Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9080/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9080/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 9165/108/2012
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ – 06.06.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 9080
Ședința publică din 8 octombrie 2013
PREȘEDINTE: R. P.
JUDECĂTOR: R. O.
JUDECĂTOR: D. D.
GREFIER: M. L.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.286/28.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat T. V. B., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă avocat A. A. C. în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate pe larg în concluziile scrise pe care le depune, cu cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 11.12.2012 reclamantul T. V. B. a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ fiscal pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A. solicitând obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 1287 lei reactualizată cu dobânda legală, fiscală în temeiul Legea nr.554/2004; cu cheltuieli de judecată în temeiul art. 274 Cod pr. civilă.
Prin sentința civilă nr.286/28.01.2013 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul T.-V. B. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. și în consecință a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 1.287 lei, achitată conform Chitanței . nr._/27.11.2012, reprezentând taxa pentru emisii poluante actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei 14.12.2012, a cererii reclamantului de restituire a taxei, precum și să plătească reclamantului suma de 439,30 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată.
În motivare s-a reținut că referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă apreciindu-se că nu a fost parcursă procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a respins-o reținând prevederile Decizie nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care stabilește că procedura prealabilă nu este obligatorie în ceea ce privește solicitarea anulării Deciziei de calcul privind stabilirea taxei de poluare; decizie aplicabilă atât în cazul stabilirii taxei în baza OG. Nr. 50/2008 cât și în ceea ce privește stabilirea taxei pentru emisii poluante, conform Legii nr. 9/2009. Dezlegarea dată problemei de drept sub imperiul vechii legi, OUG nr.50/2008 fiind de actualitate câtă vreme reglementarea dată și impusă a taxei de poluare pentru înmatricularea autoturismelor este similară și sub Legea nr.9/2012.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța a respins-o reținând că reclamantul a contestat decizia de calcul emisă de pârâtă.
În fapt, instanța a reținut că reclamantul a cumpărat din Uniunea Europeană autoturismul marca Nissan tip K11/A/MICRA, categorie auto M1, norme de poluare E2, anul fabricației 1996, data primei înmatriculări 22.01.1996 în Germania.
Pentru a-l înmatricula în România, Administrația Finanțelor Publice A. a pretins reclamantului plata sumei de 1287 lei, emițând Decizia de calcul al taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._ din 15.11.2012.
Reclamantul a plătit această sumă prin chitanța . nr._ din 27.11.2012, autovehiculul cumpărat de acesta fiind reînmatriculat în România.
Pe fond, instanța a reținut că prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul pentru aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art.110 din Tratatul Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În speță Legea nr.9/2012 stabilește în art.2 lit. l că suma datorată potrivit acestei legi se numește taxa și că,,taxa” - reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3.
Cu privire la momentul în care se datorează această taxă, prin art. 4 alin 1 și 2 din aceeași Lege s-a stabilit că
ART. 4
(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Art. 4 a fost însă modificat prin OUG.1/2012:
Art. 1 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Art 2 (1) Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor art. 124 din respectiva ordonanță.
(3) Sumele se restituie în termenul de prescripție prevăzut de art. 135 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Deci în continuare această taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România stat comunitar de la 01.01.2007, și dacă a fost percepută în perioada de la . Legii 9/2012 până la modificarea ei prin OUG 1/2012 (art. 4 alin 2) se restituie, fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor in țară, fie chiar și celor de categorie M1,M2,M3, N1, N2, N3. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, de aceeași categorie, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare a acestor tipuri de autovehicule si este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Potrivit normelor comunitare:
-art.25 CE „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal".
-art.28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent".
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.110 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii. Autovehiculele din categoriile vizate de Legea 9/2012 fac parte din categoria bunuri, și nu pot fi taxate numai pentru că au fost aduse dintr-un stat European.
Practic, prin instituirea taxei, discriminarea produsă de OUG 50/2008 pe care o abrogă, este limitată la anumite categorii de autovehicule.
Textul art.110 din Tratatul CE se referă la produsele provenind din alte state membre si supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) de aceeași categorie, cu ocazia vânzărilor ulterioare.
Multiplele discuții dintre România și Uniunea Europeană pe tema taxei de primă înmatriculare, taxei de poluare au fost generate de faptul taxa, indiferent de denumire, se aplica numai autovehiculelor din alt sta membru al UE nu și celor similare din România.
,,. 26. Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
27.Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia.”
28. În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Conform acestor considerente, instanța a constatat că taxa de poluare prelevată în condițiile Legii nr. 9/2012 este discriminatorie pentru că prin ea se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate înalte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, punct de vedere exprimat și de Curtea Europeană de Justiție prin hotărârea sa dată în cauza C 402/09.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A. să îi restituie suma de 1287 lei reprezentând taxă de poluare, achitată de reclamant prin chitanța . nr._ din 27.11.2012.
În ceea ce privește dobânda solicitată de reclamant, instanța a reținut că potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că art. 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, instanța a reținut că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, instanța a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei, a cererii reclamantului de restituire a taxei, 14.12.2012.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta să îi plătească reclamantului 439,30 lei cheltuieli de judecată, constând în taxe judiciare de timbru și onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivare se invocă inadmisibilitatea acțiunii de fond ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile obligatorii, arătând că acțiunea în contencios administrativ potrivit art.7 Legea 554/2004poate fi formulată în următoarele condiții:
„ Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."
Consideră că acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul-intimat este inadmisibilă atâta timp cât formularea plângerii administrative lipsește. Afirmă aceasta deoarece, pârâtei, nu i s-a solicitat anularea nici unui act administrativ așa cum dispun prevederile Legii 554/2004, nici măcar restituirea unei sume plătite, fără a se indica vreun temei legal din cele stabilite de dispozițiile C.pr.fiscală. Așadar, lipsa acestei solicitări ce nu se circumscrie dispozițiilor contenciosului administrativ, echivalează cu neîndeplinirea acestei proceduri prealabile obligatorii.
Pe fondul cauzei, arată faptul că, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se stabilește cadrul legal al instituirii acestei taxe, taxă cu destinația de venit la bugetul Fondului pentru Mediu, gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu.
Prin urmare, câtă vreme legiuitorul stabilește în mod expres obligația de plată a taxei de poluare în condițiile art. 4 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 9/2012, acesta taxă este legal datorată, reclamantul neinvocând prin contestație faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul a taxei corespunzătoare vehiculului în cauză.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214: C.fiscal.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008.
România prin aprobarea O.U.G 50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului si statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea si controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Principiul "poluatorul plătește", un principiu de bază al dreptului comunitar și nicidecum o inovație proprie a statului român este elementul cheie ce dictează existența acestei taxe în foarte multe state membre UE, el fiind în concordanță atât cu politica socială a UE, cât și cu prevederile Protocolului de la Kyoto pentru adoptarea de măsuri antipoluare a cărui semnatar este și România.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxele achitate de reclamant sunt temeinice, legale și în conformitate cu normele comunitare, acestea neputând fii restituite nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității lor.
De asemenea, discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism nou, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Tocmai de aceea OUG nr. 50/2008 a introdus taxa de poluare, fiind radical diminuat atât cuantumul acesteia (sensibil mai scăzut decât cel a taxei speciale auto), cât și modul de calcul prin renunțarea la coeficientul de corelare în cadrul formulei de calcul al acesteia.
Conform notificării apărută în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, referitoare la plângerile având ca obiect taxa de poluare, se arată că nu se poate vorbi de o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul UE, că nimic nu împiedică statele membre să perceapă aceste taxe, putând decide singure nivelul și metodele de calcul ale taxei. Constatând că România s-a aliniat solicitării de aliniere la legislația comunitară. în ceea ce privește respectarea art.110 din TFUE, prin abrogarea scutirilor acordate prin OG nr.218/2008, conchide că se vor clasa toate plângerile, întrucât taxa de poluare este conformă cu art.110 din TFUE.
Astfel, rezultă fără dubiu, că așa cum este reglementată de Legea 9/2012, taxa pe emisiile poluante este temeinică și legală, drept pentru care solicită respingerea cererii reclamantului.
Legal citat, reclamantul intimat nu a formulat întâmpinare, însă prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurent cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neefectuării procedurii prealabile obligatorii și excepția tardivității, Curtea reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamantă a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Întrucât reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul – și nici cu respectarea termenului legal prevăzut de art. 207 Cod de Procedură Fiscală – Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâte pe considerentul nerespectării acestei proceduri.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxemburg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea Europeană de Justiție a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Or, reclamantului – care a solicitat restituirea taxei de poluare invocând dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – nu i se poate opune nerespectarea regulilor interne aplicabile procedurii administrativ prealabile, și, prin urmare, nu i se poate opune nici regula obligativității contestării deciziei de calcul a taxei de poluare.
Instanța înțelege să își însușească aceste argumente, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării date asupra acestei probleme de drept prin decizia Înaltei Curți, impus de art. 329 alin. 3 C.pr.civ. Prin urmare, instanța concluzionează că în mod corect a respins instanța de fond aceste excepții.
În egală măsură se constată a fi nefondate și susținerile recurentei potrivit cărora taxa ar fi fost legal percepută în aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012, care este conformă legislației Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa pe poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până la data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013. Prin urmare, Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă până la data de 01.01.2013, a menținut situația de discriminare indirectă constatată de CJUE în cazul taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, de vreme ce vehiculele de ocazie importate sunt supuse taxei, în timp ce vehiculele similare, înmatriculate anterior datei de 01.07.2008, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel încât are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), la perceperea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în temeiul Legii nr. 9/2012, sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, în baza art.312 alin.1 Teza II Cod procedură civilă, instanța va respinge ca neîntemeiat recursul astfel formulat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, se va lua act că recurenta se află în culpă procesuală, astfel încât aceasta va fi obligată la plata către reclamantul intimat a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată în calea de atac, constând în onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.286/28.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat T. V. B..
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 octombrie 2013
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
R. PĂTRURODICA OLARUDIANA D.
GREFIER
M. L.
Red.DD - 01.11.2013-
Tehnored LM – 04.11.2013
2 expl
Prima instanță – Tribunalul A.
Judecător - Ș. L. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6783/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 11/2013.... → |
|---|
