Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2001/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2001/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 5386/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2001
Ședința publică din 08 aprilie 2013
PREȘEDINTE: E. N.
JUDECĂTOR: Ș. L.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
GREFIER: F. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice D. împotriva sentinței civile nr. 3245 din 08.10.2012 pronunțată în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat S. V., având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depus la dosar prin registratura instanței note de ședință formulate de către reclamantul intimat împuternicire avocațială și chitanța fiscală reprezentând onorariu de avocat în sumă de 500 lei.
Instanța considerând cauza lămurită, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.3245/08.10. 2012 pronunțată în dosar nr. nr._, Tribunalul T. respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice D..
- a admis cererea formulată de reclamantul S. V. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect pretenții.
- a anulat Decizia de calcul nr. 9298/2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice D..
-a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 4169 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante, cu dobânzi legale calculate în conformitate cu prevederile art. 124 din OG 92/2003 până la restituirea în întregime a sumei.
- a obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 193,30 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut Reclamantul a achiziționat autovehicul marca Volkswagen avand nr. de identificare WVWZZZ1JZYW637431. Pentru înmatricularea autovehiculului in Romania reclamantul a fost obligat sa plătească taxa pentru emisii poluante în cuantum de 4169 lei stabilita prin Decizia de calcul nr. 9298/2012.
Aceasta decizie a fost emisă în temeiul Legii 9/2012 reclamantul aducând in discuție conformitatea legii interne - de condiționare la înmatriculare in România a autoturismelor second hand de plata unei taxe speciale - cu legislația comunitara care obliga statele membre sa înlăture orice obstacol in calea liberei circulații a mărfurilor .
Art. 148 alineatul 2 din Constituția României stipulează că: ”prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne” iar alineatul 4 stabilește: „autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alineatul 2 menționat”.
Prin urmare, Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, principiu garantat în special de instanțele judecătorești precum și principiul aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
Ori, normele comunitare în materie respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul FUE prevăd că: 1) nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
2) de asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 (actual 110) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Scopul general al art. 110 din T.F.U.E. este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor și se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină internă mai consistentă produselor care provin din alte state membre în comparație cu produsele interne.
Aceste prevederi au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01.01.2007 și se opun ca un stat membru să adopte norme conform cărora se percepe taxa de poluare dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima data în România.
În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat ca art. 90 CE (actual 110) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se afla deja pe piața interna și produsele din import (hotărârile 29 aprilie 2004 Weigel, C-387/01 și din 05 octombrie 2006 Nadasdi și N. C-290/05 si C-333/05).
De asemenea, din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art.90 (actual 110) din Tratat decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
În cauza C 402//09, CJUE s-a pronunțat în sensul că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
După aderarea României la U.E. acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre le U.E. atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate influențând astfel alegerea consumatorilor.
În privința efectelor intrării în vigoare a Legii 9/2012 asupra prezentei cauze, se rețin următoarele: Legea 9/2012, pentru instituirea taxei pe emisiile poluante pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, și a intrat în vigoare 3 zile de la publicare.
Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea 9/2012, „(1) În cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie în termenul de prescripție prevăzut de legea fiscală, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi”.
Prin Ordinul nr. 85/62 din 19 ianuarie 2012 s-a stabilit procedura pentru restituirea sumelor prevăzute la art. 7, 9 și 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile.
Împotriva acestei hotărâri pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice D. a declarat recurs.
Pe fondul cauzei, recurenta susține că acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante. A susținut că dispozițiile Legii nr.9/2012 înlătură discriminarea produsă de actul normativ anterior, deoarece prevede obligativitatea plății, la prima transcriere a dreptului de proprietate a unei taxe, care va fi plătită o singură dată de către toți cei care achiziționează autovehicule și le înmatriculează, dar și de către cei care au achiziționat autovehicule și care nu au achitat taxa. Invocând și faptul că noul act normativ prevede un cuantum mai redus al taxei percepute la înmatriculare (în unele cazuri de până la 25%), față de cel reglementat de O.U.G. nr.50/2008, recurenta a susținut că Legea nr.9/2012 prevede inclusiv posibilitatea restituirii diferenței de taxă, dintre cea plătită anterior și cea calculată potrivit noului act normativ.
Invocând și jurisprudența Curții Constituționale care a respins în repetate rânduri excepția de neconstituționalitate a art.11 din O.U.G. nr.50/2008 (deciziile nr.499/2009, nr.802/2009, nr.834/2009 etc.), recurenta a invocat principiul universalității și a unicității taxei și a concluzionat asupra inadmisibilității instituirii pe cale jurisprudențială a unei pretinse discriminări pozitive, inexistente, cu privire la obligativitatea plății taxei prevăzute de lege pentru înmatricularea în România, pentru prima dată, a unor autovehicule, de la data de 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr.9/2012. În același timp, recurenta a apreciat ca fiind caducă și inaplicabilă speței de față hotărârea CJUE din 7 aprilie 2011, în cauza C-409/09 I. T., având în vedere noua reglementare oferită de Legea nr.9/2012.
În subsidiar, recurenta a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță la un cuantum de maxim 300 de lei, apreciind că suma acordată de către prima instanță este nepotrivit de mare, raportat la valoarea obiectului pricinii și la munca depusă de avocat, în condițiile art.274 alin.3 Cod proc.civ.
În cauză, reclamantul intimat nu a depus întâmpinare.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Cât privește susținerea privind reducerea cheltuielilor de judecată din primă instanță, Curtea constată că instanța de fond a obligat pârâta doar la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în sumă totală de 43,3 lei, ca urmare a admiterii în totalitate a acțiunii, astfel că ansamblul criticilor formulate de către recurentă privind reducerea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat sunt neavenite și lipsite de obiect.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta să plătească intimatei reclamante suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice D. împotriva sentinței civile nr._12 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
Obligă pârâta să plătească intimatului reclamant suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
E. N. Ș. L. M. BACĂU
GREFIER,
FLROICA N.
Red.EN/ 26.04.2013
Tehnored. NF/EX.2 /26.04.2013
Tribunalul T.
Președinte B. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1500/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5713/2013.... → |
|---|
