Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3178/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3178/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 8034/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3178/R
Ședința publică din 09 mai 2013
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: Dr. L. L.
GREFIER: R. P.-D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice a orașului L. împotriva sentinței civile nr. 6064 /04.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul I. R., având ca obiect contestație act administrativ fiscal – 550 – restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamantul-intimat, lipsă, în reprezentare avocat A. R. în substituire av, P. M., lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care reprezentantul reclamantului-recurent depune la dosarul cauzei note de ședință, într-un exemplar, dovada plății onorariului avocațial și împuternicire avocațială, în copii fax și arată că nu mai are de formulat alte cereri și de administrat alte probe.
Instanța, constatând că nu mai sunt de formulat alte cereri și de administrat alte probe, acordă cuvântul reprezentantului reclamantului pe cererea de recurs:
Reprezentantul reclamantului-recurent solicită instanței respingerea excepției inadmisibilității, respingerea recursului, menținerea în tot a hotărârii instanței de fond. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza, spre deliberare:
CURTEA
Deliberând, asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 16 noiembrie 2012 sub nr._, reclamantul I. R. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului L., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige pârâta la restituirea taxei de poluare în cuantum de 2690 lei, achitată cu titlu de taxă pe poluare autovehicule prin chitanța . nr._ din 21.08.2012, precum și la plata dobânzii legale în materie fiscală aferente acestei sume, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în urma aplicării O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, modificată prin O.U.G. nr. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, cu începere de la data de 01.07.2008, a fost obligat să achite, pentru înmatricularea în România a unui autoturism second-hand, marca Volkswagen Golf, nr. înmatriculare WVWZZZ1HZSP395135, Norme poluare E2, . auto J435640, anterior înmatriculat într-un alt stat membru al uniunii europene, respectiv Germania, la 28.03.1995.
Prin cererea nr._/07.11.2012, înregistrată la Administrația Finanțelor Publice L. a solicitat restituirea taxei de poluare pe care în mod nelegal a fost obligat să o plătească, iar organul fiscal a respins cererea sa cu motivarea că taxa nu a fost percepută cu încălcarea dreptului comunitar și fără emiterea unei decizii de impunere, conform art. 85 Cod procedură fiscală.
Prin adresa nr._/08.11.2012, Administrația Finanțelor Publice a respins contestația fără a lua în considerare argumentele reclamantului, invocate în cerere.
Reclamantul a învederat că în aceste condiții fiind îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a înțeles să promoveze prezenta acțiune, pe care înțelege să o susțină cu următoarele argumente: încălcarea art. 90 TCE (art. 110 TFUE) prin perceperea taxei care generează o discriminare între produsele importate și produsele naționale aflate într-un raport de concurență, diminuând introducerea în țară a unor autoturisme second hand, încălcarea principiului poluatorul plătește, lipsa neutralității fiscale a taxei și preeminența dreptului comunitar.
În drept reclamantul a invocat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 8 din legea 554/2004, O.U.G. nr. 50/2008, art. 90 par 1 din Tratatul CE.
La cerere au fost atașate, în copii semnate pentru conformitate: adresă a pârâtei, decizie de calcul taxă de poluare, copie chitanță, copie CIV, copie contract de vânzare cumpărare autovehicul.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice L. a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, arătând că legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată.
Pârâta a susținut că taxa pe poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, pentru un autoturism fabricat în România, care nu a fost înmatriculat este aceeași cu cea pentru un autoturism produs în oricare alt stat membru comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Față de aceste considerente Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul I. R. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice L. și în consecință: a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 2690 lei, achitată conform Chitanței . nr._/21.08.2012, reprezentând taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, actualizată și cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei 07.11.2012, a cererii reclamantului de restituire a taxei. De asemenea a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în data de 24.06.2012, reclamantul a compărat autoturismul second-hand, marca Volkswagen Golf, nr. înmatriculare WVWZZZ1HZSP395135, Norme poluare E2, . auto J435640, anterior înmatriculat într-un alt stat membru al uniunii europene, respectiv Germania, la 28.03.1995. Pentru a-l înmatricula în România, Administrația Finanțelor Publice A. a pretins reclamantului plata sumei de 2690 lei, emițând decizia de calcul nr._/ad/21.08.2012. Reclamantul a plătit această sumă cu chitanța . nr._/21.08.2012 achitată la Trezoreria A., autoturismul cumpărat de acesta fiind reînmatriculat în România.
La data de 07.11.2012 reclamantul a adresat Administrației Finanțelor Publice L. o cerere de restituire a taxei de 2690 lei percepută pentru reînmatricularea autoturismului său, cerere care a fost respinsă de pârâtă, iar decizia acesteia a fost comunicată reclamantului prin adresa nr._/08.11.2012.
Prima legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate, Tribunalul constată că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamant, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul pentru aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Prima instanță a reținut că, în conformitate cu prevederile art.110 din Tratatul Comunității Europene, „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În speță O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, stabilește, potrivit dispozițiilor art. l cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art. 4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Într-adevăr, determinarea taxei de poluare se realizează conform art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008 pe baza unor criterii obiective privind tipul motorului și capacitatea cilindrică a acestuia, precum și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4.
Această taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România stat comunitar de la 01.01.2007, fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor in țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare si este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Tribunalul A. a învederat că potrivit normelor comunitare: - art.25 CE „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal". - art.28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent".
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.110 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Practic, prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art.214 1 alin. 1-3 din Codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă specială de primă înmatriculare în taxa de mediu.
Nu se impune ca reclamantul să producă probe din care să rezulte că taxele pe care le aplică Statul Român sunt superioare celor din statul din care a achiziționat autoturismul, deoarece după cum s-a menționat mai sus taxa de poluare se aplică discriminatoriu, exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea lor în tară.
Textul art. 110 din Tratatul CE se referă la produsele provenind din alte state membre si supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
De asemenea, s-a reținut și că prin avizul motivat din data de 28.11.2007, Comisia Europeană a solicitat reașezarea modalității de calcul a taxei auto (de primă înmatriculare), în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană.
Comisia Europeană (CE) a solicitat în iunie 2009, României, informații în legătură cu legislația privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectând că actuala legislație românească (O.U.G. nr. 50/2008) are efecte protecționiste asupra industriei auto naționale. Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare", prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzut de art.226 din Tratatul CE.
Modificările succesive ale O.U.G. nr. 50/2008, în încercarea de a răspunde cerințelor Uniunii Europene, au modificat doar cuantumul a taxei de poluare, înlocuind anexele inițiale ale O.U.G. nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor, fără să modifice în vreun fel sfera de aplicare a acesteia, aspect constatat de altfel și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în hotărârea N. contra României, C 263/10, pct.26 27: „(…) 26. Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. 27 Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. instanța de fond a reținut că, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, între versiunea inițială a O.U.G. nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia.”
Conform acestor considerente, instanța de fond a constatat că taxa de poluare prelevată în condițiile O.U.G. nr. 50/2008 modificată este discriminatorie pentru că prin ea se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, punct de vedere exprimat și de Curtea Europeană de Justiție prin hotărârea sa dată în cauza C 402/09, și că, în consecință ea încalcă dispozițiile art.110 TFUE.
După pronunțarea acestor cauze, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2011, pronunțată în interesul legii s-a stabilit că procedura prealabilă prevăzută de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice L. să îi restituie suma de 2.690 lei reprezentând taxă de poluare, achitată de reclamant cu chitanța . chitanța . nr._ din 21.08.2012 achitată la Trezoreria A..
Având în vedere că art.117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, instanța de fond a reținut că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, instanța a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei - 07.11.2012, a cererii de restituire a taxei și a respins cererea reclamantului pentru obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale de la data încasării taxei la termenul anterior menționat.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, prima instanță a obligat pârâta să îi plătească reclamantului 539,3 lei cheltuieli de judecată, constând în taxe judiciare de timbru -39,3 lei.
La data de 09 ianuarie 2013 pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice a orașului L. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 6064 /04.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul I. R., solicitând admiterea recursului solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive ca netemeinică și nelegală.
În motivare recurenta a învederat că astfel consideră că sentința pronunțată de Tribunalul A. este netemeinică instanța de fond reținând doar trunchiat apărările invocate si pronunțând o soluție cu interpretarea greșită a legii.
Recurenta a înțeles să reitereze excepția inadmisibilității ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile. Astfel având în vedere că această datorie a fost stabilită prin Decizia de calcul al taxei pentru emisiile poluante nr._/21.08.2012, de care reclamantul a luat cunoștință în data de 21.08.2012, când a făcut și plata taxei, decizie care reprezintă titlul de creanță, acesta trebuia să conteste în procedură prealabilă acest act dacă avea nemulțumiri față de acesta.
Prin urmare, așa cum se arată și în penultimul alineat al deciziei reclamantul trebuia să formuleze contestație împotriva acesteia, respectiv: „Împotriva prezentului înscris, cel interesat poate formula contestație la organul de soluționare competent, în conformitate cu prevederile art. 205 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 207 al aceluiași act normativ."
Astfel, conform prevederilor art. 205 coroborat cu art. 206 din O.G. nr. 92/2003 contestația formulată împotriva titlului de creanță - Decizia de calcul al taxei nr._/04.07.2012- se soluționează de către organul fiscal, respectiv la D.G.F.P. A. - Biroul Soluționare Contestații în termen de 30 zile de la comunicare:
S-au invocat dispozițiile art. 205 - Posibilitatea de contestare – „(1) împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii." Art. 206 - „Forma și conținutul contestației - (1) Contestația se formulează în scris și va cuprinde: a) datele de identificare a contestatorului; b) obiectul contestației; c) motivele de fapt și de drept; d) dovezile pe care se întemeiază; e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum și ștampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calității de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii. (2) Obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat, cu excepția contestației împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal. (3) Contestația se depune la organul fiscal, respectiv al cărui act administrativ este atacat și nu este supusă taxelor de timbru." Același aspect este prevăzut și de către Legea nr. 9/2012 la art. 11, pentru situația în care contribuabilul este nemulțumit de răspunsul dat de autoritatea fiscală ca urmare a contestării modului de calcul al taxei acesta se va adresa instanței: Art. 11 „Persoana nemulțumită de răspunsul primit la contestație se | poate adresa instanțelor de contencios, competente potrivit legii."
Recurenta a învederat instanței în atenția instanței că și prin dispozițiile Codului de procedură civilă se instituie obligația reclamantei de a îndeplinii procedura prealabilă: conform prevederilor art. 109 alin. 2: „(2) In cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, in condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare in judecată."
În al doilea rând recurenta a reiterat excepția inadmisibilității contestației ca urmare a tardivității îndeplinirii procedurii prealabile.
S-a precizat că prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice L. sub nr._/07.10.2012 reclamantul solicită restituirea sumei de 2.690 lei reprezentând taxa pe poluare stabilită prin decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autoturisme nr._/21.08.2012.
Din analiza documentelor existente la dosarul cauzei rezultată faptul că reclamantul nu a respectat prevederile art. 207, alin. 1) din O.G. nr. 92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală, în sensul că nu a respectat termenul de 30 zile de la data comunicării deciziei, pentru depunerea contestației.
În drept, s-a subliniat că sunt incidente prevederile art. 207 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, care precizează următoarele: „Termenul de depunere a contestației (1) Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii." Potrivit art. 68 din Codul de procedură fiscală, republicat: "ART. 68 Calcularea termenelor - Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum și de alte dispoziții legale aplicabile în materie, dacă legea fiscală nu dispune altfel, se calculează potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă."
Totodată recurenta a invocat prevederile art. 101, art. 102 și art. 103 din Codul de procedură civilă: "ART 101 - (1) Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteala nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul. (...), (4) Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârșește . nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urma a lunii. Termenul - care se sfârșește . sărbătoare legala, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi pana la sfârșitul primei zile de lucru următoare. ART. 102 (1) Termenele încep sa curgă de la data comunicării actelor de procedura daca legea nu dispune altfel. (...); ART. 103 (1) Neexercitarea oricărei cai de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedura în termenul legal atrage decăderea afara de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește ca a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei."
S-a mai reținut că termenul de depunere a contestației prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată are caracter imperativ și începe să curgă de la data comunicării Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/21.08.2012, respectiv de la data de 21.08.2012, dată la care decizia a fost comunicată petentului personal, pe baza de semnătura, iar suma de plată înscrisă în decizie a fost achitată de către acesta cu titlu de taxă pe poluare cu chitanța . nr._/21.08.2012.
Prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/21.08.2012, se precizează „Prezenta reprezintă titlu de creanța și constituie înștiințare de plata conform legii. Prezenta decizie poate fi contestata în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 207 alin (1) din O.G. nr. 92/2003 republicata privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal competent, potrivit art. 209 alin (1) din același act normativ".
Din documentele existente la dosarul cauzei rezulta că reclamantul losifescu R. nu a depus contestație împotriva Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/21.08.2012 la data de 07.11.2012, depășind termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei prevăzut de art. 207 (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, încălcându-se astfel dispozițiile imperative referitoare la termenul de depunere.
În raport cu prevederile legale citate, rezultă că reclamantul avea posibilitatea respectării termenului de depunere al contestației la organul care a întocmit Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/21.08.2012, respectiv Administrația Finanțelor Publice a orașului L., înregistrând-o până la data de 21.09.2012 inclusiv.
Întrucât contestatorul nu a respectat condițiile procedurale impuse de O.G. nr. 92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală, cu privire la termenul de depunere a contestației, depășind termenul de depunere al acesteia, recurenta a învederat că reclamantul a decăzut din lucru termenul legal de depunere al contestației.
Urmare faptului că Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/21.08.2012 a fost comunicată reclamantului în data de licărul 21-08.2012 așa cum rezultă din cele descrise mai sus, iar reclamantul a depus când contestația în data de 07.11.2012, rezultă ca reclamantul a depus contestația cu întârziere față de termenul prevăzut la art. 207 alin 1 din Codul de Procedură Fiscală, republicat.
Având în vedere faptul că reclamantul a îndeplinit tardiv procedura prealabilă recurenta a solicitat respingerea acțiunii pe calea excepției inadmisibilității ca urmare a tardivității îndeplinirii procedurii prealabile.
În al treilea rând recurenta a învederat că în motivarea hotărârii pronunțate, prin care prima instanță a admis acțiunea introductivă și prin care prima instanță a reținut că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul Legii nr. 9/2012, este incompatibilă cu prevederile art. 90 din TS4B din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualmente art. 110 din Tratatul de la Lisabona, privind funcționarea Uniunii Europene, în încercarea de argumentare legală a hotărârii emise.
Ca o chestiune prealabilă, recurenta a învederat că prima instanță s-a pronunțat fără ca la dosarul cauzei să existe depusă dovada primei înmatriculări într-un stat membru al Uniunii Europene.
Prin Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/21.08.2012, organele fiscale au stabilit o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 2.690 lei, pentru autovehiculul marca Volkswagen, . WVWZZZ1HZSP395135, an fabricație 1995, data primei înmatriculări 28.03.1995, având în vedere elementele de calcul prevăzute de Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul A. reclamantul nu a constatat modul de calcul al taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ci faptul că aceasta este ilegală și discriminatorie.
Recurenta a arătat că în drept, sunt incidente prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care precizează: „Art. 1 (1) Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. (2) Taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului." Art. 2 în înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:[...j b) RNTR 2 - Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003, cu modificările și completările ulterioare; [...] h) înmatriculare - operațiunea administrativă ce constă în înscrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare, precum și a numărului de înmatriculare; i) prima transcriere a dreptului de proprietate - primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat; [...] I) taxa - reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3). Art. 3 (1) Taxa se aplică pentru autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, [...] Art. 4 (1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; [...] Art. 5 (1) Organul fiscal competent calculează cuantumul taxei, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate. Lista documentelor este prevăzută în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. (2) Valoarea în lei a taxei se determină pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (3) Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației Fondului pentru Mediu, iar dovada plății acesteia va fi prezentată cu ocazia înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 4. Art. 6 (1) Suma de plată reprezentând taxa se calculează pe baza elementelor stabilite de lege (cele prevăzute la anexele nr. 1-5), după cum urmează: [...], b) pentru autovehiculele din categoria M(1), cărora le corespund normele de poluare non-Euro, Euro 1 sau Euro 2 și pentru care nu este specificată valoarea combinată a emisiilor de C0(2), după formula: CxDx(IOO-E) - Suma de plată – 100 - unde: - C = cilindree (capacitatea cilindrică); D = taxa pentru emisiile poluante pe cilindree, prevăzută în coloana nr. 3 din anexa nr. 2; E = cota de reducere a taxei, prevăzută în coloana nr. 2 din anexa nr. 4;"
Astfel, potrivit Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă cu destinația de venit la bugetul Fondului pentru mediu, gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Prin urmare, câtă vreme legiuitorul prevede în mod expres obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, „cu ocazia înscrierii în evidentele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare", această taxă este legal datorată, reclamanta neinvocând prin acțiune faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul al taxei corespunzătoare vehiculului în cauză, prevăzute de legislația în vigoare.
În ceea ce privește prevederile comunitare recurenta a învederat că art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne „ cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar în conformitate cu art. 1-33 alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005: „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
S-a subliniat că rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competenta de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului. Astfel, potrivit art. 110 (ex-articolul 90 TCE) primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și conform art. 111-170 - Secțiunea 6 „Dispoziții fiscale" din Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel acest tratat nu interzice perceperea unei taxe, precum taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Incidența dispozițiilor art.110 (ex-articolul 90 TCE) primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în această cauză este inexistentă. Astfel, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită de Legea nr. 9/2012, aplicată produsului provenind din alte țări membre și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceeași formulă de calcul, având în vedere criterii obiective precum emisiile de C02, capacitatea cilindrică, vechimea sau rulajul autovehiculului, fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de produsele naționale și fără a avea efect discriminatoriu.
S-a mai arătat că de asemenea, din cuprinsul art.3 alin.(1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, rezultă că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru al Uniunii sau de pe piața internă, fiind excluse din sfera de aplicare a taxei - excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația lor și nu proveniența.
Mai mult, în speță, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 5.206 lei a fost stabilită ca urmare a cererii reclamantului intimat depusă la organul fiscal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv „cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare".
Față de cele expuse mai sus, recurenta a solicitat instanței a reține că instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reprezintă opțiunea legiuitorului român, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art.13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: "Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".
Referitor la motivarea din considerente cu privire la efectele hotărârii Curții de Justiție a U.E. în cauza T. și al hotărârii Curții de Justiție a U.E. în cauza N., acestea nu pot fi luate în considerare în cauza dedusă judecății, deoarece efectele Hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele T. și N. nu sunt incidente în cazul în care taxa a fost stabilită în conformitate cu Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în virtutea principiului general de drept tempus regit actum.
Recurenta a concluzionat că în mod legal organele fiscale au stabilit taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule
De asemenea recurenta a învederat că sentința este neîntemeiată și în privința obligării A.F.P. L. la plata cheltuielilor de judecată.
Totodată, a solicitat, în baza prevederilor art. 274, alin. 3 Cod procedură fiscală, ca instanța de recurs să micșoreze onorariul de avocat pe care recurenta l-a considerat mult prea mare în raport cu obiectul cauzei care, ce nu implică nici un element de complexitate.
Pentru toate aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
În drept s-au invocat dispozițiile cuprinse în Legea nr. 9/2012, art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ, toate actele normative invocate.
Recurenta a menționat că, potrivit art. 17 din Legea 146/1997, republicată și art. 229 C.pr. fiscală este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar.
Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., curtea de apel reține următoarele:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 2690 lei, achitată la data de 21.08.2012, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România a unui autoturism.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și din Legea nr. 9/2012, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Legea nr. 9/2012 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C 263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației Fondului pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2010, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 117/2009 și nr. 118/2010.
În privința dispozițiilor Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Curtea reține că noua taxă – ca și vechea taxă de poluare – are o . caracteristici similare reglementării anterioare, respectiv:
- taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
- taxa se plătește, conform art. 4 din Legea nr. 9/2012:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei.
Curtea mai observă că în varianta inițială a Legii nr. 9/2012, taxa pentru emisiile poluante se datora și în cazul autovehiculelor second hand înmatriculate în România anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 (în vigoare în perioada 1.01._08) sau taxa de poluare (în vigoare în perioada 1.07._12). astfel, în varianta inițială a Legii nr. 9/2012, art. 4 alin. 2 prevedea că „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Însă această reglementare a fost suspendată prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 9 din 31 ianuarie 2012, care prevede, al art. 1, următoarele: „începând cu data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013”.
Totodată, art. 2 din O.U.G. nr. 1/2012 stabilea posibilitatea restituirii taxei plătită de contribuabili conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 în perioada 13.01.2012 și până la . Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2012.
Totodată, Curtea de Apel Timișoara reține următoarele::
- conținutul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, renumerotat prin Tratatul de la Lisabona începând cu data de 1.12.2009);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.);
- obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României
- competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE.
De asemenea, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Legea nr. 9/2012, cel puțin până la data de 1.01.2013.
În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
Pentru toate considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice a orașului L. împotriva sentinței civile nr. 6064 /04.12.2012 pronunțată de Tribunalul A..
Curtea va respinge petitul privind acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantul-intimat, ca nedovedite, în condițiile în care la dosar s-a depus, sub acest aspect, doar o copie ilizibilă a chitanței, fără semnătură pentru conformitate cu originalul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice a orașului L. împotriva sentinței civile nr. 6064 din data de 04.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul I. R., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. G. A.-M. N. dr. L. L.
GREFIER,
R.
P. D.
Red. M.G. – 18.06.2013
Tehnored. R.P.D./2 ex. – 27.05.2013
Instanța de fond: Tribunalul A.:- Judecător: O. S. S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8237/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8302/2013.... → |
|---|
