Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 71/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 71/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 1479/115/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 24.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.71
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.01.2013
PREȘEDINTE:C. D. O.
JUDECĂTOR:M. C. D.
JUDECĂTOR:R. P.
GREFIER:M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul E. V., împotriva sentinței civile nr.4/11.01.2012, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului C.-S., în contradictoriu cu pârâții – intimați Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., Administrația Finanțelor Publice Reșița și cu chemata în garanție – intimată, Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-au depus la dosar prin registratura instanței, la data de 28.12.2012 din partea reclamantului – recurent, un set de înscrisuri reprezentând dovada înmatriculării autoturismului într-un stat membru U.E., anterior înmatriculării în România.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul C.-S. sub nr._ din 23.05.2011, reclamantul E. V. a chemat în judecată pârâții Administrația Finanțelor Publice Reșița și Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună restituirea sumei de 1247 lei (la care se vor adăuga și dobânda legală aferentă de la data achitării și până la data restituirii efective), încasată fără drept și în contradicție cu legislația europeană, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.4/11.01.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., invocată din oficiu.
A admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de D.G.F.P. C.-S., în calitate de reprezentant al pârâtei Administrația Finanțelor Publice Reșița și de chematul în garanție.
A respins acțiunea formulată de reclamantul E. V., în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în calitate de reprezentant al pârâtei Administrația Finanțelor Publice Reșița.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. împotriva Administrației F. pentru Mediu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În baza art. 137 Cod procedură civilă, Tribunalul s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate, din oficiu, de instanță precum și a celor ridicate de părțile din proces.
În ceea privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. C.-S., invocată din oficiu, Tribunalul a constatat ca aceasta a susținut că în conformitate cu prevederile art. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1348/2009, „Direcția G. a Finanțelor Publice județeană este unitate cu personalitate juridică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care se realizează în mod unitar strategia și programul Guvernului în domeniul finanțelor publice și se aplică politica fiscală a statului.”
Tribunalul a considerat că în acțiunea de contencios-administrativ calitatea procesuală pasivă aparține, potrivit legii, autorității publice care a emis (adoptat) actul atacat, indiferent de faptul că aceasta are sau nu personalitate juridică civilă, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă.
În atare situație, cum decizia de calcul a taxei de poluare a fost emisă de Administrația Publică Reșița, care, deși nu are personalitate juridică civilă, are capacitate juridică administrativă, pârâta D.G.F.P. C.-S. nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Cum în speță, pârâta D.G.F.P. C.-S. a reprezentat interesele pârâtei A.F.P. Reșița, putem considera că aceasta s-a comportat, eventual, ca un reprezentant în justiție al acesteia, considerație care are in vedere Regulamentul mai sus menționat.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., ca reprezentant al pârâtei A.F.P. Reșița instanța a admis această excepție pentru următoarele motive:
Tribunalul a reținut, din cuprinsul deciziei de calcul al taxei de poluare nr. 487/04.08.2008 - fila 20 dosar - faptul că aceasta a fost înmânată sub semnătură reclamantului, la data de 04.08.2008.
Tribunalul a observat că, potrivit art. 7 al. 1 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței competente de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Codul de procedură fiscală, aprobat prin O.G. nr. 92/2003, reglementează procedura prealabilă pentru soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale.
Această procedură prealabilă constă în exercitarea căii de atac a contestației, care se depune de către cel interesat la organul emitent al actului. Termenul de depunere a contestației este de 30 de zile de la comunicarea actului, fiind un termen de decădere.
În speță, reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare la data de 20.04.2011, neîncadrându-se, astfel, în termenele legale, care reglementează recursul administrativ.
Ca urmare, cum reclamantul nu a exercitat recursul administrativ, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și ale Codului de procedură fiscală, acțiunea apare ca fiind inadmisibilă, sens în care s-a pronunțat și Curtea de Apel Timișoara, după soluționarea cauzei T. contra României, prin comunicarea practicii judiciare la instanțele arondate teritorial, în vederea uniformizării practicii acestora.
În ce privește cererea de chemare în garanție, Tribunalul a observat că, potrivit art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă, ,,partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
În speță, Tribunalul a constatat că ,,partea căzută în pretențiuni” este pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița, și nicidecum pârâta Direcția Finanțelor Publice C.-S., întrucât raportul de drept administrativ fiscal există între prima pârâtă și reclamant iar, pe de altă parte,chemata în garanție nu este decât un gestionar al fondurilor bănești în litigiu nefiind emitentă actului administrativ fiscal în discuție.
Pe cale de consecință, Tribunalul a respins cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul E. V., considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că, prima instanță este contradictorie în motivarea sa, deoarece, deși în considerentele sentinței se arată că a urmat procedura prealabilă împotriva deciziei de calcul a taxei de primă înmatriculare nr.487 din 04.08.2008, totuși a admis excepția și a respins acțiunea sa întrucât nu ar fi întocmit procedura prealabilă de a se adresa pârâtei pentru restituirea taxei de primă înmatriculare.
Se mai arată că, prima instanță ignoră în mod netemeinic și mai ales nelegal faptul că s-a adresat pârâtei prin cererea înregistrată sub nr. 4396 din 20.04.2011, dar ignoră și faptul că pârâta a răspuns cererii sale, respingând-o prin adresa cu nr.8774 din 27.04.2011, răspuns ce i-a dat dreptul să înainteze documentația necesară în fața instanței de contencios administrativ pentru recuperarea taxei de înmatriculare conform art.28, 30, 90 din tratatul de instituire al C.E., Directiva 77/388/CCE, art.148 alin 2 și 4 din Constituția României, art.1084, 1082 cod civil și art. 274 Cod procedură civilă.
Recurentul menționează că, respingerea greșită a cererii sale pe cale de excepție și fără a analiza fondul cauzei impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la prima instanță în vederea soluționării acesteia pe fond. În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și rejudecând cauza de fond, admiterea acțiunii așa cum a formulat-o și obligarea pârâtei să-i restituie suma de 1247 lei, ce i-a fost ilegal percepută cu titlu de taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul marca Mercedes Benz C 200, . de identitate G_.
De altfel din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par.105-106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
În același sens se pronunță și doctrina de drept fiscal european[Servaas van Thiel, în lucrarea Pasquale Pistone (editor), Legal Remedies in European Tax Law, Ed. IBFD, Amsterdam, 2009, p.309].
Termenul în care contribuabilii pot să-și exercite dreptul la rambursarea taxei de poluare trebuie să fie unul rezonabil și întotdeauna ulterior datei la care se constată incompatibilitatea reglementării fiscale naționale cu dreptul european.
Cel mai adesea, această incompatibilitate este constatată printr-o hotărâre a Curții de justiție a Uniunii Europene, iar termenul se calculează de la data publicării hotărârii Curții.
În mod evident însă, atunci când judecătorul național (primul judecător european sau primul judecător „cu putere de jurisdicție comunitară", în sensul jurisprudenței Simmenthal) soluționează el însuși conflictul dintre dreptul național și dreptul european - constatând incompatibilitatea O.U.G. nr.50/2008 cu art. 110 T.F.U.E., în cazul său - termenul rezonabil se determină în funcție de momentul în care jurisprudența instanței naționale a devenit previzibilă.
În această ambianță, trebuie observat din nou faptul că nu se poate pretinde faptul că termenul rezonabil pentru formularea cererii de rambursare ar fi termenul de 30 zile rezervat de legiuitor pentru contestarea deciziei de calcul. Aici se poate observa cu claritate faptul că până și obiectul celor două remedii este diferit: legiuitorul român a conferit contribuabilului dreptul de a contesta calcului taxei de poluare; Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, indiferent și independent de orice contestație asupra actului administrativ prin care a fost stabilită această taxă.
Dreptul la rambursare nu poate fi condiționat de un „protest" al contribuabilului, la momentul prelevării taxei de poluare, dresat împotriva deciziei de calcul. Așa cum rezultă din jurisprudența Curții, autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient - a se vedea jurisprudența Curții de Apel Cluj, care apreciază că procedura contestației deciziei de calcul nu reprezintă un „remediu efectiv" în sensul art. 13 din Convenție -, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Intimații, legal citați nu au formulat întâmpinare.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3041 Codul de procedură civilă, Curtea reține că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
În primul rând, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat sentința în conformitate cu o practică unitară și constantă a Curții de Apel Timișoara care însă, după pronunțarea sentinței, a fost modificată ca urmare a interpretării date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (C.J.U.E.) prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea U.E. (T.F.U.E.) și deciziei nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Astfel, prin Hotărârea din 07.04.2011 pronunțată în dosar nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) C.J.U.E. stabilește că „Art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”.
Potrivit deciziei nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod” (decizia este obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă).
Aceste două hotărâri au avut ca urmare necesară modificarea practicii Curții de Apel Timișoara în materia taxelor de poluare, textele legale incidente în cauză și interpretarea lor fiind cele arătate în continuare:
Taxa plătită de reclamantul recurent a fost calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008.
Raportat la dispozițiile acestei ordonanțe, taxa este legală. În schimb, ea încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea U.E. (pe scurt, T.F.U.E.) așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (C.J.C.U.E.).
Potrivit art. 110 din T.F.U.E., niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea din 07.04.2011 pronunțată în dosar nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) C.J.C.U.E. stabilește că „Art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”.
Or, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule, inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, Statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E. prin faptul că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României.
În consecință, instanța este chemată să stabilească dacă O.U.G. nr. 50/2008, încălcând art. 110 din T.F.U.E., mai poate constitui bază legală pentru taxa plătită de reclamant.
Cu privire la această chestiune, Curtea reține următoarele:
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță O.U.G. nr. 50/2008, și T.F.U.E., Curtea va aplica cu prioritate legislația comunitară.
Consecința este aceea că decizia de calcul a taxei este nelegală raportat la art. 110 din T.F.U.E., așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Așa fiind, Curtea, văzând că sentința pronunțată de Tribunal este nelegală sub aspectele mai sus discutate, în temeiul art. 304 pct. 9 rap. la art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat de recurent și modifica sentința după cum urmează:
Va admite acțiunea formulată de reclamant și va obliga pârâta să restituie reclamantului taxa de poluare.
Va admite și cererea privind dobânda legală (prevăzută de Codul de procedură fiscală) care se va plăti însă reclamantului cf. art. 124 rap. la art. 70 Cod procedură fiscală, începând cu a 46 zi de la data formulării cererii de restituire și până la restituirea efectivă.
În temeiul art. 63 Cod procedură civilă, va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârât și va obliga chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să restituie pârâtului sumele mai sus arătate, reprezentând taxă de poluare și dobândă legală. Pentru a proceda astfel, Curtea are în vedere că, în mod necontestat, taxa s-a făcut venit la bugetul chematei în garanție și este firesc ca această parte, care a beneficiat efectiv de taxă, să suporte în final toate consecințele restituirii.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obligă intimata Administrația Finanțelor Publice să plătească recurentului 58,45 lei cu titlu de cheltuielile de judecată, la fond și recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul E. V. împotriva sentinței civile nr. 4/2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. și în consecință:
Modifică sentința recurată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul E. V. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița și obligă pârâta să restituie reclamantul suma de 1.247 lei plătită cu titlu de taxă de poluare conform chitanței . nr._ din 06.08.2008 și să plătească dobânda legală (prevăzută de Codul de procedură fiscală) la această sumă începând cu a 46 zi de la data formulării cererii de restituire și până la restituirea efectivă.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Administrația Finanțelor Publice C.-S. și obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să restituie pârâtului sumele mai sus arătate, reprezentând taxă de poluare și dobândă legală.
Obligă intimata Administrația Finanțelor Publice C.-S. să plătească recurentului 58,45 lei cu titlu de cheltuielile de judecată, la fond și recurs.
Menține în rest sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. D. O. M. C. D. R. P.
GREFIER,
M. T.
RED:C.D.O/29.01.13
TEHNORED:M.T./29.01.13
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul C.-S.
Judecător – Ș. G.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5054/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2072/2013.... → |
|---|
