Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 108/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 108/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 5162/30/2011
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -25.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.108
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10 IANUARIE 2013
PREȘEDINTE: M. I.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
GREFIER: F. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr.796/23.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă D. I. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta intimată lipsă avocat Ț. M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța privind achitarea onorariului avocațial, decizia de calcul a taxei pe poluare, carte de identitate a vehiculului, contract de vânzare cumpărare a acestuia și nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului pentru motivele invocate prin concluziile scrise, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 796/23.03.2012 Tribunalul T. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Timișoara, a admis acțiunea formulată de reclamanta D. I. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA, având ca obiect pretenții.
A admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU și a obligat pârâta și chemata în garanție să restituie reclamantei suma de 5981 lei reprezentând taxa de poluare și dobânda legală aferentă acestei sume în condițiile art. 70 și 120 C.pr.fiscală.
A obligat pârâta și chemata în garanție să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 539,3 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta D. I. a achiziționat autoturismul marca Mercdes Benz, data primei înmatriculări la 27.02.2003. Pentru a-l înmatricula în România, reclamanta a achitat taxa de poluare în cuantum de 5981 lei stabilită prin decizia de calcul al taxei de poluare. La data de 13.05.2011, reclamanta a solicitat pârâtei AFP Timișoara restituirea acestei taxe, iar prin adresa nr._/09.06.2011, pârâta a comunicat refuzul său de a restitui această taxă.
Inainte de a proceda la soluționarea pe fond a cererii reclamantei, tribunalul, în temeiul art. 137 alin.1 C.pr.civ. s-a pronunțat asupra excepției invocate. Astfel, pârâta AFP Timișoara a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța constată că plata s-a efectuat la Trezoreria mun. Timișoara. Față de aceste considerente, instanța a respins excepția invocată.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
În sensul celor de mai sus, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor nationale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul a constatat că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Presedintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
În altă ordine de idei, Tribunalul a reținut că în jurispudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul a constatat că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C‑402/09 ( T. vs Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piata natională”.
Ori, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, a procedat la înlăturarea acestora.
Instanța nu a reținut susținerea pârâtei AFP Timișoara cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.9/2012, în primul rând pentru că taxa de poluare a cărei restituire se solicită a fost stabilită în baza OUG nr.50/2008, astfel că nu au nici o relevanță juridică dispozițiile legale invocate de către pârâtă.
D. urmare, a dispus obligarea pârâta AFP Timișoara și chemata în garanție AFM la restituirea către reclamantă a sumei de 5981 lei.
În ceea ce privește cererea din acțiunea reclamantei privind plata dobânzilor legale, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Față de aceste prevederi legale, instanța a obligat pârâtele la plata dobânzii legale, așa cum prevăd dispozițiile OG nr.92/2003, raportat la dispozițiile art. 120 și art. 70 C.pr.fiscală.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, având în vedere soluția ce s-a pronunțat pe fondul cauzei, în temeiul art. 60 C.pr.civ. și raportat la 1 și 5 din OUG nr.50/2008, a admis cererea.
In temeiul art. 274 C.pr.civ. a obligat pârâta și chemata în garanție la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 539,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, în principal, prin admiterea excepției lipsei calității sale procesual pasive în cauză, și în subsidiar, ca nefondată.
Cu privire la excepția invocată, recurenta a susținut că numai AFM București este beneficiarul taxei pe poluare, conform art.5 alin.4 din OUG nr.50/2008 si Normelor de aplicare, astfel că nu poate fi obligată la plata unei taxe pe care doar a încasat-o și nu o mai detine, potrivit legii.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată, susținând legalitatea taxei în discuție, în raport posibilitatea de restituire parțială și parcurgerea procedurilor prevăzute de actul normativ ulterioar, respectiv, Legea nr.9/2012.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Referitor la excepția lipsei excepției lipsei calității procesual pasive în cauză, invocate de pârâta recurentă, Curtea reține că acesta este nefondată, întrucât nu se poate spune că un raport juridic cu pârâta AFP Timișoara este inexistent, câtă vreme aceasta a stabilit și încasat taxa în litigiu și având în vedere că a fost chemată în judecată ca pârâtă, în virtutea principiului disponibilității, așa încât, subzistă calitatea sa procesuală și implicit, culpa procesuală în litigiu, culpă determinată de faptul că s-a opus în mod constant la restituirea taxei încasate cu prelevarea dreptului comunitar.
De altfel, în condițiile în care instanța a admis cererea de chemare în garanție formulată de aceeași pârâtă și a obligat chemata în garanție AFM București la plata taxei pe poluare și dobânzile cu care pârâta a căzut în pretenții, conform art.60 alin.1 C. proc. civ și deci, răspunderea patrimonială fiind transferată chematei în garanție, criticile de mai sus rămân lipsite de conținut.
Pe fond, se observă faptul că reclamanta a invocat în principal aspectul potrivit căruia prevederile OUG nr. 50/2008 sunt de natură a contraveni dispozițiilor cuprinse la art.110 din TFUE, pe motiv că în România nu se percepe nici o taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru cele înmatriculate într-un alt stat comunitar și reînmatriculate în România.
Reclamanta nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T..
Dimpotrivă, se constată că reclamanta se prevalează în speță de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Aceste aspecte au fost reținute de către CJUE și în cauza N., reținându-se la pct.27 din hotărâre că toate versiunile de modificare a OUG 50/200, mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importantă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea a concluzionat în cauza N. ca și în cauza T. că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărare a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel fiind, trebuie concluzionat că și în speța pendinte, în care reclamantul a achitat taxa pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în vigoare la data de 12.01.2011, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată și confirmată ulterior de cauza N..
În mod concret, se poate constata taxa achitată de către reclamantă are efectul de a descuraja punerea în circulație, în România, a vehiculului de ocazie cumpărat de pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, de vreme ce pentru acestea nu se mai percepe taxa. Ca atare, se verifică în speță susținerile din acțiune potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
În ceea ce privește susținerile recurentei potrivit cărora cererea reclamantului ar fi neîntemeiată prin raportare la . Legii nr.9/2012, Curtea le va înlătura întrucât legalitatea plății taxei pe poluare se analizează de instanță raportându-se la reglementarea națională existentă la momentul plății, respectiv, OUG nr.50/2008, iar referitor la dispoziția legală cuprinsă la art. 12 din Legea nr.9/2012 ce vizează posibilitatea restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite ca taxă specială de primă înmatriculare sau ca taxă de poluare, Curtea reține că acest aspect este nerelevant în cauză, întrucât demonstrându-se încălcarea art. 110 din TFUE, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei astfel achitată, taxă pentru care nu-i pot fi aplicabile prevederile cuprinse în Legea nr.9/2012, de vreme ce aceasta a fost percepută sub imperiul dispozițiilor OUG nr.50/2008, în vigoare la acea dată.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, văzând și dispozițiile art. 312 alin.1 C.p.civ., instanța va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art.274 c. proc. civ., va obliga recurenta pârâtă, ca parte căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată solicitate în recurs de intimatul reclamant, constând în onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr.796/23.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă D. I. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs – onorariu avocat către reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 10.01.2013 în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR Pt. JUDECĂTOR
M. I. Ș. E. P. R. C.
Aflată în C.O.
Vicepreședinte
F. D.
GREFIER
F. C.
Red.MI - 25.02.2013
Thred.FC- 25.02.2013, 2 ex
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător:G. B.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4369/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6430/2013.... → |
|---|
