Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 68/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 68/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 5765/108/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 24.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.68
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.01.2013
PREȘEDINTE:C. D. O.
JUDECĂTOR:M. C. D.
JUDECĂTOR:R. P.
GREFIER:M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr.257/06.02.2012, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului A., în contradictoriu cu reclamantul – intimat P. E. și cu chemata în garanție – intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul A. la data de 18 noiembrie 2012 reclamantul P. E. a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ fiscal pe pârâta A.F.P. a mun. A., solicitând obligarea ei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 5836 lei, sumă actualizată cu dobânda în cuantumul prevăzut de Codul de procedură fiscală, de la data plății până la restituirea efectivă; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.257/06.02.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii reclamantului și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocate de pârâta Administrația Finanțelor A..
A admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul P. E. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. și în consecință:
A obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma totală de 5836 lei, compusă din următoarele sume: 776 lei, achitată cu chitanța . nr._/20 martie 2009; 1107 lei, achitată cu chitanța . nr._/29 martie 2009; 2416 lei, achitată cu chitanța . nr._/23 martie 2009 și 1537 lei, achitată prin chitanța . nr._/06 aprilie 2009, sumă actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei, a cererii reclamantului de restituire a taxelor.
A admis cererea pârâtei A.F.P. A. de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și în consecință:
A obligat chemata în garanție să îi restituie pârâtei suma de 5836 lei, achitată de reclamant în favoarea ei, împreună cu dobânda.
A obligat pârâta să îi plătească reclamantului 1042 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A., considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta reiterează inadmisibilitatea acțiunii de fond, arătând că reclamantul nu a epuizat procedura prealabilă prevăzută în mod imperativ de art.7 din Legea nr.554/2004, întrucât nu există nici un document din care să rezulte faptul că decizia de calcul al taxei pe poluare a fost atacată, instanța de fond respingând în mod greșit această excepție, reținând că decizia de calcul al taxei pe poluare nu este un act administrativ fiscal în sensul celui definit de art.41 Cod procedură fiscală.
Se mai arată că, prima instanță, în motivarea hotărârii pronunțate prin care admite acțiunea introductivă reține, în esență, că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul O.G. nr.50/2008, cu modificările succesive, este incompatibilă cu prevederile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualmente art.110 din Tratatul de la Lisabona, privind funcționarea Uniunii Europene, dezvoltând pe larg toate preambulurile modificărilor succesive ale OG 50/2008,în argumentarea legală a hotărârii pronunțate.
Așa cum a arătat în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, și rezultă și din expunerea de motive a O.U.G. nr.50/2008 „În scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene ...”.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 2141 Cod fiscal.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția O.U.G. nr. 50/2008.
România prin aprobarea O.U.G. nr.50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului și statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea si controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Principiul "poluatorul plătește", un principiu de bază al dreptului comunitar și nicidecum o inovație proprie a statului român este elementul cheie ce dictează existența acestei taxe în foarte multe state membre UE, el fiind în concordanță atât cu politica socială a U.E., cât și cu prevederile Protocolului de la Kyoto pentru adoptarea de măsuri antipoluare a cărui semnatar este și România.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxele achitate de reclamant sunt temeinice, legale și în conformitate cu normele comunitare, acestea neputând fii restituite nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității lor.
De asemenea, discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru U.E. este inexistentă din moment ce orice autoturism nou, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru U.E. este supus acestei taxe de poluare.
Tocmai de aceea O.U.G. nr. 50/2008 a introdus taxa de poluare, fiind radical diminuat atât cuantumul acesteia (sensibil mai scăzut decât cel a taxei speciale auto), cât și modul de calcul prin renunțarea la coeficientul de corelare în cadrul formulei de calcul al acesteia.
Recurenta mai arată faptul că acest act normativ și în special, taxa de poluare așa cum este reglementată este în concordanță cu o . spețe soluționate de CEDO care aveau același obiect. Amintim aici cauza nr. 112/84 Humblot, hotărârea din 09.05.1985; cauza nr. C-47/88 Comisia în contradictoriu cu Danemarca, hotărârea din 11.12.1990; cauza nr. C-345/93 Nunes Tadeu, hotărârea din 09.03.1995; cauza nr. C-375/95 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 23.10.1997; cauza nr. C-393/98 Gomes Valențe, hotărârea din 22.02.2001; cauza nr. C-313/05 Brzezinski, hotărârea din 18.01.2007; cauza nr. C-74/06 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 20.09.2007.
De asemenea, precizează că în Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE de la Bruxelles, se menționează faptul că procedura de infrigement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr. 50/2008.
Conform notificării apărută în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, referitoare la plângerile având ca obiect taxa de poluare, se arată că nu se poate vorbi de o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul UE, că nimic nu împiedică statele membre să perceapă aceste taxe, putând decide singure nivelul și metodele de calcul ale taxei. Constatând că România s-a aliniat solicitării de aliniere la legislația comunitară. în ceea ce privește respectarea art.110 din T.F.U.E., prin abrogarea scutirilor acordate prin O.G. nr. 218/2008, conchide că se vor clasa toate plângerile, întrucât taxa de poluare este conformă cu art.110 din T.F.U.E.
În acest sens, Curtea a hotărât că art. 90 primul paragraf CE este încălcat doar atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import (Hotărârea Comisia/G., punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 21, Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, punctul 53).
Așadar, pentru aplicarea art. 90 C.E. și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale si produselor importate, ci si baza de impozitare si modalitățile de percepere a impozitului în cauză (Hotărârea din 22 martie 1977, lannelli&Volpi, 74/76, R.. p. 557, punctul 21, Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C-47/88, R., p. I-4509, punctul 18; Hotărârea Nunes Tadeu, punctul 12). Deci, petentul ar fii trebuit să producă probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul si-a achiziționat autoturismul.
În concluzia celor prezentate mai înainte, recurenta arată că discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru U.E. este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru U.E. este supus acestei taxe de poluare.
Tot în susținerea acestui aspect, arată faptul că, Curtea a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau expertiză a fiecăruia dintre acestea. (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 24 și Weigel, punctul 73).
Tot Curtea a decis că, pentru un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu articolul 90 C.E., trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 26; Comisia/G., punctul 29 și Hotărârea Brezinski).
Mai mult, prin . Legii nr. 9/2012, reclamantul-intimat are posibilitatea solicitării restituirii sumei achitate ori a unei părți din aceasta, în condițiile art. 12 din actul normativ indicat, astfel încât si din acest punct de vedere acțiunea de fond apare neîntemeiată.
Recurenta conchide arătând că rezultă neechivoc compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, drept pentru care acțiunea introductivă de instanță apare ca neîntemeiată, iar recursul trebuie admis.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
Intimații, legal citați nu au formulat întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Taxa plătită de reclamantul intimat a fost calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008.
Raportat la dispozițiile acestei ordonanțe, taxa este legală. În schimb, ea încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea U.E. (pe scurt, T.F.U.E.; fostul art. 90 din TCE, menționat în cuprinsul sentinței recurate) așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (C.J.C.U.E.).
Potrivit art. 110 din T.F.U.E., niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea din 07.04.2011 pronunțată în dosar nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) C.J.C.U.E. stabilește că „Art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”.
Or, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule, inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, Statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E. prin faptul că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României.
În consecință, instanța este chemată să stabilească dacă O.U.G. nr. 50/2008, încălcând art. 110 din T.F.U.E., mai poate constitui bază legală pentru taxa plătită de reclamant.
Cu privire la această chestiune, Curtea reține următoarele:
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță O.U.G. nr. 50/2008, și T.F.U.E., instanțele române vor aplica cu prioritate legislația comunitară, ceea ce tribunalul a și făcut.
Consecința este aceea că, dincolo de orice considerente legate de aplicarea legii române (legate de lipsa procedurii prealabile, de tardivitatea ei sau, pe fondul pricinii, de aplicarea O.U.G. nr. 50/2008) taxa este nelegală raportat la art. 110 din T.F.U.E., așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță.
În ce privește art. 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, Curtea constată că nu este incidentă în cauză deoarece se aplică doar taxelor percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 care nu încalcă art. 110 din T.F.U.E. (nu orice taxă percepută în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 încalcă tratatul; spre ex., taxele pentru autoturisme noi sau cele pentru autoturisme second-hand înmatriculate în state care nu sunt membre U.E.). Interpretarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 în sensul că s-ar aplica tuturor taxelor percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 ar fi contrară legislației europene amintite deoarece taxa plătită de reclamant nu a încălcat art. 110 din T.F.U.E. datorită cuantumului ei ci datorită împrejurării că a fost instituită în mod discriminatoriu.
În sfârșit, prima instanță a procedat legal și cu privire la soluția dispusă referitor la cererea de chemare în garanție deoarece, în mod necontestat, taxa s-a făcut venit la bugetul chematei în garanție și este firesc ca această parte, care a beneficiat efectiv de taxă, să suporte în final toate consecințele restituirii.
Așa fiind, Curtea văzând că soluția Tribunalului este legală și temeinică, în temeiul art. 315 Cod procedură civilă, va respinge recursul.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta Administrația Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr. 257/2012 pronunțată de Tribunalul A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. D. O. M. C. D. R. P.
GREFIER,
M. T.
RED:C.D.O./29.01.13
TEHNORED:M.T./29.01.13
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul A.
Judecător – T. G.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2499/2013.... → |
|---|
