Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1553/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1553/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 2189/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1553
Ședința publică din 27.03.2013
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentele D. C.-S. și Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane împotriva sentinței civile nr. 1331/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. M. și intimatul chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect contestație act administrativ fiscal – OUG 50/2008.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant av. Hânda A., lipsă fiind celelalte părți
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-au depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură la data de 26.03.2013, de către reclamant, concluzii scrise, împuternicire avocațială.
Instanța invocă, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale a recurentei D. C.-S. și o supune discuției.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea excepției și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată numai în recurs
CURTEA
În deliberare constată că prin Sentința civilă nr. 1331/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._, Tribunalul C. – S. a admis acțiunea formulată de către reclamantul S. M. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BĂILE HERCULANE.
A obligat pârâta, față de reclamant, la restituirea sumei de 6.752 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 07.07.2011 până la data plății efective a taxei de poluare.
A obligat pârâta, față de reclamant, la plata sumei de 89,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU și a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 6.752 lei și dobânda legală aferentă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Procedând în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepțiilor neîndeplinirii procedurii prealabile și tardivității formulării procedurii prealabile, invocate de pârâtă, prin întâmpinare, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr. 2193/29.10.2008 s-a stabilit taxa de poluare în valoare de 6.752 lei (fila 14 dosar).
Tribunalul constată că pârâta nu a făcut dovada comunicării către reclamant a deciziei nr. 2193/2008 potrivit dispozițiilor art. 44 alin. 1 Cod procedură fiscală, care prevăd că actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, în modalitățile prevăzute de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
Or, potrivit dispozițiilor art. 45 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul comunicării acestuia contribuabilului.
Pe cale de consecință, tribunalul va respinge, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâtă.
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține că reclamantul S. M. a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Ford; pentru înmatricularea acestuia în România reclamantul a achitat taxa de poluare, în cuantum de 6.752 lei, conform chitanței . nr._/29.10.2008 (fila 15 dosar).
Taxa de poluare a fost calculată în baza deciziei nr. 2193/29.10.2008 (fila 14 dosar), împotriva căreia reclamantul a formulat contestație.
Pârâta, prin răspunsul nr. 3349/15.07.2011, a comunicat reclamantului că nu există temei legal pentru restituirea sumei (fila 16 dosar).
Tribunalul reține că reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin O.U.G. nr. 50/2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011 în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (T.F.U.E).
Conform jurisprudenței constante a C.J.U.E., contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc.). Rațiunea acestui drept constă în faptul că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Având în vedere cele mai sus enunțate, tribunalul constată că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România, stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art. 110 din T.F.U.E. (fost art. 90 Tratatul CE).
În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, tribunalul reține aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din TFUE, în speța de față, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă cât și în practica C.J.U.E., că dispozițiile art. 110 (fostul art. 90 din Tratatul CE) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre al Uniunii trebuie să le protejeze.
Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art. 110 din TFUE, să aplice procedurile naționale, de așa manieră, încât drepturile prevăzute în tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, dispoziții mai sus enunțate, potrivit cărora legislația Uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar conform alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Ca atare, tribunalul reține că taxa de poluare a fost încasată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 6.752 lei, reprezentând taxa de poluare.
În conformitate cu prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, ,,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.“
Art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală prevede că cererile depuse de contribuabili se soluționează de organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Din interpretarea textelor aplicabile, rezultă că dobânda aferentă restituirii taxei pe poluare se datorează din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculat de la data înregistrării în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei pe poluare formulată de reclamant, respectiv de la data de 07.07.2011 (fila 16 dosar) și până la data plății efective.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ, tribunalul a admis acțiunea formulată de către reclamantul S. M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane; a obligat pârâta, față de reclamant, la restituirea sumei de 6.752 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 07.07.2011 până la data plății efective a taxei de poluare.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta, față de reclamant, la plata sumei de 89,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariul de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, având în vedere lipsa procedurii prealabile precum și tardivitatea acțiunii reclamantului în raport de art. 11 din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta recurentă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. și a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 7 alin 1 și 11 din Legea nr. 554/2004 și art. 41, 85 și 205 din OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, înainte de a se adresa instanței de judecată, reclamantul trebuie să formuleze în prealabil contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta a arătat că taxa de poluare în cuantum de 6.752 lei a fost calculată în temeiul OUG nr. 50/2008, care a fost adoptată cu respectarea legislației Uniunii Europene.
A precizat că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide astfel, ar însemna că tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încălce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.) și mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, sens în care invocă art. 1 alin 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamantul intimat nu a formulat întâmpinare, cu toate că a fost citat cu această mențiune.
În prealabil, în baza art. 137 C.pr. civ. instanța va reține lipsa calității procesuale active a recurentei D. C.-S. în nume propriu, câtă vreme, prin sentința recurată, în sarcina acesteia nu a fost stabilită nici o obligație, partea căzută în pretenții fiind Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane.
În urma examinării sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul pârâtei, pentru considerentele de mai jos.
Cu privire la excepția inadmisibilității și tardivității acțiunii, pe motivul lipsei procedurii prealabile, Curtea reține că această excepție este neîntemeiată, întrucât prin Decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii s-a stabilit că „Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxelor de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d. din același cod”.
Astfel, în cuprinsul deciziei mai sus menționate, analizând hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că restituirea taxelor percepute cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății, în condițiile în care autoritățile naționale sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamantul a achitat taxa pe poluare la data de 16.09.2008, în temeiul OUG nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza T., deja citată.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Cu privire la invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea reamintește că în prezenta cauză, reclamantul critică legalitatea unei taxe care i-a fost impusă, susținând incompatibilitatea acesteia cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Așadar, reclamantul nu a invocat încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, pentru ca pârâtele să își justifice conduita prin invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Așadar, obiectul acestui litigiu privește compatibilitatea taxei impuse reclamantului cu alte dispoziții decât cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, fiind necontestat de către reclamant că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție permite aplicarea unei astfel de taxe.
În consecință, reținând că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu are legătură cu cauza, Curtea nu poate lua în considerare nici acest argument al autorităților pârâte.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul formulat de recurenta pârâtele D. C.-S. și Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane împotriva sentinței civile nr. 1331/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._ și va menține dispozițiile sentinței recurate.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, față de soluția de respingere a recursului, Curtea va obliga recurentele la plata către intimatul S. M. a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtele D. C.-S. și Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane împotriva sentinței civile nr. 1331/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._ .
Obligă recurentele la plata către intimatul S. M. a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 27.03.2013
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. GO/ 02.04.2013
Teh. AMT/2 ex./11.04.2013
Prima instanță: Tribunalul C. – S. – jud. I. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 11/2013.... | Alte cereri. Decizia nr. 20/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
