Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 11/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 676/30/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 11decembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: DR. C. P.
JUDECĂTOR: M. C. DICA
JUDECĂTOR: C. L.
GREFIER: F. B.
Pe rol se află recursul formulat de pârâta-recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr. 2994 din 10 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat P. L. M. și pârâtul-intimat M. M. și Păduirlor, Administrația Fondului pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat M. D. G. D. pentru reclamantul-intimat P. L. M., lipsă fiind pârâta-recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. și pârâtul-intimat Ministerului M. și Pădurilor – Administrația Fondului pentru Mediu București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului-intimat depune împuternicire avocațială și chitanța nr. 13 din 11.12.2013, reprezentând onorariu avocațial.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta reclamantului-intimat solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 600 lei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.2994 din 10 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a Administrației Finanțelor Publice Timișoara invocată de această pârâtă prin întâmpinare.
A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. L. M., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA, și, în consecință:
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara să restituie reclamantului taxa de poluare în cuantum de 776 lei pentru care s-a eliberat chitanța . nr._ din data de 16.03.2009
A obligat pârâta să plătească reclamantului dobândă legală de natură fiscală pentru suma de 776 lei începând cu data plății taxei de poluare și până la achitarea integrală a sumei datorate.
A admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu invocată din oficiu.
A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. L. M. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara să plătească reclamantului suma de 739,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în anul 2009 reclamantul a achiziționat un autovehicul folosit marca OPEL, . W0L000059P5185200, înmatriculat în Germania.
Pentru a putea înmatricula acest autovehicul în România reclamantul a achitat o taxă de poluare potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 în cuantum de 776 lei pentru care i s-a eliberat chitanța . nr._ din data de 16.03.2009.
În prezenta cauză s-a reținut că a fost încălcat art. 110 din TFUE prin faptul că reclamantului i s-a impus să plătească o taxă de poluare la înmatricularea în România a autovehiculul achiziționat din spațiul intracomunitar, taxă ce nu trebuia plătită în cazul achiziționării unui autovehicul similar achiziționat din România. În această situație, potrivit hotărârii M. I. statul este obligat să restituie cuantumul taxei încasate și să plătească dobânzi aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către reclamantă.
Tribunalul a stabilit că în cauză calitate procesuală pasivă are Administrația Finanțelor Publice Timișoara întrucât această instituție publică are calitatea de parte în raportul juridic dedus judecății prin care a fost stabilită și încasată taxa de poluare. Pentru acest considerent, instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Administrației Finanțelor Publice Timișoara invocată de această pârâtă prin întâmpinare.
În ceea ce o privește pe pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, instanța a constatat că aceasta nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză întrucât nu are calitatea de parte în raportul de drept fiscal dedus judecății, motiv pentru care a admis excepția lipsei calității procesual pasive a acesteia și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În drept a invocat dispozițiile Constituția României, OUG 7/2009, art. 117 lit. d, art. 124 alin. 2, raportat la art. 70 alin. 2 Cod Procedură Fiscală, dispozițiile art. 30 TFUE (fost art. 25 TCE), art. 34 TFUE (fost art. 28 TCE) și art. 110 (fost art. 90 TCE) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Împotriva Sentinței civile nr. 2994 din 10 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în termen legal a formulat recurs pârâta-recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice T., solicitând criticând hotărârea prin aceea, că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă, întrucât taxa în cauză este deținută de Administrația Fondului pentru Mediu București, nefiind "încasată" de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, în sensul de beneficiar final al acesteia, transferul către Administrația Fondului pentru Mediu București realizându-se în baza Hotărârii de Guvern nr. 686/2008.
Se mai susține că, acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 671/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 671/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
În subsidiar recurenta invocă nevalorificarea dispozițiilor art. 274 ( alin. 3) Cod procedură civilă, solicitând micșorarea cheltuielilor avocațiale respectiv restrângerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat de la 700 lei la 300 lei.
În cauză, reclamantul nu a depus întâmpinare.
Verificând recursul astfel declarat, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este fondat parțial, sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate în primă instanță. Celelalte motive de recurs nu sunt întemeiate.
Astfel, cu privire la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente, pârâta este cea care a perceput taxa în litigiu, iar împrejurarea că această taxă este gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu București, intrând în conturile sale nu conduce la pierderea calității procesuale pasive a pârâtei, Administrația Finanțelor Publice Timișoara, ci conferă acestei pârâte posibilitatea de a formula o cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu București, în condițiile art. 60 și urm. Cod procedură civilă, excepție asupra căreia instanța de fond s-a pronunțat.
Raționamentul se bazează pe existența unui raport juridic direct între reclamantă și pârâta, Administrația Județeană a Finanțelor Publice T..
Analizând recursul promovat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Timișoara, prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 304 ind.1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamantul a achitat taxa pe poluare la data de 13.03.2009, în temeiul OUG nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza N., C-263/10, deja citată.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C‑263/10), instanța de recurs reține că în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., Curtea de Justiție a arătat că analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
Curtea subliniază, de asemenea, că în cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și că nici Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Curtea subliniază, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
De asemenea, Curtea constată că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008
De aceea, Curtea concluzionează că în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare – reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.
În plus, Curtea reamintește că începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09 (neaplicabilă în prezenta cauză), iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare ,iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., menționate anterior – hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
II. Cât privește recursul pârâtei cu privire la necesitatea reducerii cheltuielilor de judecată, Curtea constată că recursul este întemeiat. Astfel, luând în considerare criterii precum: valoarea obiectului litigiului, munca prestată de avocat efectiv în cauză cu exponent în durata redusă a procedurii și problemele de drept ridicate de pârâtă, pe calea întâmpinării și a excepțiilor procedurale invocate, poziția pârâtei, în raport cu acțiunea reclamantei pe parcursul litigiului – criterii menite a configura că în situația unei jurisprudențe clare într-un număr mare de cauze, complexitatea muncii avocatului este redusă.
Față de aceste considerente, Curtea va admite recursul formulat de pârâta-recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr. 2994 din 10 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat P. L. M. și pârâtul-intimat M. M. și Pădurilor, Administrația Fondului pentru Mediu București. Va modifica în parte sentința civilă recurată și în consecință obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.
Menține în rest hotărârea recurată.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta-recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr. 2994 din 10 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat P. L. M. și pârâtul-intimat M. M. și Pădurilor, Administrația Fondului pentru Mediu București.
Modifică în parte sentința civilă recurată și în consecință obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.
Menține în rest hotărârea recurată.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
DR. C. P. M. C. DICA C. L.
GREFIER,
F. B.
Red. C.L./ 19.12.2013
Tehnored F.B/19.01.2013
Prima instanță: I. A. D. – Tribunalul T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 12/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3168/2013.... → |
|---|
