Conflict de competenţă. Sentința nr. 39/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 39/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 2719/252/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928
Secția C. Administrativ și Fiscal
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.39/cc
Camera de consiliu din 11 decembrie 2013
PREȘEDINTE: Ș. E. P.
GREFIER: L. C.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență privind acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M. L. prin Primar împotriva pârâților M. V. L. C. și M. T..
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților potrivit prevederilor art.22 alin.5 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență, de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria L., reclamantul M. L. PRIN PRIMAR a chemat în judecată pe pârâții M. V. L. C. și M. T., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză, să oblige pârâții la plata sumei de 770 lei, reprezentând debit restant, ca urmare a încheierii contractului de vânzare - cumpărare nr. 6354/02.02.2009, prin faptul că, la momentul achitării prețului vânzării, nu a fost achitată și contravaloarea taxei pe valoare adăugată, aferentă acestuia.
Prin sentința civilă nr.720/25.02.2013 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria L. și-a declinat competența materială în favoarea Tribunalului T., secția contencios administrativ, cu motivarea că în speță fiind vorba de un act administrativ al unei autorități publice locale, astfel că văzând prev.art.137 alin.1 C.proc.civilă, prev.art.1 si 10 din Legea nr.554/2004, precum si prev.art.2 lit.d C.proc.civilă, a admis admite excepția și pe cale de consecință a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului T.-Secția C. Administrativ.
La rândul său, Tribunalul T. prin sentința civilă nr.6231/16.10.2013 pronunțată în dosar nr._ și-a declinat competența materială în favoarea Judecătoriei L. cu motivarea că prin prezenta acțiune reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 770 lei, reprezentând debit restant, ca urmare a încheierii contractului de vânzare - cumpărare nr. 6354/02.02.2009, prin faptul că, la momentul achitării prețului vânzării, nu a fost achitată și contravaloarea taxei pe valoare adăugată, aferentă acestuia.
Tribunalul a constatat că intenția reclamantului este aceea de a recupera TVA-ul aferent prețului vânzării unui imobil.
Astfel Tribunalul observă că pentru a se reține caracterul administrativ al unui act se impune constatarea prealabilă că acel act este emis în regim de putere publică.
Emiterea actului în regim de putere publică nu este definită de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și nici de un alt act normativ. Cu toate acestea, Tribunalul a constatat că această condiție caracterizează actul administrativ și îl diferențiază de alte acte emise de autoritățile publice. De aceea, se impune o delimitare a actelor emise de autoritățile publice în regim de putere publică de actele pe care aceleași autorități le emit fără a recurge la această prerogativă.
În absența unei definiții legale a regimului de putere publică, Tribunalul – pornind de la înțelesul gramatical al noțiunii de „putere publică” – reține că una dintre caracteristicile specifice activității administrației publice este regimul de putere publică, acesta însemnând clauzele (prerogativele) exorbitante, derogatorii de la dreptul comun, cu care sunt învestite autoritățile administrative publice și prin intermediul cărora fac să prevaleze interesul public (general), atunci când vine în contradicție cu interesul particularilor.
Așadar, ceea ce este specific administrației este faptul că acționează în regim de putere publică, exercitând atribuții pe care un particular nu le poate exercita, care derogă de la dreptul comun și prin intermediul cărora autoritățile administrative pot impune anumite măsuri constrângătoare, obligatorii, cu scopul de a proteja anumite interese publice, atunci când acestea intră în contradicție cu cel particular.
Astfel, regimul de putere publică presupune atât capacitatea de a emite acte unilaterale obligatorii, cât și capacitatea de a realiza o . fapte materiale pentru aducerea la îndeplinire a actelor unilaterale obligatorii, inclusiv constrângerea directă, fiind vorba despre exorbitante, necesare pentru a se putea impune particularilor și pentru a înfrânge tendințele acestora de a nesocoti dispozițiile legale.
Aceste prerogative ale administrației își găsesc consacrare în Constituție sau in alte legi organice sau ordinare care stabilesc capacitatea de drept public a autorităților administrative.
În baza acestei capacități juridice, autoritățile administrative emit acte de autoritate care se bucură de executare directă, din oficiu, cu posibilitatea, la nevoie, de a lua măsuri administrative, de constrângere, cu caracter preventiv, sancționator sau de executare silita.
Numai organele administrației publice au prerogativa aplicării directe a măsurilor dispuse. Acest regim de putere publică, nu exclude, într-un stat democrat, pentru cei administrați, posibilitatea unor căi de atac împotriva actelor de autoritate ale administrației publice.
Așadar, caracterul executoriu din oficiu, constrângător – care prevalează asupra acțiunilor particularilor indiferent de voința acestora – sunt caracteristicile specifice regimului de putere publică. Pot constitui măsuri dispuse în regim de putere publică, în acest sens, cele privind dreptul unei autorități publice de a autoriza exercitarea unei anumite activități, impunerea unui impozit, posibilitatea sechestrării unui bun sau a limitării libertății de mișcare ori a libertății unei persoane, interzicerea exercitării unei profesii sau activități, demolarea unei clădiri sau interzicerea edificării unei construcții.
Această activitate executată în regim de putere publică are drept scop asigurarea protejării unui interes public și este reglementată prin dispoziții legale – acestea fiind caracteristicile ce diferențiază activitatea desfășurată în regim de putere publică de actele nelegale prin care particularii săvârșesc astfel de acte. De aceea, este esențial să se distingă între puterea conferită unei autorități publice de a îndeplini o măsură constrângătoare și săvârșirea în fapt de către un particular a unei măsuri cu un conținut similar. Astfel, dacă o dispoziție legală poate conferi unei autorități publice dreptul de a ridica un autoturism de pe domeniul public, efectuarea unei asemenea activități de către un particular nu poate fi acceptată ca legală decât în măsura în care s-ar recunoaște o asemenea prerogativă în mod expres și în condițiile astfel stabilite.
Revenind la situația din speță, Tribunalul a constatat că obiectul acțiunii îl formează pretențiile civile ale reclamantului, pretenții care nu pot fii asociate cu un act sau operațiune administrativă efectuată în regim de putere publică.
Astfel conform disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public’’.
Acțiunea reclamantului nu se încadrează în aceste prevederi legale, întrucât nu solicită anularea unui act administrativ și nici nu invocă refuzul autorității pârâte de a soluționa vreo cerere a acestuia.
Raportat la disp. art. 2 Cod procedură civilă care reglementează competența după materie, coroborat cu dispozițiile legale arătate mai sus instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului T. și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Conform art. 20 alin. 2 Cod procedură civilă, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Timișoara și Tribunalul T..
În baza art.22 alin.2 C.pr.civ. a fost sesizată Curtea de Apel Timișoara cu judecarea conflictului negativ de competență.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel la data de 21.11.2013.
Examinând conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe potrivit art.22 Cod procedură civilă, Curtea reține că reclamantul M. L. prin Primar a chemat în judecată pe pârâții M. V. L. C. și M. T., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză, să oblige pârâții la plata sumei de 770 lei, reprezentând debit restant, ca urmare a încheierii contractului de vânzare - cumpărare nr. 6354/02.02.2009.
Faptul că în justificarea pretențiilor sale, reclamantul a invocat că la momentul achitării prețului vânzării, nu a fost achitată și contravaloarea taxei pe valoare adăugată aferentă contractului de vânzare - cumpărare încheiat între reclamant și pârâți, nu schimbă natura juridică a actului pe care reclamantul își întemeiază pretențiile și nici raporturile juridice dintre părți.
Or, așa cum în mod corect a reținut și Tribunalul T., obiectul acțiunii îl formează pretențiile civile ale reclamantului, pretenții care nu pot fii asociate cu un act sau operațiune administrativă efectuată în regim de putere publică.
Dreptul administrativ vizează numai actele administrative, unilaterale sau bilaterale, pentru că numai acestea sunt supuse, exclusiv ori preponderent, regimului juridic special de drept public, spre deosebire de actele de gestiune privată care sunt supuse regulilor de drept comun, civil sau comercial.
Astfel, în mod greșit Judecătoria L. a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin.1 din Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamantului neîncadrându-se în aceste prevederi legale, având în vedere obiectul acțiunii, respectiv pretenții civile derivate din încheierea unui act de gestiune privată, contract de vânzare – cumpărare între reclamant și pârâți, persoane fizice, care nu este un act emis de o autoritate publică în regim de putere publică.
Constatând prin urmare că Judecătoria L. este competentă să soluționeze cauza, Curtea, soluționând conflictul negativ cu care a fost învestită, urmează a stabili competența în favoarea instanței menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește în favoarea Judecătoriei L. competența materială de soluționare în primă instanță a cererii promovate de reclamantul M. L. prin primar cu sediul în L., Piața Victorie, nr. 4, jud. T. împotriva pârâților M. V. L. C. domiciliată în Timișoara, ., . și M. T. domiciliat în L., .. 6, jud T. și dispune trimiterea dosarului la această instanță în vederea continuării judecății.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
P. Ș. E. L. C.
Emis 3 ..SEP -10.01.2014
tehnored. C.L.-10..01.2014; 5 ex.
| ← Alte cereri. Sentința nr. 4036/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 05/2013.... → |
|---|
