Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 9194/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. L.
JUDECĂTOR: DR. C. P.
JUDECĂTOR: M. C. DICA
GREFIER: F. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de recursul formulat de pârâta-recurentă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE C.-S. – Administrația Finanțelor Publice M. Nouă împotriva sentinței civile nr. 1382 din 17 mai 2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată C. A. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea constată că, prin registratura instanței, la data de 28 octombrie 2013, s-a depus întâmpinare de către reclamanta-intimată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1382/17.05.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a admis acțiunea formulată de către reclamanta C. A. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE M. NOUĂ, reprezentată prin DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE C. – S..
A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 2.530 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acesteia, începând de la data plății sumei de către contribuabil, respectiv de la data de 09.12.2010, până la data plății efective.
A obligat pârâta, față de reclamantă, la plata sumei de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU București și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 2.530 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda legală aferentă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că, prin Hotărârea din data de 07.04.2011, pronunțată în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare, reglementată de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european. Regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Potrivit jurisprudenței instanței de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioadele cuprinse între 3 și 5 ani de la data pronunțării Curții, care a constatat că taxa este incompatibilă cu dreptul european, pentru exercitarea dreptului de rambursare.
Din hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Într-o astfel de situație, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin.1 și alin. 4 din Constituție și ale art.117 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a respins, ca neîntemeiate, excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și tardivității procedurii prealabile, invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta a cumpărat, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, un autoturism marca Ford, iar pentru înmatricularea acestuia în România, a achitat taxa de poluare, în cuantum de 2530 lei, conform chitanței . nr._/09.12.2010.
Taxa de poluare a fost calculată în baza deciziei nr._/09.12.2010, iar reclamanta a formulat cerere de restituire a acestei taxe.
Pârâta, prin răspunsul nr._/07.12.2012, a respins cererea reclamantei, menționând că nu există temei legal pentru restituirea sumei solicitate.
Reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită, începând cu data de 01.07.2008, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011, în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare, reglementată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc). Rațiunea acestui drept constă în aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Având în vedere cele enunțate, tribunalul a constatat că prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări într-un stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fost art. 90 Tratatul CE).
În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene în speță, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă, cât și în practica Curții de Justiție a Uniunii Europene, că dispozițiile art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fostul art.90 din Tratatul CE) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale uniunii trebuie să le protejeze.
Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, să aplice procedurile naționale de așa manieră încât drepturile prevăzute în tratatul uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 2 și alin 4 din Constituția României, potrivit cărora legislația uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Ca atare, instanța de fond a reținut că taxa de poluare a fost încasată de către pârâtă cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care a anulat chitanța și, pe cale de consecință, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 2530 lei, reprezentând taxa de poluare.
În conformitate cu art. 124 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, ,,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Tribunalul a constatat că reglementările naționale prevăzute în art. 124 din Codul de procedură fiscală sunt contrare dreptului Uniunii, având în vedere hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-565/11 din 08.04.2013, potrivit căreia, dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei.
Prin urmare, prima instanță a acordat dobânzi de la data plății taxei, apreciind că în acest fel sunt respectate principiile efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcarea dreptului uniunii, ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul uniunii.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, tribunalul a admis în parte acțiunea și a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. de Mediu.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 39,30 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice M. Nouă, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței civile atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și la excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative, iar în subsidiar, să se dispună modificarea în parte a hotărârii recurate, ca fiind netemeinică și nelegală, admiterea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și a excepției tardivității formulării procedurii prealabile administrative, precum și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs se susține, în esență, că, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 205, art. 41 și art. 85 din Codul de procedură fiscală, că, înainte de a se adresa instanței de judecată, reclamantul trebuia să formuleze contestație împotriva actului administrativ fiscal, respectiv împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, însă acesta nu a formulat o astfel de contestație.
Totodată, se arată că cererea reclamantei este tardivă prin raportare la dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Prima instanță nu s-a pronunțat, prin hotărârea recurată, asupra excepțiilor neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și a tardivității, invocate de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice M. Nouă prin întâmpinare.
Cu privire la fondul cauzei se susține, în esență, că, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 privind taxa de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește”, adoptarea taxei făcându – se în scopul asigurării protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.
Astfel cum este reglementată de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, taxa de poluare este conformă cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Codul de procedură civilă.
Reclamanta-intimată a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul declarat de către pârâtă prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin decizia nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamantă a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, nu poate conduce la sancționarea acesteia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu, iar excepția inadmisibilității acțiunii pentru neurmarea procedurii prealabile, invocată de către pârâta-recurentă, este nefondată.
Reclamanta a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, astfel încât, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art.205-218 din Codul de procedură fiscală, excepția tardivității acțiunii, invocată de către pârâta-recurentă, este neîntemeiată.
Instanța de fond a soluționat aceste excepții, în sensul respingerii lor, așa cum rezultă din considerentele hotărârii recurate, și chiar dacă nu le-a fi soluționat nu se impunea casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât nu sunt întrunite cerințele art. 312 alin. 5 Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește fondul pricinii, Curtea reține că reclamanta nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu face vreo deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamanta se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2009 și, respectiv, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 117/2009. Variantele ordonanței, care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C 263/10), instanța de recurs reține că în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., Curtea de Justiție a arătat că analiza sa a avut în vedere Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 208/2008, iar în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
În cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Modificările ulterioare ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu au schimbat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu consecința majorării, substanțială în unele cazuri, a cuantumului taxei de poluare datorată la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 208/2008, cât și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 218/2008 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Curtea constată că taxa de poluare, instituită conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ: 1.07.2008, cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008
Pe cale de consecință, Curtea concluzionează că în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare, reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv, aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.
Începând cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 208/2008 și continuând cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 218/2008 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09, neaplicabilă în prezenta cauză, iar prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare, iar nu formula de calcul sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxele de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012, se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea apreciază că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă, pentru trecut, această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu, ca fiind o taxă contrară art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat, fără a acorda cheltuieli de judecată, dat fiind că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta-recurentă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE C.-S. – Administrația Finanțelor Publice M. Nouă împotriva sentinței civile nr. 1382 din 17 mai 2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată C. A. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. L. DR. C. P. M. C. DICA
GREFIER,
F. B.
Red. C. P./18.11.2013
Tehnored F.B./18.11.2013
Prima instanță: I. M. – Tribunalul C.-S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2546/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8076/2013.... → |
|---|
