Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1036/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1036/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 4477/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1036
Ședința publică din 12 martie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 3484/13.09.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații S. M. M. și Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că la dosarul de fond (fila 34) există dovada primei înmatriculări a unui alt autoturism decât cel indicat în decizia de impunere, motiv pentru care constată necesară amânarea cauzei în vederea citării reclamantului cu mențiunea depunerii la dosar a dovezii primei înmatriculări a autoturismului indicat în decizia de impunere.
La sfârșitul dezbaterilor, dar nu înainte de ridicarea ședinței de judecată, se prezintă av. C. D. B. pentru reclamantul S. M. M., care depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța nr. 9/11.03.2013 reprezentând onorariu de avocat, concluzii scrise, precum și dovada primei înmatriculări solicitate, astfel încât instanța revine asupra dispozițiilor anterioare și constată cauza în stare de judecată, sens în care acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe, ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul A. la data de 2 iulie 2012, reclamantul S. M. M. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 3113 lei, taxă prelevată ilegal, cu dobânda legală în materie fiscală până la data plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, în cursul lunii septembrie 2010, a achiziționat din România un autoturism second hand, marca Volkswagen, tip Transporter. Pentru a putea înmatricula acest autoturism în România, a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 3113 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule la prima înmatriculare în România ( taxa de poluare), percepută în temeiul OUG 50/2008.
În temeiul art.117 Cod procedură fiscală, în termenul legal de 5 ani, a solicitat pârâtei restituirea sumei de 3113 lei și plata dobânzii legale aferente, întrucât taxa percepută este ilegală în raport de dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul CE și de jurisprudența relevantă a Curții de Justiție Europeană, dar nu a primit vreun răspuns.
Reclamantul a invocat încălcarea art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene prin OUG 50/2008 și practica Curții Europene de Justiție cu privire la taxe similare.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 90 par. 1 din TCE, Legea 554/2004, art 274 Cod procedură civilă, art. 117 al. 1 lit. d Cod procedură fiscală, Decizia 24/2011 a ICCJ.
Pârâta AFP A. a chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu, solicitând, ca în cazul admiterii acțiunii exercitată de reclamant împotriva ei, aceasta să fie obligată să îi restituie, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, suma achitată în favoarea ei cu titlu de taxă de poluare.
În cauză, a depus întâmpinare pârâta AFP A., prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică și nelegală, susținând că taxa de poluare a fost instituită prin OUG 50/2008, modalitatea de calcul a acesteia a fost stabilită prin HGR 686/24.06.2008, iar art. 1-33 din TFUE obligă statele în ceea ce privește rezultatul obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor iar art.13 din OG 92/2003 obliga organele fiscale să aplice aceste dispoziții legale și să calculeze taxa de poluare.
Prin sentința civilă nr. 3484/13.09.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul S. M. M., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. și a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 3113 lei, achitată prin chitanța . nr._/20.10.2010, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei-18.06.2012, a cererii reclamantului de restituire a taxei; a admis cererea pârâtei AFP A. de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și, în consecință, a obligat chemata în garanție să îi restituie pârâtei suma de 3113 lei, achitată de reclamant în favoarea ei, împreună cu dobânda; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 789,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul în data de 15.09.2010, a cumpărat autoturismul marca Volkswagen, tip TRANSPORTER, . WV2ZZZ7HZ6H134980, an de fabricație 2006, înmatriculat în Germania la data de 14.07.2006. Pentru a-l înmatricula în România, AFP A. a pretins reclamantului plata sumei de 3113 lei, emițând decizia de calcul în data de 19.10.2010. Reclamantul a plătit această sumă cu chitanța . nr._ din 20.10.2010, autoturismul cumpărat de acesta fiind reînmatriculat în România, la data de 22.10.2010 cu numărul_ .
La data de 18.06.2012 reclamantul a adresat AFP A. o cerere de restituire a taxei de 3113 lei percepută pentru reînmatricularea autoturismului său, cerere care a fost înregistrată sub numărul_ și nesoluționată de pârâtă.
Tribunalul a constatat că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 ( precum și prin toate versiunile modificatoare) s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene ( vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), motiv pentru care prima instanță a considerat că acțiunea reclamantei este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Conform acestor considerente, instanța a constatat că taxa de poluare prelevată în condițiile OUG nr. 50/2008 modificată este discriminatorie pentru că prin ea se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, punct de vedere exprimat și de Curtea Europeană de Justiție prin hotărârea sa dată în cauza C 402/09, și că, în consecință ea încalcă dispozițiile art.110 TFUE.
După pronunțarea acestor cauze, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2011, pronunțată în interesul legii s-a stabilit că procedura prealabilă prevăzută de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta AFP A. să îi restituie suma de 3113 lei reprezentând taxă de poluare, achitată de reclamant cu chitanța . nr._ din 20.10.2010.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, prima instanță a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei-18.06.2012, a cererii de restituire a taxei.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art.63 Cod procedură civilă, a fi admis și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice A., în sensul că a obligat chemata în garanție, să îi restituie pârâtei suma de 3113 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. l din OUG nr.50/2008 „taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu," în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului; dobânzile datorate la această sumă potrivit dispozițiilor art. 124 C.pr.fisc.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta să îi plătească reclamantului 789,3 lei cheltuieli de judecată, constând în taxe judiciare de timbru-39,3 lei și onorariu avocat de 750 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul prevăzut de lege, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, a arătat că, din expunerea de motive a O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că adoptarea O.U.G. nr. 50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene, „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, (...)."
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214 ind.1 C.fiscal.
În urma unor discuții și analize, s-a ajuns la un acord între părți, concretizat în apariția OUG nr. 50/2008.
România prin aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului si statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea și controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Acest principiu este de asemenea în acord cu Protocolul de la Kyoto al cărui semnatar este și România și care instituie obligativitatea respectării obiectivelor de protecție a mediului.
Astfel, pentru respectarea principiilor comunitare de impozitare și pentru stoparea încălcării Protocolului de Aderare la UE de către România, au fost abrogate dispozițiile Codului fiscal care reglementau taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și a fost adoptata O.U.G 50/2008 care are la baza principiile pe care le-am enunțat mai sus.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa pe poluare sunt în concordanță și cu soluțiile CEDO respectiv amintim aici Cauza nr. 112/84 Humbolt, Hotărârea din 09.05 1985M; Cauza nr. C-47/88 Comisia în Contradictoriu cu Danemarca, hotărârea din. 11.12. 1990; Cauza nr. C345/93 Nunes Tadeu hotărârea din 09.03.1995; cauza nr. C-375/95 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea nr. 23.10.1997; Cauza nr. C-393 Gomes Valențe, hotărârea nr. 22.02.2001; Cauza nr. C313/05 Berezinski, hotărârea din 18.01. 2007; Cauza nr. C-74/06 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 20.09.2007.
Se invocă și Infograma nr. 5893/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE de la Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de Norme Metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008 (formă care, de altfel, a și fost aprobată tocmai în acest mod de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
Totodată, în aceiași Infograma se menționează faptul că procedura de infrigement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr. 50/2008.
Conform notificării apărută în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, referitoare la plângerile având ca obiect taxa de poluare, se arată că nu se poate vorbi de o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul UE, că nimic nu împiedică statele membre să perceapă aceste taxe, putând decide singure nivelul și metodele de calcul ale taxei. Constatând că România s-a aliniat solicitării de aliniere la legislația comunitară, în ceea ce privește respectarea art. 110 din TFUE, prin abrogarea scutirilor acordate prin OG nr.218/2008, conchide că se vor clasa toate plângerile, întrucât taxa de poluare este conformă cu art. 110 din TFUE.
În acest sens, Curtea a hotărât că art. 90 primul paragraf CE este încălcat D. atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import (Hotărârea Comisia/G., punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 21, Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Si iii n, punctul 53).
Așadar, pentru aplicarea art. 90 CE și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză (Hotărârea din 22 martie 1977, lannelli&Volpi, 74/76, R.. p. 557, punctul 21, Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C-47/88, R., p. I-4509, punctul 18; Hotărârea Nunes Tadeu, punctul 12).
Deci, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul, respectiv să se efectueze în concret o comparație cu impozitele din statele comunității europene, aspect ce nu a fost evidențiat.
În concluzie, discriminarea pretinsa a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE, reținută prin sentință, este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Tot în susținerea acestui aspect, arătă faptul că, Curtea a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau expertiză a fiecăruia dintre acestea (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 24 și Weigel, punctul 73).
Tot Curtea a decis că, pentru un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 26; Comisia/G., punctul 29 și Hotărârea Breziriski).
Rezultă neechivoc, compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, drept pentru care reținerile instanței de fond sunt neîntemeiate, iar recursul de față trebuie admis.
Mai mult, prin . Legii nr. 9/2012, reclamantul avea posibilitatea solicitării restituirii sumei achitate ori a unei părți din aceasta, în condițiile art. 12 din actul normativ indicat.
În drept: O.G. nr. 50/2008; OG nr. 117/2009, art. 12 din Legea nr. 9/2012, art. 304 pct. 9 și art. 304/1 C.pr.civ.
Prin concluziile scrise depuse cu ocazia dezbaterii pricinii, reclamantul S. M. M., prin reprezentant, a solicitat respingerea recursului formulat în cauză ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca legală și temeinică.
Nu a fost indicat temeiul de drept al cererii.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304, 304 ind.1 Cod procedură civilă, față de probatoriul administrat, curtea constată că prezentul recurs este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În ceea ce privește temeinicia cererii, curtea reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamantul a achitat taxa pe poluare la data de 20.10.2010, în temeiul OUG nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza N., deja citată.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată de recurentă, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski, nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.
Astfel, în cauza T., Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de dl. T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă (abordată de altfel și de AG Sharpston), în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.
Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantului pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtei vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitate, iar argumentele pârâtei nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.
Cât privește . Legii nr. 9/2012, Curtea observă că acest act normativ, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din lege „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței primei instanțe, ca nefondat.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, Curtea va obliga recurenta Administrația Finanțelor Publice A. să plătească să plătească reclamantului suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 3484/13.09.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații S. M. M. și Administrația F. pentru Mediu București.
Obligă recurenta la plata către intimatul S. M. M. a sumei de 750 lei, cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. C.R./13.03.2013
Tehnored L.P./01.04.2013
Ex.2
Primă instanță: M.M. – Tribunalul A.
| ← Pretentii. Decizia nr. 28/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1783/2013.... → |
|---|
