Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 369/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 369/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 2636/115/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 31.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 369
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 31.01.2013
PREȘEDINTE: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane împotriva sentinței civile nr. 187/10.02.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul V. M. G., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, este lipsă reclamantul intimat reprezentat de avocat Hânda A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 17.01.2013, întâmpinare din partea reclamantului intimat,dovada înmatriculării autovehiculului din litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România și împuternicire avocațială.
Avocat Hânda A. pentru reclamantul intimat învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat și nici probe de administrat, astfel încât instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.p.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat Hânda A. pune concluzii de respingere a recursului declarat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 187 din data de 10 februarie 2012, Tribunalul C.-S. a admis acțiunea formulată de către reclamantul V. M. G., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BĂILE HERCULANE; a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 7.984 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă, calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală; a obligat pârâta, față de reclamant, la plata sumei de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată; a admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU și a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 7.984 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul procedând în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile și excepției tardivității formulării procedurii prealabile, a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 2379/07.12.2010 s-a stabilit taxa de poluare în valoare de 7.984 lei (fila 9 și 33 dosar fond).
Tribunalul a constatat că pârâta nu a făcut dovada comunicării către reclamantă a deciziei nr. 2379/2010 potrivit dispozițiilor art. 44 alin. 1 Cod procedură fiscală, care prevăd că actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, în modalitățile prevăzute de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
Or, potrivit dispozițiilor art. 45 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul comunicării acestuia contribuabilului.
Pe cale de consecință, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepțiile invocate de pârâtă.
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul V. M. G. a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Volkswagen; pentru înmatricularea acestuia în România reclamantul a achitat taxa de poluare, în cuantum de 7.984 lei, conform chitanței . nr._/07.12.2010 (fila 10 dosar fond).
Taxa de poluare a fost calculată în baza deciziei nr. 2379/07.12.2010 (fila 9 și 33 dosar fond), împotriva căreia reclamantul a formulat contestație (fila 13-14 dosar fond), considerând că taxa de poluare i-a fost percepută eronat, prin aplicarea greșită a legii, fiind în contradicție cu prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Pârâta, prin răspunsul nr. 3614/01.08.2011 a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de către reclamant (fila 16 și 30 dosar fond).
Tribunalul a reținut că reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin O.U.G. nr. 50/2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011 în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (T.F.U.E).
Conform jurisprudenței constante a C.J.U.E., contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc.). Rațiunea acestui drept constă în faptul că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Având în vedere cele mai sus enunțate, tribunalul a constatat că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România, stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art. 110 din T.F.U.E. (fost art. 90 Tratatul CE).
În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din TFUE, în speța de față, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă cât și în practica C.J.U.E., că dispozițiile art. 110 (fostul art. 90 din Tratatul CE) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre al Uniunii trebuie să le protejeze.
Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art. 110 din TFUE, să aplice procedurile naționale, de așa manieră, încât drepturile prevăzute în tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, dispoziții mai sus enunțate, potrivit cărora legislația Uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar conform alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Ca atare, tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost încasată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care apreciază că taxa de poluare a fost încasată ilegal și, pe cale de consecință, urmează să oblige pârâta să restituie reclamantului suma de 7.984 lei, reprezentând taxa de poluare.
Potrivit dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit/rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, calculată la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
În raport de dispozițiile legale mai sus enunțate, tribunalul a admis cererea reclamantului prin care a solicitat acordarea dobânzii legale, în sensul că îl va obliga pârâta la plata dobânzii aferente sumei de 7.984 lei, calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ, tribunalul a admis acțiunea formulată de către reclamantul V. M. G. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane; va obliga pârâta față de reclamant, la restituirea sumei de 7.984 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă, calculată potrivit dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâta, față de reclamant, la plata sumei de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxele judiciare de timbru și timbru judiciar.
Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâtă și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 7.984 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 187/10.02.2012 ca netemeinică și nelegală, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului având în vedere lipsa procedurii prealabile, admiterea excepției tardivității procedurii prealabile, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, iar în subsidiar solicită admiterea în tot a cererii de chemare în garanție a A.F. Mediu, respectiv cu obligarea la plata către D. C.-S. și a dobânzilor legale, respectiv a dobânzilor fiscale, calculate începând cu ziua următoare celor 45 de zile de la data înregistrării în evidențele pârâtei a cererii de restituire a taxei pe poluare și până la data efectuării plății efective.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul intimat V. M. G. a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului și pe cale de consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată, atât în primă instanță, cât și în fază de recurs.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind. 1 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
Examinând cu prioritate cele două excepții reiterate în recurs de recurentă, respectiv, excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, precum și excepția tardivității, Curtea reține ca în mod corect acestea au fost respinse întrucât, așa cum a reținut și I.C.C.J în Decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată în recursul în interesul legii, acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei pe poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul a taxei pe poluare, cele două proceduri fiind strict reglementate de Codul de procedură fiscală.
S-a precizat astfel, că „soluția admisibilității cererilor de restituire a taxei pe poluare se impune mai ales prin prisma jurisprudenței CJUE care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită”, fiind invocată astfel jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst. Aceeași soluție se impune și prin prisma art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și al libertăților fundamentale, potrivit căreia statele trebuie să asigure un recurs efectiv prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul a taxei pe poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul convenției ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicare a unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Pentru aceste considerente, reținute în motivarea deciziei în interesul legii și, văzând totodată și jurisprudența comunitară în materie, precum și dispozițiile art. 330 alin. 4 C.p.civilă, potrivit cărora, dezlegarea dată problemelor de drept judecată prin recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Curtea constată că sunt nefondate criticile formulate pe calea celor două excepții.
Pe fondul cauzei, se observă faptul că reclamantul a invocat în principal aspectul potrivit căruia prevederile OUG nr. 50/2008 sunt de natură a contraveni dispozițiilor cuprinse la art.110 din TFUE, pe motiv că în România nu se percepe nici o taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru cele înmatriculate într-un alt stat comunitar și reînmatriculate în România.
Reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T..
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează în speță de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste aspecte au fost reținute de către CJUE și în cauza N., reținându-se la pct.27 din hotărâre că toate versiunile de modificare a OUG 50/200, mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importantă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea a concluzionat în cauza N. ca și în cauza T. că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărare a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel fiind, trebuie concluzionat că și în speța pendinte, în care reclamantul a achitat taxa pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în vigoare la data de 07.12.2010, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată și confirmată ulterior de cauza N..
În mod concret, se poate constata taxa achitată de către reclamant are efectul de a descuraja punerea în circulație, în România, a vehiculului de ocazie cumpărat de pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, de vreme ce pentru acestea nu se mai percepe taxa și, ca atare, se verifică în speță susținerile sale potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Așa fiind, Curtea concluzionează că criticile de fond ale recurentei asupra soluției sentinței recurate vizând legalitatea internă și comunitară a taxei pe poluare nu subzistă, sentința fiind legală și temeinică din acest punct de vedere.
Referitor la critica recurentei in sensul ca se impunea obligarea AFM București si la plata dobânzilor legale câtre pârâta ca efect al admiterii cererii de chemare în garanție, Curtea constată că nici aceasta nu este fondată, câtă vreme partea căzută în pretenții în sensul art.60 alin.1 C. proc. civ, este pârâta AFP Băile Herculane, iar cererea de chemare în garanție a fost formulată în cauză de către Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în lipsa unui mandat de reprezentare pentru pârâta menționată. Dispoziția de admitere a cererii de chemare în garanție cu privire la plata taxei pe poluare, nu poate fi însă reformată pe calea prezentului recurs întrucât, în lipsa recursului declarat de chemata în garanție, înlăturarea acestei dispoziții echivalează cu agravarea situației pârâtei în propria cale de atac și încălcarea principiului non reformatio in peius.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, văzând și dispozițiile art. 312 alin.1 C.p.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat și va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată solicitate intimata reclamantă în recurs potrivit chitanței depuse la dosar, conform dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane împotriva sentinței civile nr. 187/10.02.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul V. M. G..
Obligă recurentul la 800 lei cheltuieli de judecată, onorariu avocat, către reclamantul intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 31.01.2013, în ședința publică.
PREȘEDINTE pentru JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Ș. E. P. R. C. aflată în c.o. M. I.
semnează vicepreședinte
E. N.
GREFIER
D. C.
RED/ M.I./27.02.2013
TEHNORED/D.C./ 27.02.2013 – 2 exemplare
Primă instanță:Tribunalul C.-S.
Judecător – I. M.
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 324/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1448/2013.... → |
|---|
