Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3998/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3998/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 6133/108/2011*
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ - 29.03.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 3998
Ședința publică din 21 mai 2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. O.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: M. L.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta . împotriva sentinței civile nr.5518/27.11.2012 pronunțată în dosar nr._ la Tribunalului A. în contradictoriu cu pârâta intimată Direcția G. a Finanțelor Publice A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Pronunțarea s-a făcut fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 14 mai 2013 încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța a amânat pronunțarea la 21 mai 2013.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 08.12.2011, reclamanta . a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului București, făcând în același timp referire în antetul cererii de chemare în judecată și la pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., solicitând obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de_ lei, la plata dobânzii legale în materie fiscală, precum și la plata cheltuielilor de judecată, în motivare arătând că a fost obligată la achitarea unei taxe de poluare în cuantumul mai sus indicat, ca urmare a aplicării OUG nr. 50/2008 privind taxa pe poluare, ca o condiție prealabilă pentru înmatricularea în România a unui autoturism second hand marca Ford Transit, anterior înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că taxa este prelevată cu încălcarea dreptului comunitar, întrucât conform art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul CE) “(1). Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2). De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
II. Hotărârea Tribunalului A.:
La termenul de judecată din 20 martie 2012 instanța a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a indica fără niciun echivoc pârâta cu care înțelege să se judece față de împrejurarea că în cererea de chemare în judecată face referire atât la Administrația Finanțelor Publice A., cât și la Administrația Finanțelor Publice București.
Prin scriptul depus la dosar la data de 17 aprilie 2012, intitulat inadecvat „răspuns la întâmpinare” reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că, cheamă în judecată pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului A. și nu o mai susține față de pârâta indicată dintru-nceput în cererea introductivă de instanță.
Prin încheierea pronunțată la data de 02 octombrie 2012, întrucât reclamanta a fost citată cu mențiunea să depună la dosar decizia de calcul a taxei ce se solicită a fi restituită și înscrisul doveditor al plății acesteia, sub sancțiunea suspendării judecății în caz de neconformare, reținându-se că depunerea înscrisurilor în discuție apare ca fiind imperios necesară spre a se putea verifica susținerile făcute pe parcursul judecății de către una din pârâtele inițial chemate în judecată și față de care ulterior s-a renunțat a mai fi susținută acțiunea și anume Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., privitoare la existența raporturilor juridice ale reclamantei cu o altă instituție și anume Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii, și văzând că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, iar prin conduita sa aceasta a determinat tergiversarea soluționării pricinii, instanța, în baza art. 1551 Cod procedură civilă, a suspendat judecata acțiunii.
Prin sentința civilă nr.5518/27.11.2012, pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a respins acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta . împotriva pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului A..
În motivare s-a reținut că prin demersul judiciar inițiat și precizat ulterior reclamanta a chemat în judecată Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului A. solicitând în contradictoriu cu aceasta restituirea taxei pe poluare în cuantum de_ lei, actualizată cu dobânda legală în materie fiscală până la restituirea efectivă, în condițiile în care nicicând pe parcursul judecății reclamanta nu a susținut și cu atât mai puțin nici nu a dovedit existența unui refuz nejustificat din partea acestei pârâte direcție, privind restituirea taxei pentru poluare ce face obiectul judecății.
Astfel, chiar dacă în literatura juridică nu există un punct de vedere unitar asupra definirii calității procesuale, s-a acceptat într-o opinie majoritară, dar și potrivit practicii judiciare, că aceasta presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății, or în cauza de față excepția invocată din oficiu la termenul de judecată indicat în practicaua sentinței de față, privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului A., este întemeiată în condițiile în care nu este contestat în cauză niciun act emis de către pârâta față de care reclamanta susține demersul judiciar inițiat, respectiv Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului A..
Mai mult decât atât, întrucât demersul judiciar inițiat în dosarul de față privește refuzul apreciat de către reclamantă ca fiind nejustificat în restituirea taxei pentru poluare achitată este lesne de observat că aceasta a solicitat în acest sens să fie obligată pârâta față de care s-a precizat acțiunea la restituire, deși din lucrările dosarului rezultă fără niciun dubiu că nu aceasta a manifestat refuzul de restituire în discuție, dimpotrivă dintru-nceput a susținut prin cererea introductivă de instanță, dar fără a și proba în mod corespunzător această susținere cum că la 06.09.2011 ar fi solicitat Administrației Finanțelor Publice a Municipiului București restituirea sumei achitate cu acest titlu (fila 3) pentru ca imediat mai apoi, în aceeași filă să arate că cererea de restituire a fost respinsă de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., susținere iarăși nedovedită în cauză, pentru ca la finalul acțiunii să se ceară de către reclamantă obligarea acestei din urmă instituții la restituirea taxei pentru poluare și la suportarea cheltuielilor de judecată.
Or, deși instanța în virtutea rolului său activ, potrivit art. 129 alin. 5) Cod procedură civilă raportat la art. 28 alin. 1) din Legea nr. 554/2004, a citat reclamanta cu mențiunea să justifice calitatea procesuală pasivă în cauză a pârâtei față de care susține demersul judiciar, respectiv față de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului A., în condițiile în care pretinsul refuz nejustificat de care se prevalează prin acțiune nu emană de la pârâta chemată finalmente în judecată, potrivit precizării de acțiune ulterioare, nefăcându-se de altfel dovada existenței unui atare refuz din partea niciunei instituții cum fără niciun dubiu rezultă din lucrările dosarului, reclamanta nu a formulat niciun fel de apărări la excepția dezbătută în condiții de contradictorialitate pentru asigurarea tuturor garanțiilor procesuale părții, în pofida mențiunilor existente pe citația (și dovada de îndeplinire a procedurii de citare) expediată pentru termenul de judecată din 02 octombrie 2012.
De altfel, este lesne de observat că nici ulterior repunerii pe rol cerută prin scriptul depus la dosar la 22 octombrie 2012, reclamanta nu s-a apărat privitor la excepție ci dimpotrivă, prin scriptul antemenționat, a indicat încă o dată că înțelege să se judece cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului A., or din fila anexată tocmai la cererea prin care a solicitat redeschiderea dezbaterilor și anume din decizia de calcul a taxei pentru poluare, rezultă fără niciun dubiu de această dată că taxa în discuție a fost calculată, respectiv încasată de către Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii A., instituție pe care însă reclamanta nu a înțeles să o cheme în judecată nici până la termenul de judecată de astăzi.
Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse mai sus, văzând și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 și faptul că nu se pune problema cheltuielilor de judecată, admițând excepția de fond invocată în cauză, instanța a respins acțiunea pe calea acesteia.
III. Recursul reclamantei:
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. JRL E. SRL, solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii primei instanțe ca nelegală și netemeinică și obligarea pârâtei debitoare la plata sumei de 15.9751ei reprezentând taxa de poluare și a dobânzii legale.
În motivare se arată că referitor la cererea introductivă, s-a reclamat o creanța în cuantum de 15.975 reprezentând taxa de poluare achitata de subscrisa și nerestituită, actualizata cu dobânda legala în materie fiscala pana la restituirea efectiva.
În fapt, reclamanta a achitat prin Ordin de Plata suma de_.00 lei în contul Direcția Generala A Finanțelor Publice A. reprezentând taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule ("taxa de prima înmatriculare") perceputa în temeiul art. art. 2141 – 2143 C. fisc.
Potrivit art.214 -214 indice 3 din Codul fiscal și pct. 31 indice 1, 31 indice 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizica sau juridica care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori din alte state .
Cu privire Ia taxa special pentru autoturisme și autovehicule ( taxa de prima înmatriculare ) prevăzuta de art. . 2141 – 2143 C.fisc. este contrar art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene. În același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție Europeana, în cauze contra Ungariei {Nadasdi i N., hotărârea din 5.10.2006) și Poloniei {Brzezinski, hotărârea din 18.01.2007), iar Comisia Europeana a atenționat România Ia data de 21.03.2007 ca aceasta taxa este ilegală .
În motivarea sentinței mai sus amintite instanța a menționat faptul că, acțiunea promovată de către reclamantă și întemeiată pe dispozițiile Tratatului Comunității Europene este admisibilă, de vreme ce dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar
În susținerea obligativității instanțelor Statelor Membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii Europene menționează Hotărârile CJE în cauzele Flaminio C. vs. Enel (pronunțata la data de 15.07.1964), precum și Amministrazione delle Finanze dello Stato vs. Simmenthal S.p.a. (pronunțata la data de 09.03.1978). Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integranta a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să-l aplice. Curtea a reținut că o instanța naționala ce este chemată în limitele competentei sale, să aplice prevederile dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, daca este necesar chiar refuzând să aplice legislația naționala, inclusiv cea adoptata ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceara sau sa aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislative sau Curtea Constituționala. În aceste condiții este evident ca normele interne ce reglementează obligația de plata a taxei de prima înmatriculare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxa discriminatorie și care inculca principiul liberei circulații a mărfurilor.
De asemenea, conform Sentinței civile nr. 256/17.03.2009 pronunțata de Tribunalul C. mai sus menționată: este real ca prin OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu aplicare de la data de 01.07.2008, s-a prevăzut restituirea diferenței din taxa achitata și cuantumul rezultat din aplicarea prezentei dispoziții (art. 11) și au fost abrogate prevederile art. 2141 – 2143 Cod fiscal din Legea nr. 571/2003. Insă, faptul ca Guvernul României, urmare a negocierii purtate cu reprezentanții Comisiei Europene, a adoptat taxa de poluare, nu reprezintă o împrejurare care sa schimbe situația juridica din speța, ci dovedește ca reglementarea în vigoare la data încasării taxei în litigiu era contrara dreptului comunitar, astfel ca taxele încasate cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității europene nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare .
În aceste condiții, față de cele reținute, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plata a taxei de prima înmatriculare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituite a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxa discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În speță instanța considera întemeiată excepția invocată de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. privind lipsa calității sale procesuale pasive având în vedere faptul că în cauza nu este contestat nici un act emis de aceasta, invocând faptul că, calitate procesuala pasiva în cauza ar avea Administrația Finanțelor Publice a Contribuabililor Mijlocii fiindcă aceasta a emis decizia de calcul a taxei ce se solicita a fi restituita, omițând însă să facă mențiunea ca Administrația Finanțelor Publice a Contribuabililor Mijlocii este unitate subordonata Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A., care de asemenea este o unitate subordonata Direcției generale a Finanțelor Publice a Județului A. în acest caz precizarea nemaifiind necesar a fi făcută.
Având în vedere faptul ca Administrația Finanțelor Publice a Contribuabililor Mijlocii este unitate subordonata Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A., care de asemenea este o unitate subordonata Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului A. nu contează pe cine era făcuta precizarea atâta timp cat aceste unități sunt subordonate una alteia.
Astfel consideră excepția lipsei calității pasive a pârâtei debitoare ca neîntemeiată și prin urmare solicită să se dispună desființarea sentinței pronunțate în dosarul nr._ ca nelegală și netemeinică și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii reclamantei ca fiind întemeiată.
Legal citată, reclamanta intimată nu a formulat întâmpinare, însă prin concluziile orale a solicitat respingerea recursului.
IV Aprecierea Curții de Apel Timișoara:
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
În prezenta cauză, reclamanta S.C. JRL E. S.R.L. a chemat în judecată Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 15.975 lei, plătită la data de 10.05.2011, pentru înmatricularea în România a unui autovehicul Ford Tranzit înmatriculat anterior în Belgia.
Suma a fost plătită de reclamantă cu titlul de taxa de poluare, conform Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emisă de Administrația Finanțelor Publice Contribuabili Mijlocii A. la data de și atașată la fila 57 dosar
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că ar trebui să aibă calitate Administrația Finanțelor Publice Contribuabili Mijlocii A., prin Direcția G. a Finanțelor Publice A..
La solicitarea instanței de fond, reclamanta a precizat că înțelege să cheme în judecată Direcția G. a Finanțelor Publice A., conform precizării depuse la fila 42 din dosarul Tribunalului A..
Instanța de fond a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice A. la termenul de judecată din 7.08.2012
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive se poate reține că – în condițiile în care Administrația Finanțelor Publice Contribuabili Mijlocii este un compartiment din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice, chemarea în judecată a acesteia din urmă este justificată din punct de vedere legal, Direcția G. a Finanțelor Publice A. având personalitate juridică, iar Administrația Finanțelor Publice Contribuabili Mijlocii nefiind o autoritate administrativă distinctă de Direcția G. a Finanțelor Publice.
Acest aspect rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală Nr. 2731/2010, privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii la administrațiile finanțelor publice pentru contribuabilii mijlocii din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 820 din 8 decembrie 2010 – text conform căruia „începând cu data de 1 ianuarie 2011, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, prin administrațiile finanțelor publice pentru contribuabilii mijlocii, administrează contribuabilii, persoane juridice române, cu excepția instituțiilor publice, care au domiciliul fiscal în raza teritorială a județelor sau a municipiului București, după caz, denumiți în continuare contribuabili mijlocii, inclusiv entitățile rezultate în urma divizării ori a fuziunii cu alți contribuabili”.
Prin urmare, nu se poate reține că Direcția G. a Finanțelor Publice A. nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, în condițiile în care reclamanta a solicitat restituirea unei taxe de poluare plătită în baza unui act emis de Administrația Finanțelor Publice Contribuabili Mijlocii A. din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice A..
Cu privire la lipsa cererii de restituire a taxei de poluare, Curtea constată însă că reclamanta nu a făcut dovada că s-a adresat – anterior sesizării instanței de judecată – autorității emitente a actului contestat cu o cerere de restituire a taxei în litigiu.
Or, pentru a se reține existența unui refuz nejustificat, se impune ca reclamanta să adreseze pârâtei o cerere de restituire a taxei, neputându-se reține existenței unui refuz în lipsa unei cereri adresate de contribuabil.
În cauza de față, este de observat că reclamanta s-a adresat direct instanței de contencios administrativ pentru obligarea pârâtei la restituirea taxei pentru poluare în discuție, fără ca în prealabil să fi adresat o cerere în restituire acesteia și funcție de modul de soluționare a cererii să poată invoca eventual vătămarea sa în dreptul/interesul legitim în sensul evidențiat în cererea introductivă de instanță.
Prin Decizia în interesul legii nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă a lămurit problema controversată vizând admisibilitatea utilizării directe a acestei căi, sau după caz, parcurgerea obligatorie, în prealabil, a procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, stabilind finalmente că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Pe această linie de idei, s-a reținut în detaliu și pe deplin lămuritor de către Înalta Curte că a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
S-a mai stabilit fără niciun dubiu de către Înalta Curte că procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și de altfel soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
S-a concluzionat în cele din urmă de către Înalta Curte în sensul că de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferită de dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală.
Or, astfel fiind, este neîndoielnic că procedura specială instituită prin normele de procedură fiscală enunțate mai înainte trebuie urmată în deplină concordanță cu normele de drept corespunzătoare în care sens este de observat că potrivit textului procedural amintit se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Astfel fiind, se impune concluzia necesității formulării prealabile a cererii în restituire adresată instituției financiare care a încasat taxa pentru poluare și în raport de a cărei soluționare urmează, eventual, să se aprecieze de către instanța de contencios administrativ existența refuzului nejustificat care să poată întemeia demersul judiciar inițiat în fața sa.
Raportat la această concluzie, Curtea reține că prezenta acțiune în justiție este inadmisibilă în lipsa dovedirii formulării cererii prealabile adresate autorității administrative pârâtă, motiv pentru care Curtea reține temeinicia soluției de respingere a acțiunii în justiție dispusă de instanța de fond, neavând relevanță reținerea eronată a lipsa calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice A., de vreme ce soluția inadmisibilității acțiunii se impunea în temeiul constatării lipsei cererii de restituire a taxei anterior sesizării instanței de contencios administrativ.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului A. este temeinică și legală, recursul formulat de reclamanta S.C. JRL E. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5518/27.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. JRL E. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5518/27.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.05.2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
D. DUMARODICA OLARURĂZVAN P.
GREFIER
M. L.
Red.RP – 22.05.2013
Tehnored LM – 22.05.2013
2 expl
Prima instanță – Tribunalul A.
Judecător – C. Șianțiu
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3262/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4102/2013.... → |
|---|
