Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5952/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5952/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 7838/108/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara
Secția C. Administrativ și Fiscal operator – 2928
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5952
Ședința publică din 19 iunie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M. O. G.
JUDECĂTOR: A. R. S.
JUDECĂTOR: R. S.
GREFIER: L. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 5771/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat M. C. G..
La apelul nominal se prezintă pentru reclamantul intimat avocat C. M. I., lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului depune la dosar delegație avocațială, dovada achitării onorariului avocațial și concluzii scrise.
Nefiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5771/29.11.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul M. C. G. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A., cu sediul în A., . jud. A. și, în consecință, a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 4831 lei cu titlu de sumă nerestituită din taxa de primă înmatriculare de 4749 lei, achitată cu chitanța . nr._/16.04.2008, reprezentând taxă de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei-16.10.2012, a cererii reclamantului de restituire a taxei. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În sensul celor de mai sus, s-a arătat că, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, art. 110 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie, cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională.
Față de cele de mai sus, s-a reținut că taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, atât în varianta inițială a actului normativ, cât și în modificările și completările ulterioare ale acestuia, este discriminatorie, având ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Ori, s-a arătat că în momentul în care un stat devine membru al Comunității – România devenind membră în anul 2007 –, întregul sistem juridic comunitar este încadrat în ordinea națională de drept și devine în mod direct aplicabil în statul respectiv. Or, a nu da curs celor două principii importante ale dreptului comunitar, respectiv principiul supremației dreptului comunitar și al efectului direct, ar însemna ca statul membru să nu răspundă față de conaționalii săi de încălcarea dispozițiilor de drept comunitar. Ca urmare, constatând că instituirea taxei de poluare s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cererea reclamantului este admisibilă, taxa de poluare achitată de acesta fiind în contradicție cu legislația europeană în materie.
În fine, s-a mai reținut că, potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit/rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, calculată la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de acest act normativ, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, solicitare formulată în cauză.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A., solicitând, în principal, casare acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Pe cale de excepție, pârâta recurentă a arătat că acțiunea reclamantei este inadmisibilă, pe de-o parte, pentru că decizia de calcul a taxei de poluare nu are natura juridică a unui act administrativ, iar, pe de altă parte, pentru că litigiul nu este unul administrativ.
Referitor la fondul cauzei, recurenta învederează că taxa de poluare achitată de reclamant nu este contrară dreptului comunitar și că, prin adoptarea OUG nr. 50/2008, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica de mediu pe principiul „poluatorul plătește”. Așa cum este reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare este legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, nefiind contestată de Comisia Europeană sau de vreun alt organism comunitar. Îndeplinind aceste cerințe, este evident că taxa plătită de reclamantul intimat este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cererea părții și nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității, acțiunea introductivă trebuind a fi respinsă.
Mai arată că nu există nicio discriminare, în ceea ce privește cuantumul taxei, între autoturismele de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru, din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru, este supus aceleiași taxe de poluare.
În fine, susține că întraga practică jurisprudențială comunitară, este în sensul celor de mai sus.
Prin concluziile scrise, reclamantul S. N. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanței, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând recursul declarat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, cât și din oficiu, în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat și se impune a fi respins, pentru următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii introductive, instanța de control judiciar apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât acțiunea reclamantului are o natură administrativă, prin raportare la obiectul acesteia (restituirea unei taxe fiscale percepută fără drept) și în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 24/2011, pronunțată în procedura recursului în interesul legii, a statuat, cu forță obligatorie, că procedura administrativă prealabilă vizată de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, nu se aplică litigiilor prin care se urmărește restituirea taxei de poluare, întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură fiscală.
Cu referire la fondul cauzei, Curtea reține că taxa încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene – astfel cum este interpretat acest articol de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
În sensul celor de mai sus, instanța reține că, prin Hotărârea din 7 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) Curtea de la Luxemburg a stabilit că „art. 110 din Tratat trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”.
Ori, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule, inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E., prin aceea că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României.
Curtea constată, însă, că prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană. Efectele acestei ratificări sunt reglementate de dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare; potrivit alin. 4 al aceluiași articol, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță O.U.G. nr. 50/2008, și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, instanțele române trebuie să aplice cu prioritate legislația comunitară.
Concluzionând, Curtea reține că taxa este nelegală, raportat la art. 110 din Tratat, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță, inclusiv sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, referitoare la dobânda fiscală.
Față de cele de mai sus, recursul pârâtei apare ca nefondat și se impune a fi respins.
Reținând culpa procesuală a recurentei, sub aspectul recursului declarat în contradictoriu cu reclamanta intimată, Curtea, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va dispune obligarea acesteia la plata către cea din urmă a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 5771/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Obligă pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A. la plata către reclamantul intimat M. C. G. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.06.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. O. G. A. R. S. R. S.
Grefier,
L. B.
Red. S.A.R./05.07.2013
Dact. B.L.G./05.07.2013/2 ex.
Prima instanță – Tribunalul A.
Judecător – M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5364/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 12/2013.... → |
|---|
