Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 2822/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 2822/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 890/59/2014

ROMÂ N I AOPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 2822

Ședința publică din 25 aprilie 2013

PREȘEDINTE: R. P.

JUDECĂTOR: E. N.

JUDECĂTOR: C. P.

GREFIER: M. L.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș-Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., împotriva sentinței civile nr. 497/06.04.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat I. G. și chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă doamna avocat Barbes N. în substituirea domnului avocat C. Gafu în reprezentarea pârâtului intimat, lipsă fiind părțile .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta intimatului a depus la dosar delegația de substituire.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta intimatului a solicitat instanței respingerea recursului ca nefondat fără cheltuieli de judecată .

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. sub nr._, reclamantul I. G. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice C. – S. și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Caransebeș, a solicitat instanței anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/31.10.2011, anularea deciziei nr. 88/12.12.2011 privind soluționarea contestației formulate de către reclamant împotriva deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/31.10.2011, anularea chitanței . nr._/01.11.2011, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 13.324 lei, ce reprezintă contravaloarea taxei de poluare și a dobânzii legale aferente sumei, calculate până la data plății efective a sumelor solicitate; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul arată că prin decizia de calcul al taxei de poluare nr._/31.10.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Caransebeș, i-a fost stabilită o taxă specială pentru autovehicule în sumă de_/31.10.2011 lei.

De asemenea, arată că a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice C. – S. și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Caransebeș, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 5 și art. 7 din O.U.G. nr. 5/2008, acestea au încasat taxa a cărei restituire o solicită.

Reclamantul menționează că această taxă este ilegală, fiind interzisă de art. 110 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene și condamnată în jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene.

De asemenea, în argumentarea cererii invocă și prevederile art. 148 din Constituția României care instituie supremația dreptului european asupra dreptului național și care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legislația internă.

Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a încălcat și Tratatul de aderare la Uniunea Europeană ratificat prin Legea nr. 157/2005, prin care țara noastră s-a obligat să respecte legislația comunitară.

Deși jurisprudența nu constituie izvor de drept, precizează că taxa specială pentru autoturisme a fost invalidată în nenumărate rânduri de Justiția Română și Statul Român, care a fost obligat să restituie sumele încasate ilegal de la contribuabili.

În susținerea acțiunii invocă și Hotărârea pronunțată la data de 07.04.2011, în cauza C-402/09, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, hotărâre obligatorie pentru instanțele naționale, hotărâre prin care s-a decis că taxa de poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii.

Reclamantul a îndeplinit și procedura prealabilă, însă pârâtele, prin adresa nr._/21.11.2011, i-a răspuns că taxa este legal plătită și nu poate fi restituită.

Precizează că a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumei de 13.324 lei, calculate până la data plății efective a acesteia, reprezentând folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil, sumă calculată conform art. 3 alin. 3 din O.U.G. nr. 9/2000, de la data încasării sumei și până la data restituirii integrale.

În drept, invocă prevederile art. 110 din Tratatul CE, dispozițiile art. 11 și art. 148 din Constituția României, cât și pe dispozițiile art. 992-997 și art. 1092 Cod civil; art. 5 și art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, art. 117 lit. d și art. 135 Cod procedură fiscală.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C. – S. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, precum și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.

Pe cale de excepție, invocă neîndeplinirea condițiilor procedurale prevăzute de lege referitoare la calitatea procesuală de a formula contestație, având în vedere că s-a constatat de către organele de soluționare a contestațiilor din cadrul D.G.F.P. C. – S. că nu a fost semnată contestația nici de către reclamant și nici de către avocat.

În motivarea întâmpinării, pârâta arată că adoptarea O.U.G. nr. 50/2008 a avut, printre alte motivații, și necesitatea respectării legislației europene, astfel că, așa cum este ea reglementată, este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă ce aparține D.G.F.P. C. – S., pârâta arată că Administrației Finanțelor Caransebeș i-a revenit atribuția de a aplica măsurile de executare silită, potrivit legii, pentru contribuabilii care au domiciliul în raza de competență a A.F.P. Caransebeș, potrivit R.O.F., iar Direcției Generale a Finanțelor Publice C. – S. îi revine, potrivit aceluiași regulament de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1348/2009, atribuția de a reprezenta interesele statului în fața instanțelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfășoară.

În drept, invocă prevederile art. 115 Cod procedură civilă.

La termenul de judecată din data de 13.01.2012, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de chemat în garanție, a Administrației F. pentru Mediu.

Chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

II. Hotărârea Tribunalului C. S.:

Prin sentința civilă nr. 497/06.04.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul C.-S. a admis acțiunea formulată de către reclamantul I. G., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. – S., și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CARANSEBEȘ și pe cale de consecință:

A anulat decizia de calcul al taxei pe poluare nr._/31.10.2011, decizia nr. 88/12.12.2011 și chitanța . nr._/01.11.2011

A obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 13.324 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă sumei, calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală.

A obligat pârâtele, față de reclamant, la plata sumei de 1043,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

A admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, și a fost obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtelor suma de 13.324 lei și dobânda legală aferentă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul procedând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepției neîndeplinirii condițiilor procedurale prevăzute de lege referitoare la calitatea procesuală de a formula contestație, invocate de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C. – S., a reținut următoarele:

Din probele administrate în cauză, tribunalul a reținut că pârâta nu a făcut dovada că a solicitat reclamantului, în conformitate cu prevederile pct. 2.2 din Instrucțiunile de aplicare ale art. 206 Cod procedură fiscală, îndeplinirea cerințelor procedurale prevăzute de art. 206 alin. 1 lit. b și e din O.G. nr. 92/2003.

Pe cale de consecință, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția invocată.

Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul I. G. a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Audi; pentru înmatricularea acestuia în România reclamantul a achitat taxa de poluare, în cuantum de 13.324 lei, conform chitanței . nr._/01.11.2011 (fila 16 dosar).

Taxa de poluare a fost calculată în baza deciziei nr._/31.10.2011 (fila 15 și 34 dosar), împotriva căreia reclamantul a formulat contestație, considerând că taxa de poluare i-a fost percepută eronat, prin aplicarea greșită a legii, fiind în contradicție cu prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fila 35-36 și 53-54 dosar).

Pârâtele, prin decizia nr. 88/12.12.2011 au respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de către reclamant (fila 37-40 dosar).

Tribunalul a mai reținut că reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin O.U.G. nr. 50/2008.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011 în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (T.F.U.E).

Conform jurisprudenței constante a C.J.U.E., contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc.). Rațiunea acestui drept constă în faptul că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.

Având în vedere cele mai sus enunțate, tribunalul a constatat că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România, stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art. 110 din T.F.U.E. (fost art. 90 Tratatul CE).

În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, tribunalul reține aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din TFUE, în speța de față, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă cât și în practica C.J.U.E., că dispozițiile art. 110 (fostul art. 90 din Tratatul CE) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre al Uniunii trebuie să le protejeze.

Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art. 110 din TFUE, să aplice procedurile naționale, de așa manieră, încât drepturile prevăzute în tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.

Cum România este stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, dispoziții mai sus enunțate, potrivit cărora legislația Uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar conform alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Ca atare, tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost încasată de pârâte cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care urmează să anuleze decizia de calcul al taxei pe poluare nr._/31.10.2011, decizia nr. 88/12.12.2011 de soluționare a contestației formulate de către reclamant împotriva deciziei de calcul și a chitanței . nr._/01.11.2011 și să oblige pârâtele să restituie reclamantului suma de 13.324 lei, reprezentând taxa de poluare.

Potrivit dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit/rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, calculată la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

În raport de dispozițiile legale mai sus enunțate, tribunalul a admis cererea reclamantului prin care a solicitat acordarea dobânzii legale aferente, în sensul că a obligat pârâtele la plata dobânzii aferente sumei de 13.324 lei, calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ, tribunalul a admis acțiunea formulată de către reclamantul I. G. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice C. – S. și Administrația Finanțelor Publice Caransebeș; a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare nr._/31.10.2011, decizia nr. 88/12.12.2011 de soluționare a contestației formulate de către reclamant împotriva deciziei de calcul și a chitanței . nr._/01.11.2011; a obligat pârâtele să restituie suma de 13.324 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă sumei, calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâtele, față de reclamant, la plata sumei de 1043,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxele judiciare de timbru, timbrul judiciar și onorariul de avocat.

Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C. – S. și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtelor suma de 13.324 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare și dobânda legală aferentă, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.

III. Recursul pârâtei:

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș –Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. .

I. Pe cale de excepție invocăm neîndeplinirea condițiilor procedurale prevăzute de lege referitoare la calitatea procesuală de a formula contestație .

Prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Caransebeș sub nr._/31.10.2011 (așa cum este menționat în cuprinsul Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/31.10.2011) reclamantul IVANIȘ G. a solicitat calcularea taxei pe poluare în vederea înmatriculării în România a unui autovehicul marca Audi A4, anexând la cerere documentele necesare efectuării calculului.

Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/31.10.2011 a fost emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Caransebeș. Aceasta a fost comunicată reclamantului în data de 31.10.201 l, personal pe semnătură.

Împotriva Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/31.10.2011 reclamantul IVANIȘ G. a formulat contestație care a fost înregistrată la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Caransebeș sub nr._/17.11.2011,contestație care la finalul ei are înscris numele contestatorului, precum și mențiunea „Prin avocat A.-N. B.".

Organele de soluționare a contestațiilor din cadrul D.G.F.P. C.-S., urmare contestației formulată de reclamantul I. G., au constatat faptul că contestația nu este semnată de către reclamant și nici de către avocat, la dosarul cauzei nefiind anexată nici dovada calității de împuternicit.

D. urmare, Serviciul Soluționare Contestații din cadrul D.G.F.P. C.-S., prin adresa nr.4260/25.11.2011, au solicitat reclamantului I. G. îndeplinirea condițiilor procedurale prevăzute la art.206 alin.(l) lit.b), lit.e), coroborat cu prevederile pct.2.3 din Ordinul nr.2137/2011 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Adresa nr.4260/25.11.2011 a fost transmisă prin poștă și confirmată de primire în data de 29.11.2011.

Reclamantul I. G. nu a răspuns la solicitarea organelor de soluționare, astfel că, la dosarul cauzei nu a fost depusă contestația care să fie semnată de către contestator sau de către avocat și nici împuternicirea avocațială.

În drept, sunt aplicabile prevederile art.205 alin.(2) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care precizează:

„(2) Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.""""

De asemenea, art.206 alin.(l) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede: „(1) Contestația se formulează în scris și va cuprinde:

a)datele de identificare a contestatorului;

b)obiectul contestației;

c)motivele de fapt și de drept;

d)dovezile pe care se întemeiază ;

e)semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum și

ștampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calității de împuternicit al

contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii. "

La pct.2.3 din Ordinul nr.2137/2011 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se stipulează:

,,2.3. In situația în care contestația nu îndeplinește cerințele care privesc depunerea în original a împuternicirii sau în copie legalizată, semnătura, precum și ștampilarea acesteia, organele de soluționare competente vor solicita contestatorului, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ca în termen de 5 zile de la comunicare să îndeplinească aceste cerințe. In caz contrar, contestația va fi respinsă, fără a se mai antama fondul cauzei. "

Față de prevederile legale mai sus menționate, recurenta consideră că persoana îndreptățită la contestație are obligația să semneze în original contestația formulată, precum și faptul că în situația în care depune contestația prin împuternicit, să anexeze împuternicirea în original sau în copie legalizată, astfel făcându-se dovada calității de împuternicit.

Din analiza documentelor existente la dosarul cauzei, precum și a demersurilor efectuate de organele de soluționare a contestațiilor, până la data emiterii deciziei de soluționare a contestației reclamantului, nu s-a dat curs solicitării de a semna, respectiv de a depune împuternicirea în original sau în copie legalizată, după caz.

De asemenea, potrivit art.213 alin.(5) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează:

„(5) Organul de soluționare competent se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei. "

În conformitate cu prevederilor art.217 „Respingerea contestației pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale" din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stipulează:

„(1) Dacă organul de soluționare competent constată neîndeplinirea unei condiții procedurale, contestația va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei."

Având în vedere prevederile legale menționate mai sus, a rugat instanța de judecată să constate că reclamantul I. G. nu a îndeplinit condițiile procedurale prevăzute de lege atunci când a formulat contestație în procedură prealabilă împotriva Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/31.11.2011, pentru suma de 13.324 lei cu titlu de taxa pe poluare.

Pe fondul cauzei recurenta arată că taxa pentru poluare în cuantum de 13.324 lei a fost calculată în temeiul O.U.G nr. 50/2008.

Astfel, așa cum se arată în expunerea de motive a O.U.G. nr. 50/2008 „In scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valori limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgentă (...)".

Chiar din această expunere de motive, rezultă că adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.

Prin aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește", adoptarea taxei făcându-se în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.

Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentații Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214 ind. 1 Cod fiscal.

In urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția O.U.G. nr. 50/2008.

Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.

Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicităm ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.

A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar dacă, mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art. 1 alin 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilind:

,, Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor"

întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție din care am exemplificat mai înainte (în unele, în cuantum cel puțin dublu față de România) indicând fără dubiu, legalitatea și mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru U.E.

Organele fiscale doar stabilesc și încasează taxa de poluare în conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 5 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, iar beneficiar al acestei taxe este alt organ administrativ, respectiv Administrația F. pentru Mediu, care are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu .

Obligația de garanție îi revine chematului în garanție în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 constituie temeiul de drept în baza căruia am solicitat introducerea în cauză a Administrației F. pentru Mediu.

Adoptarea O.U.G. nr. 50/2008 a avut printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.

Prezenta ordonanță de urgență stabilește la art. 1 alin. (1) și (2) cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului, după cum urmează: a) Programul de stimulare a înnoirii parcului auto național, b)Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități,

c)Proiecte de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană,

d)Proiecte privind producerea energiei din surse regenerabile ,eoliană, geotermală, solară, biomasă, microhidrocentrale,

e)Proiecte privind împădurirea terenurilor degradate sau defrișate, f)Proiecte de renaturare a terenurilor scoase din patrimoniul natural, g)Proiecte de realizare a pistelor pentru bicicliști.

Prin aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește" și așa cum rezultă din expunerea de motive, adoptarea taxei s-a făcut în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.

Anterior adoptării acestui act. au avut loc o seric de negocieri și analize între reprezentații Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la ceri ițele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214 ind. 1 Cod fiscal.

Așadar, rezultă tara dubiu faptul că, așa cum este reglementată de O.U.G. nr., 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.

Prin urmare, existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.

Față de considerentele mai sus invocate, recurenta a solicitat admiterea recursul așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate ca fiind netemeinică și nelegală, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, având în vedere excepția neîndeplinirii condițiilor procedurale prevăzute de lege referitoare la calitatea procesuală de a formula contestație, iar pe fondul cauzei ,respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

IV. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:

Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304¹ din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:

În prezenta cauză, reclamantul a solicitat anularea obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Caransebeș la restituirea sumei în cuantum de 13.324 lei, reprezentând taxa de poluare, achitată de reclamant la 1.11.2011, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Audi A4, înmatriculat anterior în Spania.

Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.

1. Considerații preliminare privind cadrul legal aplicabil:

1.1 Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.

Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..

De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).

În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2010, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 117/2009 și nr. 118/2010.

1.2 Totodată, Curtea de Apel Timișoara a expus în numeroase hotărâri (de exemplu în deciziile pronunțate la data de 29.08.2012 în dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ și_:

- conținutul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, renumerotat prin Tratatul de la Lisabona începând cu data de 1.12.2009);

- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.);

- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.);

- obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României

- competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”

- faptul că prin Decizia nr. 24/14.11.2011 – decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 330⁷ alin. 4 Cod de Procedură Civilă – publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:

„1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.

2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.

2. Analiza situației din speță:

Curtea reamintește că reclamantul a solicitat anularea obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Caransebeș la restituirea sumei în cuantum de 13.324 lei, reprezentând taxa de poluare, achitată de reclamant la 1.11.2011, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Audi A4, înmatriculat anterior în Spania.

2.1 Cu privire la consecințele nerespectării procedurii contestării deciziei de calcul a taxei de poluare, Curtea reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.

Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.

Întrucât reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul – indiferent de respectarea sau nu a termenului legal prevăzut de art. 207 Cod de Procedură Fiscală – Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâte pe considerentul nerespectării acestei proceduri.

Prin urmare, este nefondată excepția inadmisibilității acțiunii pe considerentul nerespectării termenului respectiv.

De asemenea, apare ca nelegal și refuzul pârâtei de a analiza cererea de restituirea taxei pe considerentul că reclamantul nu a formulat o contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.

În consecință, Curtea consideră nefondată această excepție, respingând-o cu această motivare.

2.2 Cu privire la fondul litigiului, Curtea remarcă, în primul rând, că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei al cererii domniei sale.

2.2.1. Aplicabilitatea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene:

Curtea constată că aplicarea art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.

Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.

Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 TFUE și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.

Curtea constată, în această privință, că reclamantul a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, motiv pentru care soluționarea acestui litigiu este posibilă prin raportare la art. 110 TFUE.

2.2.2. Cu privire la aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C‑263/10):

Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.

Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).

Curtea subliniază, de asemenea, că în cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și că nici Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.

Curtea subliniază, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.

Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 118/2010 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.

De asemenea, Curtea constată că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până la abrogarea OUG nr. 50/2008, indiferent de modificările aduse acestui act normativ.

De aceea, Curtea conchide că – în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare – reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.

În plus, Curtea reamintește că începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09 (neaplicabilă în prezenta cauză), iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.

Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare (care a fost majorat), iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.

În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., menționate anterior – hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.

2.2.3. Caracterul posibil discriminatoriu al taxei de poluare:

În această privință, Curtea reamintește că însăși Curtea Europeană de Justiție a analizat taxa de poluare română incidentă în perioada 1.07._08 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială – și a reținut, prin Hotărârea T., (paragraful 58), că „din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.

Aceleași considerente au fost reluate de Curtea Europeană de Justiție și în Hotărârea N., expusă anterior (paragraful 26), în care s-a arătat că „o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”.

De asemenea, în Ordonanța Curții Europene de Justiție din 13 iulie 2011, pronunțată în cauza C‑573/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Timișoara (România), în procedura S. A. M. împotriva Administrației Finanțelor Publice Lugoj, Direcției Generale a Finanțelor Publice T. și Administrației F. pentru Mediu, s-a arătat că „astfel cum a statuat Curtea la punctele 26 și 27 din Hotărârea N., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008, atât în versiunea inițială, cât și în versiunile ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, prin faptul că supune vehiculele de ocazie importate unei taxe care, în pofida aplicării unei reduceri ridicate pentru a ține seama de deprecierea lor, se poate apropia de un procent considerabil din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

24 Întrucât acest efect al reglementării naționale în cauză în acțiunea principală este, având în vedere elementele amintite la punctele 21 și 22 din prezenta ordonanță, incompatibil cu articolul 110 TFUE, nu este necesară examinarea separată a diferitelor ipoteze evocate în întrebările preliminare astfel cum au fost formulate de Curtea de Apel Timișoara”.

Curtea reamintește obligativitatea respectării jurisprudenței Curții Europene de Justiție de către autoritățile naționale, inclusiv de organele judiciare, dar și de cele fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene.

În aceste condiții, Curtea nu poate decât să constată că reglementarea română analizată în hotărârea N. este aplicabilă și în prezenta cauză și că reclamantul a plătit taxa de poluare contestată în temeiul acestei reglementări.

În consecință, constatările Curții Europene de Justiție din cauza N. sunt deplin aplicabile în cauză și ele conduc la constarea încălcării art. 110 TFUE prin instituirea respectivei taxe în sarcina reclamantului.

Făcând trimitere la considerentele Curții Europene de Justiție din hotărârea T., Curtea reține că:

- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată;

- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;

- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;

- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;

- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

- Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut în hotărârea T. că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Consecința acestei constatări a fost indicată la punctul 5 din prezentele considerente, fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”

Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.

Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art. 110 TFUE, Curtea reține temeinicia cererii de restituire a sumelor percepute cu titlul de taxă de poluare în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal.

2.2.4. În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată de pârâtă, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.

Astfel, în cauza T. Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.

Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă (abordată de altfel și de Avocatul General Sharpston), în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.

Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.

Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantului pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.

D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtei vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitate, iar argumentele pârâtei nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.

În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat.

2.2.5. Cu privire la invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea precizează că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului are următorul conținut:

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Curtea reamintește că în prezenta cauză, reclamantul critică legalitatea unei taxe care i-a fost impusă, susținând incompatibilitatea acesteia cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Așadar, reclamantul nu a invocat încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, pentru ca pârâta să își justifice conduita prin invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

Așadar, obiectul acestui litigiu privește compatibilitatea taxei impuse reclamantului cu alte dispoziții decât cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, fiind necontestat de către reclamant că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție permite aplicarea unei astfel de taxe.

În consecință, reținând că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu are legătură cu prezenta cauză, Curtea nu poate lua în considerare nici acest argument al autorității pârâte.

3.Soluția Curții de Apel Timișoara:

Prin urmare, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.

În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului C. S. este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș - Direcția Finanțelor Publice C. S. împotriva sentinței civile nr.264/22.04.2012, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș-Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., împotriva sentinței civile nr. 497/06.04.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25.04.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

R. P. E. N. C. P.

GREFIER,

M. L.

Red.P.R

Tehnored.L.M/27.05.2013

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul C.-S. – jud. M. I.

← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4449/2013....		Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9223/2013.... →

Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 2822/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 2822/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA