Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 1547/115/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 2 decembrie 2013
PREȘEDINTE: E. N.
JUDECĂTOR: PROF.UNIV.DR.L. B.
JUDECĂTOR: C. L.
GREFIER: I. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. – S., în calitate de continuator în drepturi și obligații a Direcției Generale a Finanțelor Publice C. – S., Administrației Finanțelor Publice a orașului Reșița, și de reclamantul recurent I. T. împotriva Sentinței civile nr. 2139/2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat reclamantul recurent prin d-na avocat G. R. A., aflată în substituirea d-lui avocat B. S. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului recurent a depus împuternicire avocațială, delegație de substituire, concluzii scrise și chitanță fiscală ce atestă achitarea onorariului de avocat în cuantum de 500 lei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea a acordat cuvântul în susținerea recursurilor.
Reprezentanta reclamantului recurent, având cuvântul, a solicitat anularea recursului promovat de reclamant, ca netimbrat, și respingerea recursului declarat de pârâta recurentă, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2139/2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul I. T., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE REȘIȚA și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
A fost respinsă acțiunea reclamantului față de pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost anulată decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 749/ 07.11.2011.
A fost obligată pârâta, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE REȘIȚA față de reclamant, la restituirea sumei de 1529 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată de la data de 08.11.2011 până la data plății efective a taxei de poluare.
A fost obligată pârâta, față de reclamant, la plata sumei de 343,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri pârâta recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. – S., în calitate de continuator în drepturi și obligații a Direcției Generale a Finanțelor Publice C. – S., Administrației Finanțelor Publice a orașului Reșița, și reclamantul recurent I. T. au declarat recurs.
În recursul pârâtei recurente Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. – S., în calitate de continuator în drepturi și obligații a Direcției Generale a Finanțelor Publice C. – S., Administrației Finanțelor Publice a orașului Reșița, hotărârea este criticată sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii dată fiind de neefectuarea procedurii prealabile obligatorii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, procedura prevăzută de art. 205 și următoarele din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală coroborate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
În acest context, se invocă tardivitatea formulării procedurii prealabile administrative, în raport cu dispozițiile art. 207 (1) Cod procedură fiscală, termenul vizat de normă, de 30 de zile, fiind depășit, cu consecința sancțiunii decăderii.
De asemenea, se aduc critici relative la modul de soluționare a fondului cauzei, susținându-se că O.U.G 50/2008 este compatibilă cu dreptul european, din perspectiva art. 110 din TFUE.
În recursul reclamantului recurent se invocă nelegalitatea hotărârii prin aceea că instanța i-a diminuat nejustificat cheltuielile de judecată derivate din onorariul avocațial.
În cauză, reclamantul recurent a depus concluzii scrise, prin care a solicitat anularea recursului promovat, ca netimbrat, și respingerea recursului declarat de pârâta recurentă.
Verificând recursurile declarate, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și următoarele Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
La înregistrarea cererii de recurs, formulată de către reclamantul recurent I. T., s-a stabilit prin rezoluția judecătorului că reclamantul recurent datorează o taxă judiciară de timbru de 21,5 lei și s-a dispus citarea acestuia cu mențiunea de a face dovada plății taxei, sub sancțiunea anulării recursului.
In ședința de astăzi reclamantul recurent nu a depus dovada plății taxei judiciare de timbru stabilite.
Fără a intra în examinarea motivului de nelegalitate a deciziei civile recurate, invocat de reclamant, pe cale de excepție, conform art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că, deși reclamantul a fost legal citat pentru acest termen de judecată (fila 15), cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 21,5 lei, nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
A.. 2 al aceluiași articol de lege, arată că dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal, în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Potrivit art.20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru se sancționează cu anularea cererii, sancțiune prevăzută și de art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, întrucât reclamantul recurent nu a depus la termenul stabilit dovada plății taxei judiciare de timbru, urmează a se dispune anularea recursului declarat în cauză, ca netimbrat.
Verificând recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. – S., în calitate de continuator în drepturi și obligații a Direcției Generale a Finanțelor Publice C. – S., Administrației Finanțelor Publice a orașului Reșița, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului Curtea reține că, în prezenta cauză, asemenea celorlalte cauze aflate pe rolul instanțelor de fond, reclamanții urmăresc exclusiv restituirea sumelor percepute de stat, cu titlu de taxă de poluare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu ajustarea acestor sume din perspectiva modului de calcul, organului emitent etc.
Ca o dovadă în acest sens, reclamantul în cauză s-a adresat pârâtei recurente cu o cerere de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare. Pârâta recurentă a respins cererea, ca neîntemeiată, iar Înalta Curte de Casație de Justiție București, prin Decizia nr. 24/2011 statuează, în mod obligatoriu, că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în cazul litigiilor în care se solicită restituirea taxei de poluare.
Prin urmare, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că, instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În acest context, judecătorul este dator să observe dispozițiile art. 129, art. 130 Cod procedură civilă și să curme orice formă de abuz în legătură cu respectarea drepturilor deduse judecății, inclusiv în legătură cu tendințele de tergiversare, înregistrate din partea instituțiilor statului, cât privește satisfacerea (efectivă) a acestor drepturi, prin înlăturarea grabnică a încălcărilor constatate de instanțele naționale sau europene.
Cât privește fondul cauzei, Curtea reține că pârâta recurentă susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Anulează recursul declarat de reclamantul recurent I. T. împotriva Sentinței civile nr. 2139/2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată Administrația F. pentru Mediu, ca netimbrat.
Respinge recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. – S., în calitate de continuator în drepturi și obligații a Direcției Generale a Finanțelor Publice C. – S., Administrației Finanțelor Publice a orașului Reșița împotriva Sentinței civile nr. 2139/2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată Administrația F. pentru Mediu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
E. N. Prof. Univ. Dr. L. B. C. L.
GREFIER,
I. B.
Red.C.L/22.01.2014
Tehnored. I.B. 2 ex./22.01.2014
Primă instanță: M.I.– Tribunalul C. - S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1037/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9922/2013.... → |
|---|
