Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 861/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 861/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 4196/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -13.06.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.861
Ședința publică din 05.03.2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: M. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T., în nume propriu și al pârâtei Administrația Finanțelor Publice Buziaș, împotriva sentinței civile nr. 634/7.III.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T., în contradictoriu cu reclamanta intimată J. D. și chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică,
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 634/7.III.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta J. D., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Orașului Buziaș, Direcția G. a Finanțelor Publice T. și Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect pretenții.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Buziaș la restituirea către reclamantă a sumei de 978 lei și a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei până la momentul achitării efective.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, respectiv la plata sumei de 39,3 lei.
A respins în rest acțiunea.
A admis cererea de chemare în garanție.
A obligat chemata în garanție, Administrația F. pentru Mediu la achitarea sumei de 978 lei, către pârâta Administrația Finanțelor Publice Buziaș.
În motivare s-a reținut că prin acțiune, reclamanta J. D., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Orașului Buziaș, Direcția G. a Finanțelor Publice T. și Administrația F. pentru Mediu București, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la restituirea taxei speciale de poluare pentru autoturisme, în cuantum de 978 lei achitată cu chitanța . nr._ pentru autovehicul marca M., cu nr. de identificare WMAL330587G092709, an de fabricație 1994, suma actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective a sumei, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în situația în care pârâtele se vor opune acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a cumpărat în anul 2009 un autovehicul, marca M., iar pentru înmatricularea lui în România, la data de 19.03.2010, a achitat suma de 978 lei cu titlul de taxa de poluare.
La data de 07.06.2011, reclamanta a contestat decizia de calcul a sumei și a solicitat restituirea acesteia iar prin Decizia nr. 1266/281/ 13.07.2011, Direcția G. a Finanțelor Publice T. a respins contestația ca fiind tardivă.
Prin acțiunea de față reclamanta a solicitat ca pârâtele să fie obligate la restituirea sumei achitate, la dobânda aferentă și la cheltuieli de judecată.
Pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice Buziaș au formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București având în vedere art.1 din O.U.G. 50/2008, aceasta urmând a fi obligată la restituirea sumei și a dobânzilor aferente ca destinatar și utilizator al sumei pretinse.
În apărare, pârâtele Administrația Finanțelor Publice Buziaș și Direcția G. a Finanțelor Publice T., au invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
În analiza excepției invocate, instanța a constatat în baza art. 137 C.proc.civ., că aceasta este neîntemeiată.
Reclamanta prin acțiune, a solicitat restituirea unei taxe ce consideră că a fost achitată fără temei legal raportat la dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, considerând că refuzul pârâtei de a restitui suma, este un refuz nejustificat
Potrivit art. 7 alin. 5 din L.554/2004 în cazul refuzului nejustificat nu este obligatorie plângerea prealabilă.
În consecință instanța a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâta A.F.P. ca neîntemeiată. Instanța a mai avut în vedere și Decizia nr.24/2011 a Î.C.C.J. potrivit căreia „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.”
În ceea ce privește excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei Administrația F. pentru Mediu București, instanța a reținut că prin definiție, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. Calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv. Or, în cauză s-a constatat că între reclamantă și pârâta Administrația F. pentru Mediu București nu există vreun raport juridic. În consecință instanța a admis excepția lipsei de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, s-a reținut, în primul rând, că reclamanta a invocat dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană ca temei al cererii sale.
Reclamanta a făcut dovada înmatriculării anterioare a autovehiculului în litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene-Germania - anterior înmatriculării în România, motiv pentru care la soluționarea acestui litigiu se impune raportarea la art. 110 fost 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Acest text interzice o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Potrivit art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Așadar, art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu interzice introducerea unui impozit de natură internă, ci numai aplicarea lui discriminatorie, și numai în măsura în care discriminarea afectează produsele altor state membre ale Uniunii Europene.
In ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand se amintește exemplificativ, Cauza Nádasdi C-290/05 și C-333/05 și hotărârea dată la 18 ianuarie 2007 în cauza C 313/05 Maciej Brzeziński împotriva Dyrektor Izby Celnej w Warszawie.
Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie însă Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Ministerului Mediului.
Examinând considerațiile Curții Europene de Justiție din hotărârea T., s-a reținut că:
- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că este nelimitată competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe;
- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;
- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;
- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;
- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
- Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de considerentele Hotărârii T., s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Astfel, s-a reținut opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., instanța a constatat că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
Astfel, nu numai că taxa de poluare stabilită și impusă reclamantei în anul 2009 a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială – declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE – dar și cuantumul acestei taxe este majorat în raport cu această reglementare.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare a fost înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Instanța a dispus restituirea sumelor percepute în temeiul acestui act normativ, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal. Prin urmare, instanța a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Buziaș să achite reclamantei suma de 978 lei, reprezentând taxă de poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
Cu privire la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, s-a reținut că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia „prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”, precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora „prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat”.
Așadar, materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală.
În ceea ce privește termenul de la care sunt datorate aceste sume, s-a reținut că, potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, s-a reținut că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, s-a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, instanța a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Buziaș la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, instanța a constatat în baza art. 60 C.proc.civ. că partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretențiuni. Astfel se constată că cererea pârâtelor este întemeiată având în vedere prevederile art. 1 alin. 1 din O.U.G. 50/2008 potrivit cărora taxa pe poluare pentru autovehicule, constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu
Având în vedere că între reclamant și chemata în garanție nu există vreun raport juridic, a obligat Administrația F. pentru Mediu București la restituirea către pârâta Administrația Finanțelor Publice Buziaș a sumei de 978 lei.
De asemenea, în baza art. 274 C.proc.civ. a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Buziaș care se află în culpă procesuală, la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
În cauză a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice T., în nume propriu și în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Buziaș, solicitând modificarea sentinței conform art. 304 pct. 9 și respingerea acțiunii.
Recurentele critică prima instanță pentru că pentru utilizarea autoturismului pe teritoriul României, acesta trebuia înmatriculat așa cum prevede art. 11 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: "(1) Proprietarii de vehicule sau deținătorii mandatați ai acestora sunt obligați sa înmatriculeze sau sa le înregistreze, după caz, înainte de a le pune in circulație, conform prevederilor legale."
Pentru finalizarea procedurii de înmatriculare petentul a solicitat la AFP D., stabilirea taxei pe poluare pentru autovehiculul achiziționat conform prevederilor art. 5 d OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule:
"(1) Taxa se calculează de autoritatea fiscala competenta.
(2) Pentru stabilirea taxei, persoana fizica sau persoana juridica, denumite continuare contribuabil, care intenționează sa efectueze înmatricularea autovehiculului va depune documentele din care rezulta elementele de calcul al taxei, prevăzute in norme metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgenta."
În vederea calculării taxei pe poluare pentru autovehicule petenta a depus documentele prevăzute la art. III. 3 alin.2 din Normele metodologice de aplicare a prevederii OUG nr. 50/2008 aprobate prin HG nr. 686/2008:
"(2) In vederea calculării taxei de către autoritatea fiscala, persoana fizica se persoana juridica in numele căreia se efectuează înmatricularea, denumite in continuat contribuabili, trebuie sa prezinte, in copie si in original, următoarele documente:
a)cartea de identitate a vehiculului; si
b)in cazul autovehiculelor rulate achiziționate din alte state, un document din care să rezulte data primei înmatriculări a acestora, si, după caz, declarația pe propria răspunderi prevăzuta la art. 5 alin. (4), precum si rezultatul expertizei tehnice efectuate de Regia Autonoma "Registrul Auto R." ori rezultatul evaluării individuale efectuate potrivit art. alin. (20)."
În baza solicitării si a documentației depuse de către petenta, organul fiscal procedat la calculul taxei pe poluare si a emis Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule, rezultând o taxa de plata in suma de 978 lei achitata cu chitanță.
Taxa pe poluare pentru autovehicule a fost stabilita avându-se in vedere prevederi art. 4 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule:
"Obligația de plata a taxei intervine:
a)cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România:
b)la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 9."
Taxa pe poluare a fost calculata pe baza elementelor prevăzute in anexele n 1, 2 si 3 la OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule rezultând taxa pe poluare in suma de 2671 lei.
Petenta avea posibilitatea sa formuleze contestație daca aducea argumente care se bazează pe cele precizate la art. 10 din OG nr. 50/2008:
„(1) Suma reprezentând taxa poate fi contestata atunci când persoana care urmează sa înmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada ca autovehiculul sau s-a depreciat . mare decât cea indicata de grila fixa prevăzuta in anexa nr. 4.
(2) Evaluarea nivelului de depreciere se va face pe baza elementelor avute în vedere la stabilirea cotei de reducere prevăzute la art. 6 alin. (3).
(3) În caz de contestare, caracteristicile autovehiculului rulat prevăzute la alin. (2) s stabilesc, la cererea contribuabilului, prin expertiza tehnica efectuata contra cost o Regia Autonoma "Registrul Auto R.", pe baza procedurii prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.”
Mai mult, arată recurenta potrivit jurisprudenței CJCE, ținând cont de faptul ca taxa de prima înmatriculare este o taxa unica si este aplicabila atât la autoturismele noi cat si la cele de second-hand in momentul primei înmatriculări, odată plătită pentru un vehicul nou, taxa formează o proporție constanta din valoarea capitalului, in consecința, pe măsura ce vehiculul se depreciază, taxa reziduala scade proporțional cu pierderea in valoare a vehiculului. În acest sens Curtea hotărând in mod constant ca, pentru a evita impozitarea ie a autoturismelor străine second-hand, trebuie sa se tina seama de deprecierea acestora, astfel încât taxa impusa sa nu depășească valoarea taxei reziduale incluse in valoarea autovehiculelor similare înmatriculate pe piața interna ca fiind noi.
Si in cazul României, referitor la fosta taxa speciala pentru autovehicule prev. de art.214 indice 1-214 indice 3 C.fiscal, Comisia Europeana nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare si nu a contestat nici faptul ca aceasta taxa speciala ar fi aplicata discriminatoriu in cazul autovehiculelor second-hand, respectiv numai celor înmatriculate anterior in alte state comunitare nu si celor înmatriculate anterior in România ci a solicitat reașezarea modalității de calcul in sensul armonizării legislației romanești cu cea europeana, invocând necesitatea respectării prev.art.90 din Tratatul CE .
Astfel, disp. OUG 50/2008 nu contravin prev. Tratatului Comunității Europene si învederează instanței faptul ca, taxa de poluare nu se aplica exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE ci ea se aplica tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima data in România, indiferent de proveniența lor geografica sau naționala, respectiv se aplica si autoturismelor noi provenite din alte state membre ale UE, autoturismelor noi si second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale UE .
Ca urmare, instituirea criteriului primei înmatriculări in România, respectiv aplicarea taxei pe poluare la momentul intrării unui autovehicul in parcul auto național al României, conferă taxei pe poluare un caracter de maxima generalitate care nu depinde in nici un fel de proveniența geografica sau naționala a acestor autoturisme si autovehicule, situație in care nu se poate vorbi de încălcarea art.90 din Tratatul CE, nefiind vorba de o măsura protecționista sau de discriminare negativa a autovehiculelor provenite din alte state membre UE aflate in situația de prima înmatriculare in România in comparație cu autovehiculele provenite din România aflate in aceeași situație de prima înmatriculare in România.
D. pentru care, având in vedere argumentele prezentate mai sus solicită admiterea recursului așa cum a fost declarat si motivat, rejudecarea cauzei, modificarea sentinței pronunțate de către instanța de fond in sensul in care pe fondul cauzei sa dispună respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiata si menținerea ca fiind temeinice și legale a înscrisurilor a căror anulare se solicită.
Examinând recursul pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice T., în nume propriu și al pârâtei Administrația Finanțelor Publice Buziaș, se admite împotriva sentinței civile nr. 634/7.III.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T., se modifică sentința în sensul că se respinge acțiunea formulată de reclamanta J. D. împotriva sentinței civile nr. pârâtelor Direcția G. a Finanțelor Publice T., Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Administrația F. pentru Mediu București, și se respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, pentru că:
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene – fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană – arătând, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul comunitar, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Codul fiscal român, care instituie o taxă internă discriminatorie.
Din datele dosarului, Curtea constată că autoturismul în discuție, care pare să fie un autoturism second hand, că reclamanta nu a făcut dovada înmatriculării acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, anterior înmatriculării în România.
În acest sens, Curtea reține că reclamantei i s-a pus în vedere prin citația adresată domniei sale pentru termenul din 5.III.2013, să facă dovada înmatriculării anterioare a acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv să depună la dosar copia certificată a actului de înmatriculare a acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene – astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare din dosarul Curții de Apel Timișoara.
Cu toate acestea, Curtea constată că reclamanta nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar înscrisurile solicitate.
Examinând chestiunea aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE, în raport cu înscrisurile depuse la dosar, Curtea reține că aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE este determinată numai de stabilirea de către instanță a faptului că bunul în litigiu este un produs al unui alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
Conform art. 110 TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea subliniază că, începând cu data de 1.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona, prin care Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”, iar fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost renumerotat, devenind art. 110 al noului Tratat privind funcționarea Uniunii Europene, cu același conținut. Curtea subliniază însă că o bună parte din jurisprudența Curții Europene de Justiție face însă referire la art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (deși cele două articole au același conținut), întrucât modificările operate prin Tratatul de la Lisabona nu erau în vigoare în acel moment.
În ceea ce privește denumirea instanței supreme a Uniunii Europene, Curtea subliniază că de-a lungul timpului aceasta a purtat denumiri diferite, cea mai îndelungat uzitată fiind aceea de „Curtea de Justiție a Comunităților Europene”, denumire modificată prin . Tratatului de la Lisabona, la 1.12.2009 – dată de la care Curtea de Justiție a Uniunii Europene desemnează nu numai Curtea de Justiție, dar și celelalte instanțe instituie prin Tratatul privind Uniunea Europeană și, respectiv Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
Pentru simplificarea exprimării, Curtea de Justiție a Uniunii Europene va fi denumită în continuare „Curtea Europeană de Justiție” sau „Curtea de Justiție”.
În interpretarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Curtea de Justiție a Comunităților Europene – care este instanța supremă a Uniunii Europene și ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru Statul român după aderarea la Uniunea Europeană – a statuat în hotărârea dată în cauzele C-290/2005 și C-333/2005 că, potrivit „unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit, pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatori în mod indirect datorită efectelor pe care le produce”.
Curtea constată că aplicarea art. 110 TFUE se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea subliniază că principiul libertății de circulație se aplică atât produselor care provin din statele membre cât și produselor care sunt localizate în cadrul Comunității și care au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara Comunității. În momentul importului inițial, aceste produse sunt supuse taxelor vamale conform politicii tarifare comune și formalităților administrative, statistice și de igienă corespunzătoare legislației UE. În urma acestor proceduri produsele primesc "dreptul la liberă circulație" în cadrul Uniunii Europene.
În principiu, libera circulație a mărfurilor cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul Comunității. Abolirea măsurilor naționale restrictive de natură fiscală reprezintă corolarul stabilirii unei Uniuni Vamale ce cuprinde interzicerea taxelor de import și export și orice măsuri cu efect echivalent ce afectează comerțul între statele membre, precum și stabilirea unui tarif vamal comun față de state terțe (țările aflate în afara acestei zone).
Cu privire la caracteristicile taxei de primă înmatriculare în litigiu, Curtea subliniază că această taxă este determinată de faptul înmatriculării unui autoturism în România pentru prima dată.
Așadar, taxa de poluare este aplicabilă indiferent de statul pe teritoriul căruia a fost fabricat acel autoturism și indiferent de locul de unde a fost achiziționat acel autoturism.
De acea, nu se poate reține o eventuală discriminare fiscală în defavoarea autoturismelor achiziționate sau fabricate în alte state membre ale Uniunii Europene decât România. Indiferent dacă autoturismul respectiv a fost fabricat în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, taxa este datorată în același cuantum, cu prilejul înmatriculării în România pentru prima dată.
De asemenea, indiferent dacă autoturismul respectiv a fost achiziționat din România sau dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, taxa de primă înmatriculare este datorată în același cuantum, cu prilejul înmatriculării în România pentru prima dată.
Dimpotrivă – întrucât taxa de poluare se aplică numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România – o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.07.2008 – când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2008 – și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei respective.
În consecință, discriminarea fiscală apare numai în cazul autoturismelor second hand care au fost înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării acestora în România.
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 TFUE și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost înmatriculat – înainte de a fi înmatriculat în România – în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
În acest sens, Curtea face trimitere la una din hotărârile recente ale Curții Europene de Justiție, respectiv la Ordonanța Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 6 decembrie 2010 în cauza C‑377/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul D. (România), prin decizia din 9 iunie 2010, primită de Curte la 26 iulie 2010, în procedura A. B. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C., Administrației F. pentru Mediu.
Curtea reține că prin această ordonanță, Curtea Europeană de Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul D. prin decizia din 9 iunie 2010, deoarece a reținut că articolul 110 TFUE nu este aplicabil într-o situație precum cea din acțiunea principală.
În paragraful nr. 11 din Ordonanța respectivă, Curtea Europeană de Justiție a reținut că ”...potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 110 TFUE nu este aplicabil decât mărfurilor importate din celelalte state membre și, dacă este cazul, mărfurilor originare din state terțe care se află în liberă circulație în statele membre. Respectivul articol este, prin urmare, inaplicabil produselor importate direct din state terțe (Hotărârea din 10 octombrie 1978, Hansen & Balle, 148/77, R.., p. 1787, punctul 23, Hotărârea din 9 iunie 1992, Simba și alții, C‑228/90-C‑234/90, C‑339/90 și C‑353/90, R.., p. I‑3713, punctul 14, precum și Hotărârea din 18 decembrie1997, Tabouillot, C‑284/96, R.., p. I‑7471, punctul 23)”.
În acest condiții, ținând seama că art. 110 TFUE este aplicabil mărfurilor importate din celelalte state membre ale Uniunii Europene, Curtea constată necesitatea dovedirii faptului că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa de poluare contestată în prezenta cauză a fost înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România.
Or, în speță nu s-a făcut o astfel de dovadă.
Prin urmare, Curtea constată că art. 110 TFUE nu este aplicabil în prezenta cauză, în condițiile în care nu s-a probat faptul că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa a fost anterior înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene.
Nefiind aplicabil în speță art. 110 TFUE, Curtea constată că nu există nici un temei pentru a se constata caracterul discriminatoriu al taxei de poluare contestate în raport cu dispozițiile art. 110 TFUE și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, acțiunea în restituirea taxei nefiind întemeiată.
Așa fiind, recursurile pârâtelor se admit, se modifică sentința conform art.304 pct. 9 Cod procedură civilă și se respinge acțiunea ca nefondată și cererea de chemare în garanție a Administrația F. pentru Mediu București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T., în nume propriu și al pârâtei Administrația Finanțelor Publice Buziaș, împotriva sentinței civile nr. 634/7.III.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T..
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta J. D. împotriva sentinței civile nr. pârâtelor Direcția G. a Finanțelor Publice T., Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Administrația F. pentru Mediu București.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 5.III.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. D. R. P. R. O.
GREFIER
M. S.
Red.RO/08.03.2013
Tehnored.MS/15.03.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul T. – judecător N. A. F.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 11/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 25/2013.... → |
|---|
