emise în aplicarea HG nr.1000/2012 privind reorganizarea autorității pârâte și a instituțiilor publice din subordine.
Cazul bine justificat nu presupune o dovadă de nelegalitate a actului pentru că aceasta ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei, ceea ce nu se poate realiza de către instanța sesizată cu cererea de suspendare ce reprezintă în fapt o măsură provizorie.
În fața instanței învestite cu cererea de suspendare a executării actului atacat se poate primi cel mult susținerea existenței unui indiciu evident de nelegalitate a actului administrativ iar în speță nu s-a relevat un asemenea indiciu, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Curtea reține că în jurisprudența constată a instanței supreme s-au conturat doar câteva situații care constituie împrejurări de fapt sau de drept de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ, cum ar fi emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței prevăzute de lege, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ sau modificarea importantă a unui astfel de act pe calea recursului administrativ, situație în care însuși organul emitent constată existența unei nelegalități parțiale a actului emis inițial – or, în cazul de față nu se regăsește niciuna din aceste situații.
Referitor la nemotivarea actului administrativ de care se prevalează în principal reclamanta, Curtea nu contestă sancțiunile ce intervin în cazul nemotivării actului administrativ, conform doctrinei și jurisprudenței în materie însă în speță, reține că măsura eliberării din funcție a reclamantei decurge în mod exclusiv din reorganizarea autorității pârâte, conform HG nr.1000/2012, care a abrogat HG nr.918/2010, și a normativelor pe punere în aplicare a acesteia, enumerate în preambulul deciziei or, în cuprinsul acestor acte rezultă premisele și scopul acestei reorganizări, constând în eficientizarea activității instituțiilor din subordinea ANPM, prin modificarea și completarea acestora, inclusiv, în posturile de natura celui ocupat de reclamantă, acela de director executiv al unei agenții județene.
Din examinarea dispozițiilor HG nr.1000/2012 rezultă, în esență, că unul din aspectele reorganizării a constat în desființarea agențiilor regionale pentru protecția mediului și înlocuirea acestora cu agenții județene, atribuțiile agențiilor regionale fiind redistribuite către toate agențiile județene din subordinea ANPM, și cu posibilitatea îndeplinirii suplimentare a unor atribuții delegate de autoritatea centrală, modificări care afectează indiscutabil funcțiile de conducere ale agențiilor existente în raport atribuțiile aferente ale funcțiilor de conducere nou înființate.
De asemenea, în condițiile adoptării noilor structuri organizatorice ale autorității pârâte, cu regulamentului de organizare și funcționare corespunzător, și al aprobării noilor state de funcții, inclusiv a noii fișe de post aferente funcției de director executiv al agențiilor județene, prin cele 4 decizii emise de către Președintele ANPM menționate în cuprinsul deciziei, nu se poate spune că nu au existat motive de fapt și de drept care să justifice măsura luată față de reclamantă, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul actului se indică în mod expres dispozițiile art.100 alin.4 din Legea nr.188/1999, ca temei al reducerii postului acesteia, care prevede la teza I, că reducerea unui post este justificată dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de peste 50%.
Prin urmare, câtă vreme nu se relevă vreun indiciu de nelegalitate din acest punct de vedere, neîndeplinirea în concret, în cazul reclamantei a acestor dispoziții legale, nu poate fi examinată pe calea prezentei acțiuni, acesta fiind un aspect de nelegalitate ce urmează a fi analizat, în măsura în care a fost invocat, de către instanța investită cu acțiunea în anulare a actului administrativ. Tot astfel, în condițiile în care este cert că reorganizarea autorității pârâte implică o modificare a atribuțiilor funcțiilor de conducere ale agențiilor județene din subordine, și este justificată prin actele normative și administrative anterior enunțate, rămâne în sarcina aceleiași instanțe să examineze dacă reducerea funcției reclamantei echivalează cu desființarea acesteia, și dacă prin aceasta sunt respectate dispozițiile generale în materie invocate de reclamantă, în caz contrar, punându-se problema prejudecării fondului cauzei.
O aparență de nelegalitate prin încălcarea flagrantă a unor drepturi care să reprezinte un caz bine justificat în sensul Legii nr.554/2004 nu rezultă nici din celelalte aspecte de nelegalitate invocate prin acțiune.
Astfel, deși redactarea deciziei nr.637/13.11.2012, pare deficitară sub aspectul contradicției între art. 1 care stipulează că acesta este eliberată din funcție „începând cu data prezentei”, și art.2, care prevede că, începând cu aceeași dată i se acordă reclamantei un preaviz de 30 de zile calendaristice - instanța constată că prin acesta nu sunt afectate drepturile reclamantei, sensul deciziei fiind cel al acordării preavizului începând cu data emiterii deciziei, în vederea eliberării din funcție, în cuprinsul acesteia fiind menționate drepturile și obligațiile reclamantei în perioada de preaviz, cu respectarea dispozițiilor art.99 alin.3-6 din Legea nr.188/1999.
Prin urmare, în condițiile în care eliberarea din funcție devine operantă la data expirării termenului de preaviz – în speță, 13.12.2012 - nu se verifică nici susținerile reclamantei, în sensul că raportul de serviciu a încetat în perioada în care s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, respectiv, în concediu medical, cu nerespectarea dispozițiilor art.36 din Legea nr.188/1999, în condițiile în care, potrivit înscrisurilor depuse la dosar de reclamantă, ultima zi de concediu medical a acesteia este 12.12.2012 – certificat de concediu medical nr._, emis la aceeași dată (fila 44 dosar fond).
Cât privește pretinsa nerespectare a termenului de 5 zile pentru comunicarea actului administrativ privind eliberarea di funcție, termen care curge de la data emiterii acestuia, conform art.99 alin.1 din Legea nr.188/1999, instanța reține că nu este investită să examineze în prezenta cauză natura juridică a acestui termen și dacă nerespectarea acestuia atrage sancțiunea nulității actului de eliberare din funcție, câtă vreme, drepturile esențiale ale reclamantei au fost respectate prin comunicarea deciziei care a fost contestată prin plângere prealabilă la autoritatea emitentă, conform art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, la mai puțin de 30 de zile de la data emiterii acesteia.
Tot astfel, neacordarea vizei de către compartimentul juridic al instituției și caracterul informal al actului din acest punct de vedere, nu este de natură să atragă nerespectarea drepturilor reclamantei, în condițiile în care această viză nu reprezintă o condiție de valabilitate a actului administrativ, ci este vorba despre o cerință internă din perspectiva Regulamentului de organizare și funcționare a instituției, care produce efecte doar în ceea ce privește raporturile de subordonare din cadrul instituției, față de persoanele implicate in acest raport.
Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, definită de art.2 alin.1 lit. ș) din Legea nr.554/2004 ca prejudiciul material, viitor și previzibil instanța reține că în speță nu s-a dovedit nici îndeplinirea acestei condiții.
Aceasta deoarece, dispozițiile menționate se referă la iminența producerii unui prejudiciu previzibil decurgând din executarea unui act administrativ cu o evidentă aparență de nelegalitate, prejudiciu care să se producă în viitor, cu consecințe ireparabile sau greu de reparat, și care trebuie dovedit ca atare, iar pierderea drepturilor salariale aferente funcției publice nu se circumscrie acestei situații, câtă vreme are la bază un act administrativ care se bucură încă de o puternică prezumție de legalitate.
Curtea mai reține că prevederile legale invocate nu justifică o pagubă suferită de reclamanta ca urmare a executării imediate a actului atacat, pagubă ce nu ar putea fi ulterior reparată, în condițiile în care în ipoteza anulării ordinului atacat și a reintegrării reclamantei acesta va beneficia de drepturile salariale pe toată perioada cuprinsă între data emiterii ordinului și reintegrarea în funcție.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, văzând și dispozițiile art. 14 din Legea nr.554/2004 instanța va respinge ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamantă și va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată părții căzute în pretenții, conform art.274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea reclamantei D. D. M. în contradictoriu cu pârâtul Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 637/13.11.2012.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 28.01.2013 în ședință publică
PREȘEDINTE
M. I.
GREFIER
F. N.
Red. MI/13.03.2013
Tehnodact NF/ 13.03.2013
Ex.2 Emis 2 comunicări.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4036/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 599/2013.... → |
|---|
