Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 05/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 05/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 623/30/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -30.09.2013
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 05.11.2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: M. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 2257/15.05.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat M. M. P., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat B. C. P. în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, după care reprezentantul reclamantului intimat depune împuternicire avocațială și chitanța emisă pentru suma de 500 lei reprezentând onorariu avocațial.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei conform chitanței depusă la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28.12.2012 pe rolul Tribunalului T., sub nr._, reclamantul M. M. P. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor a Municipiului Timișoara, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3516 lei reprezentând contravaloare taxă de poluare la prima înmatriculare, cu dobânzi legale, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2257/15.05.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
A admis acțiunea formulată de reclamantul M. M. P., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara la restituirea către reclamant a sumei de 3516 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante cu dobânda legală prevăzută de OG 92/2003 calculată începând cu data încasării taxei de poluare –10.09.2007- și până la restituirea integrală a sumei.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 839,3 lei cheltuieli de judecată.
În cauză a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În principal, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Timișoara, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive arată că taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A.F. Mediu.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii in ce privește restituirea taxei de poluare achitată pentru autovehicul, apreciind în esență că Legea 9/2012 nu încalcă normele comunitare. Menționează că art. 4 din această lege se referă la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor în ceea ce privește sfera de aplicare a acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă autoturismelor second hand autohtone.
Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective. Totodată, prin introducerea modificărilor, se ajunge în unele cazuri la reducerea taxei cu 25%. Pentru autoturismele care au fost supuse acestei taxe fiscale nu se mai achită taxă pentru emisiile poluante la prima transcriere a dreptului de proprietate cu excepția cazului când aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.
Pârâta recurentă apreciază că față de reglementarea actuală Hotărârea pronunțată în cauza T. a devenit caducă.
Examinând recursul formulat, prin raportare la motivele invocate, precum și sub toate aspectele, conform art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantei de a i se restitui taxa de poluare încasată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu”.
Conform art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea constată că și în prezenta cauză taxa de poluare a fost plătită de reclamant la Administrația Finanțelor Publice Timișoara și că tot această autoritate administrativă a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea reclamantului.
Curtea admite că din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației Fondului pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Din această reglementare nu se poate reține, însă, că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei de poluare – respectiv autoritățile fiscale – nu au calitate procesuală pasivă.
Dimpotrivă, art. 17 C.pr.fiscală precizează că raportul juridic fiscal se leagă între stat, reprezentat de organele fiscale și contribuabil, fără a distinge după destinația sumelor percepute cu titlu de creanțe fiscale. Într-adevăr, sumele percepute la bugetul de stat ori la bugetele locale, cu titlu de creanțe fiscale pot primi diferite destinații, în funcție de prevederile legilor bugetare, dar acest aspect nu schimbă natura ori subiectele raportului juridic fiscal. Prin urmare, chiar dacă OUG nr. 50/2008 prevede destinația sumelor percepute ca și taxe pe poluare (creanțe fiscale), stabilind că acestea se varsă integral la bugetul Fondului pentru mediu, care se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, această împrejurare nu este de natură să schimbe natura juridică a raportului juridic dedus judecății și nici subiectele acestuia.
Or, din art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 cât și din situația de fapt din speță rezultă că organul fiscal, respectiv Administrația Finanțelor Publice Timișoara, a emis acte administrative și au exprimat manifestări de voință în regim de putere publică, prin care au încasat taxa în litigiu și au refuzat restituirea sa. Așadar, în persoana acesteia se verifică identitatea dintre subiectul pasiv din raportul de drept fiscal dedus judecății și persoana pârâtului, rezultând astfel că excepția lipsei calității sale procesuale pasive este nefondată, urmând a fi respinsă.
Instanța constată că este învestită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin. 1, coroborat cu art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, prin care se pretinde a fi nejustificat refuzul tacit al pârâtei de a dispune restituirea taxei speciale pentru autoturisme, percepută în temeiul art. 214 ind. 1 Cod fiscal.
Acțiunea promovată, astfel calificată, este întemeiată. Contrar susținerilor recurentei, taxa specială de primă înmatriculare a fost instituită de legiuitorul român cu încălcarea dispozițiilor fostului art. 90 TCE, în condițiile în care art. 214 ind. 1 Cod fiscal prevede stabilirea cuantumului taxei de poluare printr-o formulă de calcul care include deprecierea, o dată cu vechimea, a vehiculului, dar nu și alte elemente care diferențiază aceste produse, dintre cele considerate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca și criterii obiective, cum ar fi valoarea emisiilor de CO2. Mai mult, se poate constata printr-un calcul simplu, că formula de calcul din art. 214 ind. 1 alin. 3 Cod fiscal determină creșterea nivelului taxei cu vechimea autovehiculului, iar nu scăderea acesteia, astfel cum s-ar impune, potrivit interpretării date fostului art. 90 din TCE în jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Cum, deci, potrivit art. 214 ind. 1 Cod fiscal, în forma în vigoare la 21.11.2008, când reclamantul a achitat taxa specială percepută pentru autovehiculele de tipul celui achiziționat de aceasta creștea o dată cu vechimea, se poate aprecia că aceasta împovăra suplimentar autovehiculele importate, prin comparație cu cele cumpărate de pe piața internă, a căror valoare de piață scade cu vechimea, împreună cu valoarea reziduală a taxei interne pe care a include. O atare formulă de calcul este, deci, contrară dispozițiilor fostului art. 90 din TCE, actualul art. 110 TFUE, potrivit jurisprudenței mai sus citate a Curții de Justiție a Uniunii Europene, căci împovărează suplimentar autovehiculele de ocazie importate din alte state membre UE, constituind astfel o limitare a liberei circulații a mărfurilor pe care articolul respectiv din Tratat o garantează.
Apar astfel fondate susținerile reclamantului conform cărora taxa percepută de către pârâtă ar fi contrară actualului art. 110 TFUE, art. 90 TCE, la data achitării ei, care se aplică cu prioritate față de dreptul intern, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, astfel încât, se impune a fi restituită acestuia.
Urmează ca instanța să înlăture apărările pârâtei, potrivit cărora aceasta ar putea fi obligată la restituirea doar parțială a sumei pretinse, anume, în cuantumul reglementat de art. 11 din OUG nr. 50/2008, căci, o atare interpretare ar contraveni principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 din Constituția României, creând, totodată, un tratament discriminatoriu între persoanele care au obținut restituirea sumei achitate cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, în baza unor hotărâri judecătorești, anterior adoptării OUG nr. 50/2008 și cei care, precum reclamanta, nu au demarat sau finalizat un atare demers judiciar până la acel moment, deși situația lor este, în fapt, identică, de vreme ce taxa a fost percepută anterior, iar plata nu a dat naștere unor situații de fapt care să producă efecte în timp și care s-ar putea analiza ca facta pendentia, pentru a se aprecia că intră sub incidența legii noi, anume, a dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008.
Mai mult, se poate observa că, astfel cum am arătat mai sus, însăși formula de calcul a taxei percepute de la reclamant este stabilită de către legiuitor cu nesocotirea art. 90 din TCE, astfel încât efectul constatării unei atari nelegalități nu poate fi limitat la ajustarea cuantumului taxei la nivelul taxei de poluare, de vreme ce formula de calcul a acesteia este radical diferită, fiind direct proporțională cu vechimea autoturismului, iar nu invers proporțională cu aceasta. Așadar, nu s-ar putea considera de plano, în cauză, că prin plata diferenței dintre taxa specială prevăzută de art. 214 ind. 1 Cod fiscal și taxa pe poluare reglementată de OUG nr. 50/2009 s-ar asigura ajustarea taxei la nivelul valorii reziduale corespunzătoare formulei de calcul anterioare, atâta timp cât aceasta este radical diferită de cea introdusă de Ordonanța din 2008. Așadar, instanța apreciază că este întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la restituirea integrală a sumei achitate cu titlu de taxă specială pentru autoturisme.
Din acest punct de vedere, vor fi înlăturate susținerile recurentei, potrivit cărora organismele Uniunii Europene ar fi apreciat că taxa instituită prin art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 Cod fiscal ar fi conformă cu exigențele din fostul art. 90 TCE, căci considerentele expuse în cererea de promovare a căii de atac vizează, în fapt, taxa pe poluare instituită prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, printr-o formulă de calcul esențialmente diferită de cea reglementată de Codul fiscal. Așadar, împrejurarea că această din urmă taxă a fost considerată de Comisia Europeană conformă cu exigențele Tratatului nu implică o validare, din acest punct de vedere, a taxei interne stabilite anterior cu încălcarea dreptului comunitar, după cum am arătat deja.
În egală măsură se privesc a fi nefondate și susținerile recurentei referitoare la efectele adoptării Legii nr. 9/2012. Nu se poate aprecia că pârâta recurentă ar putea fi obligată la restituirea doar parțială a sumei pretinse, anume, în cuantumul reglementat de Legea nr. 9/2012, căci o atare interpretare ar contraveni principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 din Constituția României, creând, totodată, un tratament discriminatoriu între persoanele care au obținut restituirea sumei achitate cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, în baza unor hotărâri judecătorești, anterior adoptării Legii nr. 9/2012 și cei care, precum reclamantul, nu au demarat sau finalizat un atare demers judiciar până la acel moment, deși situația lor este, în fapt, identică, de vreme ce taxa a fost percepută anterior, iar plata nu a dat naștere unor situații de fapt care să producă efecte în timp și care s-ar putea analiza ca facta pendentia, pentru a se aprecia că intră sub incidența legii noi.
Urmează, deci, a se respinge recursul declarat ca nefondat, iar în baza art. 274 C.pr.civ., se va lua act că recurenta se află în culpă procesuală, astfel încât va fi obligată la plata către reclamantul intimat a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 2257/15.05.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat M. M. P..
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. D. R. P. R. O.
GREFIER
M. S.
Red. DD/20.11.2013
Tehnored.MS/22.11.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul T. - judecător S. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8894/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 15/2013.... → |
|---|
